Cronica Stăicului

by Sarmiza Cretzianu

„Cucoana Masinca Hârgotă, stăpână peste curtea de la Stăic, îşi înzestra cele trei nepoate – în lipsă de pogoane destule – cu poveşti, boabe de mărgăritar din şirul de poveşti adevărate pe care atâta vreme le adunase. Nici una dintre fete nu ştia să asculte ca Dochiţa, de aceea cucoana Masinca ştia bine că tot Dochiţa va fi vistiernica tainiţei cu poveşti, căci ei, mai mult decât văruicelor sale mai vârstnice, îi era drag trecutul.
În felul acesta, însemna în mintea lor tânără aduceri aminte ce ar fi putut pieri odată cu dânsa şi alcătuia un hronic nescris. Pe măsură ce se măriseră şi li se desfăcuse mintea, cucoana le povestea câte toate când le avea în jurul său, despre părinţi şi despre moşi şi despre întreaga boierime din partea locului, cu care se înrudea şi se învecina. Le povestea cum le ştia şi dânsa: unele, fapte mai apropiate, îi veneau lesne în minte, iar altele cu greu le mai desluşea singură din negura şi încâlceala trecutului.
Copilele ascultau neclintite, sorbind vorbele cucoanei Masinchii, povestitoare iscusită, pricepută la înşiruirea faptelor ce le fermecau închipuirea. Luând seama la istorisirile mamei-mari, li se părea că văd aievea lucrurile petrecute demult, oamenii din vremurile acelea, întâmplările înfricoşate, sfârşite întotdeauna însă cu bine. Vedeau trecând străbunici bălane şi frumoase, bunici şi moşi, vătafi de plai, pitari, ispravnici, căpitani de margine şi panduri cu flinte înalte, călări pe cai mâncători de jeratec, haiduci cu chica lungă şi cu privirea tăioasă; umbre care luau viaţă.“ (Sarmiza CRETZIANU)

„Curios lucru cum rămân de la scriitori portretele de neuitat ale personajelor lor, pe când propria persoană se retrage în cea mai inconfortabilă dintre umbre: uitarea. Este parcă anume cazul Sarmizei Cretzianu, autoare a numai două volume de povestiri, izvoditoare de chipuri şi întâmplări din trecute vremuri şi dintr-o zonă geografică până la dânsa necercetată în literatura noastră: valea Motrului. Creatoare a unei lumi care o situează în sfera amintirilor lui Ion Ghica şi a fantasmelor lui Mateiu I. Caragiale, dar într-o proprie şi originală viziune, romanţioasă pe cât, iată, de realistă, Sarmiza Cretzianu a putut da măsura talentului ei chiar în vremi care tocmai nimiceau clasa socială din care făcea parte.“ (Barbu CIOCULESCU)
In felul acesta, insemna in mintea lor tanara aduceri aminte ce ar fi putut pieri odata cu dansa si alcatuia un hronic nescris. Pe masura ce se marisera si li se desfacuse mintea, cucoana le povestea cate toate cand le avea in jurul sau, despre parinti si despre mosi si despre intreaga boierime din partea locului, cu care se inrudea si se invecina. Le povestea cum le stia si dansa: unele, fapte mai apropiate, ii veneau lesne in minte, iar altele cu greu le mai deslusea singura din negura si incalceala trecutului.

Copilele ascultau neclintite, sorbind vorbele cucoanei Masinchii, povestitoare iscusita, priceputa la insiruirea faptelor ce le fermecau inchipuirea. Luand seama la istorisirile mamei-mari, li se parea ca vad aievea lucrurile petrecute demult, oamenii din vremurile acelea, intamplarile infricosate, sfarsite intotdeauna insa cu bine. Vedeau trecand strabunici balane si frumoase, bunici si mosi, vatafi de plai, pitari, ispravnici, capitani de margine si panduri cu flinte inalte, calari pe cai mancatori de jeratec, haiduci cu chica lunga si cu privirea taioasa; umbre care luau viata.“ - Sarmiza Cretzianu



„Curios lucru cum raman de la scriitori portretele de neuitat ale personajelor lor, pe cand propria persoana se retrage in cea mai inconfortabila dintre umbre: uitarea. Este parca anume cazul Sarmizei Cretzianu, autoare a numai doua volume de povestiri, izvoditoare de chipuri si intamplari din trecute vremuri si dintr-o zona geografica pana la dansa necercetata in literatura noastra: valea Motrului. Creatoare a unei lumi care o situeaza in sfera amintirilor lui Ion Ghica si a fantasmelor lui Mateiu I. Caragiale, dar intr-o proprie si originala viziune, romantioasa pe cat, iata, de realista, Sarmiza Cretzianu a putut da masura talentului ei chiar in vremi care tocmai nimiceau clasa sociala din care facea parte.“ - Barbu Cioculescu

252 pages, Paperback

First published January 1, 1984

Reviews

[Alexandra Goldillo · Rating 4 out of 5]

Am citit restul acestei carti (cam 50%) dupa o pauza de un an. S-a intamplat ca circunstantele vietii sa ma indeparteze de la paginile acestei delicioase lecturi dar revenirea s-a meritat cu varf si indesat.
Parti negative am prea putine pentru a le enumera aici in recenzie, asa ca ma voi rezuma la ce mi-a placut:
-limbajul personajelor de atunci si nostalgia unei lumi demult pierdute
-descrierea pieselor de vestimentatie traditionala din zona Motrului (ii cu altita, valnice,palarii etc)
-descrierea indeletnicirii cu ata si acul de catre tinerele domnisoare
-respectul dintre nepoti si bunici
-creionarea atmosferii de sarbatoare si a pregatirilor pentru evenimente
-sfarsitul
Recomand cu caldura aceasta carte celor care au chef de a se arunca in dulcea nostalgie a secolului trecut.

[Debora M · Rating 5 out of 5]

O carte deosebita.O recomand cu caldura.