Calauziti de Rodica Ojog-Brasoveanu, facem o calatorie in timp si ne intoarcem in Romania din vremea Primului Razboi Mondial, spre a fi martori la o poveste de spionaj. Zvonuri, masluiri, tradari si escapade amoroase, intr-un roman in care imprevizibilul pandeste la fiecare pagina.
Rodica Ojog-Brasoveanu was a Romanian writer of mystery novels. She published 35 novels, most of them mystery, some of them also romantic and historic novels. She is believed to be the "Lady of the Romanian policier".
Her cozy mystery series are aundant with humor and have a quick, light pace.
Some recurring characters: - Melania Lupu, an elderly lady getting involved in crime solving, with a unique and charming style; the authority figure whose cases she gets involved in is Major Cristescu - Minerva Tutovan, an authoritarian figure, a severe and extremely smart, unattractive woman; the authority figure whose cases she meddles with is Lieutanant Dobrescu
Romanian version: Rodica Ojog-Brasoveanu(28 august 1939, Bucuresti – 2 septembrie 2002) a fost o scriitoare de romane politiste din Romania. A urmat primele clase la scoala „Maison de Francais” si si-a continuat studiile la liceul „Domnita Ileana” (astazi Liceul „Eminescu”). A inceput apoi cursurile Facultatii de Drept din Bucuresti, dar, dupa doi ani, in 1956, a fost exmatriculata pe motive politice. Dupa un an de munca necalificata la fabrica de medicamente Galenica, a reluat studiile de drept, de data aceasta la Iasi. Dupa finalizarea studiilor a inceput sa profeseze avocatura. In 1969 a debutat cu un scenariu de televiziune, iar primul roman politist, Moartea semneaza indescifrabil, l-a scris la insistenta sotului ei, actorul Cosma Brasoveanu, si l-a publicat in 1971. Dupa sapte ani de practica a renuntat la avocatura si s-a dedicat in intregime scrisului. Pana in 1999, a publicat 35 de romane, in majoritate politiste, dar si cateva istorice si unul stiintifico-fantastic. Este considerata, in mod unanim, marea doamna a literaturii politiste romanesti.
Am pornit cu foarte mari speranțe pentru că am citit primele 3 cărți din seria Melania Lupu și mi-au plăcut foarte mult, ba chiar o consideram pe ROB o Agatha Christie autohtonă. Am fost foarte dezamăgită.
Povestea nu e rea în sine, iar dacă vă place istoria cu atât mai mult sunt șanse să vă prindă. Eu însă am avut mai multe nemulțumiri cu romanul ăsta.
În primul rând, limbajul - înțeleg că ROB a mizat pe autenticitate mixând regionalisme (acțiunea se petrece în zona Moldovei în mare parte) cu arhaisme (presupun, pentru că pe unele nu le mai văzusem niciodată), dar asta a făcut ca cititul să fie extrem de obositor și forțat. Dialogurile mai ales par deloc naturale, nimeni nu vorbește așa in real life, îndrăznesc să cred că nici măcar strămoșii noștri de acum 100 de ani.
În al doilea rând, personajele sunt foarte antipatice. În special unul dintre ele (no spoiler) e atât de antipatic (adăugați la asta limbajul alambicat) încât îmi venea să las naibii cartea și să mă apuc de o alta. Noroc că eu foarte rar abandonez cărți, but boy, it was a struggle.
În ultimul rând și cel mai important...există o scenă care mi s-a părut de neconceput. Avem de-a face cu un cuplu, el o pălmuiește pe partenera lui, iar ea se...întoarce la el pentru că el e atât de șarmant și săracul e puțin temperamental? POFTIM?!! Autoarea e femeie, nota bene, și a scris scena de mai sus. Violența e ok, fetelor, atâta timp cât omul vă iubește, chiar dacă e puțin impulsiv. Smh
All in all...dacă vreți să citiți ceva de ROB, alegeți "Cianură pentru un surâs". Cartea asta nu merită.
