What do you think?
Rate this book
Cahiers
Paul Valéry is een van de belangrijkste Franse schrijvers in de twintigste eeuw. Vanaf zijn drieëntwintigste jaar tot aan zijn dood in 1945 schreef hij dagelijks in de vroege morgenuren als een vorm van hersengymnastiek onder het genot van koffie en sigaretten alles wat in hem opkwam zonder aan de meningen van anderen te denken. De cahiers zijn geen dagboeken; biografische feiten zijn er nauwelijks te vinden. Ze zijn eerder een biografie van Valéry’s geestesleven. Zijn doel was een vorm te zoeken die in staat zou zijn het heterogene karakter van zijn bewustzijn vast te leggen. De 261 cahiers die hij tijdens zijn leven volschreef en die tezamen 266.000 bladzijden beslaan vormen een discussie met zichzelf zonder einde. Geen onderwerp ging hij uit de weg; hij bewoog zich op het gebied van de psychologie, politiek, filosofie, seksualiteit, taal, esthetica, wetenschap en literatuur.
Jan Fontijn heeft gekozen voor de notities over Poëzie, Literatuur en het Gevoelsleven.
De notities over Poëzie en Literatuur zijn scherpe analyses van de literaire wereld, van het creatieve proces, de literaire genres. Het zijn notities die iedere dichter en poëzieminnaar gelezen moet hebben. De notities over de aard van gevoelens bevatten belangrijke observaties over de relatie tussen gedachten en gevoelens in de mens. Het valt daarbij op hoe bedreigend voor Valéry het gevoel vaak was als verstoring van het gedachteleven.
Jan Fontijn heeft gekozen voor de notities over Poëzie, Literatuur en het Gevoelsleven.
De notities over Poëzie en Literatuur zijn scherpe analyses van de literaire wereld, van het creatieve proces, de literaire genres. Het zijn notities die iedere dichter en poëzieminnaar gelezen moet hebben. De notities over de aard van gevoelens bevatten belangrijke observaties over de relatie tussen gedachten en gevoelens in de mens. Het valt daarbij op hoe bedreigend voor Valéry het gevoel vaak was als verstoring van het gedachteleven.
- GenresPhilosophy
304 pages, Paperback
First published January 1, 2007
3 people are currently reading
99 people want to read
About the author
Paul Valéry
557 books460 followersAmbroise-Paul-Toussaint-Jules Valéry was a French poet, essayist, and philosopher. His interests were sufficiently broad that he can be classified as a polymath. In addition to his fiction (poetry, drama and dialogues), he also wrote many essays and aphorisms on art, history, letters, music, and current events.
Valéry is best known as a poet, and is sometimes considered to be the last of the French Symbolists. But he published fewer than a hundred poems, and none that drew much attention. On the night of 4 October 1892, during a heavy storm, Paul Valéry entered an existential crisis, which made a big impact on his writing career. Around 1898, his writing activity even came to a near-standstill, due partly to the death of his mentor Stéphane Mallarmé and for nearly twenty years from that time on, Valery did not publish a single word until 1917, when he finally broke this 'Great Silence' with the publication of La Jeune Parque at forty-six years of age. This obscure but superbly musical masterpiece, of 512 alexandrine lines in rhyming pairs, had taken him four years to complete, and immediately secured his fame. It is esteemed by many in France as the greatest French poem of the 20th century.
Valéry is best known as a poet, and is sometimes considered to be the last of the French Symbolists. But he published fewer than a hundred poems, and none that drew much attention. On the night of 4 October 1892, during a heavy storm, Paul Valéry entered an existential crisis, which made a big impact on his writing career. Around 1898, his writing activity even came to a near-standstill, due partly to the death of his mentor Stéphane Mallarmé and for nearly twenty years from that time on, Valery did not publish a single word until 1917, when he finally broke this 'Great Silence' with the publication of La Jeune Parque at forty-six years of age. This obscure but superbly musical masterpiece, of 512 alexandrine lines in rhyming pairs, had taken him four years to complete, and immediately secured his fame. It is esteemed by many in France as the greatest French poem of the 20th century.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 7 of 7 reviews
January 9, 2019
Bijzondere selectie uit de beruchte ‘Cahiers’ van Paul Valéry, die in 261 schriften meer dan 26.600 bladzijden volschreef met de meest erudiete en poëtische gedachten. Eerder verscheen onder de titel ‘De macht van de afwezigheid’ een gulle selectie bij de Historische Uitgeverij. Deze minstens even rijke editie, in een oplage van 250 exemplaren bij de kleine Amsterdamse uitgever De Buitenkant, kiest voor 3 pijlers (en stokpaardjes) in Valéry’s denken: poëzie, literatuur en het gevoel. Een vat vol wijsheden dat zich traag laat leegdrinken en de geest onverhoeds in een euforische roes brengt.
Getrouwe vertaling van en summiere aantekeningen door Jan Fontijn, die zich in het echte leven meneer Charlotte Mutsaers mag noemen.
Getrouwe vertaling van en summiere aantekeningen door Jan Fontijn, die zich in het echte leven meneer Charlotte Mutsaers mag noemen.
