What do you think?
Rate this book
Depășirea de sine. Invidia și gelozia ca șanse pentru dezvoltarea personală
Libro usado en buenas condiciones, por su antiguedad podria contener señales normales de uso
190 pages, Paperback
First published October 1, 1998
5 people are currently reading
43 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 2 of 2 reviews
November 29, 2021
Sentimentul invidiei este un sentiment foarte neplăcut. Dacă simțim în noi înțepătura invidiei sau dacă suntem copleșiți de sentimentul invidiei, nu ne simțim bine; în orice caz, atunci ne simțim într-o „postură mai proastă“, avem convingerea că în mod total nejustificat vom ieși mai prost în comparație cu alții, fără a avea posibilitatea să schimbăm lucrurile în vreun fel. Ne simțim răniți în sentimentul propriei valori. Fie că recunoaștem sau nu, ne pierdem sentimentul propriei valori și trebuie să ni-l recăpătăm. Această jignire ne supără, ne înfurie, devenim distructivi, dar nu
în mod deschis, ci în secret. Mai e de mirare atunci că ne decidem să ne renegăm invidia și să-i considerăm invidioși pe ceilalți, proiectând, așadar, asupra lor invidia?
În plus, este interzis să fim invidioși, nu trebuie să fim invidioși. Invidia este unul dintre sentimentele repudiate, disprețuite. Există multă teamă de invidie. Kant este autorul propoziției: Invidia face parte din „familia detestabilă a nerecunoștinței și a bucuriei față de prejudiciul adus altuia“¹. Kant circumscrie aici perimetrul emoțional în care el plasează invidia: în zona ingratitudinii și a bucuriei de necazul altuia. Cine ar dori să aibă un sentiment atât de „detestabil“, necum să-l mai și apere în fața altora? Odată cu el, ar trebui să apere o dublă oroare: ca individ ce duce lipsă de ceva — oricum, n-ar trebui să invidieze, chiar dacă ar fi în postura unui
bogătan — și ca om care are un asemenea sentiment oribil. Și totuși este extraordinar de important să luăm urma invidiei. Căci sentimentele de invidie — deși mascate de cele mai multe ori — sunt neobișnuit de agresive; ele constituie atacuri asupra sentimentului propriei valori în cazul nostru
și al altora. Dar când sentimentul propriei valori este atacat în permanență, suntem mai puțin creativi decât am putea fi, suntem mai puțin competenți în relația pe care o avem cu viața cotidiană; suntem mai puțin mulțumiți decât am putea fi și reacționăm mai ușor cu ostilitate, eventual cu violență. Când luăm act de sentimentele noastre de invidie, nu trebuie să reacționăm neapărat în mod ranchiunos; poate suntem triști că ne umple invidia, poate reușim să ne înțelegem pe noi înșine în această situație, fără a deveni distructivi în vreun fel. Însă fiecare sentiment are și o funcție în economia noastră psihică, are un sens. Ce sens are, deci, inoportuna, prohibita invidie? Când suntem invidioși, râvnim la ceva pe care alții par să-l aibă sau chiar îl au, ne dorim ceea ce alții pot, sunt sau primesc; iar noi suntem siguri că nu avem, nu suntem sau nu putem primi acel
lucru — și că până la urmă asta este nedrept. În sentimentul de invidie se exprimă, totodată, o poftă și o dorință, legate de convingerea că nu putem primi lucrul la care râvnim. Altfel spus, sentimentul invidiei ne semnalează că suntem în dezacord cu noi înșine. Fie trebuie să facem mai mult cu viața noastră, fie trebuie să ne schimbăm reprezentarea despre noi înșine, s-o adaptăm mai bine realității sau chiar să modificăm realitatea. Sentimentul invidiei nu este numai un atac la propria valoare, el are o funcție extraordinar de importantă pentru reglementarea pe termen lung a concepției noastre despre sine. El ne constrânge permanent să ne confruntăm cu întrebări de tipul
ce facem cu viața noastră, cât realizăm din talentele noastre, dar și dacă ne mai percepem corect pe noi înșine. Așadar, nu ne putem permite să proiectăm mai departe invidia asupra „celorlalți“. Ne lipsim de o normă a sistemului propriu de valori, devenind astfel mai puțin competenți în relația noastră cu viața; în schimb, vom fi cu atât mai pregătiți pentru ură, răzbunare și comportament distructiv ascuns. Trebuie să învățăm să avem o relație mai productivă cu sentimentul de invidie. Spre a putea face acest lucru, trebuie să cunoaștem manifestările invidiei în cazul nostru particular.
