What do you think?
Rate this book
Villette (2 volumes) #1
Villette, vol.1
Acest al doilea roman al lui Charlotte Brontë, inspirat în
mare măsură din primul, intitulat The Professor, care nu s-a
bucurat de succes, o are ca protagonistă pe Lucy Snowe, un
personaj devenit celebru în literatură. Scriitoarea urmăreşte
cu atenţie traiectoria în viaţă a acestei fete, la început de
doar 14 ani, când începe să nutrească un sentiment profund
pentru Graham, fiul doamnei Bretton.
După un timp şi mai multe ezitări, Lucy este angajată
ca damă de companie a domnişoarei Marchmont, o femeie
în vârstă, suferindă de reumatism cronic. În curând, tânăra
fată se obişnuieşte cu viaţa tihnită pe care o duce alături de
stăpâna ei. Însă domnişoara Marchmont se însănătoşeşte ca
prin minune, redobândindu-şi pofta de viaţă, dar pentru
scurt timp, căci, a doua zi dimineaţă, Lucy o găseşte în pat
fără suflare.
În următorii ani, Lucy este nevoită să-şi caute un nou
serviciu şi pleacă în Franţa cu această speranţă şi chiar găseşte
de lucru în oraşul Villette, ajunge învăţătoare la pensionul
doamnei Beck, unde se simte foarte bine.
mare măsură din primul, intitulat The Professor, care nu s-a
bucurat de succes, o are ca protagonistă pe Lucy Snowe, un
personaj devenit celebru în literatură. Scriitoarea urmăreşte
cu atenţie traiectoria în viaţă a acestei fete, la început de
doar 14 ani, când începe să nutrească un sentiment profund
pentru Graham, fiul doamnei Bretton.
După un timp şi mai multe ezitări, Lucy este angajată
ca damă de companie a domnişoarei Marchmont, o femeie
în vârstă, suferindă de reumatism cronic. În curând, tânăra
fată se obişnuieşte cu viaţa tihnită pe care o duce alături de
stăpâna ei. Însă domnişoara Marchmont se însănătoşeşte ca
prin minune, redobândindu-şi pofta de viaţă, dar pentru
scurt timp, căci, a doua zi dimineaţă, Lucy o găseşte în pat
fără suflare.
În următorii ani, Lucy este nevoită să-şi caute un nou
serviciu şi pleacă în Franţa cu această speranţă şi chiar găseşte
de lucru în oraşul Villette, ajunge învăţătoare la pensionul
doamnei Beck, unde se simte foarte bine.
416 pages, Hardcover
First published January 1, 1972
About the author
Charlotte Brontë
2,506 books19.9k followersCharlotte Brontë was an English novelist, the eldest out of the three famous Brontë sisters whose novels have become standards of English literature. See also Emily Brontë and Anne Brontë.
Charlotte Brontë was born in Thornton, Yorkshire, England, the third of six children, to Patrick Brontë (formerly "Patrick Brunty"), an Irish Anglican clergyman, and his wife, Maria Branwell. In April 1820 the family moved a few miles to Haworth, a remote town on the Yorkshire moors, where Patrick had been appointed Perpetual Curate. This is where the Brontë children would spend most of their lives. Maria Branwell Brontë died from what was thought to be cancer on 15 September 1821, leaving five daughters and a son to the care of her spinster sister Elizabeth Branwell, who moved to Yorkshire to help the family.
In August 1824 Charlotte, along with her sisters Emily, Maria, and Elizabeth, was sent to the Clergy Daughters' School at Cowan Bridge in Lancashire, a new school for the daughters of poor clergyman (which she would describe as Lowood School in Jane Eyre). The school was a horrific experience for the girls and conditions were appalling. They were regularly deprived of food, beaten by teachers and humiliated for the slightest error. The school was unheated and the pupils slept two to a bed for warmth. Seven pupils died in a typhus epidemic that swept the school and all four of the Brontë girls became very ill - Maria and Elizabeth dying of tuberculosis in 1825. Her experiences at the school deeply affected Brontë - her health never recovered and she immortalised the cruel and brutal treatment in her novel, Jane Eyre. Following the tragedy, their father withdrew his daughters from the school.
