What do you think?
Rate this book
Anthologie du portrait : De Saint Simon à Tocqueville
La raison de cette anthologie, Cioran la donne lui-même dans un court avant-propos : c'est son enthousiasme pour Saint-Simon, "auteur vertigineux" qui l'a fasciné depuis toujours. Ce choix de portraits des XVIIIᵉ et XIXᵉ siècles, galerie de personnages aussi disparates que Talleyrand, "parasite de son époque dont il incarnait les vices", Mme Roland, l'héroïque incorruptible, Mme du Deffand, Jean-Jacques Rousseau, Napoléon, sert à dévoiler "les mystères attachants ou ténébreux" de l'être humain. Très personnel, il reflète autant les hantises et les options de ces deux siècles que les préférences et les obsessions de Cioran lui-même. En connaisseur exceptionnel des Mémoires et correspondances du temps, de Saint-Simon à Tocqueville, Cioran commence avec une de ses "idoles" pour finir avec une autre.La préface est un chef-d'oeuvre d'exploration, d'"éclairage" psychologique et historique. Elle est un premier jet, plus long, plus complexe, de l'essai intitulé "L'amateur de mémoires" publié en 1979 dans Écartèlement. Les variations stylistiques feront un sujet d'étude pour les linguistes et les délices des lecteurs passionnés. Un texte exaltant et d'un grand intérêt à cause de ces "suppléments", de ces "noyaux" des essais et aphorismes ultérieurs.
- GenresPhilosophy
296 pages, Mass Market Paperback
First published January 1, 1995
4 people are currently reading
71 people want to read
About the author
Emil M. Cioran
179 books4,375 followersBorn in 1911 in Rășinari, a small village in the Carpathian Mountains of Romania, raised under the rule of a father who was a Romanian Orthodox priest and a mother who was prone to depression, Emil Cioran wrote his first five books in Romanian. Some of these are collections of brief essays (one or two pages, on average); others are collections of aphorisms. Suffering from insomnia since his adolescent years in Sibiu, the young Cioran studied philosophy in the “little Paris” of Bucarest.
A prolific publicist, he became a well-known figure, along with Mircea Eliade, Constantin Noïca, and his future close friend Eugene Ionesco (with whom he shared the Royal Foundation’s Young Writers Prize in 1934 for his first book, On the Heights of Despair).
Influenced by the German romantics, by Schopenhauer, Nietzsche, and the Lebensphilosophie of Schelling and Bergson, by certain Russian writers, including Chestov, Rozanov, and Dostoyevsky, and by the Romanian poet Eminescu, Cioran wrote lyrical and expansive meditations that were often metaphysical in nature and whose recurrent themes were death, despair, solitude, history, music, saintliness and the mystics (cf. Tears and Saints, 1937) – all of which are themes that one finds again in his French writings. In his highly controversial book, The Transfiguration of Romania (1937), Cioran, who was at that time close to the Romanian fascists, violently criticized his country and his compatriots on the basis of a contrast between such “little nations” as Romania, which were contemptible from the perspective of universal history and great nations, such as France or Germany, which took their destiny into their own hands.
After spending two years in Germany, Cioran arrived in Paris in 1936. He continued to write in Romanian until the early 1940s (he wrote his last article in Romanian in 1943, which is also the year in which he began writing in French). The break with Romanian became definitive in 1946, when, in the course of translating Mallarmé, he suddenly decided to give up his native tongue since no one spoke it in Paris. He then began writing in French a book that, thanks to numerous intensive revisions, would eventually become the impressive 'A Short History of Decay' (1949) -- the first of a series of ten books in which Cioran would continue to explore his perennial obsessions, with a growing detachment that allies him equally with the Greek sophists, the French moralists, and the oriental sages. He wrote existential vituperations and other destructive reflections in a classical French style that he felt was diametrically opposed to the looseness of his native Romanian; he described it as being like a “straight-jacket” that required him to control his temperamental excesses and his lyrical flights. The books in which he expressed his radical disillusionment appeared, with decreasing frequency, over a period of more than three decades, during which time he shared his solitude with his companion Simone Boué in a miniscule garret in the center of Paris, where he lived as a spectator more and more turned in on himself and maintaining an ever greater distance from a world that he rejected as much on the historical level (History and Utopia, 1960) as on the ontological (The Fall into Time, 1964), raising his misanthropy to heights of subtlety (The Trouble with being Born, 1973), while also allowing to appear from time to time a humanism composed of irony, bitterness, and preciosity (Exercices d’admiration, 1986, and the posthumously published Notebooks).