în mod deschis, ci în secret. Mai e de mirare atunci că ne decidem să ne renegăm invidia și să-i considerăm invidioși pe ceilalți, proiectând, așadar, asupra lor invidia?
În plus, este interzis să fim invidioși, nu trebuie să fim invidioși. Invidia este unul dintre sentimentele repudiate, disprețuite. Există multă teamă de invidie. Kant este autorul propoziției: Invidia face parte din „familia detestabilă a nerecunoștinței și a bucuriei față de prejudiciul adus altuia“¹. Kant circumscrie aici perimetrul emoțional în care el plasează invidia: în zona ingratitudinii și a bucuriei de necazul altuia. Cine ar dori să aibă un sentiment atât de „detestabil“, necum să-l mai și apere în fața altora? Odată cu el, ar trebui să apere o dublă oroare: ca individ ce duce lipsă de ceva — oricum, n-ar trebui să invidieze, chiar dacă ar fi în postura unui
bogătan — și ca om care are un asemenea sentiment oribil. Și totuși este extraordinar de important să luăm urma invidiei. Căci sentimentele de invidie — deși mascate de cele mai multe ori — sunt neobișnuit de agresive; ele constituie atacuri asupra sentimentului propriei valori în cazul nostru
și al altora. Dar când sentimentul propriei valori este atacat în permanență, suntem mai puțin creativi decât am putea fi, suntem mai puțin competenți în relația pe care o avem cu viața cotidiană; suntem mai puțin mulțumiți decât am putea fi și reacționăm mai ușor cu ostilitate, eventual cu violență. Când luăm act de sentimentele noastre de invidie, nu trebuie să reacționăm neapărat în mod ranchiunos; poate suntem triști că ne umple invidia, poate reușim să ne înțelegem pe noi înșine în această situație, fără a deveni distructivi în vreun fel. Însă fiecare sentiment are și o funcție în economia noastră psihică, are un sens. Ce sens are, deci, inoportuna, prohibita invidie? Când suntem invidioși, râvnim la ceva pe care alții par să-l aibă sau chiar îl au, ne dorim ceea ce alții pot, sunt sau primesc; iar noi suntem siguri că nu avem, nu suntem sau nu putem primi acel
lucru — și că până la urmă asta este nedrept. În sentimentul de invidie se exprimă, totodată, o poftă și o dorință, legate de convingerea că nu putem primi lucrul la care râvnim. Altfel spus, sentimentul invidiei ne semnalează că suntem în dezacord cu noi înșine. Fie trebuie să facem mai mult cu viața noastră, fie trebuie să ne schimbăm reprezentarea despre noi înșine, s-o adaptăm mai bine realității sau chiar să modificăm realitatea. Sentimentul invidiei nu este numai un atac la propria valoare, el are o funcție extraordinar de importantă pentru reglementarea pe termen lung a concepției noastre despre sine. El ne constrânge permanent să ne confruntăm cu întrebări de tipul
ce facem cu viața noastră, cât realizăm din talentele noastre, dar și dacă ne mai percepem corect pe noi înșine. Așadar, nu ne putem permite să proiectăm mai departe invidia asupra „celorlalți“. Ne lipsim de o normă a sistemului propriu de valori, devenind astfel mai puțin competenți în relația noastră cu viața; în schimb, vom fi cu atât mai pregătiți pentru ură, răzbunare și comportament distructiv ascuns. Trebuie să învățăm să avem o relație mai productivă cu sentimentul de invidie. Spre a putea face acest lucru, trebuie să cunoaștem manifestările invidiei în cazul nostru particular.
August 11, 2020
O carte buna pentru cine vede aceste doua sentimente la sine, macar la nivel preconstient. De asemenea, este utila pentru cunoasterea acestora in altii si pentru a sti cum sa ne aparam de ele. O carte care per total ajuta la intelegerea acestor doua sentimente, ce este scrisa in limbaj accesibil si pentru cei ce nu detin notiuni teoretice despre psihologie/ psihanaliza.
Displaying 1 - 2 of 2 reviews