What do you think?
Rate this book
14 idei ale lui Ludwig Wittgenstein
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 2 of 2 reviews
March 15, 2022
Didactică, limpede și înșelător de plăcută. Riscul e să încerci, după ce o termini, să-l citești și pe Wittgenstein însuși. E ca și cum te-ai duce să-l citești pe Kant după ce i-ai citit pagina de Wikipedia: își pocnește capul de la prima frază, cauți juma' de oră predicatul și tot pe internet ajungi (been there, done that). Wittgenstein e greu de citit, Gh. Ștefanov îl mestecă și ni-l dă digerat, nouă, ăstora care nu vrem să citim șapte tomuri ca să-i înțelegem ideile.
Cu Wittgenstein am avut la un moment dat cea mai nefericită experiență de cititor: m-am simțit atât de proastă, că m-am speriat. Acum vreo 20 de ani mi-am luat acel Tractatus, care e o cărticică mică-mică, de buzunar, așa ("cât de grea poa' să fie?!"), și m-am pus hotărâtă pe treabă. Să mai bifăm o carte de filosofie. M-am împiedicat fix la prima propoziție, din cauza căreia am început de fapt să citesc mai serios metafizică. Între timp, am dat cu nasul de alte cărți și eseuri mai ușor de citit, cu note mai consistente, cu explicații, cu argumente (Wittgenstein n-are argumente în Tractatus, el doar vorbește acolo pentru genii și cei - probabil - trei prieteni ai lui). În fine, l-am uitat sau evitat pe Wittgenstein. Am citit puțin despre el pe wikipedia și pe alte site-uri, cât să înțeleg puțin, dar atât. Pe Tractatus n-am mai îndrăznit să mai pun mâna. Așa că atunci când am văzut cartea asta, m-am repezit să înțeleg și eu în sfârșit ce vrea să spună deșteptul ăla, că na, pare a fi un tip important totuși (/sarcasm). Tare m-am bucurat că a decis Gh. Ștefanov să scrie cartea asta: e scrisă ca pentru clasa a cincea, ba are și exemple, de înțelege orice prost idei extrem de complicate. Chiar și doar asta și mi se pare o realizare: să limpezești cu atâta îndemânare idei atât de complexe.
Încă un lucru important la cartea asta este că autorul fiind profesor, evident că-l plasează pe Wittgenstein într-un context - am recunoscut, citind-o la 20 de ani după ce încercasem să-l citesc pe W., multe alte idei din filosofia analitică, de care atunci nici nu auzisem, dar de care între timp am mai dat cu nasul. Evident că fără acest context, nu înțelegi nimic din ce a zis unul sau altul dintre băieții ăștia - ei dialoghează acolo între ei (ne)liniștiți, uneori peste secole, vii tu la un moment dat în mijlocul discuției și încerci să înțelegi o replică, n-ai nicio șansă (de exemplu, dacă nu știi ce "ziseseră" Frege sau Russell, nu ai ce căuta să-l citești pe Wittgenstein, dar eu habar n-aveam cine erau ăștia când am deschis acel Tractatus; la fel, dacă nu știi ce voiau ăștia cu filosofia minții pe vremea aia, nu înțelegi cui îi răspunde W. acolo așa criptic). Iar Gh. Ștefanov face din toată această discuție o poveste foarte limpede, pe care o pot înțelege și cei fără background în filosofie.
("Lumea este tot ce se petrece" e propoziția care mi-a pus mie capac. Urmată de ceea ce eu crezusem că era o clarificare, anume că lumea e totalitatea faptelor, nu a obiectelor. I was like, what the f*ck, cum adică obiectele nu fac parte din lume, ce vrea ăsta de la mine, are you serious, mare filosof și vorbești în aforisme, ca poeții? Am căutat traducerea în engleză ("the world is all that is the case", thanks for nothing!), am căutat și fraza în germană (Die Welt ist alles, was der Fall ist, m-am blocat complet), tot nimic nu am înțeles la vremea aia din această primă frază. Mi-a luat foarte mulți ani și mi-au trebuit multe alte lecturi ca să încep să întrezăresc cam ce vrea omul acolo. Pentru un parcurs mai rapid, cartea lui Gh. Ștefanov e perfectă.)
