Câine negru, porumbel rătăcitor

by Radu Găvan

Cine a ucis-o atât de crud pe Clara? Și ce legătură este între această crimă și dispariția de acum cincisprezece ani a unui băiat? Din lista martorilor și a suspecților, ne vorbesc și arma crimei, masa morgii, vântul, ploaia, câinele negru sau porumbelul rătăcitor.

„Pe cerul împânzit de stele moarte şi stele vii, luna spune o poveste:

Nenorociţi cei ce noaptea singuri zăbovesc pe-o bancă într-un parc pustiu, cerşetorii, beţivii, cei ce totul au avut, şi totul au pierdut, cei ce nimic n-au avut, şi nimic n-au de pierdut, nenorociţi cei singuri, trişti şi istoviţi, nenorocită imaginea mea pierdută-n ochii lor goi. Nenorociţi cei singuri, nenorociţi.
Fericiţi cei ce noapte de noapte dorm în patul lor un dulce somn, privirea mea printr-o fereastră, o atingere moale, din noapte, o şoaptă blândă se înalţă.“

240 pages, Paperback

Published July 18, 2023

About the author

Radu Găvan s-a născut pe 29 decembrie 1978, la Bucureşti. A publicat cinci romane, un volum de proză scurtă și un volum de poezie.

A debutat în 2014 cu Exorcizat, roman inspirat din perioada în care a lucrat ca agent imobiliar, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru debut, „Mircea Ciobanu“ și a fost nominalizat la Festival du Premier Roman de Chambéry pentru cel mai bun roman de debut.

În 2015 a publicat romanul Neverland, tradus în germană (2018) și spaniolă (2025), pentru care a primit Premiul I la Festivalul Alexandru Macedonski în 2016 și a fost finalist la Book to Screen în 2024.

În 2017 a publicat Diavoli fragili, nominalizat la Premiile Colin, iar în 2019 a apărut volumul de poezie Bestia obișnuinței.

În 2021 a publicat romanul Isus din întuneric, pentru care a primit Premiul „Nicolae Balotă“ al revistei Apostrof, iar în 2023 a publicat Câine negru, porumbel rătăcitor.

În 2025 a publicat volumul de proză scurtă Efectul Jumanca.

Reviews

[Pavel Nedelcu · Rating 4 out of 5]

DESPRE RĂUL UNIVERSAL

Romanul CÂINE NEGRU, PORUMBEL RĂTĂCITOR se remarcă prin esențialitatea scriiturii și abilitatea autorului de a crea ambianțe, caractere și dialoguri din numai câteva tușe impresioniste. Fiecare scenă devine imediat vizibilă și uneori chinuitoare, transmițând cititorului o experiență intensă, memorabilă.

La nivel tematic, romanul explorează răul latent din fiecare individ, care poate izbucni oricând, fie ca rezultat al caracterului, al circumstanțelor sociale, al traumelor și al educației primite. Găvan construiește acest Kriminalroman punând în scenă cea mai largă gamă de naratori pe care a utilizat-o vreodată, alcătuită din personaje aparținând unor straturi sociale diferite, animale, obiecte neanimate și elemente ale naturii, toate contribuind la conturarea arhitecturii Răului.

Acțiunea romanului, ca mai mereu în opera lui Găvan, se desfășoară într-un spațiu temporal și geografic indeterminat, sugerând că problemele și condiția umană sunt universale și transcend orice context specific. În acest fel, romanul devine o meditație asupra Umanității în general, un studiu al Răului străbătând mai multe generații și locuri fără ca determinarea lor să fie fundamentală pentru demers.

Deși conflictele se întrepătrund și cresc în intensitate spre finalul cărții, autorul menține un echilibru subtil între dezvăluirea unor fapte și menținerea ambiguității, creând astfel un suspans constant și întorsături imprevizibile. În fond, Radu Găvan a reușit să își perfecționeze stilul până la punctul în care literatura întâlnește divertismentul, iar asta, se știe, a fost mereu o calitate a artistului inteligent și desăvârșit.

[Cristians. Sirb · Rating 4 out of 5]

“The black dog runs at night”. Era una dintre piesele bântuitoare, compuse de A. Badalamenti pentru soundtrack-ul filmului Twin Peaks - Fire walk with me.

