What do you think?
Rate this book
Richter 8.9
"…Sfatul meu către tine, rugămintea mea, este să abandonezi căutarea asta prostească. Uită tot ce ai auzit sau văzut. Viața e mult prea prețioasă ca să ți-o riști în acest joc periculos. Nu știi cu cine ai de-a face. Sunt peste tot, mai puternici decât orice îți imaginezi. Ascultă-mă! Lasă totul baltă, ascunde-te într-o gaură de șarpe și roagă-te să te uite. Deși mi-e teamă că e deja prea târziu."
Alexandru Don nu mai poate picta decât în culorile depresiei, ale iubirii pierdute, ale beției și ratării. Însă, pe neașteptate, intră într-un carusel de neînțeles al groazei și minciunii, ce-l poate antrena spre o cumplită descoperire sau o inevitabilă distrugere. Istoria își arată o față necunoscută, amenințătoare ce nu lasă niciun drept la replică.
Combinând cu măiestrie suspansul cu trăirile interioare, descrierile cu umorul, introspecția cu dialogurile spumoase, romanul Richter 8.9 îi va ține pe cititori în alertă până la ultima pagină.
Alexandru Don nu mai poate picta decât în culorile depresiei, ale iubirii pierdute, ale beției și ratării. Însă, pe neașteptate, intră într-un carusel de neînțeles al groazei și minciunii, ce-l poate antrena spre o cumplită descoperire sau o inevitabilă distrugere. Istoria își arată o față necunoscută, amenințătoare ce nu lasă niciun drept la replică.
Combinând cu măiestrie suspansul cu trăirile interioare, descrierile cu umorul, introspecția cu dialogurile spumoase, romanul Richter 8.9 îi va ține pe cititori în alertă până la ultima pagină.
432 pages, Paperback
First published April 1, 2013
2 people are currently reading
12 people want to read
About the author
Andrei Călăraş
3 books4 followersANDREI CĂLĂRAŞ s-a născut în Bucureşti, în 1968. Este absolvent al Facultăţii de Medicină. După publicarea unor cărţi în domeniul de specialitate, s-a hotărât să continue tradiţia medicilor-prozatori şi, astfel, a debutat în 2010 cu romanul de aventuri Ziua a 7-a. Volumul Richter 8.9 reprezintă cea de-a doua lucrare de ficţiune semnată de autor.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 5 of 5 reviews
December 8, 2024
Dacă nu aș fi citit înainte cu foarte puțin timp Saga Soarelui Negru căreia i-am dat 4*, cred că 4 ar fi primit aceasta.
O carte bună pe care o recomand.
O carte bună pe care o recomand.
February 20, 2023
Dupa primele 150 pagini, credeam ca Richter 8.9 va fi cartea mea preferata pe anul acesta, insa nu a fost cazul.
Desi foarte interesanta initial, povestea a inceput sa devina monotona pentru mine cu cat gaseam mai multe elemente imprumutate de la alte carti foarte cunoscute (seria Miss Marple, Codul lui Da Vinci, Alchimistul), insusi autorul facand referire la acestea, intr-o nota autoironica presupun.
Pe langa elementele comune din titlurile mentionate mai sus, romanul este presarat si cu povesti despre Holocaust, nazism, filosofie, suferinta cauzata de iubire. Pentru mine au fost mult prea multe, lasandu-mi impresia ca autorul nu s-a putut concentra pe o anumita tema si a vrut sa scrie cate putin din toate.
Totodata, sunt anumite lucruri greu de explicat in contextul propus de roman. Daca indivizii pusi pe urmele lui Don erau atat de periculosi si omorau pe oricine se apropia de arma secreta, de ce i-au lasat in viata pe doamna Badeau si domnul Eli? De ce domnul Eli a apelat atat de tarziu la un profesionist pentru a afla informatii suplimentare despre tatal lui Schultz, din moment ce el voia sa se razbune de foarte mult timp pe tortionar? De ce Narayan nu l-a omorat pe Schultz mai devreme? Cum a ajuns Don la spital? Inteleg ca s-a vrut conturarea unui final deschis, dar aceste intrebari care nu si-au gasit raspunsul in carte starnesc confuzie, si nu neaparat in sensul bun.
Unele personaje au fost "de umplutura". Inca nu mi-am dat seama de ce Anja a trebuit sa fie inclusa in poveste, aportul ei la relevanta acesteia fiind nul, intrucat la finalul cartii si-a facut aparitia, rasarind de nicaieri, Azelia.