At home in Haworth Parsonage, Charlotte and the other surviving children — Branwell, Emily, and Anne — continued their ad-hoc education. In 1826 her father returned home with a box of toy soldiers for Branwell. They would prove the catalyst for the sisters' extraordinary creative development as they immediately set to creating lives and characters for the soldiers, inventing a world for them which the siblings called 'Angria'. The siblings became addicted to writing, creating stories, poetry and plays. Brontë later said that the reason for this burst of creativity was that:
'We were wholly dependent on ourselves and each other, on books and study, for the enjoyments and occupations of life. The highest stimulus, as well as the liveliest pleasure we had known from childhood upwards, lay in attempts at literary composition.'
After her father began to suffer from a lung disorder, Charlotte was again sent to school to complete her education at Roe Head school in Mirfield from 1831 to 1832, where she met her lifelong friends and correspondents, Ellen Nussey and Mary Taylor. During this period (1833), she wrote her novella The Green Dwarf under the name of Wellesley. The school was extremely small with only ten pupils meaning the top floor was completely unused and believed to be supposedly haunted by the ghost of a young lady dressed in silk. This story fascinated Brontë and inspired the figure of Mrs Rochester in Jane Eyre.
Brontë left the school after a few years, however she swiftly returned in 1835 to take up a position as a teacher, and used her wages to pay for Emily and Anne to be taught at the school. Teaching did not appeal to Brontë and in 1838 she left Roe Head to become a governess to the Sidgewick family -- partly from a sense of adventure and a desire to see the world, and partly from financial necessity.
Charlotte became pregnant soon after her wedding, but her health declined rapidly and, according to biographer Elizabeth Gaskell, she was attacked by "sensations of perpetual nausea and ever-recurring faintness." She died, with her unborn child, on 31 March 1855.
Charlotte Brontë was born in Thornton, Yorkshire, England, the third of six children, to Patrick Brontë (formerly "Patrick Brunty"), an Irish Anglican clergyman, and his wife, Maria Branwell. In April 1820 the family moved a few miles to Haworth, a remote town on the Yorkshire moors, where Patrick had been appointed Perpetual Curate. This is where the Brontë children would spend most of their lives. Maria Branwell Brontë died from what was thought to be cancer on 15 September 1821, leaving five daughters and a son to the care of her spinster sister Elizabeth Branwell, who moved to Yorkshire to help the family.
In August 1824 Charlotte, along with her sisters Emily, Maria, and Elizabeth, was sent to the Clergy Daughters' School at Cowan Bridge in Lancashire, a new school for the daughters of poor clergyman (which she would describe as Lowood School in Jane Eyre). The school was a horrific experience for the girls and conditions were appalling. They were regularly deprived of food, beaten by teachers and humiliated for the slightest error. The school was unheated and the pupils slept two to a bed for warmth. Seven pupils died in a typhus epidemic that swept the school and all four of the Brontë girls became very ill - Maria and Elizabeth dying of tuberculosis in 1825. Her experiences at the school deeply affected Brontë - her health never recovered and she immortalised the cruel and brutal treatment in her novel, Jane Eyre. Following the tragedy, their father withdrew his daughters from the school.
At home in Haworth Parsonage, Charlotte and the other surviving children — Branwell, Emily, and Anne — continued their ad-hoc education. In 1826 her father returned home with a box of toy soldiers for Branwell. They would prove the catalyst for the sisters' extraordinary creative development as they immediately set to creating lives and characters for the soldiers, inventing a world for them which the siblings called 'Angria'. The siblings became addicted to writing, creating stories, poetry and plays. Brontë later said that the reason for this burst of creativity was that:
'We were wholly dependent on ourselves and each other, on books and study, for the enjoyments and occupations of life. The highest stimulus, as well as the liveliest pleasure we had known from childhood upwards, lay in attempts at literary composition.'
After her father began to suffer from a lung disorder, Charlotte was again sent to school to complete her education at Roe Head school in Mirfield from 1831 to 1832, where she met her lifelong friends and correspondents, Ellen Nussey and Mary Taylor. During this period (1833), she wrote her novella The Green Dwarf under the name of Wellesley. The school was extremely small with only ten pupils meaning the top floor was completely unused and believed to be supposedly haunted by the ghost of a young lady dressed in silk. This story fascinated Brontë and inspired the figure of Mrs Rochester in Jane Eyre.
Brontë left the school after a few years, however she swiftly returned in 1835 to take up a position as a teacher, and used her wages to pay for Emily and Anne to be taught at the school. Teaching did not appeal to Brontë and in 1838 she left Roe Head to become a governess to the Sidgewick family -- partly from a sense of adventure and a desire to see the world, and partly from financial necessity.
