What do you think?
Rate this book
Cei care mor și cei care vor muri: aventurile unui bibliotecar
Ce poate să facă un om ajuns la o vârstă la care viața pare să fi intrat pe ultima turnantă spre Marele Finiș? Să se resemneze și, asemenea unui condamnat la sentința capitală, să aștepte inevitabilul în anticamera lumii de dincolo? Nu. La 73 de ani, Mihnea Pascal, un fost bibliotecar, văduv și aproape sălbăticit de singurătate, se gândește obsesiv la viața pe care a trăit-o și la cât i-a mai rămas de trăit, așa cum, în anii tinereții, virgin și nefericit, se gândea în fiecare zi la sinucidere. Acum, la venerabilă etate, reușește să-și învingă frică de moartea ce-l pândește după colț și, dintr-un pensionar cumsecade, devine Pascal Nebunul, „vedeta blocului“ și a cartierului, un personaj controversat care, printre multe altele, vizitează domnișoare și se lasă vizitat de ele, așa cum alții vizitează țări. Prin comportamentul și acțiunile lui, ignoră normele sociale și sfidează însăși veșnicia. Nu vrea să plece din această lume fără luptă, nu vrea să mai rateze nimic din micile plăceri, iar când va fi să moară, vrea să o facă după regulile lui. Cei care mor și cei care vor muri este un roman emoțional și emoționant despre refuzul bătrâneții și ideea că viață merită să fie trăită, mai cu seamă atunci când societatea, prin condiționările ei, te îndeamnă să te gândești neîncetat la moarte.
- GenresRoman
200 pages, Paperback
First published April 1, 2016
47 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 7 of 7 reviews
May 6, 2023
Dacă până acum am citit vreo două-trei cărți de dezvoltare personală, după cartea lui Cornel George Popa nu îmi mai trebuie niciuna. Un stil direct, bine meșteșugit, ușor de parcurs, cu multă energie, franc. Un fel de ,,breaking bad" românesc. Coperta pare cam prea dark pentru conținut. Tema principală pare moartea, se vorbește mult despre ea, dar până la urmă este viața, dorința de a trăi dincolo de prejudecăți și tare sociale. Pascal Nebunul face istorie.
July 5, 2022
2.5 stars
Am acordat numai 2,5 stelute pentru aceasta carte pentru potentialul pe care ar fi putut sa il aibe. Din pacate, nu pot spune ca modul in care a fost scrisa pe placul meu, insa am ramas cu anumite idei, idei ce ar fi putu fi mult mai bine dezvoltate.
Ce mi-a placut? Probabil cea mai importanta idee a acestei carti, si anume, sa fim aalturi de cei dragi, pentru ca timpul e scurt, timpul trece repede si sunt atat de multe momente in viata pe care le pierdem gandidu-ne la ce ar putea fi, la ce ar trebui sa fie. De cele mai ulte ori nu actionam, de cele mai multe ori asteptam. De multe ori, consideram ca avem mult timp la dispozitie, ca putem amana sa stam cu cineva drag noua, insa ce e timpul in ziua de azi? ce valoare mai are timpul. Ideea e sa fim alaturi de cei dragi, oriand putem, oricat de mult putem, pentru ca mai devreme sau mai tarziu nu voi mai fi aici, nici ei si nici noi.
De asemenea, mi-a placut ideea pe care autorul a incercat sa o dezvolte in carte, cea despre persoanele in varsta, car nu mai reprezinta atat de multa importanta pentru cei din jur. A durut sa citesc anumite pasaje, insa a fost atat de adevarat. Cat de multa atentie si cat de mult din timpul nostru le acordam batranilor nostri? Cata credibilitate le mai acordam? Consideram ca au ajuns la o varsta la care nu mai pot sa discearna ceea ce fac sau spun, cand de fapt, unii din ei stiu foarte bine ce fac. Isi traiesc viata si nu e nimic gresit cu asta. Poate daca ne-am opri macar un minut, un minut din viata noastra in care sa le acordam atentie, sa le ascultam povestile, sa ascultam ceea ce au de spus.