Ce mi-a placut in schimb foarte mult : informatiile noi pe care le-am aflat din diferite domenii, cum ar fi arta, istorie, antichitate, anumite teorii conspirationiste.
Acestea fiind zise, acord 7/10
Desi foarte interesanta initial, povestea a inceput sa devina monotona pentru mine cu cat gaseam mai multe elemente imprumutate de la alte carti foarte cunoscute (seria Miss Marple, Codul lui Da Vinci, Alchimistul), insusi autorul facand referire la acestea, intr-o nota autoironica presupun.
Pe langa elementele comune din titlurile mentionate mai sus, romanul este presarat si cu povesti despre Holocaust, nazism, filosofie, suferinta cauzata de iubire. Pentru mine au fost mult prea multe, lasandu-mi impresia ca autorul nu s-a putut concentra pe o anumita tema si a vrut sa scrie cate putin din toate.
Totodata, sunt anumite lucruri greu de explicat in contextul propus de roman. Daca indivizii pusi pe urmele lui Don erau atat de periculosi si omorau pe oricine se apropia de arma secreta, de ce i-au lasat in viata pe doamna Badeau si domnul Eli? De ce domnul Eli a apelat atat de tarziu la un profesionist pentru a afla informatii suplimentare despre tatal lui Schultz, din moment ce el voia sa se razbune de foarte mult timp pe tortionar? De ce Narayan nu l-a omorat pe Schultz mai devreme? Cum a ajuns Don la spital? Inteleg ca s-a vrut conturarea unui final deschis, dar aceste intrebari care nu si-au gasit raspunsul in carte starnesc confuzie, si nu neaparat in sensul bun.
Unele personaje au fost "de umplutura". Inca nu mi-am dat seama de ce Anja a trebuit sa fie inclusa in poveste, aportul ei la relevanta acesteia fiind nul, intrucat la finalul cartii si-a facut aparitia, rasarind de nicaieri, Azelia.
Ce mi-a placut in schimb foarte mult : informatiile noi pe care le-am aflat din diferite domenii, cum ar fi arta, istorie, antichitate, anumite teorii conspirationiste.
Acestea fiind zise, acord 7/10
This entire review has been hidden because of spoilers.
July 30, 2013
Un thriller românesc de calibru
Pe scriitorii români de thriller îi poți număra ușor pe degetele de la o mână. E în continuare un mister de ce un public avid după traduceri din acest gen literar nu a reușit să încurajeze apariția mai multor „producători autohtoni”. Doar de câțiva ani, nu mulți, au început să apară și aceștia despre care, din fericire, putem vorbi acum.
Să încercăm o enumerare a celor mai însemnate nume (prin asta înțelegând creatori de opere competitive, vizibile, care fac onoare genului în țara noastră): 1. grație Fortăreței nebunilor, George Arion ― până la acest roman am fi fost tentați să-l considerăm pe creatorul lui Andrei Mladin ca autor strict de policier, însă prin anvergura, dinamica, ritmul acestui roman îl putem așeza cu încredere în capul listei noastre; 2. Eugen Ovidiu Chirovici: adept al thrillerului mai degrabă psihologic, a arătat că deține o forță narativă unică, inventivitate și că înțelege perfect resorturile acestui gen, lucru care îi permite să jongleze cu multele lui teme pentru a oferi cititorului povești excepționale precum Sanitarium, O amintire de la Paris sau Hoodoo Creek; 3. Adrian Onciu ― până acum, grație celor trei romane publicate, este cel mai aplicat autor român de thrillere, Templul negru fiind un exemplu de echilibru între descrierea de personaj și decor, intrigă și ritm; 4. Bogdan Hrib ― Blestemul manuscrisului, scris în colaborare cu istoricul Răzvan Dolea, a fost încercare de thriller a la Dan Brown, nu însă la fel de izbutită precum volumele din seria Munteanu; și acum, iată, cvintetul se întregește cu Andrei Călăraș.
Medic bucureștean născut în 1968, Andrei Călăraș a debutat în 2010 cu romanul Ziua a 7-a. Din nefericire, cum poate se întâmplă chiar și în clipa când scriu aceste rânduri, datorită faptului că romanul a apărut la o editură care nu i-a putut oferi expunerea necesară unei scrieri de această factură, cartea a trecut aproape neobservată. A fost nevoie să se mai scurgă trei ani, iar autorul să mai scrie o carte, pentru ca numele lui Călăraș să înceapă să circule cum trebuie, alăturându-se, cum spunea, celor patru cunoscuți autori de thriller pomeniți anterior. A fost, deci, nevoie ca Editura Nemira să facă în sfârșit pasul firesc și să includă în colecția Suspans și cartea unui român, romanul Richter 8.9.
