Amo(u)r

by Maxim Crocer, Felix Aftene (Illustrator)

Nu deznădăjduisem vreodată. Nu cunoscusem teroarea. Nu-mi pierdusem sufletul. Nu mă luptasem cu fiarele, fiindcă nu le întâlnisem. Nici cu moartea: neîntâlnită era şi dânsa. Nu mă aflasem deloc în beznă şi în hău. Nu percepeam derizoriul. Nu alergasem vreodată în zigzag. Nu mă lepădasem de cineva. Nu urzisem destine şi nu fusesem urzit. Hoinărisem simplu şi firesc ca orice tânar bărbat. Dar Aline de Jassy voia acum de la mine altceva. Nu ea, direct, ci entitatea sa cosmică, amintirea ei despuiată.
Cât de mult poţi, oare, dori o femeie şi cât de mult te poate dori ea şi care dintre ei, bărbat şi femeie, doreşte mai tare, mai sălbatic, mai intens? Aline de Jassy era o femeie, fusese femeie, era chiar Femeia? Nu ştiam cât iubise ori dorise sau cât se lăsase atinsă doar ca să vadă unde este limita. Gura ei respira neruşinată la fel ca sexul ei. Pielea ei se lăsa muşcată. În trupul ei nu existau interdicţii, nici ţarcuri, nici fermoare, totul era posibil, fără vreo ofensă.

176 pages, Paperback

First published January 1, 2010

Reviews

[Stella Popa · Rating 2 out of 5]

O iau la rost!

Nu toate cărțile care se scriu ar trebui citite. Unele ar trebui doar simțite… și lăsate în urmă, ca un fost care ți-a trimis 17 mesaje în noaptea de Revelion. Cam așa se simte Amo(u)r de Maxim Cocer.

Cu titlul ăsta în paranteze – Amo(u)r – parcă ne anunță din start: „Nu sunt sigur ce vreau să spun, dar o să sune franțuzesc, deci profund.” Realitatea? O colecție de fragmente emoționale care s-ar putea încadra perfect într-o rubrică de „citate de despărțire” pe Pinterest.

Cartea e ca un băiat care poartă doliu pentru o relație care nici nu a existat, dar o face cu atâta dramatism, încât aproape că-l compătimești… până deschide gura și recită metafore de tipul „ochii tăi, galaxii în care mi-am pierdut busola inimii.” Bro, serios?

Și totuși, trebuie să recunoaștem: Amo(u)r are farmecul acela de cafenea underground, în care poezia se varsă din paharele de prosecco și toată lumea oftează la unison. Nu pentru ce se spune, ci pentru că le amintește de cât de dramatici erau la 19 ani. Și cumva, de aceea n-o poți urî complet.

Dar dacă ai trecut de faza scrisorilor arse și a playlisturilor „sad & deep”, e posibil să simți că această carte e un pic prea emo pentru epoca actuală. Sau poate că doar n-ai băut destul vin înainte să o citești.

Mă simt prădată și lipsită de timp 🙂

[Gabrielle Danoux · Rating 5 out of 5]

Pendez-le haut et court, et surtout commencez par la fin. La fin de l'histoire est marquée, comme la taille d'une guêpe par le cinématographique FIN (dans le texte «să închei» qui laisse transparaître l'étymologique dentelle de la clé, en roumain «cheie») qui précède la retranscription de ce poème, en français, s'il vous plaît!
Pour Aline Dejasmine,
La Boulangère : Boulangère jadis qui respiriez l'amour/ Peloteuse de couilles/ Vous souvient-il des années et des jours /Remplis par ma gidouille
Mon jeune braquemart allait aux galions
Que recelaient vos fesses
C'était mon vit mortaise et votre cul tenon
Jointés avec adresse
Le foutre ruisselait par la boulangerie
Où vous étiez captive
Et j'eusse en vain cherché dans la rue des Martyrs
Fesses plus bandatives
Guillaume A.
Ceux qui ont horreur qu'on leur dévoile la fin sont priés de m'excuser, mais le narrateur lui-même appelle ce procédé de ses voeux les plus enflammés, puisqu'il s'agit ici d'une broderie autour de cette arrière-grand-mère française qui lui inspire un bref éloge prétendument pornographique, mais au fond si cérébral, si fantastico-logorique, si fantastico-métaphorique.
Ma curiosité (sagement assujettie à la patience nécessaire pour me le procurer) était double : un écrit érotique, avec des illustrations (quelle belle découverte que celle de Felix Aftene et de ses impurs angelots matures) en prime, chez un éditeur éclectique roumain {Attention dans votre enquête, ne perdez pas de vue qu'Humanitas est l'éditeur de MC et non des autres suspects!} et surtout un mystérieux pseudonyme, Maxim Crocer (croqueur superlatif?).
Cela me plaît, même beaucoup, de jouer aux pudiques masqués si talentueux à gloser sur un «poem picant» et de créer ce portrait de l'artiste en jeune homme… indécent. J'affirme cela convaincu(e) qu'il s'agit de Mircea Cartarescu: le raffinement de l'auto-ironie sur la langue française qui serait celle d'une célèbre ancêtre (hétaïre de surcroît) matérialisé par l'usage habile (toujours) d'expressions françaises dans le texte (Tiens, tiens!, avis amatorilor, Dejavu, Tant pis (parenthèse quasi-obligatoire ici pour se demander si le lecteur roumain n'y voit pas une tante féline, puisque "pis" si proche de "vis" [rêve] sert à appeler le chat ), mal du siècle, etc.) et qui côtoient cependant des balkanismes (zurbagii, amușina) savoureux à volonté. Qui a donc imaginé ces 34 (?!) positions érotiques (nouvelles?!): serait-ce bien Monsieur Mircea Cartarescu lui-même? À moins qu'il ne s'agisse de Luca Pițu ?
Ai-je oublié de vous résumer l'histoire? Aline de Jassy, accessoirement arrière-grand-mère du narrateur (qui se détourne de ses études d'astronautique) est une cocotte de luxe de la Côte d'Azur qui fait des ravages à Jassy (Stârnise și tânguieli de sugar, și mugete de bărbat-maimuță, și tăceri vijelioase, și mânii de tăciune, page 31), qui est bisexuelle aussi et qui met au monde un enfant, qui sera élevé par deux ingénieurs jumeaux, le père du narrateur. Un beau jour, celui-ci est soudainement appelé en France à Villefranche-sur-Mer (ville ô combien réelle) afin que lui soit remis un legs bien mystérieux et strictement confidentiel. Mais je m'arrête ici...