Charlotte became pregnant soon after her wedding, but her health declined rapidly and, according to biographer Elizabeth Gaskell, she was attacked by "sensations of perpetual nausea and ever-recurring faintness." She died, with her unborn child, on 31 March 1855.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 3 of 3 reviews
March 21, 2022
„Villette” de Charlotte Bronte
3/5 ⭐
După „Jane Eyre” am decis să fac o pauză în ceea ce privește lectura cărților scrise de una dintre surorile britanice, și anume – Charlotte. Pentru mine lectura ei a fost plictisitoare, abia așteptam să ajung la finalul mult dorit care m-a dezamăgit.
Dar să trec la „Villette”. Cartea (mai bine zis cărțile, pentru că am varianta de la Adevărul, în două volume) o am de ceva timp în bibliotecă, dar o tot amânam. Iată că în luna martie i-a venit rândul (datorită unui club de carte). Credeam că Villette este o fată...
Scrisă în 1853, cartea reprezintă o parte din viața lui Lucy Snowe, care, după ce rămâne orfană, își caută un rost prin lume, o sursă de existență. Mai întâi lucrează ca menajeră, guvernantă, iar apoi, când copilul la care lucra pleacă, se vede nevoită să ia și dânsa drumul spre Franța. Ajunsă într-un orășel - Villette, se angajează în calitate de profesoară de limbă engleză (ea neștiind boabă de franceză, însă este ambițioasă și studiază singură) la pensionul lui madame Beck. Aici face cunoștință cu noi personaje, cu timpul, reîntâlnește vechi cunoștințe, se menține pe poziții și pune la respect o ceată de adolescente neisprăvite și îngâmfate. Și tot aici se îndrăgostește, suferă, însă nu dă pe față amalgamul de sentimente care o potidesc (frică, iubire, ură). Pentru mine, protagonista acestui roman s-a asemănat prea mult cu Jane Eyre pentru a mă atrage. Mi s-a părut și această carte plictisitoare. M-au ținut în suspans evenimentele cu călugărița și deznodământul a fost unul firesc.
Da, un roman clasic, romanțios, cu o tânără puternică, ambițioasă, dar modestă și realistă.
Mi-a plăcut.
💌 "fericirea nu e un cartof, să-l plantezi în pământ şi să-l hrăneşti cu îngrăşăminte. fericirea este o slavă care străluceşte de undeva de sus şi coboară asupra noastră din ceruri. este o rouă divină pe care sufletul, în anume dimineţi de vară, o simte picurându-i din înflorirea de amarant şi din roadele de aur ale paradisului."
💐 "Sunt oameni care, văzându-se deodată pe o poziţie inferioară, se simt degradaţi din punct de vedere moral, şi consideră pierderea unor relaţii ca pe o pierdere a respectului faţă de ei înşişi. Şi nu au oare dreptate asemenea oameni să pună cel mai mare preţ pe situaţiile şi relaţiile care îi asigură împotriva unei asemenea decăderi? Dacă cineva crede că ar deveni demn de dispreţ în propriii săi ochi în cazul că s-ar afla pretutindeni că strămoşii săi au fost de neam simplu şi nu nobili, săraci şi nu bogaţi, muncitori şi nu capitalişti, ar mai fi atunci drept să-l condamnăm cu asprime pentru că ţine ascunse asemenea fapte, pentru că tresare, tremură, se chinuieşte gândindu-se la ameninţările pe care asemenea dezvăluiri le reprezintă pentru el? Cu cât trăim mai mult, cu atât ni se îmbogăţeşte experienţa de viaţă, şi cu atât mai puţin suntem înclinaţi să judecăm purtarea aproapelui nostru, să punem la îndoială înţelepciunea lumii. Oriunde ajungem să întâlnim o îngrămădire de mici sisteme de apărare de acest fel, fie că ele păzesc virtutea celui cast sau respectabilitatea omului de lume, e sigur că asemenea sisteme sunt necesare."
💌 "În ce mă priveşte, eram liniştită ştiind că sunt cunoscută cum trebuie acolo unde are pentru mine importanţă să fiu cunoscută. Restul nu mă atingea: naşterea, situaţia socială şi câştigurile intelectuale superficiale ocupau cam acelaşi loc în interesele şi gândurile mele, cam pe al treilea plan al importantei ca nişte chiriaşi modeşti cărora nu li se putea da în folosinţă decât un salonaş micuţ şi dormitorul cu vederea spre spatele casei."