Denied the right to return to Romania during the years of the communist regime, and attracting international attention only late in his career, Cioran died in Paris in 1995.
Nicolas Cavaillès
Translated by Thomas Cousineau
A prolific publicist, he became a well-known figure, along with Mircea Eliade, Constantin Noïca, and his future close friend Eugene Ionesco (with whom he shared the Royal Foundation’s Young Writers Prize in 1934 for his first book, On the Heights of Despair).
Influenced by the German romantics, by Schopenhauer, Nietzsche, and the Lebensphilosophie of Schelling and Bergson, by certain Russian writers, including Chestov, Rozanov, and Dostoyevsky, and by the Romanian poet Eminescu, Cioran wrote lyrical and expansive meditations that were often metaphysical in nature and whose recurrent themes were death, despair, solitude, history, music, saintliness and the mystics (cf. Tears and Saints, 1937) – all of which are themes that one finds again in his French writings. In his highly controversial book, The Transfiguration of Romania (1937), Cioran, who was at that time close to the Romanian fascists, violently criticized his country and his compatriots on the basis of a contrast between such “little nations” as Romania, which were contemptible from the perspective of universal history and great nations, such as France or Germany, which took their destiny into their own hands.
After spending two years in Germany, Cioran arrived in Paris in 1936. He continued to write in Romanian until the early 1940s (he wrote his last article in Romanian in 1943, which is also the year in which he began writing in French). The break with Romanian became definitive in 1946, when, in the course of translating Mallarmé, he suddenly decided to give up his native tongue since no one spoke it in Paris. He then began writing in French a book that, thanks to numerous intensive revisions, would eventually become the impressive 'A Short History of Decay' (1949) -- the first of a series of ten books in which Cioran would continue to explore his perennial obsessions, with a growing detachment that allies him equally with the Greek sophists, the French moralists, and the oriental sages. He wrote existential vituperations and other destructive reflections in a classical French style that he felt was diametrically opposed to the looseness of his native Romanian; he described it as being like a “straight-jacket” that required him to control his temperamental excesses and his lyrical flights. The books in which he expressed his radical disillusionment appeared, with decreasing frequency, over a period of more than three decades, during which time he shared his solitude with his companion Simone Boué in a miniscule garret in the center of Paris, where he lived as a spectator more and more turned in on himself and maintaining an ever greater distance from a world that he rejected as much on the historical level (History and Utopia, 1960) as on the ontological (The Fall into Time, 1964), raising his misanthropy to heights of subtlety (The Trouble with being Born, 1973), while also allowing to appear from time to time a humanism composed of irony, bitterness, and preciosity (Exercices d’admiration, 1986, and the posthumously published Notebooks).
Denied the right to return to Romania during the years of the communist regime, and attracting international attention only late in his career, Cioran died in Paris in 1995.
Nicolas Cavaillès
Translated by Thomas Cousineau
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 6 of 6 reviews
June 5, 2023
Nici nu știu cum aș putea să judec această carte, nu este nici mai mult nici mai puțin, decât o culegere de portrete realizate unor personalități din coada secolului al-XVIII-lea și începutul secolului al-XIX-lea, majoritatea având implicații și în Revoluția franceză.
Meritul lui Emil Cioran constă în culegerea acestor portrete, selectarea lor și potrivirea lor. Poate fi considerat chiar un ghid în alcătuirea unui portret.
Nu pot să acord notă maximă și consider că o notă mai mică ar fi fost nedreaptă.
,,Aceasta era nebunia lui Napoleon, ale cărei progrese pas cu pas cred că le pot arăta, începând cu epoca bătăliei de la Wagram și a căsătoriei sale; epocă la care, rațiunea lui încetând să-l mai călăuzească, sau poate chiar încetând să i se mai pară necesară, s-a abandonat fără nici o reținere exagerărilor care au dezorganizat întreaga Franță și s-au sfârșit prin a-l duce la pierzanie’’
Pag. 170
Meritul lui Emil Cioran constă în culegerea acestor portrete, selectarea lor și potrivirea lor. Poate fi considerat chiar un ghid în alcătuirea unui portret.
Nu pot să acord notă maximă și consider că o notă mai mică ar fi fost nedreaptă.
