V-ati plictisit de lucrurile pe care le reflecta retinele voastre? Simtiti ca vorbele se golesc de inteles pe zi ce trece? Taceti din ce in ce mai des si uitati sa mai priviti la cer, noaptea, pentru ca stiti bine ca tot acolo se afla si ca stelele nu s-au mutat de la locul lor? Daca lucrurile stau astfel, ar trebui sa cititi cartea lui Doru Stoica. Textele ce alcatuiesc volumul sînt precum niste clipuri fine, subtile, exact cit trebuie de lungi, un filigran de umor, amestecat cu sentinte grave, bine ascunse intr-o armatura de absurd. (Sebastian A. Corn)
una dintre cele mai faine cărți românești citite în ultimii ani. aș vrea să existe mai mulți scriitori în România care să scrie ca Doru Stoica. să fie în stare să scoată din ei atîta literatură, că despre asta vorbim cînd vorbim despre cărți.
Citită în 2009, la apariție. Povestiri poetice și neaoșe în același timp, cyberpunk împachetat în mămăligă. Avertisment - e mai mult literatură decât SF. De gustibus...