Nu m-a convins romanul ăsta, de vreo două ori era să-l abandonez, că în loc să se încadreze în genul ușurel, care invită la relaxare, trăgea uneori cam tare spre genul plicticos :D
De anul acesta am inceput sa colectionez toate cartiile autoarei, imi doresc sa citesc cartile in ordinea in care au fost scrise. Cu seria Melania Lupu si Minerva am cochetat bine deja, dar imi doresc sa le recitesc. Romanul de fata este un roman istoric, iar mie imi place istoria, ce nu imi place este acea istorie care vorbeste de razboaie… dar curiozitatea mea sta in a vedea cum era Romania in multele ei etape. Cartea descrie nu doar un roman de spionaj, care nici genul acesta nu este preferatul meu, dar descrie ce se intampla in Romania in vremea Primului Razboi Mondial. De la comicul de situatie al personajelor la relatari reale cum primeau ratie de paine de 180g si ratie de carne de 240g pe saptamana… este halucinant sa realizezi ca faptele chiar au avut loc.
Oamenii nu aveau zahar… Cafea fara zahar?! Nu, multumesc. Cred ca de stevia nici nu auzisera, pe langa multe alte traume care aduce razboiul in care nu as vrea sa intru foarte deep pentru ca razboiul goes against my nature si nu sunt de acord cu genul acesta de manifestare, ever.
“Din pacate, suspina Alexandrina, lumea n-o indrepti cu umarul, iar noi suntem siliti sa traim in mijlocul ei, fiindca alta nu s-a inventat inca.”
Nu este o carte usor de citit, e plina de regionalisme care sunt asa de interesante insa iti ingreuneaza cititul grav de tot daca nu ai habar de ele, cum nu am avut eu de multe. Personajele sunt antipatice, nu cred ca am gasit vreunul care sa imi placa insa de tinut minte, le tin minte pe toate. Sustin incontinuare sa cititi romanele ei politiste, thriller, istorice daca va sunt mai potrivite, are si cateva romane de spionaj la care nu voi da skip pentru ca vreau sa le cunosc dar daca as avea mintea necesara care sa imi lasa de gandit nu le-as citi. Insa urasc sa colectionez ceva despre care nu stiu nimic, asa ca… dau inainte. Dar cartea aceasta wasn’t it for me.
La începutul cărții am fost distrasă de toate regionalismele și franțuzismele pe care autoarea le folosește, astfel nu înțelegeam mai nimic din firul poveștii. Mă bucur însă că nu am abandonat cartea, deoarece m-a prins și am ajuns să apreciez alegerea autoarei de a fi autentică perioadei în care se desfășoară acțiunea. (deși regionalismele sunt too much pe alocuri) All in all, poate nu cea mai bună carte cu care să încep seria Rodicăi Ojog-Brașoveanu, dar mi-a plăcut.
