Vastă sinteză dedicată celor patru regi ai României, lucrarea reprezintă un îndreptar necesar celor interesaţi în istoria naţională dintre 1866 şi 1947. O abordare în care se îmbină informaţia ştiinţifică cu unele aspecte mai frivole ale societăţii din acele vremuri.
Istoric și cadru didactic . A absolvit Facultatea de Istorie a Universității din București în anul 1962, devenind doctor în istorie (1971) cu lucrarea "Istoria Partidului Țărănesc în România", publicată în 1975. A publicat peste 100 de cărți, dintre care 28 personale (de autor), 38 în calitate de coordonator și coautor, 53 coautor; 7 în limbi de circulație internațională.
Cu adevărat o lucrare științifică, amplă, documentată, cu foarte multe izvoare istorice. Autorul fiind, înainte de toate, un istoric, nu există patimă și interpretare, ci o serie întreagă de înșiruiri de evenimente, unele de notorietate, altele de culise. Aș recomanda-o oricărui cetățean român, dar, mai ales, celor ce idealizează ( ca să nu spun idolatrizează) monarhia, fără a fi citit măcar trei rânduri răzlețe despre reprezentanții ei printre noi. Este evident o lectură de nișă, destul de complicată pentru cineva fără vreo apetență deosebită, dar chiar și așa poate că cele patru stele sunt chiar puține...
Cel mai controversat rege al României, care, dincolo de reușitele domniei sale, a provocat și o seamă de dezastre care au influențat pe termen lung istoria țării. Cartea ia în considerare numeroase surse care contribuie la conturarea unui portret complet al regelui și al unui peisaj cuprinzător al perioadei.
Cartea cuprinde foarte multe aspecte istorice importante din perioada interbelica. Cum ar fi și începuturile Mișcării legionare, dar și perioada Maresalului Ion Antonescu de conducere.