Read
October 31, 2022Ar fi nepotrivit să atribui stele unei cărți de care mă despart ceva etaje de cultură. Am vrut să ajung la cartea asta după ce am auzit fraza: “L'homme sait assez souvent ce qu'il fait, il ne sait jamais ce que fait ce qu'il fait.”
- Abuzul este marca proprietății și a puterii.
- Fondul este o formă rea (impură).
-”Forma” nu ne frapează decât dacă ”fondul” nu domină.
- Forma face organică ideea.
- Unul are capul ca un turn, altul ca un butoi: auzi cum sună înăuntru boabele de năut. Privindu-i portretul, Kant pare un negustor de plante medicinale. Nietzsche un furibund șef de orchestră danubian. Socrate este înțeleptul dintr-o cafenea de provincie. Descartes are ceva dintr-un comandat de batalion la o armă specială.
- Nimic real nu este universal... și poate că nimic real nu este necesar! Este întotdeauna o închipuire, o falsificare, un act de rotunjire faptul de a generaliza și a necesita.
- Scriitorul adevărat este un om care nu își găsește cuvintele. Atunci le caută. Și, căutându-le, găsește ceva mai bun.
- Dorința de originalitate este părintele tuturor împrumuturilor. (...) Leul este făcut din oaie asimilată.
- Versurile bune nu se fac cu un suflet bun.
- Opera este o modificare a autorului. Cu fiecare mișcare prin care o scoate din el, autorul suferă o alterare. Și când opera este terminată, aceasta reacționează încă o dată asupra lui. El devine (de exemplu) acela care a fost capabil să o producă. (Proust - nota mea).
- Un principiu absolut: a nu utiliza exercițiul literar decât pentru a anume înaintare a sinelui.
- Ați reprezenta pe cineva este cel mai mare dar al scriitorului.
- Actul de creație al artistului – în faza sa spontană, reflexă – îmi pare a fi comparabil cu o reechilibrare, cu pătrunderea unui gaz într-un vas.
- Nu există durere fără eu.
- În orice țară partidul cel mai puternic este acela care satisface deopotrivă cel mai mare număr al viciilor naționale.
- Democrație nu are alt sens lipsit de absurditate decât acela de formare continuă a unei aristocrații.
- Istoria care se predă în școli nu se gândește niciodată să dea măcar o idee despre modul în care se petrec lucrurile din aproape în aproape.
- Libertate. Egalitate. Aceste două principii își dăunează reciproc. Căci libertatea permite dezvoltarea inegalităților naturale. Cel mai dotat are dreptul să-l devoreze sau să-l domine pe cel mai puțin dotat. Celălalt, cu oarecare întârziere, reacționează și prin tresăriri bruște vrea să redevină egal cu primul. Este imposibil să egalizăm intelectele și caracterele.
- Abuzul este marca proprietății și a puterii.
- Fondul este o formă rea (impură).
-”Forma” nu ne frapează decât dacă ”fondul” nu domină.
- Forma face organică ideea.
- Unul are capul ca un turn, altul ca un butoi: auzi cum sună înăuntru boabele de năut. Privindu-i portretul, Kant pare un negustor de plante medicinale. Nietzsche un furibund șef de orchestră danubian. Socrate este înțeleptul dintr-o cafenea de provincie. Descartes are ceva dintr-un comandat de batalion la o armă specială.
- Nimic real nu este universal... și poate că nimic real nu este necesar! Este întotdeauna o închipuire, o falsificare, un act de rotunjire faptul de a generaliza și a necesita.
- Scriitorul adevărat este un om care nu își găsește cuvintele. Atunci le caută. Și, căutându-le, găsește ceva mai bun.
- Dorința de originalitate este părintele tuturor împrumuturilor. (...) Leul este făcut din oaie asimilată.
- Versurile bune nu se fac cu un suflet bun.
- Opera este o modificare a autorului. Cu fiecare mișcare prin care o scoate din el, autorul suferă o alterare. Și când opera este terminată, aceasta reacționează încă o dată asupra lui. El devine (de exemplu) acela care a fost capabil să o producă. (Proust - nota mea).
- Un principiu absolut: a nu utiliza exercițiul literar decât pentru a anume înaintare a sinelui.
- Ați reprezenta pe cineva este cel mai mare dar al scriitorului.
- Actul de creație al artistului – în faza sa spontană, reflexă – îmi pare a fi comparabil cu o reechilibrare, cu pătrunderea unui gaz într-un vas.
- Nu există durere fără eu.
- În orice țară partidul cel mai puternic este acela care satisface deopotrivă cel mai mare număr al viciilor naționale.
- Democrație nu are alt sens lipsit de absurditate decât acela de formare continuă a unei aristocrații.
- Istoria care se predă în școli nu se gândește niciodată să dea măcar o idee despre modul în care se petrec lucrurile din aproape în aproape.
- Libertate. Egalitate. Aceste două principii își dăunează reciproc. Căci libertatea permite dezvoltarea inegalităților naturale. Cel mai dotat are dreptul să-l devoreze sau să-l domine pe cel mai puțin dotat. Celălalt, cu oarecare întârziere, reacționează și prin tresăriri bruște vrea să redevină egal cu primul. Este imposibil să egalizăm intelectele și caracterele.
