Specii

by Cristian Fulaș

„Noul roman al lui Cristian Fulaș, Specii, nu seamănă cu nici una dintre cărțile publicate anterior de acest autor versatil și imprevizibil, care reconstituie minuțios – inclusiv la nivel de limbaj – lumea de azi, degradată, coruptă și haotică. «Lăsați orice speranță, voi ce intrați…» în universul ficțional populat de personaje precum Miron, politicianul ajuns din mare șef de partid un biet pușcăriaș părăsit de toți, Victor, omul lui de încredere care visează să devină împărat într-o lume de slugi, Corina, această Madame Bovary contemporană care nu știe cum să-și umple timpul (al ei și al copilului) fără ecrane și internet, sau Gelu, cel care, deși apare sporadic în paginile cărții, sintetizează perfect tupeul nețărmurit al canaliei absolute. Prozator pursânge, Cristian Fulaș ne oferă o radiografie bine calibrată a deșertăciunii, într-o narațiune care surprinde tensiunea destrămării realului în condițiile absenței totale a sensului.” (Carmen Mușat)

Genres: Romanian Literature

312 pages, Paperback

Published February 1, 2023

About the author

Cristian Fulaș a absolvit Litere, apoi studii aprofundate de teoria literaturii. Debutează în 2015 cu Fîșii de rușine (Gestalt Books; Premiul Observator cultural pentru debut; Premiul Colocviilor „Liviu Rebreanu”; Premiul revistei Accente; nominalizat la Premiile USR pentru debut; nominalizat la Premiul Cartea Anului al Ziarului de Iași). Fragmente din roman au fost traduse în franceză, italiană, germană, engleză, bulgară, croată, suedeză, maghiară. În 2015 publică Jurnal de debutant (Editura Tracus Arte), iar în 2016 După plîns (Casa de Editură Max Blecher & Gestalt Books; nominalizat la Premiul Cartea Anului al Ziarului de Iași). A tradus aproximativ cincizeci de titluri din engleză, italiană și franceză, dintre care amintim: Visul lui Machiavelli (Christophe Bataille), Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți (Mathias Énard), Mituri clasice (Jenny March), Igitur • O aruncare de Zaruri (Stéphane Mallarmé).
De același autor, la Editura Polirom au mai apărut volumul de proză scurtă Cei frumoși și cei buni (2017) și romanele Fîșii de rușine (2018) și După plîns (2019). În 2018 publică Povestea lui Dosoftei la Editura Muzeelor Literare Iași, în cadrul unui proiect FILIT. Din 2019 traduce Marcel Proust, În căutarea timpului pierdut.

Reviews

[Veronica · Rating 4 out of 5]

Un roman bun al societății contemporane. Trebuie să-l citiți. Cu o proză densă și bine închegată, cu personaje cheie, tipologii bine conturate ale societății românești contemporane, din punctul meu de vedere, acest roman va rămâne în istoria literaturii române ca o radiografie reușită, care surprinde absolut tot ce este sau a fost nociv pentru societatea noastră contemporană. Limbajul folosit de scriitor pentru unii poate fi neplăcut, dar să nu uităm că este o realitate a societății de astăzi. Fulas nu este un scriitor vulgar, este un realist, este un realist dur, este un "prozator pursânge", așa îl numește Carmen Mușat pe a doua copertă a cărții și susțin acest lucru.

[Michaela Coman · Rating 5 out of 5]

Specii va rămâne în istoria literaturii române, este un roman contemporan de referință care poate fi situat lângă Moromeții, O scrisoare pierdută sau Animale bolnave (pentru cine va avea ochi să-l citească și minte să-l înțeleagă). Stilul este modern și tăios, totul este descris fără ascunzișuri și fără pudibonderii. Scriitorul ne infiltrează într-o lume la care nu avem acces, despre care putem face doar presupuneri, dar care ne poate schimba viața oricând.

Acțiunea este plasată în perioada politică a anului 2016 și ne arată, în mod „aparent” fictiv, o clasă a politicienilor murdari, vicleni, avari, vanitoși, agramați, lipsiți de omenie, îndrăgostiți doar de putere („specii lipsite de inteligență, dar dotate cu voința instinctivă de a fi puternice. De a-i domina pe ceilalți doar de dragul puterii, fără alt scop anume”, p. 229). Niște specii de animale cu care ne confruntăm și astăzi.

Cum spune Paul Gabor, care a scris mult mai bine despre roman, scriitorul folosește ficțiunea pentru a scoate la iveală „cangrena” societății românești din toate substraturile ei (mediul politic, cultural, jurnalistic, literar).

[Alexandru Gogoașă · Rating 5 out of 5]

O carte care mi-a plăcut, deși este ciudat sa spui când tot romanul este despre situația dezastruoasă a țării. Nu-mi era străină aceasta situație, dar cartea m-a prins si cred că ar mai fii putut continua, situațiile create permiteau acest lucru. De asemenea, un roman complex, cu personaje bine conturate, specifice societățile noastre contemporane.
Ceea ce mi-a mai plăcut este faptul că în roman este atacata și ideea scriitorilor și intelectualilor promovați de anumite partide, crescuți pentru a țese o buna imagine acestora, niște neica-nimeni in momentul in care clasa politică se descotoroseste de ei. Ohoo, și sunt din aceștia, mai ales la o editură mare. Ca o consolare, poate daca nu ar fi tara aceasta asa cum toți o cunoaștem, nu am avea subiecte pentru cărți, pentru filme și altele, ne inspiram constant din ce este în jurul nostru. Sau sa nu ne consolam cu așa ceva? In plus, cred că odată obișnuiți cu raul, nu mai distingem binele de rău, este vorba doar de nuanță, poate de perspectiva.

