Parisul personal. Autobiografie urbana

by George Banu

În ultima zi a anului 1973, George Banu, devenit după patruzeci de ani o personalitate a scenei teatrale europene, sosea la Paris. Cu talent și emoție, el recompune aici drumul ce i-a permis să descopere și să creeze un „Paris personal“ în sânul celebrului oraș. Spațiul fixează amintirile timpului, știm de la Proust, și aici putem afla efectul acestei relații poetice de-a lungul locurilor din memorie pe care autorul le evocă și prietena sa, Mihaela Marin, le fotografiază. O ocazie de a urmări totodată reperele unei „autobiografii urbane“ și de a descoperi un Paris dublu, când secret, când exemplar. O carte ce se plasează între mărturia subiectivă și descrierea obiectivă, între promenada personală și mitologia „orașului luminilor“, o carte despre experiența unui emigrant care a integrat Franța fără a-și uita originea. Parisul personal de George Banu desenează harta acelui oraș individual capabil să restituie o biografie. Citind-o, le descoperim împreună, căci autorul se mărturisește și, în același timp, călătorește.

144 pages, Hardcover

First published December 1, 2013

About the author

George Banu is a theatrologist and Romanian professor in Paris. Since March 2013 he is also an honorary member of the Romanian Academy. He is professor of theater studies at Sorbonne Nouvelle , Paris, and a world-renowned essayist .

Reviews

[Bookblog.ro · Rating 5 out of 5]

,,La Paris am ajuns un străin acum patruzeci de ani, dar azi mă recunosc în teritoriul pe care cu timpul mi l-am construit. În Parisul public mi-am desenat un Paris personal.’’ Şi tot aşa procedăm poate şi noi cu oraşele care ne adoptă. Însă când vorbim de Paris, vorbim de un oraş-metaforă, vorbim de un oraş-alegorie, vorbim de un oraş-vis.

Salut ca de fiecare dată excelenta apariţie grafică a cărţilor livrate nouă de către Editura Nemira. Pentru că reuneşte fotografiile Mihaelei Marin cu eseisticele consemnări al autorului, Parisul personal, autobiografie urbană se prezintă nouă ca un album minimalist implicând şi imagini-simbol explicate subtil de George Banu.

Ce ne face să iubim un anume oraş, iar pe altele mai puţin? Dar cum să nu iubeşti Parisul care seduce prin chiar numele său, prin notorietatea lui culturală, şi asta până ce încă nu am aterizat la aeroport, până ce încă n-am păşit din trenul fatidic în Gara de Est. Sosit cu un tren de noapte din România ceauşistă pe 31 decembrie 1973, George Banu calcă într-un oraş căruia îi va lăsa drept gaj jumătate de viaţă omenească până într-atât încât atunci când va revedea Bucureştiul se va simţi un pic înstrăinat şi stingher aici. Continuarea recenziei o găsești aici http://www.bookblog.ro/recenzie/pecet...

[Posea Ioana · Rating 5 out of 5]

Laimotivul fiind coprimarea timpului, a memoriei in spatiu. George Banu e o fiinta efemera, clandestina care trece prin viata pe post de spectator. Asta este el. Un spectator, nu numai al teatrului, dar a vietii, asociind locuri si cladiri cu scenele unor piese care impreuna jucate formeaza a sa viata. Mereu ingandurat, mereu preocupat. Niciodata in mijloc, niciodata pe din-afara, nici emigrant roman, nici parizian, sufletul sau osciland mereu intre diferite stari,vesnic in cautare de liniste si mangaiere.