Vă puteți da seama după deja anunțata includere a lui Călăraș în clubul scriitorilor români de thriller ― să-i spunem așa ― că acest al doilea roman al să a convins, că a demonstrat ceea ce entuziasmul descoperirii ar fi putut sabota: reușita incontestabilă într-un gen literare care, contrar părerii generale, întinde autorului capcane la tot pasul.
În Richter 8.9, autorul s-a pus oarecum la adăpost de multe pericole adoptând o narațiune la persoana I sg. Într-un gen care a arătat o aplecare predilectă spre persoana a III-a sg., grație libertăților pe care acest fel de narațiune le oferă autorului, dar și flexibilități ei, a alege să prezinți lucrurile printr-o singură voce poate fi puțin restrictiv. Pe de altă parte, persoana I sg., dublată de timpul prezent al verbelor, contribuie la crearea unui grad ridicat de verosimilitudine, lucru important în cazul unei povești care urmărește dezlegarea de mistere adânc îngropate în negura timpului. În concluzie, alegerea autorului este una mai mult decât înțeleaptă.
Dar cine este această persoană I care ne vorbește cale de peste 400 de pagini? Vocea și perspectiva îi aparțin lui Alexandru Don, pictor român strămutat la Paris printr-un concurs de împrejurări, amorezat iremediabil de Azelia, deznădăjduit însă, și contemplând ideea sinuciderii. Este o ființă puternic introvertită, un boem al sorții pe care nimic nu l-ar face mai fericit ca abandonarea acestei boemii în schimbul siguranței și a succesului. Viitorul este neclar în ochii lui, chiar dacă de puțin timp a reușit să depășească o perioadă de ariditate creatoare. Tocmai când, pe un peron de metrou, se gândește să-și curme viața, altcineva ― un zdrențăros cu privire hăituită ― i-o ia înainte. Zdrențărosul strânge în mâini un pachet pe care, înainte să se arunce sub roțile garniturii de metrou, i-l întinde lui Alex. Pachetul conține o pictură, Arhimede meditând, opera unui artist aproape necunoscut, Domenico Fetti. Ce mesaj tainic ascunde acest tablou? De ce persoane influente par a fi dispuse să dea orice pentru a-l avea? De ce toți apropiații acelui zdrențăros (în fapt, un fost profesor universitar căzut în mizerie) mor rând pe rând? Și ce legătură să existe între Arhimede și un presupus obiect antic capabil să provoace cutremure? Alexandru Don va încerca să afle răspunsul acestor întrebări, va ajunge de la Paris în Egipt și apoi la București, și asta nu pentru că de acele răspunsuri depinde doar viața lui, ci pentru că ― aparent ― existența omenirii înseși este în joc.
Dacă ar fi să reproșăm ceva acestui roman, atunci ar trebui să remarcăm un oarecare dezechilibru între prima jumătate a poveștii ― molcomă, aluvionară, avansând tacticos, zgârcită cu dezvăluirilor importante pentru intrigă și concentrându-se mai mult pe trăirile personajului-narator ― și a doua jumătate ― alertă, bogată în dezvăluiri, dominată de acțiune, deseori uitând să consemneze reacția naratorului în fața evenimentelor senzaționale la care este părtaș. Acest dezechilibru este cu atât mai vizibil cu cât trecerea dintre cele două jumătăți se realizează destul de brusc. Avem apoi a-i reproșa autorului o insuficientă asumare a profesiei protagonistului. Fiind vorba de un pictor, ne-am aștepta ca sistemul lui de referință să se reflecte puternic în propriile-i meditații. Or, Alexandru Don, pe zeci de pagini, nu-și trădează deloc personalitatea artistică.
Însă aceste neajunsuri poate nu sunt sesizabile decât pentru un cititor foarte atent (și) la arta narativă din spatele unei povești, indubitabil, captivante. Căci Richter 8.9 are acest dar rar ― te ia pe sus și te transportă pe nesimțite în lumea presărată cu pericole a lui Alexandru Don.
Salutăm, așadar, ieșirea la rampă a lui Andrei Călăraș și așteptăm cu încredere celelalte romane pe care suntem siguri că el însuși abia așteaptă să le scrie.
Text apărut inițial în Revista de suspans nr. 9/ iunie 2013
http://revistadesuspans.ro/recenzii/u...