Autorii devin, în general, foarte aricioși când e vorba de a fi comparați cu alți autori (chiar de filme), însă ceva îmi spune că paralela cu David Lynch nu îi va displăcea lui Radu Găvan. Citiți cartea, veți înțelege mai bine cum de îndrăznesc comparația asta…

În Twin Peaks (serialul meu favorit, din toate timpurile), nimic nu era ceea ce părea a fi (parafrazez). În romanul lui R.G., ființele aparent angelice sunt departe de a fi neprihănite. Tot așa, chiar și unii dintre cei care comit Răul manifestă ocazionale mustrări de conștiință = flirtează cu Binele.

Într-un oraș ca Twin Peaks, “nobody’s innocent”. Cartea de față o confirmă, extinzând la scară “globală”: în orice localitate de dimensiuni similare, cei complet nevinovați sunt greu de găsit. Așa cum ne-am obișnuit, privind în jur, trăind în lume, nici un om nu este exclusiv bun, nici - poate - exclusiv rău. Răul și binele se luptă în fiecare dintre noi pentru supremație, ieșind pe rând la iveală și, tot pe rând, definindu-ne ca indivizi.

Scrisă în genul romanului noir sau al policierelor nordice, cu economie de mijloace, cu evitarea măiastră a murei în gură, proza lui R.G. se ține perfect laolaltă, cap-coadă. De la expresiile licențioase la pasajele poetice și paginile de mare literatură, totul decurge - fragmentat, palpitant, nu lin, nu facil - fără ca autorul să scape vreodată frâiele, către deznodământul surprinzător (sau nu, depinde cât de atenți ați fost pe parcurs).

Am citit într-un text de revistă culturală (nu mai știu care, poate vreuna meteorică) cum eseista deplângea - pe bună dreptate - absența din Literele românești a thrillerului bine scris. Complexați cum îi știm (suferind de ambele complexe, de inferioritate și de superioritate), “marii scriitori locali” se screm să producă numai ceea ce ei înțeleg prin “literatura haute couture”. Suspense-ul, ancheta polițistă sau SF-ul sunt considerate - prostește - “genuri minore”…

Uite că R.G. a spart acest tabu idiot, demonstrând că se poate scrie noir sau policier cu mijloacele marii literaturi. Nu e nevoie de “fractalii” obositori, căci repetitivi & interminabili, ai Orbitorului sau Solenoidului pentru ca o carte - ca asta - să mă absoarbă cu totul în ea…

[Loredana (Bookinista08) · Rating 4 out of 5]

Nota mea s-ar situa undeva intre 3.5 și 4, dar fiindcă spre sfârșit povestea m-a ținut lipită de paginile cărții, prefer să-i dau 4.
Am intrat destul de greu în poveste, din cauza felului în care e construit romanul, din capitole foarte scurte care la început par a nu avea legătură unele cu altele, nu știm unde să plasăm personajele, nu știm care e linia cronologică a faptelor, dar continuând să citesc povestea a devenit mai alertă și totul a început să se închege frumos. Ar fi mers mai bine dezvoltat, în special firul anchetei polițienești. Ar fi fost un thriller pe cinste. Însă așa, e un roman care nici el nu știe prea bine ce este. Dar în ansamblu mi-a plăcut lectura, Găvan scrie bine și pe gustul meu.
P.S. Recunosc că m-a băgat puțin în ceață "câinele negru". Știam că semnifică depresia? Aici e vorba de cu totul altceva.

[Dana-Adriana B. · Rating 5 out of 5]

Ma asteptam la secvente horror, dar si asa, povestea este extraordinar spusa.

[Jovi Ene · Rating 3 out of 5]

„Am spălat-o cât de bine am putut, șoptea ploaia, nimeni n-ar trebui să moară așa.”

O crimă. Sau poate mai multe. Un criminal. Sau poate mai mulți. Mai multe personaje, mai multe trecuturi înfiorătoare. Radu Găvan își așază acest nou roman în mai multe genuri care se întrepătrund (policier, thriller, filosofic, psihologic), așa cum știe el cel mai bine, și dă cuvântului fiecărui personaj pentru a (re)construi prezentul și trecutul, ba aici vorbesc și necuvântoarele, inclusiv scândura cu care a fost ucisă una dintre victime.
Un roman dur, violent, despre răul care pare că sălășuiește în fiecare dintre noi, cu mici momente în care un cititor neatent poate pierde firul lecturii, dar un volum care te ține, în același timp, aproape mereu alert și curios despre ceea ce urmează.

