Din punctul meu de vedere, "Apărarea lui Galilei" reprezintă cea mai bună lucrare a lui Paler. Desigur, gusturile nu se discută, dar mie mi-a fost relativ greu să descifrez melancolia lui din celelalte cărți (dacă cineva are de gând să mă condamne pentru asta, rog să-și revizuiască iluzia descifrării și apoi, dacă se consideră că a înțeles, autojudecandu-se obiectiv, are tot dreptul s-o facă). Cartea de față nu prezintă deloc melancolie indescifrabilă (deoarece melancolia nu se poate transmite la maximă intensitate), ci este o dialectică pe tema prejudecăților, a vinovăției, a adevărului și a dorinței de a trăi. Nu prezintă, de asemenea, decât linii de dialog. Autorul este însuși un personaj (se înțelege că nu "este" ci "se vrea a fi", deoarece "acțiunea" se petrece după ce Galilei a abjurat, adică atunci când împlinise vârstă de 70 de ani), proiectat ca narator, cu idei aparent radical diferite (de aici și dialectia) de cele ale lui Galilei...
Așadar... autorul nu dorește ca acest volum să fie interpretat filosofic (după cum îl roagă pe cititor în "Cuvânt înainte"), ci pragmatic. Nu știu dacă cineva îi poate îndeplini dorința lui Paler, dar eu nu am reușit. La mine "viața", "prejudecata", "vinovăția" ori "adevărul" sunt strict legate de metafizic.
Câteva frânturi (subliniate de mine, deci poate nu cele mai profunde pentru toți) sustrase din dialectica lor:
1. "-Și ce trebuia să fac?
-Să contești rugul ca mod de a gândi. Dacă Roma s-a umplut de cadavre în timpul lui Caligula, a fost pentru că ea a acceptat rațiunea crimei. Altfel, n-ar fi fost posibil ca un împărat să ceară senatorilor să-i sărute picioarele și să-i aleagă calul consul. Nici ca el să închidă grânarele, decretând foamea obligatorie; sau, dintr-un capriciu, pentru că într-o zi nu-i plăcea cum stătea capul cuiva pe umeri, să omoare... Tuturor acestor orori ce le-a opus Roma?"
2. " Pământul se învârte mai departe chiar dacă nu vrea Inchiziția..."
3. " Poate că rațiunea obosește înaintea inimii, și nu știu dacă e bine să se întâmple așa."
4. " ...singurătatea mea devenise aproape destin."
5. Referitor la faptul că lumea îl condamnă pe Galilei pentru abjurarea sa: "Cine n-a trăit o asemenea încordare greu de îndurat nu mă poate judeca. Pentru că sunt lucruri pe care le poți judeca doar dacă le-ai simțit în carnea ta, cu nervii tăi..."
6. "Oamenii se împart în două categorii: cei care sunt siliți să aleagă și cei care îi judecă."
7. Ca dovadă că textul are caracter filosofic: " În vreme ce animalele se mărginesc să trăiască, noi ne pierdem vremea cu eternitatea, deși suntem singurii care știm că nimic nu durează."