În acest volum autorul propune o cunoaştere istoriografică diferită a fenomenului politic din România modernă. Istoricii au abordat şi abordează partidele politice, inclusiv Partidul Naţional Liberal, din perspectiva acţiunii lor, publice, reducând adeseori asociaţia politică la activitatea liderilor, la actul guvernării şi opoziţiei sau la conflictul public. Plecând de la teoriile din sfera sociologiei politice, discuţia despre partidul liberal, în cazul de faţă, circumscrie problema organizaţiei de partid, raportul dintre centru şi periferie pe care l-a presupus asociaţia politică liberală, diversele autonomii din interiorul partidului, dizidenţa politică în cadrul PNL, formele adeziunii, structura socială a formaţiunii liberalilor români, modul de impunere în societate prin propagandă etc.