What do you think?
Rate this book
Julianka
Nowela ta ukazuje niedolę sierot i nieślubnych dzieci w XIX wiecznej Polsce.
Pewnego jesiennego poranka znaleziono na podwórzu Ongrodu (Grodna) maleńkie dziecko, przed kilku dniami na świat wydane. Podniosła je żebraczka. Zebrał się tłum ludzi. Postanowiono, że wychowywać je będzie praczka mieszkająca w tym domu, bo chyba jej się najlepiej powodzi. Zrobiono składkę na niemowlę. Dziewczynka otrzymała imię Julianka od imienia Juliana, jakie nosiła żebraczka, która ją znalazła. Praczka wychowywała ją tak, jak mogła przez dość długi okres czasu.
Dziewczynka zjadała u niej to, czego jej własne dzieci nie zjadały; chodziła brudna, zmarznięta i głodna, nawet z podłogi podnosiła resztki jedzenia.
Po pewnym czasie pijany mąż praczki, dowiedziawszy się od żony, że nie otrzymuje ona już na utrzymanie dziewczynki pieniędzy, wyrzucił małą ze swego mieszkania.
Pewnego jesiennego poranka znaleziono na podwórzu Ongrodu (Grodna) maleńkie dziecko, przed kilku dniami na świat wydane. Podniosła je żebraczka. Zebrał się tłum ludzi. Postanowiono, że wychowywać je będzie praczka mieszkająca w tym domu, bo chyba jej się najlepiej powodzi. Zrobiono składkę na niemowlę. Dziewczynka otrzymała imię Julianka od imienia Juliana, jakie nosiła żebraczka, która ją znalazła. Praczka wychowywała ją tak, jak mogła przez dość długi okres czasu.
Dziewczynka zjadała u niej to, czego jej własne dzieci nie zjadały; chodziła brudna, zmarznięta i głodna, nawet z podłogi podnosiła resztki jedzenia.
Po pewnym czasie pijany mąż praczki, dowiedziawszy się od żony, że nie otrzymuje ona już na utrzymanie dziewczynki pieniędzy, wyrzucił małą ze swego mieszkania.
131 pages, Paperback
First published January 1, 1904
11 people want to read
About the author
Eliza Orzeszkowa
148 books42 followersEliza Orzeszkowa was a Polish novelist and a leading writer of the Positivism movement during foreign Partitions of Poland. In 1905, together with Henryk Sienkiewicz she was nominated for the Nobel Prize in Literature.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 6 of 6 reviews
August 17, 2023
Bardzo poruszająca
March 22, 2023
nie rozumiem dlaczego ma az tak niskie opinie czytalo sie baaaaardzo powoli i to chyba jedyny wiekszy minus
December 1, 2021
Chwedora, nevasta lui Klemens, argatul, mătură pardoseala de lut a colibei și trase gunoiul într-un colț al odăii, dar n-o ajunse mintea să-l arunce afară peste prag. Lepădă cojile de cartofi în ciubărul plin cu lături ― mâncarea pentru vacă ― și, după ce-l vârî sub laviță, astupă cu o scândură gura cuptorului în care se aflau două oale mari cu mâncare, gătită din vreme pentru masa de prânz. Într-una din oale făcuse borș de sfeclă acrită cu pangele[2], în cealaltă, supă de arpacaș cu cartofi, cum e obiceiul țăranilor din partea locului, una dulce, una acră. Cu ele aveau să-și astâmpere foamea la prânz, acum însă de-abia se crăpase de ziuă. Chwedora se zorea să plece cât mai iute de acasă, fiindcă în ziua aceea se tocmise la conac, la plivitul grădinilor de zarzavat, iar bărbatul ei, Klemens, ara de mai bine de un ceas pământul moșierului, pentru semănăturile de toamnă.
Era o femeie tânără, înaltă și voinică, cu fața arsă de soare și cu mâinile bătătorite. La acest ceas al zilei avea obrazul curat, fiindcă, ducându-se după apă, se spălase la fântână. Prin pielea negricioasă, obrajii ei păreau rumeni. Cu fruntea mică și îngustă, cu nasul cârn și buzele groase, precum și cu umerii lați și tălpile mari și plate, nu era deloc frumoasă, dar respira sănătate, putere și prospețime. Purta o fustă scurtă, pestriță, o cămașă groasă, cam cenușie, și un șorț lat, legat cu un brâu țesut în casă din bumbac de diferite culori pe care-l înfășura strâns, de câteva ori, în jurul mijlocului. La gât purta un medalion cafeniu, sfințit, iar pe cap o basma cu flori roșii legată la spate, descoperindu-i pe frunte două șuvițe de păr negru și des, decolorat însă de soare și fără luciu.
După ce rândui prin gospodărie pentru cât avea să lipsească de acasă, se aplecă spre urcioarele de pământ așezate pe jos, ridică unul și turnă lapte într-o ulcică strigând:
― Tadeusz, Tadeusz!
Era greu de ghicit cui fusese adresată această chemare, fiindcă, aparent, nu se mai afla nimeni în afară de ea în colibă. Dar asta numai aparent. Peste o clipă, pe lavița lată care le slujea de pat, sub un țol mare, cenușiu, întins peste salteaua și perna umplută cu fân, începu să se foiască o ființă vie. La început își trădă prezența doar prin foșnetul fânului și prin niște valuri mari, care ba se umflau, ba se săpau la suprafața țolului. După aceea, peste laviță și deasupra poclăzii se înălță un roi de muște care bâzâia, iar de sub pocladă se iviră mai întâi două tălpi mici și negre, apoi două mânuțe tot atât de mici și dolofane, până ce marginea țolului fu dată deoparte și, în fâșia de lumină ce se prefira pe laviță, apăru un copil. Primul lui gest fu să-și vâre adânc mâinile în claia de păr ciufulit, iar primul țipăt, jumătate plâns, jumătate râs, fu:
― Mămucă!