Ce nu mi-a placut la carte? Personal, mi s-a parut scrisa putin robotic, anumite idei s-au repetat de mai bine de 5 ori si mi-as fi dorit sa aflu mai multe despre personajul principal, domnul Pascal. Am inteles ca sotia lui i-a fost salvare si ca vecinii lui il considerau nebun, ca a vrut sa se sinucida cand avea 25 de ani pentru ca nu se simtea destul de masculin, destul de puternic. In afara de aceste idei insa, nu mai avem nimic. mi-ar fi placut mai mult dialog, mai multa actiune in carte. Am astepta cu atata nerabdare sa aflu mai mult despre viata lui din prezent si poate mai mult despre viata lui din trecut, mai mult decat ca a fost un bibliotecar, "un simplu bibliotecar".
Desi e o carte scurta, mi-a fost greu sa o parcurg, probabil fix din pricina stilului de scriere.
Am acordat numai 2,5 stelute pentru aceasta carte pentru potentialul pe care ar fi putut sa il aibe. Din pacate, nu pot spune ca modul in care a fost scrisa pe placul meu, insa am ramas cu anumite idei, idei ce ar fi putu fi mult mai bine dezvoltate.
Ce mi-a placut? Probabil cea mai importanta idee a acestei carti, si anume, sa fim aalturi de cei dragi, pentru ca timpul e scurt, timpul trece repede si sunt atat de multe momente in viata pe care le pierdem gandidu-ne la ce ar putea fi, la ce ar trebui sa fie. De cele mai ulte ori nu actionam, de cele mai multe ori asteptam. De multe ori, consideram ca avem mult timp la dispozitie, ca putem amana sa stam cu cineva drag noua, insa ce e timpul in ziua de azi? ce valoare mai are timpul. Ideea e sa fim alaturi de cei dragi, oriand putem, oricat de mult putem, pentru ca mai devreme sau mai tarziu nu voi mai fi aici, nici ei si nici noi.
De asemenea, mi-a placut ideea pe care autorul a incercat sa o dezvolte in carte, cea despre persoanele in varsta, car nu mai reprezinta atat de multa importanta pentru cei din jur. A durut sa citesc anumite pasaje, insa a fost atat de adevarat. Cat de multa atentie si cat de mult din timpul nostru le acordam batranilor nostri? Cata credibilitate le mai acordam? Consideram ca au ajuns la o varsta la care nu mai pot sa discearna ceea ce fac sau spun, cand de fapt, unii din ei stiu foarte bine ce fac. Isi traiesc viata si nu e nimic gresit cu asta. Poate daca ne-am opri macar un minut, un minut din viata noastra in care sa le acordam atentie, sa le ascultam povestile, sa ascultam ceea ce au de spus.
Ce nu mi-a placut la carte? Personal, mi s-a parut scrisa putin robotic, anumite idei s-au repetat de mai bine de 5 ori si mi-as fi dorit sa aflu mai multe despre personajul principal, domnul Pascal. Am inteles ca sotia lui i-a fost salvare si ca vecinii lui il considerau nebun, ca a vrut sa se sinucida cand avea 25 de ani pentru ca nu se simtea destul de masculin, destul de puternic. In afara de aceste idei insa, nu mai avem nimic. mi-ar fi placut mai mult dialog, mai multa actiune in carte. Am astepta cu atata nerabdare sa aflu mai mult despre viata lui din prezent si poate mai mult despre viata lui din trecut, mai mult decat ca a fost un bibliotecar, "un simplu bibliotecar".
Desi e o carte scurta, mi-a fost greu sa o parcurg, probabil fix din pricina stilului de scriere.
December 27, 2022
O alta perspectiva asupra mortii si mai ales asupra vietii. Te indeamna sa traiesti, sa nu acumulezi regrete sau frustrari de-a lungul vietii.
E o carte pe care toata lumea ar trebui sa o citeasca si sa o reciteasca la fiecare 5 ani.
E o carte pe care toata lumea ar trebui sa o citeasca si sa o reciteasca la fiecare 5 ani.
April 24, 2016
Un manifest împotriva morții, o pledoarie pentru viața trăită frumos. Carpe diem! Tristă carte, înduioșătoare și apoi frumoasă. Am citit-o într-o singură zi. Puțină acțiune, mai mult filozofie, o carte bună. Mi-a plăcut.
December 30, 2020
Buneii mei nu au ajuns la venerabila vârstă de 73 de ani pe care îi avea bibliotecarul lui Cornel George Popa atunci cans și-a început povestea...
Eram copil, dar îmi aduc foarte bine aminte de momentele când bunica își organiza comândul. Îmi aduc foarte bine aminte cum îi dădea instrucțiuni și îndrumări mamei cum să fie îmbrăcată, ce pomană și cui să dea, cui anume trebuiau să le revină anumite lucruri din casă.