[Dragos Dutulescu · Rating 5 out of 5]

Este o poezie de roman policer, un Radu Găvan clasic ce are la baza trauma.
Povestitorul la persoana intai este mereu altul (fantastica ideea de a face inclusiv din arma crimei si din masa de autopsie personaje), iar perspectiva alternanta creata astfel te face sa nu lasi cartea din mana pana la final.
Pasajele cu tenta lirica inserate pe tot parcursul romanului par sa aiba rolul de a inlesni “digestia” pasajelor dark, explicite, ce sunt marca autorului.
Desi nu sunt un adept al conparatiilor intre autori, pentru mine a fost o experienta de cititor ca cea traita la “Sezonul uraganelor” al Fernandei Melchor.

[Anibalector · Rating 4 out of 5]

Noul roman al lui Radu Găvan îmbină în mod ingenios narațiunea cu poezia, unele capitole fiind de fapt lungi poeme în proză. Polifonia poate uneori să te amețească, nu mai știi cine vorbește, cine narează, asta mai ales la început, în primele 10-20 de pagini, dar după ce te obișnuiești cu stilul nu mai sunt așa mari dificultăți.

Mulțimea de naratori, umani, neumani, animați, inanimați, creditabili sau necreditabili m-a dus întrucâtva cu gândul la marele roman al lui Orhan Pamuk, "Mă numesc Roșu", care este construit asemănător, din zeci de perspective și este tot un fals roman polițist, un fals thriller. Și pentru acea cartea, romancierul turc a luat Premiul Nobel pentru Literatură.

Toate aceste perspective narative (ale porumbelului, ale câinelui, ale scândurii, ale mesei de la morgă, ale aproape fiecărui personaj uman etc.) aduc un plus de farmec poveștii, care în sine e dark, e horror, e alambicată, dar și cu urme de speranță. Poate că pe alocuri limbajul nu se potrivește cu cel care narează, aici ar mai fi fost puțin de șlefuit.

Ideea de a pune în cutiuțe bine legate operele (aia e poezie, ăla e roman polițist, ăsta e roman de dragoste etc. ) e una utilă în general, dar nu prea se potrivește în acest caz, fiindcă textul lui Radu Găvan merge în mai multe direcții. Pe unii cititori am văzut că i-a derutat fragmentarismul, alții au "comentat" faptul că autorul reia idei și obsesii din romane mai vechi.

E dreptul lor și într-un fel e adevărat, dar, fără a-l compara cu aceștia, Stephen King nu face la fel? Sau Mircea Cărtărescu? Sau Bogdan-Alexandru Stănescu? Sau atâția alții. De ce trebuie ca un autor să se reinventeze tematic cu fiecare carte? Nu e oare de ajuns că își finisează stilul?

În această carte, povestea unei crime scoate la iveală multe alte secrete, unele mai întunecate decât altele, nici nu mai știi ce să crezi, cine pe cine ucide, iubește, apără, însă la final totul se leagă, se încheagă și cartea (romanul?, poemul?) cititorul nu rămâne fără răspunsuri. Recomand!

[Lavinia · Rating 4 out of 5]

Prima mea întâlnire cu Radu Găvan a fost una hipnotizantă. Din primele pagini am simțit că această carte se cere citită dintr-o bucată. Astfel am dat-o gata în câteva ore într-o noapte liniștită, în care doar sunetele macabre ale poveștii îmi zumzăiau în ureche.

“Câine negru, porumbel rătăcitor” a fost una dintre poveștile în care am intrat extrem de rapid. Poate a fost de ajutor și modul unic (cel puțin pentru mine, fiindcă nu am mai citit o astfel de abordare) în care sunt puse în scenă întâmplările.

Perspectivele sunt multiple și variate. Mi-au vorbit cu durere arma crimei, vântul care trecuse prin pletele fetei înainte ca aceasta să ajungă la pământ, acolo unde a spălat-o ploaia cu o urmă de rușine, au vorbit câinele negru, porumbelul și chiar masa rece de la morgă.

Am crezut că mi-am ales bine elementele în care să îmi pun încrederea, dar am fost înșelată de câteva ori și apoi m-am supărat pe mine fiindcă m-am lăsat influențată de tonuri plângărețe. Cartea are un amestec de bine și rău și mi-a demonstrat clar cum aparențele înșeală.