,,Aceasta era nebunia lui Napoleon, ale cărei progrese pas cu pas cred că le pot arăta, începând cu epoca bătăliei de la Wagram și a căsătoriei sale; epocă la care, rațiunea lui încetând să-l mai călăuzească, sau poate chiar încetând să i se mai pară necesară, s-a abandonat fără nici o reținere exagerărilor care au dezorganizat întreaga Franță și s-au sfârșit prin a-l duce la pierzanie’’
Pag. 170
February 27, 2017
Doamna Victorine de Chastenay, despre Joubert: "Avea aerul unui suflet care întâlnise din întâmplare un corp şi care făcea şi el ce putea."
April 14, 2021
Şarpele care a dus-o pe Eva în ispită şi, prin ea, l-a doborât pe Adam, ducând astfel la pierzanie şi neamul omenesc, este originalul iar copia lui cea mai asemănătoare, mai credincioasă, mai desăvârşită este ducele de Noailles. În măsura în care un om se poate apropia de însuşirile unui spirit de cel mai înalt rang şi de căpetenia tuturor îngerilor izgoniţi din cer. Ambiţia cea mai nemărginită şi mai nesăţioasă, trufia cea mai fără de seamăn, o neşovăielnică încredere în sine şi dispreţul cel mai desăvârşit pentru toţi ceilalţi; setea de bogăţii, îngâmfarea de a şti totul, patima de a se amesteca în toate, mai ales aceea de a cârmui totul; pizma cea mai cuprinzătoare şi totodată cea mai amănunţită, şi cea mai arzătoare, cea mai sfişietoare; jaful îndrăzneţ până la a înspăimânta, lacom să facă al său tot ce e bun, de folos, onorabil pentru altul; ura fără ţărm faţă de meritul oricui şi al tuturora la un loc; pasiunea cea mai aprinsă de a domina, o viaţă tenebroasă, ascunsă, duşmană luminii, folosită toată la a plănui şi a găsi mijloace pentru a-şi atinge ţelurile, mijloace oricât de execrabile, oricât de oribile, numai să fie bune să-i împlinească voile; un hău fără capăt, asta se află înăuntrul Domnului de Noailles. Înfăţişarea din afară, cum trăieşte şi îşi joacă rolul, cum este trupeşte alcătuit se ştie: picioare, mâini, o corpolenţă de ţăran şi pasul lui greoi prevesteau namila de om care a ajuns. Chipul cu totul altfel: întreaga lui fizionomie arată spirit, belşug de gânduri, fineţe şi falsitate, şi nu este lipsită de graţie. O elocinţă firească, o rostire curgătoare, o expresie controlată; un om mereu stăpân pe sine, care e în stare să vorbească din zori până în seară în chipul cel mai plăcut fără să spună nimic; care, în conversaţie, se dăruieşte cu totul celui pe care vrea să-l ademenească, părând a gândi şi a simţi în chip atât de firesc ca acela, încât o potrivire atât de desăvârşită pare o minune a întâmplării.
November 21, 2017
"C'è un segno migliore di rispetto per il lettore del laconismo? Insistere, spiegarsi, dimostrare - altrettante forme di volgarità. Chi aspira all'eleganza, lungi dal temere la sterilità, deve invece perseguirla, sabotare le parole in nome della Parola, scendere a patti col silenzio, non allontanarsene se non a tratti, per meglio risprofondarvi. La massima [...] costituisce pur sempre un esercizio di pudore, perché permette di sottrarsi alla sconvenienza della pletora verbale." - E. M. Cioran, Prefazione, pp. 21, 22
January 20, 2021
Tre stelle e mezza.
Cioran amava molto i moralisti e i ritratti contenuti nelle loro opere, tanto da raccogliere in questa antologia quelli che, a suo avviso, sono i migliori esempi del genere. Non ho motivi per dubitare del gusto di Cioran e, non essendo un appassionato del genere, neanche per mettere in discussione le sue scelte. Essendo, però, molto meno colto, intelligente e raffinato di lui, posso dire che questa lettura mi ha lasciato davvero poco, e annoiato abbastanza.
Cioran amava molto i moralisti e i ritratti contenuti nelle loro opere, tanto da raccogliere in questa antologia quelli che, a suo avviso, sono i migliori esempi del genere. Non ho motivi per dubitare del gusto di Cioran e, non essendo un appassionato del genere, neanche per mettere in discussione le sue scelte. Essendo, però, molto meno colto, intelligente e raffinato di lui, posso dire che questa lettura mi ha lasciato davvero poco, e annoiato abbastanza.
March 15, 2017
A woman's uncle is killed and she goes about investigating his death which is related to some rings hidden in an Aprodite sculpture. The woman hooks up with a man who aids her in her queries and they find romance.
Displaying 1 - 6 of 6 reviews