Nu, niciodată nu am avut impresia că s-au grăbit să moară sau că au abdicat. Dimpotrivă, îmi aduc aminte cum bunelul zicea că vrea să joace la nunta mea și că și-ar dori să-și vadă strănepoții... Dar n-a fost să fie.
Era o altă lume. Era o altă relație cu viața și cu moartea. Moartea nu era ceva de temut, era o etapă oarecare, un eveniment firesc, care se cuvenea de celebrat conform unor rânduieli anume, care mai aveau şi sens pe care toţi îl înţelegeau, şi toate erau tratate cu seriozitate.
Da, era o altă lume, care se pare că a dispărut definitiv (ori din care au rămas doar rămășițe răzlețite unde și unde, din care cauză s-a pierdut o masă critică care făcea că această relație cu moartea să se poată constitui într-o filozofie existențială și fără de care apare un sentiment de bizarerie sau chiar...ridicol), era o lume preponderent rurală în care și raportarea la viață era alta... Bătrânețea nu te scutea de mai nimic, nu te scotea din circuitul firescului, pâinea se câștiga prin sudoarea frunții și muncă zilnică pânӑ la... moarte.
Am avut nevoie de această digresiune pentru că de fiecare dată când citesc o carte încerc să dibui o cheiță, strict individuală, care să mă lase să intru în conținutul ei.
„Cei care mor și cei care vor muri: aventurile unui bibliotecar” de Cornel George Popa este însă despre altceva, despre lumea nouă în care am intrat, una urbană (de altfel, eroul cărții locuiește la București), în care există tinerețe, maturitatate și bătrânețe și care are un sfârșit bine definit – moartea. Fiecare etapă cu tabieturile ei: tinerețea cu lotul și doza necesară de boemă, viața activă de adult cu responsabilitățile ei (miezul și esența lumii moderne), bătrânețea (pentru care nu s-a găsit încă un rost anume) și acel sfârșit care nu înseamnă nimic mai mult decât sfârșit cu lotul ei de formalități administrative ce țin de moștenire și succesiune.
După cum spuneam mai sus, eroul cărții are 73 de ani, este văduv și se pomenește față-n față cu... bătrânețea, acest statut intermediar rӑu definit, cu o finalitate certă, dar fără deadline (definiția lumii moderne – jaloanele temporare!). Acest nou statut este de-a dreptul insuportabil pentru bătrân și el decide să-și retrăiască viața: își schimbă look-ul pentru a deveni un veritabil hipster urban, face sport, yoga, karate, masaje tradiționale și mai puțin tradiționale (et plus si affinités), tot pachetul!
Îi mulțumește lui Dumnezeu și îi pare că redescoperă credința, ceea ce la el seamănă mai mult cu o justificare a noului stil de viață, un fel de împăcare cu propria conștiință, un fel de paliativ pentru a justifica acea mimare a tinereții, limitată doar de capacitățile obiective fiziologice.
Până la urmă, Cornel George Popa ne aduce un veritabil studiu despre condiția bătrâneții în epoca modernă urbanizată și ne dă o rețetă despre cum să depășești conflictul civilizaţional, căci suntem în România în care această tranziție (rural – urban) încă nu e definitivă, deși punctul de non-retur e deja depășit (toate cu o mică condiție: să dispui de suficiente mijloace financiare!). O lectură foarte interesantă care ne spune multe despre epoca în care trăim: o epocă în carea bătrânețea este interzisă, o epocă în care frica de moarte, de sfârșit, este predominantă și devine o veritabilă obsesie. O lectură pe care o recomand tutuor, căci este o vorbă mai puțin politic corectă, dar nu mai puțin adevărată: „De bătrân să nu râzi niciodată, căci toți vom ajunge, cu puțin noroc, acolo”.
Eram copil, dar îmi aduc foarte bine aminte de momentele când bunica își organiza comândul. Îmi aduc foarte bine aminte cum îi dădea instrucțiuni și îndrumări mamei cum să fie îmbrăcată, ce pomană și cui să dea, cui anume trebuiau să le revină anumite lucruri din casă.
Nu, niciodată nu am avut impresia că s-au grăbit să moară sau că au abdicat. Dimpotrivă, îmi aduc aminte cum bunelul zicea că vrea să joace la nunta mea și că și-ar dori să-și vadă strănepoții... Dar n-a fost să fie.