Citat preferat: “ Doamne, Dumnezeule! De ce nu l-ai născocit aprig? Crunt și ticălos? E nevolnic, cu inima toată o rană, iar eu mânuiesc gârbaciul ca un gâde…”
― La ordinele dumneavoastră, domnule colonel. ― Nu sunt colonel, sunt maistrul Theodor Mihăilescu, fotograf pe Strada Umbrei. Mi-am pierdut identitatea aşa cum ţi-o pierzi şi dumneata acum, aici, începând chiar din momentul acesta. Tenez-vous-le pour dit, căpitane! ― Am înţeles. ― Stai jos. Ai în spate un fotoliu. Curând o să te obişnuieşti cu întunericul. În oglinda fixată pe tăblia şifonierului, căpitanul îi distingea vag silueta. Subţire, elegantă, acuzând o nepăsare distinsă. Ani de zile înainte de război, un Bucureşti întreg îl văzuse în aceeaşi atitudine la Capşa sau Confiseria din Pasajul Villacros. Un domn de vârsta mijlocie, cu alură de dandy şi privire indiferentă, sorbindu-şi marghilomanul într-un nor de trabuc Flor-Fina. Seara putea fi întâlnit la Teatrul Liric şi cel mai des la turf. Căpitanul surâse. Nu existau zece inşi în toată ţara care să cunoască adevărată carte de vizită a costumelor croite la Worth sau să-şi închipuie că melonul gris-perle se plimba pe capul cel mai original al Serviciului de Informaţiuni Român. Tropot de cizme răsună în stradă. ― Patrulele, mârâi colonelul. Invadaseră oraşul, le puteai întâlni la aproape fiecare sută de metri, în aceeaşi formaţie: doi poliţişti nemţi, însoţiţi de un gardist român, acesta din urmă fără armă. Băştinaşii nu prezentau încredere. ― Să ne grăbim, propuse colonelul. Nu mai e mult până la ora 8. ― Se poate circula până la 10. ― Au modificat oră. Ordinul a apărut azi-dimineaţă, în Bukarester Tageblatt şi în Lumina. Porcul de Verzea e autorul. Demonstraţii de devotament, înţelegi… Uite despre ce e vorba, mon cher. Urmează să pleci într-o misiune extrem de delicată în Moldova. ― Mai delicată mi se pare a dumneavoastră, surâse căpitanul. Premiul oferit de Hentsch pe capul colonelului Roman e afişat pe toate gardurile. ― Zece mii de lei. Un fleac, dragul meu! Teutonii nu-şi dezmint avariţia, şi asta după ce au pus mâna pe şapte milioane lei aur. ― Şapte milioane?! ― Cifra e eminamente exactă. Acelaşi amic Verzea le-a făcut cadoul împreuna cu o sumă de secrete ale apărării noastre. Iată ce se cheamă să fii postaş cu vocaţie de trădător. Căpitanul râse încetişor. „Poştaşul“ era directorul general al Poştelor şi telecomunicaţiilor. Graţie postului, interceptase şi copiase corespondenţa dintre şefii militari, iar în timpul retragerii întârziase măsurile de evacuare a personalului şi materialului telegrafopoştal.
Cărțile de spionaj nu sunt pe gustul meu, dar am ținut să o încerc măcar pe asta pentru că e scrisă de ROB și îmi place mult seria Melania. Îm propusesem să îi acord timp de 20 de pagini ca să mă dumiresc, dar chiar la pagina 20 au apărut cele trei zâne (Zoe, Zinca și Zizine) și dacă e ceva ce ROB face bine e să scrie personaje feminine trecute bine de a doua tinerețe care sunt hazlii, ingenue și simpatice în stupiditatea lor (aparentă în unele cazuri). Așa am ajuns să termin romanul. Per total, am trecut cu mare grabă peste partea legată de spionaj, servicii de informații, mișcări de trupe etc. pentru că nu mă pasionează, dar am citit cumva cu interes pentru că speram să se întâmple ceva fabulos cu cele trei. Din păcate, nu a fost să fie; cele trei rămân doar trei zâne care mai aduc puțin de umor, la fel ca și personajul Aristiței Vernescu, dar ele nu reușesc să salveze povestea destul de îmbârligată (btw pentru limbaj vulgar de pe la 1910-1920 Aristița e țunțurlie, cuvânt pe care insist să mi-l adaug în vocabular). Cred că pe undeva mi-au scăpat niște fire, dar chiar și nu cred că Întâlnire la Elysee s-ar putea compara cu romanele ei polițiste. Mai avem și un fel de James Bond românesc, personaj destul de reușit care ar fi putut face mai multe dacă ar fi avut un dușman mai de doamne ajută. În această privință, Dabija e absolut detestabil și întreaga lui poveste de dragoste cu Alexandrina e ceva ce voi încerca să uit rapid.