Am apreciat faptul că în atât de puține pagini au încăput atât de multe reușite: am intrat în poveste, am cunoscut personajele atât cât să înțeleg durerea actuală, am mers în trecut, am stat în prezent și am avut parte de întorsături de situație. Totul s-a petrecut rapid, la fel ca sentimentele pe care autorul mi le-a manevrat fără să clipesc.

[Madam Bovaread · Rating 4 out of 5]

Așa cum ne-a obișnuit deja, regele întunericului din literatura română contemporană - Radu Găvan, ne readuce din nou aproape de partea întunecată a lucrurilor cu noul său roman, apărut anul trecut. O provocare twisted, de la acțiune la scriitură.

La prima vedere pare o carte micuță, scris mare, capitole scurte - ai zice că merge repede și o dai gata într-o zi. DAR te înșeli…pentru că pe măsură ce înaintezi cu lectura, totul se întunecă și lucrurile se complică, trebuie să fii tot mai atent să nu pierzi nimic important din puzzle-ul întâmplărilor care au dus la…crime violente. Welcome to the dark side!

Este un roman mai deosebit deoarece de la început aflăm de o crimă de la martorii “tăcuți” care aici au voce, și anume: scândura (arma crimei), vântul, ploaia, luna, o masă de metal,… Evident că apoi avem și oameni care vorbesc despre cele întâmplate, iar la un moment dat descoperim că între bine și rău nu-i decât un pas și e ușor să aluneci dintr-o extremă în alta.

Titlul accentuează lupta dintre bine și rău, câinele negru fiind simbolul răului/morții, iar porumbelul alb reprezintă binele/speranța. Binele este mai mult spectator, mai ales când cei care pot vorbi tac, însă răul se răspândește rapid și învăluie personajele.

[George Dumitru · Rating 5 out of 5]

O carte-experiment, o cronica a unei crime scrisa intr-un mod original. Un miniroman polifonic care este nu despre lupta dintre bine si rau, neaparat, ci mai degraba despre raul pur care corupe si se manifesta si caruia ajungi sa nu ii faci fata, sa nu i te poti opune. Vocile narative alterneaza intre personaje umane si personificari ale elementelor naturii, cele din urma cu un discurs onest, singurele care prezinta adevarul nealterat despre evenimentele prezentate. Omul, subiectiv, nu poate vedea realitatea decat prin filtrele sale, granitele intre bine si rau se confunda, obiectivitatea este pierduta in trairi, emotii, angoase si durere. Viata, asa cum se prezinta ea, distorsioneaza lucrurile. Natura ramane, prin imuabilitatea ei, singurul martor credibil.

O carte plina de atmosfera "dark", un roman 'noir" pe care l-as vedea si ca unul grafic, in genul Sin City. Merge perfect cu Murder Ballads al lui Nick Cave pe fundal.

Avem nevoie de astfel de scrieri in literatura romana, texte curajoase, care sa iasa din tipar, sa experimenteze. Da, exista riscul sa nu placa tuturor. Dar de cand este asta o problema pentru autor?

Recomand fara retineri.

[Andreea-Cristina · Rating 4 out of 5]

https://andreeajuvina.ro/caine-negru-...

[Lina Mincev · Rating 5 out of 5]

Am aflat pentru prima dată despre scriitorul Radu Găvan anul trecut, când am primit cadou “Diavol fragili”, o carte care m-a întors pe dos. Chiar dacă Radu mi-a recomandat să continui cu “Isus din întuneric”, eu am fost obraznică și nu l-am ascultat și am citit mai întâi “Câine negru, porumbel rătăcitor”, o carte care m-a întors la fel pe dos și invers. I-am spus și la eveniment lui Radu și afirm încă o dată că Radu Găvan este un autor de un stil aparte, un stil pe care nu l-am mai întâlnit la niciun alt scriitor român contemporan, chiar dacă nu i-am citit pe mulți.

O poveste care îți va da fiori, cum scrie pe coperta romanului “Câine negru, porumbel rătăcitor” este un roman – thriller, un roman polițist, un roman “negru”, un roman în care este vorba despre o crimă. De fapt romanul începe cu o crimă, pe parcursul romanului apar mai multe crime, dacă sunt legate între ele sau nu, veți afla citind.

