Veți râde citind năstrușniciile din volum? Aşa e de dorit. Veţi trece de la amuzament la stupoare? Aşa e de presupus. Veţi reciti anumite pasaje, frecându-vă apoi mefient la ochi? Aşa e de aşteptat. Pe urmă însă, odată stins hohotul sau dispărut zâmbetul, probabil că vă veţi pune câteva întrebări despre celebrităţile zilei, eventual ale deceniului, fie ele din politică, afaceri, sport sau divertisment. Una dintre aceste întrebări priveşte dezinvoltura cu care apar aceşti oameni pe scenă. Distribuţia volumului e compusă din personaje care par operate de simţul ridicolului la o vârstă fragedă şi pentru care surfingul media pe valul popularităţii pare o condiţie indispensabilă de viaţă. Din acest punct de vedere, În virtutea inepţiei nu e doar un catalog de prostioare şi aberaţii, ci şi o dovadă a nivelului tot mai scăzut al discursului public. Ba poate chiar a felului în care ni se anemiază şi nouă exigenţa. Cotizanţilor vechi, cu apariţii consistente în precedentele volume de „perle“, li se adaugă aici noi exponenţi ai contraselecţiei. Unii sunt tenori ai misticismului dacopat, alţii perorează despre virtuţile înălţătoare ale cânepei. Unii îl consideră şarlatan şi impostor (ba chiar şi hoţoman) pe Cristofor Columb, care ar fi şterpelit nişte hărţi ale dacilor, alţii cred că au stabilit contacte cu civilizaţii non-umane – şi nu oriunde, ci la ONU. Din cauza lor, România pare uneori un straniu amestec de circ, spital de boli mintale şi curte a miracolelor.
Radu Paraschivescu was born in 1960 in Bucharest, and grew up in Lugoj (Timiş), where he suffered a severe regime on home made chocolate, sugar candy and Doboş cake; he was accustomed to the idea that life is sweet and must be greedily crunched.
He is a translator and co-author of two reference works in the sports literature (Larousse Encyclopedia of footbal and Athens Olympic Games in Athens: 1896-2004). He translated nearly sixty books of English, American, Canadian and French authors.
He published two novels (Efemeriada şi Balul fantomelor), a volume of stories about Bucharest (Bazar bizar) and one essay about dishonesty in sports (Fanionul roșu - 2005), for which he received the "Ioan Chirilă" National Award for best sports book of the year.
He also wrote: Mi-e rău la cap, mă doare mintea - 2007 Fie-ne tranziţia uşoară - Perle româneşti - 2006 Ghidul nesimţitului - 2006 Dintre sute de clişee - 2009
„Fără scriitori, viața noastră ar fi mai pustie. Când citim ce scriu ei, oamenii mai uită de griji.” (de la bac)
„Eminescu este omul cel mai periculos după Isus Cristos.” (Călin Georgescu)
„Pentru mine, în viața mea, tot ce intră poate să iese.” (Ousmane N'Doye)
Am ales doar trei perle din această nouă antologie de perle culese de Radu Paraschivescu, pentru a ilustra ceea ce am citit în acest volum. Pe de o parte, s-au păstrat câțiva dintre marii „creatori” din volumele precedente, precum Hagi, Vanghelie, Ilie Năstase sau Ciolacu, pe de altă parte, sunt new entry-uri foarte importante, precum Călin Georgescu, Cristela sau fotbalistul N'Doye. Per ansamblu, se pare că sunt tot mai numeroase cazurile de impostură gramaticală și de analfabetism funcțional, iar antologatorului i-a fost mai ușor să-și aleagă perlele din numeroasele intervenții publice ale așa-numitelor vedete sau personalități de tot felul din țara noastră, intervenții care s-au tot rostologit în media. În concluzie, ne amuzăm mult, dar și plângem cu (măcar) un ochi privind „calitatea” politicienilor și reprezentanților noștri.
