This fascinating investigation on the borderlines of metaphysics, everyday geometry, and the theory of perception seeks to answer two basic Do holes really exist? And if so, what are they? Holes are among entities that down-to-earth philosophers would like to expel from their ontological inventory. Casati and Varzi argue in favor of their existence and explore the consequences of this unorthodox approach—odd as these might appear. They examine the ontology of holes, their geometry, their part-whole relations, their identity, their causal role, and the ways we perceive them. A Bradford Book
Roberto Casati è un filosofo italiano. Direttore di Ricerca al Centre National de la Recherche Scientifique (CNRS) all'Institut Nicod, École normale supérieure di Parigi, è autore di saggi specialistici e di divulgazione, e ha insegnato in diverse università europee e statunitensi.
Cînd unii dintre foștii mei studenți sînt întrebați de părinți ce au învățat de la mine, răspund spre uimirea lor consternată: „Am discutat despre găuri”. Părinții se înfurie și exclamă: „Păi, de asta v-am trimis noi la școală, să discutați despre prostii?” Nu mint, cu mulți dintre studenți chiar am discutat despre găuri și alte entități bizare, ignorate mult timp de filosofi, pornind de la cartea lui Casati și Varzi.
De obicei, înţelegem prin entitate un lucru bine definit: un trandafir, o lampă, un orologiu, o piatră, un ciorap (care poate fi ciorapul preferat al lui Thomas Hobbes), un evantai, un student, un prosop, un episcop etc. Toate aceste entităţi (lucruri şi făpturi) sînt, evident, corporale. Mai există, totuşi, o categorie de entităţi: incorporalele sau entităţile ciudate.
Mă gândesc, în primul rând, la entităţile plurale, la entităţile colective. Vorbim de un stol de păsări, de un strat de flori, de un banc de peşti, de o ... legătură de mărar, de un buchet de gladiole, de o grupă de studenţi. Sînt aceste formaţiuni entităţi în sensul plin al cuvîntului? Dacă sînt, atunci trebuie să le rînduim alături de entităţile propriu-zise (lucrurile şi fiinţele). Dacă nu sînt, trebuie să arătăm de ce nu sînt.
În schimb, o cicatrice la tîmplă în ce sens este? Dar surîsul madonelor lui Leonardo da Vinci? Cu siguranţă, nu e vorba în acest caz de entităţi de sine stătătoare, ci de entităţi dependente, de entităţi parazite. Nu sînt, desigur, singurele...
Dar despre limite, graniţe, margini, ce am putea spune? Este limita lucrurilor o entitate asemănătoare lucrurilor obişnuite sau este doar o entitate parazită, o entitate care depinde de o gazdă (teritoriul mărginit de un hotar)? Fireşte că este o entitate parazită.
Dar cavităţile, peșterile, găurile, orificiile, fisurile, cariile, tunelurile, nu fac şi ele obiectul ontologiei? Neîndoios, cu toate că şi aceste entităţi sînt de tipul celor parazite (dependente), în sensul că pretind, pentru a exista, o gazdă. Deşi, în sine nu e nimic, toată lumea ştie, caria poate fi o entitate foarte dureroasă, deși nu tocmai ea ne doare, ci maxilarul.
Între timp, autorii și-au modificat oarecum teoria. Găurile rămîn entități dependente de un substrat (nu are rost să discutăm din ce sînt făcute), dar pot fi definite mai bine ca entități de reprezentare. Pentru a înțelege asta, să privim de sus un golf la malul Mării Negre. Pentru ochi, golful există, dar studiat îndeaproape nu e altceva decît o parte a Mării Negre, adică o întindere de apă care a săpat într-un mal / țărm.
“An old children’s riddle tells the story of a fellow who dug two large holes in four hours of hard work. How many holes did he dig in one hour? “Fooled you if you answer half a hole’—so goes the answer—“for there is no such thing! He dug a hole: a small one (smaller than the one he would end up digging), but a whole hole.” What would you have answered? To be sure, the key to the solution is not the dubious existence of such a thing as half a hole, but the impossibility of digging one: one can only dig an entire hole, not a part thereof.”