💐 „neputința de a înțelege cum era posibil ca o ființă lipsită de un nume nobil, avere sau relații să-și mențină integritatea caracterului. În ceea ce mă privește, eram liniștită știind că sunt cunoscută cum trebuie acolo unde conta pentru mine să fiu cunoscută. Restul mă interesa prea puțin: nașterea, poziția socială și câștigurile intelectuale obscure ocupau cam același loc în preocupările și gândurile mele, cam pe al treilea plan ca importanță - ca niște chiriași neânsemnați cărora nu li se putea da în folosință decât un salonaș micuț și dormitorul cu vederea spre spatele casei.”
💌 „Îmi place să văd florile crescând nestingherite, în mediul lor natural, dar, când sunt culese, îmi pierd interesul pentru ele și nu-mi mai plac. Le privesc atunci ca pe niște făpturi dezrădăcinate și muritoare, și asemănarea lor cu viața noastră mă intristează. Nu ofer niciodată flori celor pe care îi iubesc. Nu doresc niciodată să le primesc din mâinile celor dragi.”
💐 „Cum or apărea în ochii acelui Dumnezeu, care a creat cerurile și pământul, care a dat suflare de viață tuturor viețuitoarelor din această lume, sau de pe acele stele ce strălucesc în depărtare - cum or apărea difetrențele dintre oameni? Dar așa cum Dumnezeu nu este limitat în timp și spațiu, tot așa nu este limitat de comparații și diferențieri. Nimicnicia noastră ne face să ne îngrădim, să ne-njosim unii pe alții; dar poate că nemărginita credință cuibărită în inimile noastre, adevărul și încrederea noastră desăvârșită în Lumina ce ne călăuzește pașii au o însemnătate mult mai mare pentru El, la fel ca mișcarea sateliților în jurul planetelor lor, a planetelor în jurul Soarelui lor, a Soarelui în jurul acelui imens și de nepătruns Necunoscut, imposibil de atins, atât de greu de imaginat fără un efort mental ieșit din comun.”
3/5 ⭐
După „Jane Eyre” am decis să fac o pauză în ceea ce privește lectura cărților scrise de una dintre surorile britanice, și anume – Charlotte. Pentru mine lectura ei a fost plictisitoare, abia așteptam să ajung la finalul mult dorit care m-a dezamăgit.
Dar să trec la „Villette”. Cartea (mai bine zis cărțile, pentru că am varianta de la Adevărul, în două volume) o am de ceva timp în bibliotecă, dar o tot amânam. Iată că în luna martie i-a venit rândul (datorită unui club de carte). Credeam că Villette este o fată...
Scrisă în 1853, cartea reprezintă o parte din viața lui Lucy Snowe, care, după ce rămâne orfană, își caută un rost prin lume, o sursă de existență. Mai întâi lucrează ca menajeră, guvernantă, iar apoi, când copilul la care lucra pleacă, se vede nevoită să ia și dânsa drumul spre Franța. Ajunsă într-un orășel - Villette, se angajează în calitate de profesoară de limbă engleză (ea neștiind boabă de franceză, însă este ambițioasă și studiază singură) la pensionul lui madame Beck. Aici face cunoștință cu noi personaje, cu timpul, reîntâlnește vechi cunoștințe, se menține pe poziții și pune la respect o ceată de adolescente neisprăvite și îngâmfate. Și tot aici se îndrăgostește, suferă, însă nu dă pe față amalgamul de sentimente care o potidesc (frică, iubire, ură). Pentru mine, protagonista acestui roman s-a asemănat prea mult cu Jane Eyre pentru a mă atrage. Mi s-a părut și această carte plictisitoare. M-au ținut în suspans evenimentele cu călugărița și deznodământul a fost unul firesc.
Da, un roman clasic, romanțios, cu o tânără puternică, ambițioasă, dar modestă și realistă.
Mi-a plăcut.
💌 "fericirea nu e un cartof, să-l plantezi în pământ şi să-l hrăneşti cu îngrăşăminte. fericirea este o slavă care străluceşte de undeva de sus şi coboară asupra noastră din ceruri. este o rouă divină pe care sufletul, în anume dimineţi de vară, o simte picurându-i din înflorirea de amarant şi din roadele de aur ale paradisului."
