„Stranii distopii, teorii şi conspiraţii istorice şi Sci-Fi (lozofice), alternând tehnologia cu livrescul în cheie absurd-fantastică, totul scris alert şi dens, cu ingeniozitate imaginativă şi bogăţie lexicală. Personaje misterioase şi periculoase, situate mereu la limita dintre geniu şi nebunie, dintre patologie şi vizionarism, construiesc scenarii speculative în care lumea este, cel mai adesea, în pericol. Fiecare ficţiune asigură posibilităţi catastrofice şi o cantitate apreciabila de nelinişte.“ (Marius CHIVU, Dilema veche) „După ce am citit Capela excomunicaţilor, am avut o clipă de panică: nu cumva sunt texte ale vreunui maestru străin de care eu n-am auzit încă? L-am întrebat şi pe autor dacă e el sau altul («Eşti tu, Horaţio, sau eu nu-s eu?», vorba lui Hamlet) şi s-a dovedit, sau aşa cel puţin afirmă Adrian Buzdugan, că e chiar el! Cartea sa de proză scurtă, excelentă, cred eu, merită toată atenţia din partea cititorilor, dar şi a editorilor.“ (Nicolae PRELIPCEANU, Viaţa Românească)
În fiecare dimineaţă trebuie să reconstruiesc lumea. Ştiu că e mult mai comod să laşi divinitatea să-ţi ofere una gata făcută, tu doar s-o ajustezi, dar asta-i alegerea mea, să fiu zidar, nu chiriaş! Ei, tocmai în zorii unei zile, când încă buimac îmi regrupam amintirile în spatele intenţiilor, i-am văzut! Scunzi, crăcănaţi, coloraţi diferit şi îngreunaţi de zeci de aparate. Într-un cuvânt, dezgustători! Îşi zgâiau ochii mici, bilobaţi înspre noi… După un timp, doi dintre şi-au făcut curaj şi s-au apropiat de mine. Prin semne ne-am asigurat că aparenţele sunt dublate de lipsa unor gânduri belicoase. Mai târziu, aveam să aflu că erau Cavalerul Montprier şi Sir Candlewick, doi dintre conducătorii misiunii de cucerire spirituală a raselor primitive. În urmă cu zece cicluri atiliene, se hotărâse că trebuie să reflectez la problema timpului. Ieri însă, cei din Pisc mi-au retras domeniul; de-acum trebuie să acumulez noi cunoştinţe doar despre ei şi despre cultura lor. Ca persoană de contact îl voi avea la dispoziţie permanent pe călugărul Javier Manuel de Solestoya y Rubajar; el va fi dealtfel şi cel care va traduce aproximativ zicerile mele. — Fără nici o cenzură! — Bineînţeles, domnule Harian Kărsadusar! şi mi-a zâmbit familiar, plin de grosolănie. După primele atribuiri empirice, pentru stabilirea unei judicioase corespondenţe lingvistice am tălmăcit împreună „Hamlet”, operă considerată reprezentativă pentru cultura lor laică. M-am îngrozit! Adulter, tăinuiri, crime, otravă, nebunie, sinucidere, fantome şi dueluri formau versificat o cheie de boltă a inconştienţei amorale ce pare că îi caracterizează! Seminţia lor este divizată în „naţiuni”, grupuri mari care-şi apără cu arma în mână trăsăturile specifice: albeaţa dinţilor şi dorinţa de a stăpâni lumea, hoţia şi lenea, spiritul ordonat sau meschinăria şi ranchiuna etc. Comunică doar în scris sau oral şi au un vocabular oarecum fix, tare sărăcăcios.