Ce mi-a plăcut cel mai mult și ce îl deosebește pe Radu Găvan de alți scriitori, este stilul în care a scris acest roman, stilul de a scrie din mai multe perspective, dar mai ales din perspectiva umană și neumană.

În acest roman vorbește arma crimei, masa de la morgă, vântul, apa, câinele negru și porumbelul rătăcitor.

Cum am înțeles eu ce e cu câinele și porumbelul? Pentru mine câinele negru reprezintă durerea, suferința, abuzul fizic și sexual, traumele netratate din copilărie și tot parcursul acesta negru care l-a făcut pe unul din protagoniștii romanului să devină un criminal. Prin porumbel sunt reprezentați liniștea interioară, calmul, bunătatea, dragostea față de aproapele, faptele pe care le faci fără a primi ceva în schimb.

Un roman pe care atunci când îl citești, intri în pielea fiecărui personaj, chiar și a acelei scânduri, care pare atât de umană.

Limbajul este clar, ușor, cu umor pe alocuri, cu poezie, ba chiar și înjurăturile sunt la locul lor.

Radu Găvan nu m-a decepționat nici de data aceasta și abia aștept să citesc și “Isus din întuneric”.

[Ionut Stancu · Rating 4 out of 5]

Un thriller page turner inedit care a reușit să mă țină intrigat deși evit și m-am plictisit de thrillere.
Am apreciat capitolele scurte ce sar alert de la o perspectivă la alta și îți creează în minte un puzzle.
N-am apreciat că, în continuare, deși este o carte în română scrisă de un autor român, se simte ca o traducere până în punctul în care replicile anumitor personaje par a fi subtitrări românești ale unor filme de duzină. 3.5*

[Liliana · Rating 3 out of 5]

3.5*

[Rucsandra Tudoran · Rating 3 out of 5]

3,5 ✨
Deja știți ce cred eu despre scriitura lui Radu și ce experiențe am avut în trecut când l-am citit. Mi-a plăcut exterm de tare Diavoli fragili, am adorat Isus din Întineric, iar poemele din Bestia obișnuinței și-au primit sublinierile bine meritate.

Dar această care nu a fost acolo unde trebuie pentru mine. Mi-a plăcut, Radu a creat niște imagini dezgustătoare, întunecate, superbe și a avut niște perspective foarte diferite, împletirea realismului cu fantasticul; minunat. Totuși, am simțit cumva previzibil totul, dar parcă se voia să nu. Am resimțit-o ca pe o scriitură forțată.

O să îl mai citesc pe Radu?
Bineînțeles, e unul dintre scriitorii contemporani care se află printre preferații mei.
Dacă încă nu l-ai mai citit pe Radu, poate asta e cartea cu care ar trebui să începi; guști puțin din stilul lui caracteristic și cu siguranță o să îți deschidă apetitul pentru restul.

[Flø · Rating 4 out of 5]

„Pe cerul împânzit de stele moarte și stele vii, luna spune o poveste”.

O carte-poem, cu o construcție și un stil inedite, totodată caracteristice autorului, o poveste ca o pildă, despre cum întunericul se hrănește cu lumină și toate modurile în care o înghite și o regurgitează.

Salut leitmotivul câinelui, prezent, sub o formă sau alta, în toate romanele precedente, dar și celelalte elemente care perpetuează o ciclicitate cu siguranță necesară în arhiva scriitoricească a lui Radu Găvan.

M-a dus și pe mine cu gândul la Twin Peaks: Fire Walk with Me, la albumul The Director's Cut al lui Mike Patton/Fantômas (că tot zicea cineva pe aici de piesa lui Angelo Badalamenti - orchestrată, în linii mari, în colaborare cu David Lynch), dar și la ”Clara” lui Scott Walker. Pentru o intensitate sporită a lecturii, chiar recomand albumul ”The Drift” ca soundrack, în caz că vede un viitor cititor aceste rânduri înainte de a aborda cartea :)

Te prinde, abia poți să o lași din mână și cred că sunt șanse mari ca inclusiv unor autori precum Serge Brussolo sau John Saul să le placă această excentrică epopee, prin urmare sper la o traducere în cât mai multe limbi.