Îmi imaginez că specialiștii, filosofii, profesorii și studenții de la filosofie cu totul altfel ar recenza cartea asta, dar eu cred că ea e foarte interesantă și pentru cine nu e filosof, profesor sau student. Capitole scurte, exemple, ideile curg foarte lin una dintr-alta.
Cu Wittgenstein am avut la un moment dat cea mai nefericită experiență de cititor: m-am simțit atât de proastă, că m-am speriat. Acum vreo 20 de ani mi-am luat acel Tractatus, care e o cărticică mică-mică, de buzunar, așa ("cât de grea poa' să fie?!"), și m-am pus hotărâtă pe treabă. Să mai bifăm o carte de filosofie. M-am împiedicat fix la prima propoziție, din cauza căreia am început de fapt să citesc mai serios metafizică. Între timp, am dat cu nasul de alte cărți și eseuri mai ușor de citit, cu note mai consistente, cu explicații, cu argumente (Wittgenstein n-are argumente în Tractatus, el doar vorbește acolo pentru genii și cei - probabil - trei prieteni ai lui). În fine, l-am uitat sau evitat pe Wittgenstein. Am citit puțin despre el pe wikipedia și pe alte site-uri, cât să înțeleg puțin, dar atât. Pe Tractatus n-am mai îndrăznit să mai pun mâna. Așa că atunci când am văzut cartea asta, m-am repezit să înțeleg și eu în sfârșit ce vrea să spună deșteptul ăla, că na, pare a fi un tip important totuși (/sarcasm). Tare m-am bucurat că a decis Gh. Ștefanov să scrie cartea asta: e scrisă ca pentru clasa a cincea, ba are și exemple, de înțelege orice prost idei extrem de complicate. Chiar și doar asta și mi se pare o realizare: să limpezești cu atâta îndemânare idei atât de complexe.
Încă un lucru important la cartea asta este că autorul fiind profesor, evident că-l plasează pe Wittgenstein într-un context - am recunoscut, citind-o la 20 de ani după ce încercasem să-l citesc pe W., multe alte idei din filosofia analitică, de care atunci nici nu auzisem, dar de care între timp am mai dat cu nasul. Evident că fără acest context, nu înțelegi nimic din ce a zis unul sau altul dintre băieții ăștia - ei dialoghează acolo între ei (ne)liniștiți, uneori peste secole, vii tu la un moment dat în mijlocul discuției și încerci să înțelegi o replică, n-ai nicio șansă (de exemplu, dacă nu știi ce "ziseseră" Frege sau Russell, nu ai ce căuta să-l citești pe Wittgenstein, dar eu habar n-aveam cine erau ăștia când am deschis acel Tractatus; la fel, dacă nu știi ce voiau ăștia cu filosofia minții pe vremea aia, nu înțelegi cui îi răspunde W. acolo așa criptic). Iar Gh. Ștefanov face din toată această discuție o poveste foarte limpede, pe care o pot înțelege și cei fără background în filosofie.
("Lumea este tot ce se petrece" e propoziția care mi-a pus mie capac. Urmată de ceea ce eu crezusem că era o clarificare, anume că lumea e totalitatea faptelor, nu a obiectelor. I was like, what the f*ck, cum adică obiectele nu fac parte din lume, ce vrea ăsta de la mine, are you serious, mare filosof și vorbești în aforisme, ca poeții? Am căutat traducerea în engleză ("the world is all that is the case", thanks for nothing!), am căutat și fraza în germană (Die Welt ist alles, was der Fall ist, m-am blocat complet), tot nimic nu am înțeles la vremea aia din această primă frază. Mi-a luat foarte mulți ani și mi-au trebuit multe alte lecturi ca să încep să întrezăresc cam ce vrea omul acolo. Pentru un parcurs mai rapid, cartea lui Gh. Ștefanov e perfectă.)
Îmi imaginez că specialiștii, filosofii, profesorii și studenții de la filosofie cu totul altfel ar recenza cartea asta, dar eu cred că ea e foarte interesantă și pentru cine nu e filosof, profesor sau student. Capitole scurte, exemple, ideile curg foarte lin una dintr-alta.
Displaying 1 - 2 of 2 reviews