Lucrarea abordează sociabilitatea şi divertismentul ca subiecte prioritare pentru studierea istoriei elitelor româneşti din prima jumătate a secolului al XIX-lea, având în vedere importanţa şi ponderea acestor aspecte în viaţa cotidiană a elitei sociale, în speţă a boierimii. Situaţia este pe deplin reliefată în sursele vremii, fiind tratată însă diferenţiat, de la simpla menţionare a unor aspecte specifice şi redundante, până la critica virulentă şi exagerată a unei întregi clase sociale, considerată parazitară şi plină de metehne sociale şi morale. Volumul de faţă prezintă spaţiile şi formele de sociabilitate şi divertisment preferate de elitele româneşti din epoca modernă şi importanţa acestora în construirea şi etalarea unei noi identităţi sociale.