Jump to ratings and reviews
Rate this book

Teatru scris

Rate this book
„Nu am realizat o dramatizare simplă, chiar simplificatoare, a textului-sursă redactat exclusiv în proză. Pentru că nu mi-am propus o dramatizare, o translație scenică a nuvelei eminesciene, o «urcare» a ei din pagina pe scenă. Ce mi-am dorit a fost cu totul altceva. Am ajuns, pe o cale biografic și mental-imaginativ întortocheată, la ideea de teatru scris, care mi-a părut că satisface cel puțin două din exigențele finale pe care un astfel de experiment literar mi le-a impus. Prima se refera la o mutație genetică (pentru a prelua o sintagmă uzuală în științele naturii). Proza cred că poate deveni teatru, indiferent de natura (adica substanța), forma, dimensiunile, mecanismele și finalitațile tipului de proză în cauză. Cea de-a doua condiționare accentuează decisiv asupra scripturalitații. Cititorul «vede» și el un spectacol, aidoma celui de pe scenă, cu precizarea, însa, că el «vede» acel «spectacol», oferit de textul dramatic pe care îl citește, dar îl «vede» cu «ochii minii», nu cu cei anatomici. În consecința, teatrul care se pune în mișcare în mintea cititorului, nefiind un spectacol real, ramâne numai o proiecție mental-imaginativă, o reprezentare imaginară. O astfel de reprezentare imaginară este oferită de textul dramatic scris, altfel, și mai pe scurt spus, de teatrul scris.”

Autorul

192 pages, Paperback

First published January 1, 2016

About the author

Liviu Franga

3 books

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
0 (0%)
4 stars
0 (0%)
3 stars
0 (0%)
2 stars
0 (0%)
1 star
0 (0%)
No one has reviewed this book yet.