O príncipe Vlad III da Valáquia, o empalador, herdara de seu pai, Vlad II o apelido dracul, que significa “o diabo”, em romeno. Não à toa. Drácula foi um personagem histórico, guerreiro na luta contra o Império Otomano e a expansão islâmica na Europa. Mas sua crueldade e seu sadismo o caracterizaram como dracul, pelo modo como matava seus inimigos e os empalava, e inspirou Bram Stoker em sua obra mais célebre.
Baseada na vida de Vlad III, esta obra não se vale nem da lendária crueldade do príncipe nem do gosto gótico ou das histórias de vampiros comuns na literatura atual. Mincu ressuscita o personagem histórico, o guerreiro que o papa Pio II apoiou e admirou na esperança de torná-lo o principal comandante da luta contra os turcos e contra o islamismo. De maneira original, este romance é apresentado em primeira pessoa pelo próprio Drácula durante sua prisão no castelo de Visegrád, um homem consciente da própria lenda negra, a par dos documentos históricos que essa lenda alimentou. Isso só é possível porque o Drácula de Mincu é, como foi o príncipe Vlad, um homem culto, poliglota, um humanista levado a agir por um destino mais sofrido do que desejado.
Marin Mincu a fost un poet, critic literar, istoric literar, semiolog și eseist român.
Colaborator la toate revistele literare din țară, deținând rubrică permanentă la Amfiteatru (Confruntări critice), Luceafărul (Semn), România literară (Poezia tânără), Viața românească (Intermezzo), Paradigma (editorial), Ziua literară (cronică literară), Tomis (Repere), Contemporanul –Ideea europeană (Intermezzo), etc. A avut rubrică săptămânală permanentă («Accente») în pagina culturală a ziarului „Cotidianul” (1999-2004). De asemenea, colaborator la unele reviste italiene: Alfabeta (Milano), La fiera letteraria (Roma), Strumenti critici (Torino), Uomo e cultura (Palermo), Il cavallo di Troia (Roma), Inventario (Firenze), L’Indice (Torino), Il Ponte (Firenze), La nuova Rivista Europea (Milano, unde a făcut parte din Colegiul european de redacție) etc. Inițiative culturale: Membru fondator al Universității Ovidius din Constanța (1990, fiind numit primul rector, funcție la care renunță pentru că, în același timp, era și profesor titular la Facultatea de litere și filozofie a Universității din Florența). Înființează revista culturală Paradigma (1993) și Editura Pontica (1991) în cadrul căreia coordonează colecția „Biblioteca italiană” și colecția de poezie Euridice. Președinte al Cenaclului Euridice al Uniunii Scriitorilor (2002-2003) și, în continuare – până în 2008, al Muzeului Literaturii Române. Fondator al Premiului literar Euridice (2005, în exclusivitate pentru tinerii autori), actualmente premiul literar „Marin Mincu”.
Debut: cu critică în Gazeta literară (articolul „Stilul criticii”, 30 aprilie 1964) și cu poezii în revista Amfiteatru (aprilie 1966).
Debut editorial: în poezie cu vol. Cumpănă (Editura pentru literatură, 1968); în critică: Critice (Editura pentru literatură, 1969); în roman: Intermezzo ( Editura Albatros, 1984).
Uno si aspetta di leggere il solito libro su Dracula e i vampiri, (non è vero, sapevo già cosa avrei trovato ) e si imbatte invece in dissertazioni filosofiche e spesso esistenziali su argomenti profondi e tra i più svariati. L'ho amato molto. Vlad l'impalatore non si nasconde, ricama e vizia le vicende che circolano su di sé, le alimenta e le amplifica per sfuggire all'oblio, se ne nutre per provare a se stesso di essere ancora vivo, di non soccombere sotto il peso e la polvere dei secoli che verranno. Come dire "se volete per forza vedere un mostro, io vi darò il mostro" su quale sia la verità, però, non v'è certezza.
Imprigionato a causa del tradimento dell’ex alleato Mattia Corvino d’Ungheria, Vlad III Tepes scrive un diario in cui racconta e si racconta, in cui spiega, delira, inveisce, disserta di filosofia, di morale e dell’immortalità.
Lontanissimo dalla figura cucitagli addosso dal successo del romanzo di Bram Stoker, Dracula si autoassolve e si automitizza in questo scritto fantastico-storico pubblicato nel 1992, anno in cui la Romania conobbe il modo in cui il loro eroe nazionale era conosciuto nel resto del mondo.
Mincu non ci gira intorno e definisce deplorevole il lavoro di Stoker, poi rifacendosi a un manoscritto ritrovato nel castello di Visegrad inizia il diario di Dracula, non il vampiro leggendario ma il voivoda di Valacchia.