Radu Paraschivescu nu se debarasează de apucăturile sale de pescuitor profesionist nici cu această nouă antologie de perle, am râs uneori și până la lacrimi, un ras de care aveam mare nevoie în zilele de după enterocolită. Îmi place stilul acesta jucăuș în care Radu pescuiește toate aceste fraze și nu doar face o listă a lor, ci o clasificare, iar uneori chiar pare ca acestea vorbesc între ele, capătă un dialog de la sine. O tristețe zâmbitoare sau un zâmbet trist ne-ar putea pune pe față această carte. Se citește ca pe apă, dar conține otravă. ☠️ Finalul este bun și surprinzător. Vă las cu câteva perle pentru a vă deschide apetitul:
“A fost o echipă care mințile a lucrat ca să se eficientizeze acolo.”
“Profa de română nu ne predă nimic, ne punea să copiem dintr-o carte, zicea ca are salariul prea mic ca să facă una ca asta.”
“Nu suntem pe timpul lui Hitler, nici pe timpul Imperiului Austro-Otoman.”
“Mătăniile antrenează mușchii.”
“Jucătorii Realului au ieșit pe teren cu tricouri pe care se văd mesaje de susținere a celor morți în timpul cutremurului din Nepal.”
“Am să bag două ziare Mototol în buzunare, Să văd cine-i lângă mine Când am buzunare pline.
Da’ să vezi supriza mare Când le-oi spune ca-i ziare, Să mă uit pe fața lor, Să văd care-i vânzător.”
“Lumina albă o vezi dacă vrei să mori. Era ceva negru acolo. Am început să vorbesc în latină.”
“Am avut vise probabil prea mari și m-am dat prea mare în chiloți mici.”
“L-am visat pe James Bond, pe Viorel și încă un bărbat, nu pot să-i zic numele, ca îl am pe Facebook.”
“Eu sunt singurul care are echipă de cinci stele! Dinamo poate să spună ca are echipa de cinci câini, iar Rapid, de cinci vagoane.”
O carte amuzantă, deși acest umor este unul involuntar, cauzat de analfabetism, de o educație incompletă și de multa impostura. După râs vine plâns. O carte care relevă climatul societății, prea multa vorbă și proastă, fara sens, de la prea multi care n-ar trebui sa vorbească. Cred că s-ar putea strânge material într-un an pentru mai multe cărți, mai ales daca se ia ca sursa de informare și podcasturile răsărite ca ciupercile după ploaie. Acum toți vrem sa vorbim, dar o facem prost și fără a spune ceva, de fapt.
Cartea aceasta o iau pe la petreceri sau diferite întruniri de familie și mai citesc din ea pentru amuzant, pentru dezbateri, pare o activitate reconfortanta. Recomand!
Hilară și spumoasă, antologia de perle culese de Radu Paraschivescu nu este o carte propriu-zisă, deși produce stupefacție în dese rânduri; însă rolul acestui volum este ca noi să înțelegem mediocritatea, diletantismul și absurdul societății românești prin vocea celor care se fac auziți.
Aceste personaje nu sunt elite, nu sunt puncte de referință intelectuală, ci mai degrabă sunt în centrul atenției prin notorietatea lor (șubredă ce-i drept) și prin dorința de a epata, de a fi în centrul atenției, de a fi ascultați și admirați, aplaudați și aclamați.
Mai mult de atât, trebuie să remarc faptul că ăsta este pulsul societății noastre, aici am ajuns sau am decăzut intelectual.
Este trist că sunt mulți români, care văd în acești semidocți ... un model de urmat.
Noua colectie de "perle" este, iarasi, o incantare. Ma intreb, doar, de ce, totusi, capitolul de perle din fotbal este cel mai mare, de departe (cam dublu fata de oricare din celelalte). Oare asa de "perlat" este fotbalul romanesc ? Sau este o tema preferata a lui Radu Paraschivescu ? Ah, si pe alocuri, as fi preferat ca "perla" respectiva sa aiba si o datare; macar anul. O recomand, oricand, si oricui.