Nu mă întrebați de ce, dar Întâlnire este un roman ce nu mi-a displăcut. Dacă aș fi apucat să-l citesc foarte aproape de data primei apariții (1998) probabil că aș fi optat pentru o stea în minus, dar așa am putut savura o povestire ce poartă stilul inconfundabil al Rodicăi Ojog. Întâlnire își propune a fi unul de spionaj, dar este mult mai mult de atât. Colonelul Roman este eroul din romanele de capă și spadă, brav și neînfricat, pe undeva inconștient în riscurile pe care și le asumă, dar norocos din cale afară. Coana Aristița este echivalentul cu fustă al unui Hagi Tudose care mai este și colportor, excelent creionată, cu toate trăsăturile sale repugnante. Cele trei "orfeline", Zoe, Zinca și Zizine, sunt adorabile în naivitatea lor, la fel și curtenitorul domn Butculescu. Toți aceștia, împreună cu Guță Ac (și nu numai) pot figura oricând în tipologia unui roman de moravuri. Pe lângă spionaj, război, capă și spadă și multă culoare locală, nu putea lipsi din schemă și povestea de iubire. Mai puțin veridică, dat fiind unul dintre protagoniști, dar în romane se poate întâmpla aproape orice. De aceea poate că ne și place să citim...
ar merita 2,5 stele. povestea este interesanta, acelasi stil inconfundabil deja, de istorii inedite, combinate cu actiuni detectivistice, cu detalii sarmante si cu umor. insa, de aceasta data, cartea pacatuieste prin limbaj, unul greoi, arhaic, invechit. este de apreciat rob ca a reusit sa gasesasca exact acele cuvinte care sa descrie starea de fapt de la 1917, plus regionalismele moldoveneste, insa este gru de citit. sunt cuvinte pe care nu lem intalnit in viata mea si pe care a trebuit sa le caut in dictionar. altfel, cartea are momente bune, are si momente slabe, dar am reusit sa o termin.
"Din pacate, suspina Alexandrina, lumea n-o indrepti cu umarul, iar noi suntem siliti sa traim in mijlocul ei, fiindca alta nu s-a inventat inca."
"Pentru ca v-ati deprins cu minciuni si adevarul va e nesuferit. Zi-i slutului ca-i frumos si cornoratului ca s-a insurat cu Prea Curata si sa vezi cum le rade fata si te-mbie doar la vin dulce si mieji de nuca."
Pretty interesting with a complicated yet simple plot and lots of characters that proved to be all interconnected. Not an easy read, lots of archaical and regional words that also make the delight of the story. All being seasoned with comic situations inserted in the whole big picture characterized by the tension of the specific situation (durring the WWI).
Cred ca a fost o carte drăguțică dar nu pot spune ca ma dat pe spate.Simțeam ca nu inteleg mai nimic și voiam să o abandonez dar in general ideea a fost bună.Recomand dacă nu aveți nimic in plan și dacă nu sunteți in reading slump pentru ca s-ar putea sa va plictisească cartea.
Foarte bine scrisa, spiritul autoarei se regaseste in fiecare cuvant. Faptul ca a utilizat un limbaj atat de plin de regionalisme si expresii de epoca au facut lectura cu atat mai savuroasa. Consider ca este una din cartile de top ale autoarei.
O carte destul de captivanta, cu o poveste interesanta si credibila. Spre sfarsit insa, toate se precipita si finalul este grabit si prea putin dezvoltat.
Stilul autoarei ramane dar descrierile.... ma ia cu ameteli numai gandindu-ma la puhoiul de regionalisme si arhaisme - ca si cum ai citi o carte scrisa azi cu emoji-uri. In rest, cam banale actiunile daca e sa le iei separat : reuniunea lui Balzac, Stendhal, surorile Austen si Christie, plus multa descriere, toate impachetate intr-un pamflet.
Sometimes a bit heavy on the description , yet ROB manages to create vivid characters, sometimes loved , sometimes hated by the reader. Great story placed in a time frame that yells passion, love,drama,honour and treason. Not the best Brasoveanu book,but definitely a goodread.