Era o altă lume. Era o altă relație cu viața și cu moartea. Moartea nu era ceva de temut, era o etapă oarecare, un eveniment firesc, care se cuvenea de celebrat conform unor rânduieli anume, care mai aveau şi sens pe care toţi îl înţelegeau, şi toate erau tratate cu seriozitate.
Da, era o altă lume, care se pare că a dispărut definitiv (ori din care au rămas doar rămășițe răzlețite unde și unde, din care cauză s-a pierdut o masă critică care făcea că această relație cu moartea să se poată constitui într-o filozofie existențială și fără de care apare un sentiment de bizarerie sau chiar...ridicol), era o lume preponderent rurală în care și raportarea la viață era alta... Bătrânețea nu te scutea de mai nimic, nu te scotea din circuitul firescului, pâinea se câștiga prin sudoarea frunții și muncă zilnică pânӑ la... moarte.
Am avut nevoie de această digresiune pentru că de fiecare dată când citesc o carte încerc să dibui o cheiță, strict individuală, care să mă lase să intru în conținutul ei.
„Cei care mor și cei care vor muri: aventurile unui bibliotecar” de Cornel George Popa este însă despre altceva, despre lumea nouă în care am intrat, una urbană (de altfel, eroul cărții locuiește la București), în care există tinerețe, maturitatate și bătrânețe și care are un sfârșit bine definit – moartea. Fiecare etapă cu tabieturile ei: tinerețea cu lotul și doza necesară de boemă, viața activă de adult cu responsabilitățile ei (miezul și esența lumii moderne), bătrânețea (pentru care nu s-a găsit încă un rost anume) și acel sfârșit care nu înseamnă nimic mai mult decât sfârșit cu lotul ei de formalități administrative ce țin de moștenire și succesiune.
După cum spuneam mai sus, eroul cărții are 73 de ani, este văduv și se pomenește față-n față cu... bătrânețea, acest statut intermediar rӑu definit, cu o finalitate certă, dar fără deadline (definiția lumii moderne – jaloanele temporare!). Acest nou statut este de-a dreptul insuportabil pentru bătrân și el decide să-și retrăiască viața: își schimbă look-ul pentru a deveni un veritabil hipster urban, face sport, yoga, karate, masaje tradiționale și mai puțin tradiționale (et plus si affinités), tot pachetul!
Îi mulțumește lui Dumnezeu și îi pare că redescoperă credința, ceea ce la el seamănă mai mult cu o justificare a noului stil de viață, un fel de împăcare cu propria conștiință, un fel de paliativ pentru a justifica acea mimare a tinereții, limitată doar de capacitățile obiective fiziologice.
Până la urmă, Cornel George Popa ne aduce un veritabil studiu despre condiția bătrâneții în epoca modernă urbanizată și ne dă o rețetă despre cum să depășești conflictul civilizaţional, căci suntem în România în care această tranziție (rural – urban) încă nu e definitivă, deși punctul de non-retur e deja depășit (toate cu o mică condiție: să dispui de suficiente mijloace financiare!). O lectură foarte interesantă care ne spune multe despre epoca în care trăim: o epocă în carea bătrânețea este interzisă, o epocă în care frica de moarte, de sfârșit, este predominantă și devine o veritabilă obsesie. O lectură pe care o recomand tutuor, căci este o vorbă mai puțin politic corectă, dar nu mai puțin adevărată: „De bătrân să nu râzi niciodată, căci toți vom ajunge, cu puțin noroc, acolo”.
May 14, 2022
V-ați gândit vreodată la moarte? Dar la bătrânețe? V-ați întrebat vreodată cum este să fii bătrân și fără nici un rost pe lume, doar acela de a aștepta Moartea?
Cartea de față ne pune față în față cu Moartea, bătrânețea și singurătatea care vine la pachet cu ele.
