„Tema pe care o propunem în această carte ar putea să-i surprindă pe unii cititori. O discuţie pornind de la întrebarea Cum citesc bărbaţii cărţile femeilor? poate părea uşor inactuală sau superfluă. Mulţi ar răspunde scurt: nu mă interesează această distincţie, lucrurile sînt lămurite de mult sau există literatură proastă şi literatură bună, nu literatură scrisă de femei şi literatură scrisă de bărbaţi. Problema pare, într-adevăr, «clasificată», dar tocmai acele lucruri care ne apar ca lămurite, sigure, «adevărate» sînt cele care ne dau cele mai mari bătăi de cap. Nu le mai luăm în discuţie, nu le mai permitem să emuleze sau să comporte anumite nuanţe. Credem că certitudinea funcţionează uneori ca un blocaj al gîndirii. După nenumărate statistici, mai mult internaţionale, literatura scrisă de femei se citeşte diferit. Această constatare nu este vreo invenţie feministă, ci e bazată pe măsurători şi realităţi. Esenţa percepţiei unui gen ar putea fi tocmai doza de autenticitate a cititorului, eliberat de prejudecăţile pe care le impune orice societate, inclusiv societatea contemporană.” (Lia Faur şi Şerban Axinte)
Rezumatul cărții, luând ideile care apar la o grămadă dintre cei 30+ autori: Călinescu și Lovinescu sunt misogini, Hortensia Papadat-Bengescu scria ca un bărbat, Proust scria ca o femeie, când un bărbat citește o femeie e o chestie romantică (așa o văd femeile) sau sexuală (așa o văd bărbații).
Un dezastru de carte cu tot felul de ciudățenii și câteva greșeli punctuale clare (JK Rowling, scriitoare de romane de... dragoste), în care se tot repetă anumite idei și din care doar vreo 3 texte ar fi mai interesante.
Am scris mai detaliat pe blog despre ea, într-o analiză mai lungă, care nu-și are locul aici.
Un volum eclectic, fără un concept clar, în care se amestecă la grămadă eseuri misogine, texte autobiografice, interviuri, aceleaşi clişee obosite despre "feminitate". Sunt şi cîteva texte bune, din păcate ele se pierd în tot acest ghiveci. Da, peisajul cultural de la noi e în continuare foarte patriarhal, şi asta se vede inclusiv din felul în care a fost editat acest volum.
Destul de slabut continutul, in principal cel scris de barbati care au gasit in asta o ocazie prielnica sa se congratuleze pentru modul in care au promovat scriitura feminina si vastele cunostinte in materie de literatura autohtona scrisa de femei. In mod surprinzator, partile cele mai interesante au fost cele in care diverse autoare discutau modul in care au fost primite de lumea literara si felul in care reactioneaza diversi cititori la opera lor. Deci nu prea m-am lamurit cum citesc barbatii cartile femeilor, doar ca unii mai citesc si asa ceva, ceea ce e de bine atata timp cat nu facem un titlu de glorie din asta.
Le citesc stând pe burtă, pe spate, într-o rână la fel ca și pe ale bărbaților. Liviu Antonesei concluzionează bine "Nu reiese de nicăieri că ar exista deosebiri esențiale între bărbați și femei în ceea ce privește trăsăturile fundamentale de personalitate, de la temperament la imaginație, de la inteligență la forță creativă sau talent"