„Când voi ajunge președinte, peste patru ani, voi schimba numele țării în Dacia și imnul național, deoarece strofa unde se pomenește de Traian nu rezonează cu concepția mea despre acest neam.” MIRON COZMA
„Astăzi, dacă-l așezi pe unul în fața piramidelor, el spune că nu sunt.” CĂLIN GEORGESCU
„Eu am nevoie de un stil de femeie mai călare pe mine.” LEO DE LA STREHAIA
Nu am vrut să o cumpăr inițial, pentru că mi-a reamintit de nenumăratele interviuri în care diverse persoane sunt invitate să-și dea cu părerea deși nu înțeleg întrebările, nu cunosc subiectele în discuție și nu stăpânesc gramatica. Succesul la publicul privitor era garantat, răspunsurile amuzau, iar publicul se simtea reconfortat, mai educat și mai inteligent decât cei intervievați. Lipsa de cultură, exprimarea greoaie și agramatismul au fel de fel de cauze, iar răspunsurile mi se par mai degrabă o relevare a unei triste situații a societății românești, în care educația e un lux, iar ignoranța, un spectacol. Aflându-mă în vacanță în București, în august, am decis totuși să dau o șansă volumului — mai ales pentru că știam foarte puțin despre multe dintre personajele intervievate și pentru că printre ele se numără și politicieni. Deși unele citate m-au făcut să zâmbesc, cele mai multe mi s-au părut lipsite de sens. Dacă autorul s-ar fi rezumat la politicieni, folosind citatele pentru a dezvălui modul lor de gândire și acțiune, cartea ar fi avut o forță satirică reală. Din păcate, volumul e o colecție de citate din maneliști, vedete de divertisment și fotbaliști, ținte facile, de la care elitele culturale, mai ales cele care publică la edituri de prestigiu precum Humanitas, nu ar trebui să aștepte profunzime pentru ca sunt oameni simpli, așa cum sunt cei mai mulți care urmăresc nesfârșitele emisiuni de divertisment, ascultă „muzică ușoară” sau manele, ori trăiesc cu pasiune fiecare meci de fotbal. În cele din urmă, cartea nu e cu nimic diferită de interviurile anilor ’90 din emisiunile lui Tatulici sau Almajan. Nivelul cultural scăzut al unei largi părți a populației nu mi se pare un motiv de amuzament. E mai degrabă o realitate dureroasă, care ar trebui privită cu empatie, nu cu dispreț. Elitele culturale par a trăi în aceleași turnuri de fildeș ca în anii ’90, admirate de o minoritate căreia realitatea îi „pute” și ignorată de marea masă pe care o disprețuiesc.
In virtutea ineptiei este o carte dificil de recenzat. Nu este un roman, nu este o poveste, nu este nici macar o colectie de texte. Asa cum scrie si pe coperta, este o antologie de perle, o culegere de citate din spatiul public romanesc rostite de diverse persoane (sau personaje) care pot fi considerate in termen general, "vedete" (la care se adauga traditionalele perle de la bac/evaluarea nationala).
Este o carte usoara, este o carte care la o prima impresie surprinde si amuza dar care, pe masura ce absurdul citatelor continute creste, capata si o nota de dramatism. Pana la urma, multi dintre cei care sunt reprezentati in aceste pagini sunt considerati oameni "de succes", oameni cu faima si/sau notorietate, oameni cu averi, oameni care intr-un fel sau altul si-au construit cariere. Oameni care reprezinta modele de urmat pentru multi conationali de-ai nostri. Si daca de la aceste presupuse varfuri are societatii primim nivelul de exprimare si ingrijire a limbii evidentiat prin citatele continute, ce asteptari mai putem avea de la restul?