Măști de priveghi

by Florența Albu

-versuri-

Paperback

First published January 1, 1968

About the author

Florenta Albu (n. 1 decembrie 1934, satul Floroica, comuna Valcele judetul Calarasi - d. 3 februarie 2000 la Spitalul Fundeni, Bucuresti) - a fost un poet roman.

Biografie
1948 - 1952 Liceul Gheorghe Sincai Bucuresti

1952 - 1957 Facultatea de Filologie

1963 - 1965 angajata la ziarul "Scanteia tineretului"

1965 - 1995 angajata la revista "Viata romaneasca"

Fiica lui Ion Albu si a Mariei (nascuta Simon), tarani. Licentiata a Facul­tatii de filologie, sectia romana-franceza, a Universitatii din Bucuresti (1957). Dupa un stagiu ca reporter la ziarul Scanteia tineretului (1963-1964), devine redactor la revista Viata Roma­neasca din 1964, unde se ocupa indeosebi de sectorul de poezie. Frecventeaza, intre 1953 si 1955, Cenaclul "D. Th. Neculuta".


Debutul publicistic in Tanarul scriitor (1954) si edito­rial, cu voi. Fara popas (1961), incadrandu-se in tematismul liricii deceniului al saselea. In continuare, renunta la o formula sau alta, urmand evolutia fireasca a liricii autohtone. Sur­prinzator de productiva (Intrare in anotimp, 1964; Fata Morgana, 1966; Masti de priveghi, 1968; Himera nisipurilor, 1969; Austru, 1971; Elegii, 1973; Ave, noemvrie, 1975; Intoarceri, 1977; Roata lumii, 1977; 65 de poeme, 1978; Umbra arsa, 1980; Epitaf, 1981; Poem in Uto­pia, 1983; A fi - fire, 1984; Terase, 1985; Efectul de sera, 1987; Kilometrul Unu, 1988), poeta are totusi putin succes la critica literara. A mai publicat Campia soarelui {962), repor­taje. Are meritul de a-l fi descoperit in 1969 pe scriitorul taran Toader Hrib, a carui Cro­nica de la Arbore a editat-o. Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti (1980).



Extrem de prolifica, trecand cu nonsalanta printr-o tematica de mare diversitate (erosul, razboiul, instrainarea, cosmicul, ruralismul), sentimentalizand in registru minor, caricaturizand discret automatismele umane, ispitind ti­mid abstractul, colorista decorativa de un anu­me rafinament, poeta ramane o sensibilitate delicata, careia ii sunt proprii evocarea aburita de fine tristeti a universului domestic (recu­renta pana la volumul Epitaf, 1981, rememora­re lirica a copilariei, familiei si a satului natal), si nostalgia simplitatii naturale. La acest nivel, poezia sa e lucrata migalos, amestec de usoara frenezie senzoriala si duiosie sentimentala, de voluptate tandra a elementarului si de joviali­tate ponderata in fata miracolelor lumii, peste care se naruie umbra molatica, insifiuant-somnolenta, prevestitoare a timpului.



Lirica sa are, de aceea, si o dulceata bucolica, odihnitoare, dar si o gravitate fragil-elegiaca, neafectata. Confesiuni de un anume dramatism intr-un peisaj indeobste stilizat, asemenea poeme cauta sa contureze un spatiu de magie popu­lara, imaginea unei arhaitati solemne, sustrasa devenirii, ca si mirajul redescoperirii intimita­tii in natural, precum in Petrecere cu iarba (1973) sau Roata lumii (1971). Planului sensi­bil, al nostalgiei inocentei infantile, al acordu­lui intre om si natura, i se asociaza o poezie de gen, picturala, cu notatii savante si delicate, in care culorile crepusculare, cu ceva vested in ele, aburite si umbroase, sunt umbrite de me­lancolii.



Mai putin convingatoare este poeta in proiectiile vizionare, unde domina sentimentul claustrarii, incepand de la interioarele domesti­ce pana la ordinea cosmica. Ea cauta stereotipiile umane (Ave, noemvrie, 1975), plictisul cotidian nascut din automatism, ingroasa si caricaturizeaza ceea ce este repetabil, pentru a desprinde anormalul din normal: sugestii pali­de ale carnavalescului terifiant, unde nuntesc efemeridele, fiinte vazute printr-un microscop malitios-deformator. Pluteste peste ele un aer de oboseala existentiala caduca.



Lirismul au­tentic revine insa in volumele de dupa Poem in Utopia (1983), mai cu seama in Terase (1985) si in Efectul de sera (1987), unde poeta rega­seste ceea ce constituie virtutea de baza a vocii sale: "lirismul ei discret, serios, nu o data grav si semnificativ" (E.