forma tăcerii

by Cristian Fulaș

Spune Proust undeva: „citești pentru a te citi pe tine însuți“. Reinventându-se din nou (a câta oară?) cu forma tăcerii, Cristian Fulaș pare să scrie pentru a se scrie pe sine până la capătul unei înmormântări care nu e reală, dar nici ireală nu e.

Un salt stilistic și o declarație estetică; un bocet și în paralel un țipăt care scapă cuvintelor și ne transpune în alt loc și timp, atunci când și acolo unde nimic nu se mai supune normalului și nimic nu mai e cu adevărat perceptibil. O frază infinită și totuși măsurabilă.

Mai abisal ca liniștea nu e nimic.

„n-am înțeles nimic din ce mi-a spus, că cine știe ce scandal îi făceam, dar tu cum ai putut să le lași să-i bage o andrea în piept în noaptea în care murise, ce ți-o fi trecut prin minte, când am ieșit din subsolul spitalului mă simțeam moartă, am stat rezemată de mașină, eram moartă în suflet, am stat, eram moartă, când am ieșit moartă din subsol am stat, din subsol, mă simțeam, moartă, da, i-ai lăsat să-i bage o andrea în piept, eram moartă când am ieșit din subsolul spitalului, moartă când am din subsolul spitalului ieșit, nu înțeleg ce facem, au așezat sicriul pe asfaltul ud și te plouă și lor nu le pasă, popa cu ale lui, oamenii (era să zic invitații) cu ale lor, nu înțeleg pentru că mormântul e mai încolo și logic ar fi fost să mergem acolo și să se spună ceva cu întoarcerea în țărână, când de fapt tu te întorci lângă tata“ forma tăcerii, Cristian Fulaș

256 pages, Unknown Binding

Published January 1, 2025

About the author

Cristian Fulaș a absolvit Litere, apoi studii aprofundate de teoria literaturii. Debutează în 2015 cu Fîșii de rușine (Gestalt Books; Premiul Observator cultural pentru debut; Premiul Colocviilor „Liviu Rebreanu”; Premiul revistei Accente; nominalizat la Premiile USR pentru debut; nominalizat la Premiul Cartea Anului al Ziarului de Iași). Fragmente din roman au fost traduse în franceză, italiană, germană, engleză, bulgară, croată, suedeză, maghiară. În 2015 publică Jurnal de debutant (Editura Tracus Arte), iar în 2016 După plîns (Casa de Editură Max Blecher & Gestalt Books; nominalizat la Premiul Cartea Anului al Ziarului de Iași). A tradus aproximativ cincizeci de titluri din engleză, italiană și franceză, dintre care amintim: Visul lui Machiavelli (Christophe Bataille), Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți (Mathias Énard), Mituri clasice (Jenny March), Igitur • O aruncare de Zaruri (Stéphane Mallarmé).
De același autor, la Editura Polirom au mai apărut volumul de proză scurtă Cei frumoși și cei buni (2017) și romanele Fîșii de rușine (2018) și După plîns (2019). În 2018 publică Povestea lui Dosoftei la Editura Muzeelor Literare Iași, în cadrul unui proiect FILIT. Din 2019 traduce Marcel Proust, În căutarea timpului pierdut.

Reviews

[mări roșca · Rating 4 out of 5]

am crezut ca e o carte despre tăcere și liniște, dar citind o am descoperit o gălăgie greu de învins, o gălăgie din mine și din personaje. e ca o problemă de matematică această carte pentru ca te face foarte tare să vrei să vezi perspectiva fiecărei variabile, puterea ei de a rezolva ecuația și de a și justifica valoarea. cred ca dacă o citești la câte un moment important din viata ajungi sa rezonezi cu câte un alt personaj. în rest, te temi ca ai putea fi pus in ipostaza celorlalte și îți pare rău ca ai fost și tu cândva ca cei care au greșit, dar adevărul este ca nimic nu se schimbă și în cazul unei înmormântări rămâi acolo în mijlocul “spectacolului” și tot la tine te gândești, la viitorul tău cu ce se va întâmpla și la trecutul cu ce s ar fi putut întâmpla. foarte puțin la prezentul mortului, care de fapt nici nu mai contează. e trecut deja. de asta nici nu există punct în cartea asta, nimic nu se termină, e o tăcere continua cu toate vocile ei. o tăcere din interior care face prea mult zgomot. mi se pare nedrept să pun punct ideilor mele acum, dar nici nu vreau să copiez stilul lui fulas. totul trebuie citit și zis dintr o răsuflare

[Maria Roxana · Rating 5 out of 5]

Cristian Fulaș e un mare scriitor. Iar cartea asta...e ca un suspin.