Birds
Birds
This is not a cornhusk doll
Dipped in blood in the moonlight

[Zoe · Rating 1 out of 5]

Era o vreme cand Radu Gavan era unul dintre cei mai apreciati autori romani, avusese un debut promitator si imi parea ca a luat-o intr-o directie foarte buna. Dar incetul cu incetul cartile lui au devenit din ce in ce mai lipsite de savoare, tot mai pline de aceleasi clisee care se repetau de la una la alta, pana cand am ajuns la "Caine negru, porumbel ratacitor". Aceasta cartea mi s-a parut a fi o copie la indigo a ultimelor sale trei carti. Am precomandat-o si am citit-o imediat ce a ajuns, dar am ramas cu un gust amar in gura. Aceleasi personaje din alte carti mai vechi, aceeasi poveste (nu e 100% identica, nu ma intelegeti grsit, dar elementele esentiale sunt aceleasi cu Diavoli fragili sau Isus din intuneric), aceleasi drame... m-am saturat, m-am plictisit si am ajuns la concluzia trista ca Radu Gavan e un autor falimentar din punct de vedere creativ. Probabil de aceea nu mai e in stare sa scoata mai mult de o carte la aceeasi editura.

[Mihail Victus · Rating 5 out of 5]

Am avut privilegiul să citesc manuscrisul în forma unui lung poem, așa cum arăta înainte de publicare. Nu s-a pierdut mai nimic din esență prin schimbarea formei (puțin din ritm), dar poate că ar fi câștigat (și) mai mult la capitolul originalitate dacă s-ar fi publicat ca un lung poem epic policier-thriller-horror. Dar, mna, putem numi volumul poem epic sau microroman sau oricum altcumva, nu e prea important. Cum nici măcar povestea nu e. Până la urmă, despre povestea unei crime s-a scris, se va scrie, s-au făcut filme (unele scene/faze m-au dus cu gândul la True Detective, primul sezon), se vor mai face. Dar să citești povestea din perspectiva armei crimei, a vântului, a porumbelului, a câinelui negru etc., ei, da, chiar e ceva deosebit. Și pentru cum Găvan a pus toate astea la un loc merită "a standing ovation". Literatura trăiește!

[Anca Zaharia · Rating 5 out of 5]

Cum te prinde „Câine negru, porumbel rătăcitor” din prima clipă? Poate și cu faptul că începe inedit, cu perspectiva armei unei crime. Apoi continuă cu cea a vântului care aduce ploaia să spele cadavrul și a câinilor care-l sfâșie. Aceste perspective multiple sunt animalice, sensibile, sadice, emoționante, practice ori reci, ceea ce face romanul pretabil transformării într-o piesă de teatru pentru că fiecare are argumentele și motivele sale, ceea ce face din „Câine negru, porumbel rătăcitor” o lecție nesperat de precisă și totodată voalată despre empatie și dezvoltare emoțională, chiar învățare non-formală.

Recenzia integrală este aici: https://ancazaharia.ro/binele-da-nast...

[Dorian Dron · Rating 4 out of 5]

Radu Găvan a găsit nişa în literatura noastră, una care merită din plin explorată şi exploatată, cea a horror-ului românesc. Şi scriitura lui are putere, te ţine şi te provoacă, se joacă cu mintea ta, te pune în papucii unui detectiv care speră să rezolve cazurile de omor, dar te duce pe căi sumbre, te bagă într-o ceaţă tenebroasă şi te lasă acolo, asmuţind, din când în când, câinii iadului ce te privesc din boscheţi.
Am observat patternul acesta la Găvan şi îmi place. Reuşeşte să se joace atât de bine cu tabloul asta al fricii încât devine real. Nu ştiu în ce moment al zilei şi dacă are vreun ritual aparte când scrie el, dar sunt curios dacă doarme şi bine după ce reuşeşte să creeze pasajele astea?

Review-ul complet în curand.

[Anna Negrila · Rating 4 out of 5]

An interesting take on a murder mystery. I loved how you find out details about the murder from such diverse characters like: a wooden board, the night, the wind, a policewoman, you get the point.

It was an easy read, with short chapters, done in a couple of hours. Totally recommend it as a weekend read, somewhere nice.

[Cristina Boncea · Rating 2 out of 5]

Cel de-al cincilea roman pe care îl citesc de la Radu Găvan vine ca o lovitură de ciocan precum cele descrise în carte: inevitabilul s-a întâmplat, iar eu sunt complet dezamăgită de Câine negru, porumbel rătăcitor.

Continuarea aici: https://cristinaboncea.com/2023/07/21...