Jump to ratings and reviews
Rate this book

Misionar în Africa

Rate this book
În general, te laşi captivat de lucruri cu adevărat uimitoare şi de oamenii de ştiinţă care au schimbat destinul planetei prin teoriile şi descoperirile lor geniale, dar când a fost ultima dată când ai fost fascinat de măreţia unei vieţi dedicate slujirii lui Dumnezeu şi a oamenilor? Când ai admirat fervoarea unei astfel de trăiri consacrate binelui semenilor şi salvării vieţii acestora?

"Misionar în Africa" expune modul minunat în care Dumnezzeu poate inspira un om să-şi trăiască viaţa. Pavel Bartolomeu, autorul acestei cărţi, a ales să trăiască printe sălbatici, acolo unde totul "te mănâncă": bolile, insectele, animalele, chiar şi oamenii. S-a împrietenit cu ei, i-a învăţat să trăiască şi le-a vorbit despre Dumnezeu. Deşi a fost ameninţat de tot felul de pericole şi a trăit în condiţii de un primitivism înfiorător, nu a renunţat, ci a fost motivat de un spirit misionar şi de credinţa practică într-un Dumnezeu uimitor de bun, bucurându-se că a putut schimba oameni şi triburi întregi de salbatici. Citind această carte, te vei îmbogăţi spiritual şi vei descoperii o istorie cu adevărat captivantă a unei vieţi dedicate slujirii altora!

136 pages, Paperback

First published January 1, 2016

5 people want to read

About the author

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
2 (66%)
4 stars
1 (33%)
3 stars
0 (0%)
2 stars
0 (0%)
1 star
0 (0%)
No one has reviewed this book yet.

Can't find what you're looking for?

Get help and learn more about the design.