Pe scriitorii români de thriller îi poți număra ușor pe degetele de la o mână. E în continuare un mister de ce un public avid după traduceri din acest gen literar nu a reușit să încurajeze apariția mai multor „producători autohtoni”. Doar de câțiva ani, nu mulți, au început să apară și aceștia despre care, din fericire, putem vorbi acum.
Să încercăm o enumerare a celor mai însemnate nume (prin asta înțelegând creatori de opere competitive, vizibile, care fac onoare genului în țara noastră): 1. grație Fortăreței nebunilor, George Arion ― până la acest roman am fi fost tentați să-l considerăm pe creatorul lui Andrei Mladin ca autor strict de policier, însă prin anvergura, dinamica, ritmul acestui roman îl putem așeza cu încredere în capul listei noastre; 2. Eugen Ovidiu Chirovici: adept al thrillerului mai degrabă psihologic, a arătat că deține o forță narativă unică, inventivitate și că înțelege perfect resorturile acestui gen, lucru care îi permite să jongleze cu multele lui teme pentru a oferi cititorului povești excepționale precum Sanitarium, O amintire de la Paris sau Hoodoo Creek; 3. Adrian Onciu ― până acum, grație celor trei romane publicate, este cel mai aplicat autor român de thrillere, Templul negru fiind un exemplu de echilibru între descrierea de personaj și decor, intrigă și ritm; 4. Bogdan Hrib ― Blestemul manuscrisului, scris în colaborare cu istoricul Răzvan Dolea, a fost încercare de thriller a la Dan Brown, nu însă la fel de izbutită precum volumele din seria Munteanu; și acum, iată, cvintetul se întregește cu Andrei Călăraș.
Medic bucureștean născut în 1968, Andrei Călăraș a debutat în 2010 cu romanul Ziua a 7-a. Din nefericire, cum poate se întâmplă chiar și în clipa când scriu aceste rânduri, datorită faptului că romanul a apărut la o editură care nu i-a putut oferi expunerea necesară unei scrieri de această factură, cartea a trecut aproape neobservată. A fost nevoie să se mai scurgă trei ani, iar autorul să mai scrie o carte, pentru ca numele lui Călăraș să înceapă să circule cum trebuie, alăturându-se, cum spunea, celor patru cunoscuți autori de thriller pomeniți anterior. A fost, deci, nevoie ca Editura Nemira să facă în sfârșit pasul firesc și să includă în colecția Suspans și cartea unui român, romanul Richter 8.9.
Vă puteți da seama după deja anunțata includere a lui Călăraș în clubul scriitorilor români de thriller ― să-i spunem așa ― că acest al doilea roman al să a convins, că a demonstrat ceea ce entuziasmul descoperirii ar fi putut sabota: reușita incontestabilă într-un gen literare care, contrar părerii generale, întinde autorului capcane la tot pasul.
În Richter 8.9, autorul s-a pus oarecum la adăpost de multe pericole adoptând o narațiune la persoana I sg. Într-un gen care a arătat o aplecare predilectă spre persoana a III-a sg., grație libertăților pe care acest fel de narațiune le oferă autorului, dar și flexibilități ei, a alege să prezinți lucrurile printr-o singură voce poate fi puțin restrictiv. Pe de altă parte, persoana I sg., dublată de timpul prezent al verbelor, contribuie la crearea unui grad ridicat de verosimilitudine, lucru important în cazul unei povești care urmărește dezlegarea de mistere adânc îngropate în negura timpului. În concluzie, alegerea autorului este una mai mult decât înțeleaptă.
Dar cine este această persoană I care ne vorbește cale de peste 400 de pagini? Vocea și perspectiva îi aparțin lui Alexandru Don, pictor român strămutat la Paris printr-un concurs de împrejurări, amorezat iremediabil de Azelia, deznădăjduit însă, și contemplând ideea sinuciderii. Este o ființă puternic introvertită, un boem al sorții pe care nimic nu l-ar face mai fericit ca abandonarea acestei boemii în schimbul siguranței și a succesului. Viitorul este neclar în ochii lui, chiar dacă de puțin timp a reușit să depășească o perioadă de ariditate creatoare. Tocmai când, pe un peron de metrou, se gândește să-și curme viața, altcineva ― un zdrențăros cu privire hăituită ― i-o ia înainte. Zdrențărosul strânge în mâini un pachet pe care, înainte să se arunce sub roțile garniturii de metrou, i-l întinde lui Alex. Pachetul conține o pictură, Arhimede meditând, opera unui artist aproape necunoscut, Domenico Fetti. Ce mesaj tainic ascunde acest tablou? De ce persoane influente par a fi dispuse să dea orice pentru a-l avea? De ce toți apropiații acelui zdrențăros (în fapt, un fost profesor universitar căzut în mizerie) mor rând pe rând? Și ce legătură să existe între Arhimede și un presupus obiect antic capabil să provoace cutremure? Alexandru Don va încerca să afle răspunsul acestor întrebări, va ajunge de la Paris în Egipt și apoi la București, și asta nu pentru că de acele răspunsuri depinde doar viața lui, ci pentru că ― aparent ― existența omenirii înseși este în joc.