💐 "Sunt oameni care, văzându-se deodată pe o poziţie inferioară, se simt degradaţi din punct de vedere moral, şi consideră pierderea unor relaţii ca pe o pierdere a respectului faţă de ei înşişi. Şi nu au oare dreptate asemenea oameni să pună cel mai mare preţ pe situaţiile şi relaţiile care îi asigură împotriva unei asemenea decăderi? Dacă cineva crede că ar deveni demn de dispreţ în propriii săi ochi în cazul că s-ar afla pretutindeni că strămoşii săi au fost de neam simplu şi nu nobili, săraci şi nu bogaţi, muncitori şi nu capitalişti, ar mai fi atunci drept să-l condamnăm cu asprime pentru că ţine ascunse asemenea fapte, pentru că tresare, tremură, se chinuieşte gândindu-se la ameninţările pe care asemenea dezvăluiri le reprezintă pentru el? Cu cât trăim mai mult, cu atât ni se îmbogăţeşte experienţa de viaţă, şi cu atât mai puţin suntem înclinaţi să judecăm purtarea aproapelui nostru, să punem la îndoială înţelepciunea lumii. Oriunde ajungem să întâlnim o îngrămădire de mici sisteme de apărare de acest fel, fie că ele păzesc virtutea celui cast sau respectabilitatea omului de lume, e sigur că asemenea sisteme sunt necesare."
💌 "În ce mă priveşte, eram liniştită ştiind că sunt cunoscută cum trebuie acolo unde are pentru mine importanţă să fiu cunoscută. Restul nu mă atingea: naşterea, situaţia socială şi câştigurile intelectuale superficiale ocupau cam acelaşi loc în interesele şi gândurile mele, cam pe al treilea plan al importantei ca nişte chiriaşi modeşti cărora nu li se putea da în folosinţă decât un salonaş micuţ şi dormitorul cu vederea spre spatele casei."
💐 „neputința de a înțelege cum era posibil ca o ființă lipsită de un nume nobil, avere sau relații să-și mențină integritatea caracterului. În ceea ce mă privește, eram liniștită știind că sunt cunoscută cum trebuie acolo unde conta pentru mine să fiu cunoscută. Restul mă interesa prea puțin: nașterea, poziția socială și câștigurile intelectuale obscure ocupau cam același loc în preocupările și gândurile mele, cam pe al treilea plan ca importanță - ca niște chiriași neânsemnați cărora nu li se putea da în folosință decât un salonaș micuț și dormitorul cu vederea spre spatele casei.”
💌 „Îmi place să văd florile crescând nestingherite, în mediul lor natural, dar, când sunt culese, îmi pierd interesul pentru ele și nu-mi mai plac. Le privesc atunci ca pe niște făpturi dezrădăcinate și muritoare, și asemănarea lor cu viața noastră mă intristează. Nu ofer niciodată flori celor pe care îi iubesc. Nu doresc niciodată să le primesc din mâinile celor dragi.”
💐 „Cum or apărea în ochii acelui Dumnezeu, care a creat cerurile și pământul, care a dat suflare de viață tuturor viețuitoarelor din această lume, sau de pe acele stele ce strălucesc în depărtare - cum or apărea difetrențele dintre oameni? Dar așa cum Dumnezeu nu este limitat în timp și spațiu, tot așa nu este limitat de comparații și diferențieri. Nimicnicia noastră ne face să ne îngrădim, să ne-njosim unii pe alții; dar poate că nemărginita credință cuibărită în inimile noastre, adevărul și încrederea noastră desăvârșită în Lumina ce ne călăuzește pașii au o însemnătate mult mai mare pentru El, la fel ca mișcarea sateliților în jurul planetelor lor, a planetelor în jurul Soarelui lor, a Soarelui în jurul acelui imens și de nepătruns Necunoscut, imposibil de atins, atât de greu de imaginat fără un efort mental ieșit din comun.”
This entire review has been hidden because of spoilers.
January 13, 2019
This is no Jane Eyre. The central character whose thoughts and internal conflicts are the narrative of the story, is Lucy Snowe. As the name indicates, a mild, meek and rigidly orthodoxic character at the surface. Quite insufferable at times. She is a silent observer of the characters in the book. Her own story begins only by the middle of the book. Many a times, you see CB echoed in Lucy Snowe, be it her religious views or her perspective of life. Lucy Snowe's insecurities, the constancy of her belief, the intensity of her affections and her despair in being left alone are quite what you expect from the authoress herself, if you so take a fancy that you know CB somehow.
January 10, 2017
Exemplul unei femei ce a gasit curajul sa invinga singura soarta.
Displaying 1 - 3 of 3 reviews