Mihnea Pascal, fost bibliotecar și profesor, acum văduv, pensionar și la vârsta de 73 de ani, se trezește în fața singurătății și a bătrâneții, moment în care decide că " orice este mai bun decât nimic". Totul este povestit la persoana întâi și din perspectiva unui om care nu mai are nimic de pierdut. Mihnea ne povestește cum toată viața lui a fost unei singure femei, soția lui, Angela, care i-a salvat viața și l-a făcut bărbat, soț, tată și i-a oferit iubire și siguranță. Odată cu moartea ei, viața lui Mihnea devine o povară și o luptă pe care aproape a abandonat-o. Dar, are o revelație, și își dă seama că este un om plin de vise neîmplinite și multe frustrări. Astfel că se apucă să spună ce gândește fără teamă de repercursiuni. Începe să alerge, să ia lecții de karate, se apucă de yoga și, își face curaj să privească altfel femeile decât o făcuse până atunci. Ba chiar să primească în vizită femei cu adevărat frumoase. Făcând toate aceste lucruri, bineînțeles că și-a atras antipatia și invidia unora, dar și respectul altora. Ce mai ai de pierdut când mâine ai putea ai muri? Tot ce contează este clipa de acum. Este singurul moment sigur. Oricum vom muri cu toții, important este să luptăm cu Moartea și să o sfidăm trăindu-ne viața și făcând lucrurile pe care ni le dorim, mai ales când ajungem la o vârstă când ziua de mâine nu mai este o certitudine.
Cartea mi-a plăcut foarte mult!
O recomand pentru că suntem învățați să respectăm atâtea reguli și norme, și ajungem să nu ne mai bucurăm de viața asta frumoasă.
O recomand că astfel, poate vom reuși să-i privim pe bătrâni cu alți ochi. Deseori compar bătrânii de aici, din Germania, cu cei din România. Bătrânii de aici se bucură de pensionare și își trăiesc viețile cu bucurie, spre deosebire de ai noștri care au abandonat de mult lupta și își așteaptă umili moartea.
Cartea de față ne pune față în față cu Moartea, bătrânețea și singurătatea care vine la pachet cu ele.
Mihnea Pascal, fost bibliotecar și profesor, acum văduv, pensionar și la vârsta de 73 de ani, se trezește în fața singurătății și a bătrâneții, moment în care decide că " orice este mai bun decât nimic". Totul este povestit la persoana întâi și din perspectiva unui om care nu mai are nimic de pierdut. Mihnea ne povestește cum toată viața lui a fost unei singure femei, soția lui, Angela, care i-a salvat viața și l-a făcut bărbat, soț, tată și i-a oferit iubire și siguranță. Odată cu moartea ei, viața lui Mihnea devine o povară și o luptă pe care aproape a abandonat-o. Dar, are o revelație, și își dă seama că este un om plin de vise neîmplinite și multe frustrări. Astfel că se apucă să spună ce gândește fără teamă de repercursiuni. Începe să alerge, să ia lecții de karate, se apucă de yoga și, își face curaj să privească altfel femeile decât o făcuse până atunci. Ba chiar să primească în vizită femei cu adevărat frumoase. Făcând toate aceste lucruri, bineînțeles că și-a atras antipatia și invidia unora, dar și respectul altora. Ce mai ai de pierdut când mâine ai putea ai muri? Tot ce contează este clipa de acum. Este singurul moment sigur. Oricum vom muri cu toții, important este să luptăm cu Moartea și să o sfidăm trăindu-ne viața și făcând lucrurile pe care ni le dorim, mai ales când ajungem la o vârstă când ziua de mâine nu mai este o certitudine.
Cartea mi-a plăcut foarte mult!
O recomand pentru că suntem învățați să respectăm atâtea reguli și norme, și ajungem să nu ne mai bucurăm de viața asta frumoasă.
O recomand că astfel, poate vom reuși să-i privim pe bătrâni cu alți ochi. Deseori compar bătrânii de aici, din Germania, cu cei din România. Bătrânii de aici se bucură de pensionare și își trăiesc viețile cu bucurie, spre deosebire de ai noștri care au abandonat de mult lupta și își așteaptă umili moartea.
July 30, 2023
Viața merita trăită la maxim și sa profităm de fiecare minut din viața noastră, sa nu avem regrete mai târziu ca nu am făcut cutare și cutare lucru.
Am citit-o cam greu la început și nu puteam specula înspre ce se îndreaptă povestea.
Dar finalul..... îți dă tema de gândire în legătură cu propria Viață.
Hai sa avem spor la citit!✌
Am citit-o cam greu la început și nu puteam specula înspre ce se îndreaptă povestea.
Dar finalul..... îți dă tema de gândire în legătură cu propria Viață.
Hai sa avem spor la citit!✌
Displaying 1 - 7 of 7 reviews