Sinucigașa în buclă, devoratorul de păcate și oameni, mâna moartă vie, cotoiul cu nouă vieți și jumătate, solomonarii negri și moroii avizi de pământ și suflete vă așteaptă, cuminți și răbdători, între paginile unui volum „de groază”. Acest volum nu doar că bântuie imaginaţia, dar şi zugrăveşte, în culori pastelate şi nu prea, grozăviile vieţii de zi cu zi made in Romania - de la Dosarele X ale Securităţii până la cruciadele Covid. Şi pentru că în horror, la fel ca în viaţă, nu e bine să te iei prea în serios, Romanian Gothic continuă moştenirea Vodcii roşii. Stilul neaoş al povestirilor, presărat cu umor negru şi mituri urbane şi rurale demonstrează că, dacă, la noi, moartea nu scapă ne-râsă, strigoii nu sunt nici ei vreo categorie privilegiată.
La volumul Vodcă Roșie am avut de reproșat faptul că a fost prea scurt, iar scriitorul Bogdan Piticariu a avut grijă de data asta să rezolve “neajunsul”.
Peste 200 de pagini de umor negru și scene horror, dar horror cu specific autohton și care pun în discuție niște aspecte morale. Prin urmare, nu sunt povești horror doar de dragul de a fi.
Cred cu tărie că literatura română avea nevoie de volumul ăsta, pentru că scriitorul Bogdan Piticariu știu să ironizeze și să-și facă personajele să vorbească calumea într-o atmosferă care lipsește literaturii române.
Cum am mai zis în timpul citirii volumului, Romanian Gothic e genul de carte care te scoate din RS și te face să-ți dorești să ajungi în RS doar ca să ai motiv să o recitești.
Excelent scrisă. Um umor negru și o ironie cum numai un român putea surprinde la ai săi români. Personaje autentice, credibile. Au unele replici absolut de geniu - hilare, cinice, m-am manifestat adesea și în exterior, cu pufniri în râs sau zâmbete. Poveștile se joacă cu un suspans bine creat, sărind între real și fantezie. Ador și nuanțele locale și regionale de exprimare. Genul groază/horror a fost o premieră pentru mine, dar mă simt norocoasă să-l descopăr prin penița unui autor foarte bun, pe care am să-l mai caut.
A doua carte a lui Bogdan Piticariu completează în mod fericit și totodată îngrozitor (tematic vorbind) volumul precedent, Vodcă Roșie. Poveștile, la fel de înfricoșătoare, sunt ceva mai lungi și mai elaborate, dar își păstrează doza savuroasă de umor negru - o amprentă personală a autorului (bun cunoscător al naturii superstițioase a românilor), ce-i definește stilul unic. Recomand lectura doar în timpul zilei, deoarece seara sau noaptea poate genera coșmaruri.