September 15, 2024
La disciplina de Valéry es evidente: décadas de dedicación a labrar este diario íntimo, obra de arte lingüística, literaria y filosófica, en la que escarba con erudición en el funcionamiento de la mente, las esquinas de la poesía y en un sistema filosófico que provocó que Octavio Paz dijera: "En realidad, el gran filósofo francés del siglo XX no fue Sartre, sino Valéry". La evidencia son sus Cuadernos.
July 26, 2022
Una perspectiva poco ortodoxa pero interesante acerca del amor, filosofía, poesía y escritura. Este libro es un must de aquellos que buscan pensamientos no alienados.
October 1, 2025
Escritura fragmentaria y reflexiva como puede ser El libro del desasosiego de Pessoa. Tiene momentos de una densidad filosófica y una belleza impresionantes. Gran libro
December 2, 2025
qué librazo. Son cuadernos que te envuelven, que generan una atmósfera. Necesito hacer 10 relecturas porque se me escaparon muchas cosas.
March 17, 2023
Densă. Bună, dar densă. Cred sunt cuvintele cele mai potrivite pentru această carte.
M-am bucurat să regăsesc gânduri din multe alte subiecte, de la semiologie la antropologie. Dar amalgamul asta de “idei netrezite încă”, plus pasaje neterminate și ordonarea nu chiar perfectă a textelor, face din cartea asta ceva greu de urmărit.
M-am găsit de multe ori recitind texte pentru că fie punctuația folosită de Valéry e foarte… originală, fie pentru că pur și simplu nu am înțeles nimic.
Cartea începe cu un capitol despre limbaj, lucru care te prinde. După ce am citit aceasta parte am rămas cu multe întrebări cvasi-metafizice legate de aceasta parte a experienței umane. A urmat capitolul Filosofie. Nu prea multe de spus, pentru că e relativ scurt și nu e foarte… reprezentativ pentru ce cred că poetul credea despre filosofie, deși observațiile despre Descartes si problema filosofiei ca formă sunt foarte bune. Artă și estetică e un capitol… nu foarte articulat, iar capitolul Poetică e de-a dreptul închis, cel puțin pentru mine. De departe cea mai bună parte a acestei cărți e cea despre poezie. Aici Paul strălucește prin pasiunea, cunoașterea și exprimarea sa. Ultima parte, legată de politică și istorie(deși as fi zis că e doar despre istorie în concepția poetului) e o serie de observații despre societatea franceză care taie foarte adânc în mentalul colectiv al francezilor din jumătatea secolului XX.
Cred că din cele 26.600 de pagini se puteau alege mai bine textele, mai spumoase sau mai tăioase. Introducerea lui Marius Ghica setează cam sus așteptările atunci când spune “monument de gândire vie” pentru că impresia lăsată de carte e una impersonală, anorganică. Cred că structurarea acestei cărți a luat cumva din… spontaneitatea gândului poetului francez… și ca un efect secundar, a produs o carte bună dar nu foarte reprezentativă pentru Paul Valéry.
M-am bucurat să regăsesc gânduri din multe alte subiecte, de la semiologie la antropologie. Dar amalgamul asta de “idei netrezite încă”, plus pasaje neterminate și ordonarea nu chiar perfectă a textelor, face din cartea asta ceva greu de urmărit.
M-am găsit de multe ori recitind texte pentru că fie punctuația folosită de Valéry e foarte… originală, fie pentru că pur și simplu nu am înțeles nimic.
Cartea începe cu un capitol despre limbaj, lucru care te prinde. După ce am citit aceasta parte am rămas cu multe întrebări cvasi-metafizice legate de aceasta parte a experienței umane. A urmat capitolul Filosofie. Nu prea multe de spus, pentru că e relativ scurt și nu e foarte… reprezentativ pentru ce cred că poetul credea despre filosofie, deși observațiile despre Descartes si problema filosofiei ca formă sunt foarte bune. Artă și estetică e un capitol… nu foarte articulat, iar capitolul Poetică e de-a dreptul închis, cel puțin pentru mine. De departe cea mai bună parte a acestei cărți e cea despre poezie. Aici Paul strălucește prin pasiunea, cunoașterea și exprimarea sa. Ultima parte, legată de politică și istorie(deși as fi zis că e doar despre istorie în concepția poetului) e o serie de observații despre societatea franceză care taie foarte adânc în mentalul colectiv al francezilor din jumătatea secolului XX.
Cred că din cele 26.600 de pagini se puteau alege mai bine textele, mai spumoase sau mai tăioase. Introducerea lui Marius Ghica setează cam sus așteptările atunci când spune “monument de gândire vie” pentru că impresia lăsată de carte e una impersonală, anorganică. Cred că structurarea acestei cărți a luat cumva din… spontaneitatea gândului poetului francez… și ca un efect secundar, a produs o carte bună dar nu foarte reprezentativă pentru Paul Valéry.
Displaying 1 - 7 of 7 reviews