What do you think?
Rate this book
Omul fără umbră
- GenresCrime
220 pages, Paperback
First published January 1, 1975
1 person is currently reading
27 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 2 of 2 reviews
June 3, 2021
Ce nostalgii mi-a trezit cartea asta! Am citit-o sigur prin adolescență, deși nu-mi mai aminteam nimic din ea, dar nu asta m-a înduioșat, ci stilul acela inconfundabil al literaturii polițiste din perioada comunistă de la noi, stil pe care l-au exploatat cu succes și Rodica Ojog-Brașoveanu, și Haralamb Zincă și alți cîțiva monștri sacri ai epocii.
Cam toate romanele de acest gen urmează același tipar - maiorul sever dar drept, bun psiholog, cu slăbiciune reprimată pentru micii borfași (ca-n seria BD-urilor pe care bărbatu-meu le revede periodic) și cu viață personală ușor tragică și răufăcătorii care plănuiesc să treacă ilegal granița.
Că nu așa de civilizat se desfășurau anchetele e aproape sigur, dar ce contează, sîntem în zona basmelor pentru adulți care ni se murmurau la ureche în cea mai bună dintre lumile posibile, unde binele trebuie să triumfe total și răul să fie pedepsit exemplar. Dar pentru că minciunile sînt frumos și verosimil spuse, și pentru că Bob Voicu cu aerele sale de Arsène Lupin m-a distrat, îi dau cu generozitate trei stele 😊. Mai mult, mi-a trezit cheful să citesc și alte polițiste din vremea aia !
Cam toate romanele de acest gen urmează același tipar - maiorul sever dar drept, bun psiholog, cu slăbiciune reprimată pentru micii borfași (ca-n seria BD-urilor pe care bărbatu-meu le revede periodic) și cu viață personală ușor tragică și răufăcătorii care plănuiesc să treacă ilegal granița.
Că nu așa de civilizat se desfășurau anchetele e aproape sigur, dar ce contează, sîntem în zona basmelor pentru adulți care ni se murmurau la ureche în cea mai bună dintre lumile posibile, unde binele trebuie să triumfe total și răul să fie pedepsit exemplar. Dar pentru că minciunile sînt frumos și verosimil spuse, și pentru că Bob Voicu cu aerele sale de Arsène Lupin m-a distrat, îi dau cu generozitate trei stele 😊. Mai mult, mi-a trezit cheful să citesc și alte polițiste din vremea aia !
October 19, 2021
Peniţa muşca hârtia, lăsând în urmă un şirag de volte desemnate cu meşteşug. Unghiile îngălbenite prinseră scama agăţată în vârf, apoi tocul căută nesigur gura călimării. Semnătura se aşternu greoaie, contorsionată: Alexandru Vasiliu ― Dobrogea.
Se rezemă icnind de speteaza scaunului. Îşi surprinse chipul în oglinda veche, spurcată de muşte. Un moşneag cu faţa boţită cruciş şi curmeziş, ochii prăvăliţi undeva în prăpastia orbitelor, gura pungă. Mărul lui Adam se izbea de peretele gâtului, subţire, veşted, corcind parcă să j iasă. Zări paharul cu proteza dentară aşezat pe colţul mesei şi pântecul scrinului peste care atârna cataplasma cu muştar. Privirea îi alunecă de-a lungul zidurilor, inventariind abstract: tablouri multe, vechi, prăfuite, pete de igrasie, mobilă cu încrustaţii, beteagă, ostenită de vârstă… Miroseau a mucegai, a singurătate.
Oftă. Întinse degetele uscate, numai noduri, după foile de hârtie, îşi drese glasul şi citi, cu interpretare: Memoriu. Era o plângere pe 12 pagini, adresată forului superior, împotriva unei edituri care refuzase să-i tipărească romanul autobiografic…
Mângâie copertele manuscrisului, legat în pânză:
― Răbdare, băiete! Răbdare!
Sună telefonul. Bătrânul îşi potrivi proteza ajustându-şi buzele şi ridică receptorul:
― Alo!
― Casa Alexandru Vasiliu?
― Alexandru Vasiliu-Dobrogea! Dumneata?
― Petrescu de la „Consignaţia”. V-am vândut acum şase luni o natură moartă de Piliuţă.
― Exact.
― Dacă nu mă înşel, spuneaţi că v-ar interesa un Băncilă.
― Da, m-ar interesa.
― Ei bine, domnule Dobrogea, există cineva dispus să vândă Tipsia cu pere de aur la un preţ rezonabil.
― Ce înţelegi, hm, prin preţ rezonabil?
― Trei mii cinci sute de lei.
Bătrânul făcu un calcul mintal rapid, apoi ceru:
― Adresa!
― Strada Silvestru 139 bis, etajul I. Ora şapte după amiază v-ar conveni?
― Perfect.
― Vă rog să nu întârziaţi, domnule Dobrogea.
închise privind stăruitor aparatul. Prin colţul gurii i se strecura un surâs.
Se rezemă icnind de speteaza scaunului. Îşi surprinse chipul în oglinda veche, spurcată de muşte. Un moşneag cu faţa boţită cruciş şi curmeziş, ochii prăvăliţi undeva în prăpastia orbitelor, gura pungă. Mărul lui Adam se izbea de peretele gâtului, subţire, veşted, corcind parcă să j iasă. Zări paharul cu proteza dentară aşezat pe colţul mesei şi pântecul scrinului peste care atârna cataplasma cu muştar. Privirea îi alunecă de-a lungul zidurilor, inventariind abstract: tablouri multe, vechi, prăfuite, pete de igrasie, mobilă cu încrustaţii, beteagă, ostenită de vârstă… Miroseau a mucegai, a singurătate.
Oftă. Întinse degetele uscate, numai noduri, după foile de hârtie, îşi drese glasul şi citi, cu interpretare: Memoriu. Era o plângere pe 12 pagini, adresată forului superior, împotriva unei edituri care refuzase să-i tipărească romanul autobiografic…
Mângâie copertele manuscrisului, legat în pânză:
― Răbdare, băiete! Răbdare!
Sună telefonul. Bătrânul îşi potrivi proteza ajustându-şi buzele şi ridică receptorul:
― Alo!
― Casa Alexandru Vasiliu?
― Alexandru Vasiliu-Dobrogea! Dumneata?
― Petrescu de la „Consignaţia”. V-am vândut acum şase luni o natură moartă de Piliuţă.
― Exact.
― Dacă nu mă înşel, spuneaţi că v-ar interesa un Băncilă.
― Da, m-ar interesa.
― Ei bine, domnule Dobrogea, există cineva dispus să vândă Tipsia cu pere de aur la un preţ rezonabil.
― Ce înţelegi, hm, prin preţ rezonabil?
― Trei mii cinci sute de lei.
Bătrânul făcu un calcul mintal rapid, apoi ceru:
― Adresa!
― Strada Silvestru 139 bis, etajul I. Ora şapte după amiază v-ar conveni?
― Perfect.
― Vă rog să nu întârziaţi, domnule Dobrogea.
închise privind stăruitor aparatul. Prin colţul gurii i se strecura un surâs.
Displaying 1 - 2 of 2 reviews