În copilărie, acum îmi dau seama, îi spuneam mamei mele, fără încetare:
„Dă-mi! Dă-mi! Dă-mi iubirea ta, dă-mi energia ta, dă-mi banii tăi, atenția ta!“
Așteptam fluxul neîntrerupt care venea de la tine, îmi deschideam supapele sufletului pentru „laptele“ tău. Când stăteam în fața oglinzii, mă ajutai să mă văd în oglindă, să mă plac, oricine aș fi fost în acel moment. Când nu eram într-o relație bună cu tine, ajungeam să arunc doar dispreț către imaginea mea reflectată pe care o vedeam ca pe o străină, demnă de a fi aruncată la gunoi, uitată.
Cred că v-am mai spus că mama a fost distrusă de ura tatălui meu. Pe când eu aveam 10 ani, o vedeam în lacrimi, îngenuncheată de durerea de a fi respinsă. Aflată în fața depresiei ei care mă fascina parcă, m-am lăsat prinsă în mrejele suferinței. M-am hotărât pe tăcute, definitiv, fără să pot gândi altceva, că îi voi vindeca sufletul rănit. M-am așezat în fața ei, lângă ea, mereu prezentă, însoțindu-i fiecare lacrimă, aducându-i tot ce credeam eu că este vindecător. „Nu îl mai ai pe el, deși este prezent fizic, dar mă ai pe mine, total, definitiv. Nu voi iubi pe altcineva, nu îl iubesc pe el, cel care te-a făcut să suferi, te iubesc doar pe tine. Ești unică, această certitudine — pe care el ți-a luat-o — o poți obține, acum, de la mine“; „Dă-mi mie durerea ta, tristețea ta“, parcă îi spuneam. „O iau de pe tine ca pe o haină prea grea și o duc eu. Sunt doar un copil, dar pot să o duc, să o interiorizez, să las acest musafir dureros, dar dorit, în mijlocul meu“. Cred că în acel moment am sădit în mine semințele gândului că voi fi o femeie mereu părăsită. Asta trebuie să fie. Atunci i-am promis, fără să știu, că voi suferi cu ea aceeași suferință, i-am promis că vom fi la fel, că nu va fi singură în acel doliu dureros. Nici nu cred că a înțeles ce am făcut pentru ea, eram un copil, nu puteam exprima toate aceste sentimente. Nici acum, nici măcar eu nu mă înțeleg prea bine. Totul a fost fără cuvinte. Viața mea a fost trasată, parcă, definitiv, atunci. Mă gândesc că orgoliul meu a fost să devin, astfel, egala ta. Dacă îl înlocuiam pe tata în inima ta, eram egala lui. Intram în lumea ta, a adulților. Prea repede, într- adevăr, cu consecințe nefaste, dar ce poate dori un copil mai mult decât să fie mare?