[citesc_cu_sufletul · Rating 4 out of 5]

"... și ei i-e frig și-i e frică de moarte, o frică pe care la început n-a înțeles-o, era, așa, ca un sentiment pe care-l ții la distanță și-l amâni, nu vrei să te gândești la el, dar cu care la urma urmelor trebuie să dai ochii, un sentiment nu al morții, că n-ai cum să simți sau să știi moartea, cât al neînțelegerii, al unei neînțelegeri întregi, fără nimic în jurul ei, cum adică să mori, să nu mai fii, te duci undeva, mai e ceva dincolo sau într-o bună zi totul se termină și rămâi doar în amintirea celorlalți, o amintire din ce în ce mai ștearsă de la un an la altul și apoi nici măcar atât, pur și simplu nimic, ca și cum n-ai fi fost (...)

toată treaba asta cu lumea cealaltă e singura speranță, deși nici asta nu e sigur, de unde știi că dincolo de lumea cealaltă nu e tot așa o lume cealaltă și dincolo de lumea cealaltă a lumii celeilalte nu e iarăși o lume cealaltă și dincolo de lumea cealaltă a lumii celeilalte a lumii celeilalte nu e o lume cealaltă care la rândul ei are o lume cealaltă și o lume cealaltă a lumii celeilalte și o lume cealaltă a lumii celeilalte a lumii celeilalte și tot așa, de nici nu-ți mai dai seama dacă trăiești sau dacă mori și oricum nu mai contează sau tocmai, contează, pentru că-n fiecare dintre lumi nu știi de lumea următoare și nu ți-o amintești nici pe cea dinainte și te ia amețeala numai când te gândești că tu trăiești aici cu frica și întrebările și la fel vei trăi și în alte lumi (...)"

[Ana M Constantinescu · Rating 4 out of 5]

solid

[Luana Rizea · Rating 5 out of 5]

Forma tăcerii este fiecare dintre noi. Forma...o vedem, se mulează pe fiecare om care tace. Însă tăcerea este cea care țipă tot mai tare. Tăcerea este cea care te asurzeşte. Tăcerea este cea care produce răul, durerea, vinovăția și dreptatea.
Mi-a luat ceva timp să mă obișnuiesc cu stilul în care și-a scris Fulaş această carte - toată o frază, de la început până la sfârșit. Dar mi-e clar de ce, așa se desfășoară tăcerea...când tăcem, gândurile sunt cele care ne atacă, vin avalanșă peste noi, ne îngrămădesc, ne asaltează, curg, ne dor, ne rănesc...
Un roman greu, apăsător, dar bine scris! Un roman care deschide răni, arde...Nu mi-a fost ușor să-l citesc. Am tras aer în piept de vreo câteva ori, mi s-a oprit respirația...
Jos pălăria!

[Dorian Dron · Rating 5 out of 5]

romanul unei morți care amplifică stările protagoniștilor și în care liniștea se regăseste doar în spațiile dintre ei, nicidecum în interiorul lor.

[Paul Ispas · Rating 5 out of 5]

O carte fără puncte, la propriu, deși este vorba despre cel mai mare punct din viața fiecăruia: moartea. Povestea urmărește mai multe perspective, exclusiv gândurile unor participanți la o înmormântare. Sincere, rele, bune, dureroase și reale, gândurile sunt intimitatea absolută a fiecăruia.

Fulaș aduce o perspectivă nouă, freș din punctul meu de vedere, asupra realului și omenescului, redefinind neputința, doliul și durerea în modul lui de a prezenta tăcerea. Și este cu atât mai palpabilă puterea cărții când înțelegi că e bazată pe niște evenimente reale.

[Anca Ilie · Rating 3 out of 5]

“Forma tăcerii” este un delicat omagiu adus unei persoane dragi.
După mine, așa cum am citit-o eu, este și un exercițiu de cum poți scrie aceleași fapte, dar din perspectiva mai multor personaje care participă la ele, din mai multe perspective.
Sau - ai mai putea numi tema cărții: ce gândesc oamenii veniți la o înmormântare - și mai mult nu mai spun, ca să nu dau spoilere.
Stilul este captivant, se vede priceperea tehnică a autorului.