Papio

by Marius Pădurean

Dacă mă întrebi de unde aceste frici, nu știu să-ți răspund. Ne era teamă că de fapt nu existăm, poate. Ne era frică să nu fim în realitate și mai neînsemnați decât știam cu toții că eram deja. Știi ce face o astfel de frică în pieptul și mintea unui copil? E ca acidul ăla sulfuric (glumeam când îi auzeam pe unii ascultând tare, de la geamuri, muzică populară, că iar ascultă acid folcloric) (cam așa era pe atunci – trebuia neapărat să știi să râzi de tot ce era în fapt trist și greu de suportat, trebuia să știi să dezvolți un simț al umorului, mai mult decât o filozofie de viață, pentru că fără el ți se aprindeau plămânii).
Oricum, cam așa stăteau lucrurile pe atunci.

133 pages, Paperback

Published October 16, 2024

Reviews

[Casiana]

Copilăria este un cerc și centrul său Papio. Dacă centrul se pierde, copilăria se deformează.

Papio este o încercare de a păstra esența unei copilării adevărate – cu bucurii, neajunsuri și inocență. O carte plină de personaje puternice, care au lăsat o amprentă adâncă și au modelat imaginația unui copil.

Există o scenă foarte bună pe care eu am trăit-o ca pe o ieșire din copilărie. Momentul în care adevărul, cel mai simplu și natural lucru pentru un copil, își pierde valoarea. Atunci când învață că lumea adulților este construită pe adevăr, dar și pe lucruri false.

Drăguț.

[Andrei Mocuţa · Rating 4 out of 5]

Romanul Papio ne aduce în prim plan vârsta paradisiacă într-un alt registru, e traversat de obsesia întoarcerii la copilărie şi la acea frică instictuală, viscerală, a accidentului paradisiac. Ochiul protector al părinţilor şi al divinităţii, care ar trebui să vegheze și să-i asigure liniştea interioară, s-a transformat, în acest caz, într-un ochi ţintuitor, al supravegherii nemiloase, a fratelui mai mare, acel Big Brother din orwellianul roman 1984, desigur, trecut și el în revistă de Marius Pădurean în economia intrigii cărții sale (care debordează și de alte referințe livrești și cinematografice: de la Borges la pelicula Reconstituirea a lui Lucian Pintilie). Copilul moşteneşte o frică viscerală în fibra trupului şi a creierului, în pigmentul sanguin. O angoasă ereditară la care se adaugă alienarea copilului care nu înţelege (sau mai degrabă e forțat să înțeleagă prematur) reaua alcătuire a lumii.

Recenzia completă, aici: https://www.criticarad.ro/cartea-sapt...

[Florin Cobzac · Rating 4 out of 5]

Pentru mine este exemplul perfect al utilității postărilor despre cărți, nu numai de aici, ci în general. Este genul de carte la care nu aș fi ajuns dacă nu o prezenta cineva și chiar era păcat. O carte de debut care a apărut la o editură la care ajung mai greu cu radarul.
Am citit câteva prezentări ale ei și mi-au atras atenția. Sunt destul de atent cu ”masa de autori în devenire”, dar pe Marius Pădurean chiar nu l-am mai întâlnit anterior publicat prin vreo revistă sau pe vreo platformă, așa că șansele erau spre zero să mă îndrept cu atenția spre această apariție.
Mi-a plăcut vocea naratorului, doza de naivitate a ei, clasorul din imagini ale copilăriei, instantaneele redate cu percepția unui copil - destul de bine mânuită vocea aici.
Știam că povestea, poveștile, firele duc undeva, dar tot căutam răspunsul… a venit spre final. 🙂 Pentru mine cartea este ca ”un text de subsol” (ca să mă joc și eu cu o jucărie pe care a folosit-o autorul în carte 🙂 ) pentru pasajul ”sutei ca o foiță de aur albastru”. Acolo am înțeles de ce apar atât de des referințele și comparațiile cu filmul ”Reconstituirea”, de ce suntem purtați pe cărarea lui Dante, de ce ne-a povestit despre camera magică.
”Memoria nu iartă. Memoria pedepsește tot timpu’. Pentru unii când uită, pentru alții când amintește.” Pagina 106, o inscripție scrisă cu smoală pe un bloc de către „un deștept”.
Sunt curios cum o să interpretați voi acea secvență și cum ”stă cartea în cui”... Iar mă joc cu altă jucărie a autorului. Nici nu are idee cât de bine m-a nimerit cu acele expresii populare analizate în carte. Sunt un mare fan. 🙂
Am închis cartea cu două curiozități, închid și prezentarea tot cu ele. Prin carte se scurg câteva personaje… foarte suculente. Sunt câteva oglinzi prin text care merită mai mult privite, sunt întâmplări care trădează ”multă cărniță” în spate și care nu sunt dezvoltate. Curiozitatea mea se îndreaptă spre tematica abordată în posibilele viitoare texte ale autorului… pentru că simt că are o ”cutie țeapănă de carton” plină cu imagini alb-negru. Iar a doua…asta chiar e o curiozitate cu iz mai personal, care este raportul autorului cu divinitatea.
Am preferat să vă descriu culoarea, aroma, puful piersicii… vă las pe voi să descoperiți cât este de suculent și firul cărții în sine, pentru că este. Rămân cu radarul pe autor. 🙂