Jump to ratings and reviews
Rate this book

Publicistică literară

Rate this book
Convorbiri literare • Curierul de Iași • Timpul • Fântâna Blanduziei

Selecție, note și prefață de Cătălin Cioabă și Ioan Milică

A-l descoperi pe gazetarul Eminescu înseamnă a trece peste câteva obstacole nevăzute. Mai întâi, faima sa de poet, care ne ispitește să credem că tot ce a avut de spus a scris doar în vers. Apoi, varietatea deconcertantă a textelor publicistice, care-l descumpănește pe cititorul de azi, părându-i-se că se pierde în noianul de relatări ale unor scene dintr-un alt veac. Se simte oare în ele spiritul lui Eminescu? Pe de altă parte, prea adesea s-a spus că publicistica aparține mai mult unei ideologii decât autorului ei. Dar este acest lucru adevărat? Sau e doar o scuză pentru uitare?
O voce se distinge totuși aici, aceeași ca în marile poeme, dacă avem răbdarea de a trece peste prejudecățile noastre hrănite de nerăbdare. Îl vom descoperi pe scriitorul Eminescu, chiar și atunci când rezumă știrile zilei, când descrie faptul divers, când redactează cronici de război sau când polemizează.
Aflăm în aceste pagini un adevărat ziarist-regizor ce rotește caleidoscopul de întâmplări al lumii și pune în mișcare un cortegiu de imagini pline de nuanțe, vii și pregnante, îndemnându-l pe cititorul din orice epocă să devină contemporanul său.

536 pages, Hardcover

First published April 1, 2018

2 people are currently reading
33 people want to read

About the author

Mihai Eminescu

231 books263 followers
Mihai Eminescu (Romanian pronunciation: [miˈhaj emiˈnesku]; born Mihail Eminovici) was a Romantic poet, novelist and journalist, often regarded as the most famous and influential Romanian poet.

Eminescu was an active member of the Junimea literary society and he worked as an editor for the newspaper Timpul ("The Time"), the official newspaper of the Conservative Party (1880–1918).

His first poems volume was published when he was 16 and he went to Vienna to study when he was 19. The poet's manuscripts, containing 46 volumes and approximately 14,000 pages, were offered by Titu Maiorescu as a gift to the Romanian Academy during the meeting that was held on January 25, 1902.

Notable works include Luceafărul (Evening Star), Odă în metru antic (Ode in Ancient Meter), and the five Letters (Epistles/Satires). In his poems he frequently used metaphysical, mythological and historical subjects. In general his work was influenced by the German philosopher Arthur Schopenhauer.

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
7 (50%)
4 stars
5 (35%)
3 stars
1 (7%)
2 stars
0 (0%)
1 star
1 (7%)
Displaying 1 of 1 review
Profile Image for Giurgiu Florin.
165 reviews24 followers
February 9, 2024
Mi-au plăcut textele publicistice ale lui Eminescu mai mult decât poeziile lui, cu care nu mă împac. Cred că tot piedestalul ăsta, pe care Eminescu a fost așezat postum și unde se află tăblița de “poetul națiunii”, devine un tablou neplăcut privirii, dar nu din vina poetului, ci din cauza aclamărilor mult exagerate.
Displaying 1 of 1 review

Can't find what you're looking for?

Get help and learn more about the design.