Dacă n-ar fi văzut-o lângă el, ar fi tras un chiot de-ar fi răsunat toată coliba. Văzând că vine către el și cu ulcica în mână, se porni să râdă tare și cu veselie.
― Dă-mi, mămucă, dă-mi!
În lumina soarelui și în bâzâitul muștelor care roiau pe el și în jurul lui, băiatul ședea pe perna umplută cu fân, înecat în faldurile adânci ale poclăzii. Părul îl avea bălai ca un fuior și ciufulit, ochii îi luceau ca două boabe de peruzea și mai pluteau încă în aburul somnului, gura era roșie, iar marginile buzelor negre ca la un arap. Cu o zi înainte își mâzgălise în joacă buzele, bărbia și vârful nasului cu un strat de humă gras și lipicios. Obrajii, printr-o ciudată întâmplare, scăpaseră neatinși; erau rotunji, plinuți și rumeni ca zorile.
Se născuse de Întâmpinarea Domnului și avea doi ani și douăzeci și două de săptămâni. De peste un an nu mai sugea la mamă-sa, dar în fiecare dimineață se lipea cu toate puterile de marginea ulcelei pe care i-o punea maică-sa la gură și sorbea laptele încet, cu poftă; cu degetele scurte, larg desfăcute, cu genunchii goi pe cuvertură și cu gemete întretăiate, dovedea o adâncă mulțumire și mare plăcere.
Era o femeie tânără, înaltă și voinică, cu fața arsă de soare și cu mâinile bătătorite. La acest ceas al zilei avea obrazul curat, fiindcă, ducându-se după apă, se spălase la fântână. Prin pielea negricioasă, obrajii ei păreau rumeni. Cu fruntea mică și îngustă, cu nasul cârn și buzele groase, precum și cu umerii lați și tălpile mari și plate, nu era deloc frumoasă, dar respira sănătate, putere și prospețime. Purta o fustă scurtă, pestriță, o cămașă groasă, cam cenușie, și un șorț lat, legat cu un brâu țesut în casă din bumbac de diferite culori pe care-l înfășura strâns, de câteva ori, în jurul mijlocului. La gât purta un medalion cafeniu, sfințit, iar pe cap o basma cu flori roșii legată la spate, descoperindu-i pe frunte două șuvițe de păr negru și des, decolorat însă de soare și fără luciu.
După ce rândui prin gospodărie pentru cât avea să lipsească de acasă, se aplecă spre urcioarele de pământ așezate pe jos, ridică unul și turnă lapte într-o ulcică strigând:
― Tadeusz, Tadeusz!
Era greu de ghicit cui fusese adresată această chemare, fiindcă, aparent, nu se mai afla nimeni în afară de ea în colibă. Dar asta numai aparent. Peste o clipă, pe lavița lată care le slujea de pat, sub un țol mare, cenușiu, întins peste salteaua și perna umplută cu fân, începu să se foiască o ființă vie. La început își trădă prezența doar prin foșnetul fânului și prin niște valuri mari, care ba se umflau, ba se săpau la suprafața țolului. După aceea, peste laviță și deasupra poclăzii se înălță un roi de muște care bâzâia, iar de sub pocladă se iviră mai întâi două tălpi mici și negre, apoi două mânuțe tot atât de mici și dolofane, până ce marginea țolului fu dată deoparte și, în fâșia de lumină ce se prefira pe laviță, apăru un copil. Primul lui gest fu să-și vâre adânc mâinile în claia de păr ciufulit, iar primul țipăt, jumătate plâns, jumătate râs, fu:
― Mămucă!
Dacă n-ar fi văzut-o lângă el, ar fi tras un chiot de-ar fi răsunat toată coliba. Văzând că vine către el și cu ulcica în mână, se porni să râdă tare și cu veselie.
― Dă-mi, mămucă, dă-mi!
În lumina soarelui și în bâzâitul muștelor care roiau pe el și în jurul lui, băiatul ședea pe perna umplută cu fân, înecat în faldurile adânci ale poclăzii. Părul îl avea bălai ca un fuior și ciufulit, ochii îi luceau ca două boabe de peruzea și mai pluteau încă în aburul somnului, gura era roșie, iar marginile buzelor negre ca la un arap. Cu o zi înainte își mâzgălise în joacă buzele, bărbia și vârful nasului cu un strat de humă gras și lipicios. Obrajii, printr-o ciudată întâmplare, scăpaseră neatinși; erau rotunji, plinuți și rumeni ca zorile.
Se născuse de Întâmpinarea Domnului și avea doi ani și douăzeci și două de săptămâni. De peste un an nu mai sugea la mamă-sa, dar în fiecare dimineață se lipea cu toate puterile de marginea ulcelei pe care i-o punea maică-sa la gură și sorbea laptele încet, cu poftă; cu degetele scurte, larg desfăcute, cu genunchii goi pe cuvertură și cu gemete întretăiate, dovedea o adâncă mulțumire și mare plăcere.
April 23, 2025
O Boże :(
April 17, 2024
To, kto jest ojcem Julianki to moje Roman Empire....
Displaying 1 - 6 of 6 reviews