What do you think?
Rate this book
La Belle-Nivernaise: Histoire d'un vieux bateau et de son équipage
This is a pre-1923 historical reproduction that was curated for quality. Quality assurance was conducted on each of these books in an attempt to remove books with imperfections introduced by the digitization process. Though we have made best efforts - the books may have occasional errors that do not impede the reading experience. We believe this work is culturally important and have elected to bring the book back into print as part of our continuing commitment to the preservation of printed works worldwide.
- GenresFrench Literature
88 pages, Paperback
First published January 1, 1886
3 people are currently reading
58 people want to read
About the author
Alphonse Daudet
1,780 books197 followersStories of life of French writer Alphonse Daudet of the naturalist school in his native Provence include
Lettres de mon moulin
(1869).
Louis Marie Alphonse Daudet authored novels. He was the younger brother of Ernest Daudet. He was married to Julia Daudet and the father of Léon Daudet, Lucien Daudet and Edmée Daudet, all writers.
Family on both sides belonged to the bourgeoisie. Vincent Daudet, the father, manufactured silk, but misfortune and failure dogged the man through life. A boyhood depressed Alphonse amid much truancy had. He spent his days mainly at Lyon, left in 1856, and began life as a schoolteacher at Alès, Gard, in the south. The position proved intolerable. As Charles Dickens declared that all through his prosperous career, the miseries of his apprenticeship to the blacking business haunted him in dreams, so after Daudet left Alès, he woke with horror, thinking for months that he still dwelt among his unruly pupils.
On 1 November 1857, he abandoned teaching and took refuge with Ernest Daudet, his brother only some three years his senior, who tried "soberly" to make a living as a journalist in Paris. Alphonse took to writing, and a small volume, Les Amoureuses (1858), collected his poems and met with a fair reception. He obtained employment on Le Figaro, then under energetic editorship of Cartier de Villemessant, and wrote two or three plays; those interested in literature began to recognize him as possessing individuality and promise. Morny, all-powerful minister of Napoleon III, appointed Daudet, who held a post of his secretaries till death of Morny in 1865, and Morny showed Daudet no small kindness. Daudet put his foot on the road to fortune.
From Wikipedia
Louis Marie Alphonse Daudet authored novels. He was the younger brother of Ernest Daudet. He was married to Julia Daudet and the father of Léon Daudet, Lucien Daudet and Edmée Daudet, all writers.
Family on both sides belonged to the bourgeoisie. Vincent Daudet, the father, manufactured silk, but misfortune and failure dogged the man through life. A boyhood depressed Alphonse amid much truancy had. He spent his days mainly at Lyon, left in 1856, and began life as a schoolteacher at Alès, Gard, in the south. The position proved intolerable. As Charles Dickens declared that all through his prosperous career, the miseries of his apprenticeship to the blacking business haunted him in dreams, so after Daudet left Alès, he woke with horror, thinking for months that he still dwelt among his unruly pupils.
On 1 November 1857, he abandoned teaching and took refuge with Ernest Daudet, his brother only some three years his senior, who tried "soberly" to make a living as a journalist in Paris. Alphonse took to writing, and a small volume, Les Amoureuses (1858), collected his poems and met with a fair reception. He obtained employment on Le Figaro, then under energetic editorship of Cartier de Villemessant, and wrote two or three plays; those interested in literature began to recognize him as possessing individuality and promise. Morny, all-powerful minister of Napoleon III, appointed Daudet, who held a post of his secretaries till death of Morny in 1865, and Morny showed Daudet no small kindness. Daudet put his foot on the road to fortune.
From Wikipedia
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 5 of 5 reviews
October 6, 2021
Memorii, amintiri… pot spune ca Baudelaire: ;, Am mai multe amintiri decât dacă aş avea o mie de ani"… Dar dintre acestea unele îmi apar clare şi distincte, şi altora le lipseşte înlănţuirea, coeziunea, având între ele mari goluri de memorie. Voi încerca să fiu sincer şi să nu inventez prea mult, chiar cu riscul de a lăsa uneori locuri albe pe pagina începută. Astfel, de exemplu, din prima seară când începe povestea mea, îmi amintesc numai că totul se petrecea la Beaucaire, pe malul Ronului, într-un Beaucaire în care nu mai întâlneai bâlciurile de altădată şi unde se legănau şi se băteau în vânt pancarte cu „De închiriat" la numeroase case goale.
Hangiul ne-a dat, tânărului meu văr şi mie, odaia lui cea mare, pentru ca să nu trebuiască să stăm jos în cârciumă, cu soldaţii care erau clientela lui obişnuită. Acest hangiu ― o clipă, să-mi amintesc ― da, el şi nevasta lui se numeau Toustain şi slujiseră odinioară la părinţii mei, la Nâmes. Se căsătoriseră, cumpăraseră acest mic vad, hanul unde mă găseam în această seară de vară cu tânărul meu văr Léonce.
Dar cât de departe sunt toate, cit de nedesluşite! Ceea ce am notat însă în carnetele mele, dintr-o veche obişnuinţă, sunt sigur că este adevărat şi precis. Dar întâmplarea de care vă vorbesc nu am notat-o. Ea se pierde în negura anilor copilăriei, într-o stare de vis. Numele hanului? „La calul alb”, „Pălăria roşie”, sau altceva de acest fel. Se găsea într-o uliţă mică, foarte întunecoasă, unde urlă vântul, unde se izbesc obloanele, căci în timpul mistralului bate vântul atât de tare la Beaucaire, că se întind frânghii de la o casă la alta pentru ca să te ţii de ele.
În stradă văd un mare pătrat de lumină care este reflexul sălii de jos, unde cântă soldaţii. Şi imaginea acestor soldaţi întorşi din Crimeea fixează data păţaniilor mele: trebuie că era în 1854 sau 1855.