Dacă ar fi să reproșăm ceva acestui roman, atunci ar trebui să remarcăm un oarecare dezechilibru între prima jumătate a poveștii ― molcomă, aluvionară, avansând tacticos, zgârcită cu dezvăluirilor importante pentru intrigă și concentrându-se mai mult pe trăirile personajului-narator ― și a doua jumătate ― alertă, bogată în dezvăluiri, dominată de acțiune, deseori uitând să consemneze reacția naratorului în fața evenimentelor senzaționale la care este părtaș. Acest dezechilibru este cu atât mai vizibil cu cât trecerea dintre cele două jumătăți se realizează destul de brusc. Avem apoi a-i reproșa autorului o insuficientă asumare a profesiei protagonistului. Fiind vorba de un pictor, ne-am aștepta ca sistemul lui de referință să se reflecte puternic în propriile-i meditații. Or, Alexandru Don, pe zeci de pagini, nu-și trădează deloc personalitatea artistică.
Însă aceste neajunsuri poate nu sunt sesizabile decât pentru un cititor foarte atent (și) la arta narativă din spatele unei povești, indubitabil, captivante. Căci Richter 8.9 are acest dar rar ― te ia pe sus și te transportă pe nesimțite în lumea presărată cu pericole a lui Alexandru Don.
Salutăm, așadar, ieșirea la rampă a lui Andrei Călăraș și așteptăm cu încredere celelalte romane pe care suntem siguri că el însuși abia așteaptă să le scrie.
Text apărut inițial în Revista de suspans nr. 9/ iunie 2013
http://revistadesuspans.ro/recenzii/u...
Read
May 17, 2013Wow! It starts with a BOOM! It catches you in seconds! I thought: This is the real deal! Finally a Romanian writer to WRITE. But then...
Well, the way Andrei Calarasi describes the hangover in the Parisian subway station is absolutely briliant. Throughout the book he has other - LOTS!!! - of similar moments. A real talented writer. And then, just when it rises as high as the sky, another writing identity comes in and blows it. After descriptions that takes your breath, Andrei Calarasi starts to construct characters and dialogues. And mystery. Well, he really suck at these things. Really does.
And I'm really sorry about it. Because, the way he starts the book, the way he describes some feelings that we all feel but can't quite put in words, unveils a true literary talent. But the way he constructs dialogues is utterly ridiculous. So in my opinion (that I expect never to be considered), the next novel by Andrei Calarasi shouldn't have dialogues. It will be better.
Now for the content of the book. The Dan Brown like scenario is not something I'm a fan of. The Jewish and the holocaust thing already appeared in so many books and movies, so this combination of Dan Brown and Stieg Larsson was not so great.
Well, the way Andrei Calarasi describes the hangover in the Parisian subway station is absolutely briliant. Throughout the book he has other - LOTS!!! - of similar moments. A real talented writer. And then, just when it rises as high as the sky, another writing identity comes in and blows it. After descriptions that takes your breath, Andrei Calarasi starts to construct characters and dialogues. And mystery. Well, he really suck at these things. Really does.
And I'm really sorry about it. Because, the way he starts the book, the way he describes some feelings that we all feel but can't quite put in words, unveils a true literary talent. But the way he constructs dialogues is utterly ridiculous. So in my opinion (that I expect never to be considered), the next novel by Andrei Calarasi shouldn't have dialogues. It will be better.
Now for the content of the book. The Dan Brown like scenario is not something I'm a fan of. The Jewish and the holocaust thing already appeared in so many books and movies, so this combination of Dan Brown and Stieg Larsson was not so great.
July 12, 2014
Mi-a placut mult Epilogul acestei carti, dar din carte au lipsit multe elemente esentiale -
Displaying 1 - 5 of 5 reviews