„Dragi copii, a fost odată un Rege Piticuț și bun – și nemaipomenit de trist. Și, ca întotdeauna, mămica a fost singura care a reușit să-l scoată din tristețe. Chiar dacă ea murise de mult. Citiți – și vă veți bucura și voi cu el.” (Radu Vancu)
Radu Vancu (n. 1978, Sibiu) este lector universitar la Facultatea de Litere din Sibiu. Lucrarea sa de doctorat a devenit una dintre exegezele critice esențiale asupra operei lui Mircea Ivănescu: Mircea Ivănescu. Poezia discreției absolute (2007). A publicat volumele de poezie: Epistole pentru Camelia (2002), Biographia litteraria (2006), Monstrul fericit (2009), Sebastian în vis (2010) și Amintiri pentru tatăl meu (2010). Este, de asemenea, autorul volumului Eminescu. Trei eseuri (2011) și coautor al antologiilor Cele mai frumoase poeme din 2010 (2011) și Cele mai frumoase poeme din 2011 (2012).
Poate că ar fi fost o idee ca Radu Vancu să încerce prima dată să scrie niște basme clasice și apoi povestea regelui Piticuț. Mi se pare că anumite elemente din poveștile clasice l-ar fi putut ajuta. De exemplu, faptul că "personajul" negativ răutatea este introdusă din prima pagină, a doua propoziție, m-a lovit ca o măciucă. Nici nu intrasem bine în poveste. Ok, înțeleg, nu a vrut să apeleze la formulările clasice din poveștile de copii. Dar tranziția era totuși necesară. S-ar fi putut rezolva poate prin ilustrație, dar așa începutul mi s-a părut foarte abrupt. Mai mult, efectul răutății nu e prezentat gradat. E același de la început până spre final. Ceea ce face ca toată bucata de mijloc să pară repetitivă și foarte lungă. Nu mi-a plăcut nici relația text-ilustrații. De exemplu, momentul cheie în care regele descoperă albumul mamei lui, este redat pe niște pagini negre. Citind cartea chiar simțeam nevoia să văd culorile și minunățiile alea dar mi-am zis “ok, poate ideea e să stimuleze imaginația, să lase să-și imagineze fiecare cele mai mari minunății”. Doar că dau pagina și găsesc totuși niște pagini de album. Care evident nu se ridică la nivelul celor imaginate de mine. Deci n-am înțeles sensul acestei decizii.
Cu toate astea, ideea cărții mi-a plăcut. E genul de poveste la care vezi că are ingrediente bune, are potențial, ar mai fi avut nevoie doar de un redactor/editor priceput care să pună în aplicare “kill your darlings”.
Oamenilor mari, musai să citiți despre regele piticuț și despre cum toată răutatea este bleagă în fața frumuseții, iar toate războaiele lumii sunt spanac fiert față de un cântec de piticuț.