Pereţii sunt tencuiţi cu alb în odaia cea mare unde patul-vapor, cu un baldachin dintr-o veche pânză pictată, decolorată, ocupă aproape tot locul. Pe un scrin pântecos, o fecioară de ghips ţine tovărăşie unui vechi buchet de flori de portocal, un buchet de nuntă plin de praf sub globul său de sticlă. Fereastra e încastrată adânc în perete, şi pe pervazul de lemn, de grosimea zidului, şed doi tineri cu mica lor gustare între ei.
Printre toate aceste amintiri răzleţe, de ce ― mister al memoriei ― îmi amintesc de cina uşoară, alcătuită dintr-un pui de potârniche în sos picant de usturoi? Masă romantică, masă de aventurier, luată separat şi aproape în întuneric, pentru ca cei doi copii să nu se amestece în îngrămădeala zgomotoasă din sala joasă a hanului.
Din aceste două chipuri, al lui Alphonse nu-l pot evoca deloc după atâta timp, dar revăd foarte bine în semiobscuritatea misterioasă obrazul palid şi pasionat, ochii vii şi pătrunzători ai micului său tovarăş, ai meridionalului de peste 12 ani, îndemânatec, chibzuit, cu un uşor freamăt neliniştitor al buzelor, cu surâsul în colţul gurii, surâs dispreţuitor, enigmatic, a cărui adevărată semnificaţie nu o cunoşteam încă pe vremea aceea.
Hangiul ne-a dat, tânărului meu văr şi mie, odaia lui cea mare, pentru ca să nu trebuiască să stăm jos în cârciumă, cu soldaţii care erau clientela lui obişnuită. Acest hangiu ― o clipă, să-mi amintesc ― da, el şi nevasta lui se numeau Toustain şi slujiseră odinioară la părinţii mei, la Nâmes. Se căsătoriseră, cumpăraseră acest mic vad, hanul unde mă găseam în această seară de vară cu tânărul meu văr Léonce.
Dar cât de departe sunt toate, cit de nedesluşite! Ceea ce am notat însă în carnetele mele, dintr-o veche obişnuinţă, sunt sigur că este adevărat şi precis. Dar întâmplarea de care vă vorbesc nu am notat-o. Ea se pierde în negura anilor copilăriei, într-o stare de vis. Numele hanului? „La calul alb”, „Pălăria roşie”, sau altceva de acest fel. Se găsea într-o uliţă mică, foarte întunecoasă, unde urlă vântul, unde se izbesc obloanele, căci în timpul mistralului bate vântul atât de tare la Beaucaire, că se întind frânghii de la o casă la alta pentru ca să te ţii de ele.
În stradă văd un mare pătrat de lumină care este reflexul sălii de jos, unde cântă soldaţii. Şi imaginea acestor soldaţi întorşi din Crimeea fixează data păţaniilor mele: trebuie că era în 1854 sau 1855.
Pereţii sunt tencuiţi cu alb în odaia cea mare unde patul-vapor, cu un baldachin dintr-o veche pânză pictată, decolorată, ocupă aproape tot locul. Pe un scrin pântecos, o fecioară de ghips ţine tovărăşie unui vechi buchet de flori de portocal, un buchet de nuntă plin de praf sub globul său de sticlă. Fereastra e încastrată adânc în perete, şi pe pervazul de lemn, de grosimea zidului, şed doi tineri cu mica lor gustare între ei.
Printre toate aceste amintiri răzleţe, de ce ― mister al memoriei ― îmi amintesc de cina uşoară, alcătuită dintr-un pui de potârniche în sos picant de usturoi? Masă romantică, masă de aventurier, luată separat şi aproape în întuneric, pentru ca cei doi copii să nu se amestece în îngrămădeala zgomotoasă din sala joasă a hanului.
Din aceste două chipuri, al lui Alphonse nu-l pot evoca deloc după atâta timp, dar revăd foarte bine în semiobscuritatea misterioasă obrazul palid şi pasionat, ochii vii şi pătrunzători ai micului său tovarăş, ai meridionalului de peste 12 ani, îndemânatec, chibzuit, cu un uşor freamăt neliniştitor al buzelor, cu surâsul în colţul gurii, surâs dispreţuitor, enigmatic, a cărui adevărată semnificaţie nu o cunoşteam încă pe vremea aceea.
Read
August 27, 2020Un magnifique roman sous forme de conte écrit par Alphonse Daudet….
Une histoire touchante décrite toute en douceur amour un peu niais mais cette lecture est un immense bonheur.
Alphonse Daudet a l'art et la manière de décrire des courtes histoires simples légères qui vont directement droit au cœur. Un coup de cœur
Une histoire touchante décrite toute en douceur amour un peu niais mais cette lecture est un immense bonheur.
Alphonse Daudet a l'art et la manière de décrire des courtes histoires simples légères qui vont directement droit au cœur. Un coup de cœur
April 24, 2025
Povestiri și nuvele memorabile, în stilul caracteristic ale scriitorului francez născut la Nimes în 1840, Daudet.
August 8, 2025
یک داستان بلند جذاب البته کاملا قابل پیش بینی با همان نثر ساده و راحت خوان همیشگی دوده که در کتاب داستان های برگزیده دوده از نشر جامی قابل دسترسی است
January 19, 2015
Une belle histoire. Simple et morale comme on pouvait encore les faire alors. Celle d'un jeune garçon abandonné recueilli par un marinier au grand coeur mais "qui n'est pas un aigle". Bien des années plus tard le petit garçon charitablement accueilli saura sauver à son tour sa famille de marinier après le naufrage de Belle Nivernaise...
Displaying 1 - 5 of 5 reviews