Apocalipsa 1-3 și Doctrina Bisericii

by Beniamin Fărăgău

Rar ne este dată ocazia, chiar şi pe paginile Scripturii, ca să-L vedem pe Domnul Isus „conducând adunarea generală” a unor biserici locale. Or, tocmai lucrul acesta se întâmplă în primele trei capitole ale cărţii Apocalipsa. Istoria a ajuns la punctul în care se pregătea judecarea şi pedepsirea Babilonului, Curva cea Mare. Centrul de influenţă în spaţiul creştin al acelor vremuri se mutase din Ierusalim în Asia Mică. Domnul Isus Hristos Cel glorificat a trimis pe îngerul Lui la robul Său, Ioan, ca, prin el, bisericile din Asia Mică – Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Loadicea – să afle lucrurile care aveau să se întâmple în curând. Având însă în vedere faptul că judecata începe întotdeauna de la Casa lui Dumnezeu, situaţia specifică a fiecărei biserici este cântărită de Domnul Isus, iar apoi aşezată în lumina viziunilor apocaliptice din capitolele 4-22, pentru a convinge bisericile şi pe membrii acestora de suveranitatea absolută a scaunului de domnie din ceruri şi pentru a încuraja la biruinţă.

Prin natura scrierii, analiza lui Hristos devine oglinda în care se poate privi oricare din bisericile locale, care pretinde să-L aibă ca Domn pe Hristos Cel glorificat.

707 pages, Paperback

Published January 1, 2009

Reviews

[Miriam · Rating 5 out of 5]

Apocalipsa poate fi asemănată cu un film pe care-l vizionează Ioan și pe care trebuie apoi să-l povestească. De-a lungul istoriei cartea a cunoscut nenumărate interpretări. Există 4 interpretări majore care s-au consacrat de-a lungul timpului și prin care s-a încercat să se descurce tainele Apocalipsei: preteristă, istoricistă, futuristă și idealistă. Numele încapsulează esența abordărilor respective. Abordarea care e propusă în acest volum are un caracter eclectic, pentru că ia câte ceva din fiecare dintre cele 4 școli de gândire. Fundamentul abordării îl constituie totuși școala preteristă de gândire.

Cartea este alcătuită din 2 părți. Prima parte (cap.1-3) e ancorată în realitatea istorică imediată a celor 7 biserici din Asia Mică. Aici Îl vedem pe Domnul Isus conducând ,,adunarea generală” a unor biserici locale. În schimb, partea a doua (cap.4-22) diferă de prima, având imprimată în ea mult mai clar trăsăturile literaturii apocaliptice. Pe culoarul istoric al primei părți (cap.1-3), singurele ființe care țin de sferele cerești sunt, pe de o parte, Domnul Însuși și eventual cei 7 îngeri din mâna Lui dreaptă, iar pe de altă parte Satan, care a pus stăpânire pe sinagoga iudeilor și care își subordonează structurile politice ale cetății. În schimb, partea a doua (cap.4-22) începe printr-o invitație adresată lui Ioan de a urca în locurile cerești pentru ca, odată familiarizat cu realitatea din ceruri, să poată percepe realitatea de pe pământ din perspectiva cerului.

Apocalipsa se constituie în rezumatul întregii Scripturi. Ioan și-a întrețesut conținutul cărții atât de mult cu adevărurile Vechiului și Noului Testament, încât înțelegerea ei atârnă, pur și simplu, de cunoașterea restului Scripturii și, mai ales, a Vechiului Testament. Deși Apocalipsa este construită din imagini care, în general, sunt considerate a fi apocaliptice, ea este, în esența ei, o carte profetică.