[Liviu Chifane · Rating 5 out of 5]

O carte-foc, pe care o arunci sau o citești dintr-o suflare, altă șansă nu ai. La primele pagini m-am gândit că stilul proustianist nu se potrivește cu lumea descrisă, dar am avut răbdare să văd că nu e chiar așa. Un stil prea brut, colocvial și direct ar fi ușurat-o. E un pariu periculos, oamenii sunt sătui să vadă lumea asta peste tot în jur, dar lucrurile sunt mult mai mult decât atât. De la marionetele lui Caragiale, nu prea am mai văzut așa personaje, iar Fulaș are meritul de a fi creat marionetele-gânditoare. De multe ori chiar îi crezi umani, te identifici cu ei. Și mai e ceva: fiecare are un scop foarte clar, o poveste și un secret. Iar finalul, exact cum mă așteptam: cireașa de pe tort sau bomboana... ups!

[Victor Bălăcescu · Rating 5 out of 5]

O carte excelentă care descrie cu precizie chirurgicală speciile care bântuie prin lumea zilelor noastre, de la politicienii fără scrupule până la "cefele late" care îi protejează și de la jurnaliștii fără coloană vertebrală până la damele care n-au muncit și nu vor munci vreodată în viața lor. A fost un roman care s-a citit ușor și de care am fost foarte plăcut surprins. 😍

[Luana Rizea · Rating 1 out of 5]

Dacă până acum mi-a plăcut ce am citit de Cristian Fulaș, iată că a venit și una, Specii, care m-a făcut să mă gândesc de 10 ori înainte de a mai încerca ceva de acest autor.
Da, știu că viața este plină de golani, de fente date unuia sau altuia, de limbaj vulgar și superficialitate, de certuri pe Facebook, de înjurături pe grupuri de cartiere. Însă de ce ar trebui să fie astfel și o carte? De ce nu se poate prezenta totul într-un limbaj adecvat, într-o formă mai elevată? Nu, nu vreau răspunsuri la întrebările acestea (retorice). Știu, văd cum este lumea, dar cred cu tărie că dincolo de golănelă, de superficialitate, dincolo de fufe, jmekeri și tunuri, există o lume care citește, care este inteligentă, iubește și este frumoasă. Mi-ar plăcea ca pentru (și despre) acea lume să se scrie, mi-ar plăcea să îi tragem pe toți în sus, nu să ne ducem noi în jos, pentru a echilibra balanța.
De ce nu mi-a plăcut? Găsești toate acestea pe la toate postările, pe toate străzile, zi de zi de zi. Și în loc să le oprim, le punem pe cărți, le ridicăm în slăvi.😔

° Cine-st-ăştia, bă, nu mă face ei pe mine, io sunt tata lor şi mor cu ei de gât, dă-i în sloboz pe toţi.

° nici măcar nu au pus un anunţ, nimic, fată, they don’t give a damn, a shit, îşi iau banii şi se pişă pe noi cu jet, I mean, uite şi tu, uite, ce fac eu cu ăsta, fată, s-a dus dracu’ liniştea mea, e bullshit, eu nu ştiu să mă descurc

° Bă sărakule, cumpără-ţi loc de parcare că la mine nu e casă de binefacere. Sub postare imediat apăreau câteva râsete în hohote şi eternele observaţii moralizatoare

° Băuse şi se drogase cu Marcel toată seara lângă piscina unei vile dintr-o comună de lângă capitală, se îmbătase de fericire, îl lăsase să o pipăie cât vrusese şi îi băgase mâna în pantaloni

După care am spus stop, nu, mulțumesc !

[Igo · Rating 3 out of 5]

Mi s-a părut un pic inegală povestea: în unele zone plină de clișee, în altele parodie, dar găsești și lucruri serioase și personaje cu relief. Clișeele se prind mai degrabă de personajele feminine și adâncimea de bărbați, csf ncsf.
Iarăși un pic simplist, felul în care câteva lumi există complet separate: marii îmbogățiți din politică, corporatiștii, ceilalți. Nimic nu sparge iluzia asta in carte si asta simplifică mult situația. Tot la senatorul melcilor suntem, dar cu telefoane mobile și social media.

[Paul Ispas · Rating 4 out of 5]

E "salon" cartea asta. Cu mai puțină atenție oferită acțiunii și mai multă personajelor, Fulaș face o interpretare personală a zilei în care Dragnea a ajuns la închisoare. Plină de interpretări defetiste asupra clasei politice, cu precădere asupra modului în care acționează cei din clasa politică, Specii reușește totuși să fie cât-de-cât realistă, cu nunanțe umoristice excelente (nu o dată m-am trezit râzând cu voce tare).
Un roman drăguț, imoral, ușor negativist, deloc înălțător, foarte bine scris, tipic românesc.

[Alina Stepan · Rating 3 out of 5]

Soarta cartilor bune pe care stii ca nu le vei reciti. Pentru ca deja stii cum se termina, pentru ca lumea descrisa in ele e una de care fugi si ale carei actiuni iti influenteaza viata mai mult decat ai vrea.
Clasa politica a anilor 2000 si turbulentele ei, nu vrei sa citesti despre asta. Arestarea lui Dragnea (caci asta pare a fi punctul central al povestii, desi actiunea se petrece in iunie 2016) si privilegiile si abuzurile, drogurile si armele, nazurile si micimile sufletesti ale celor care ii inconjoara, manipularea si aservirea presei, nu vrei sa citesti inca o data despre asta.
E asumat, cred, ca personajele nu sunt descrise la chip. Doar ‘masiv’ si ‘inalt’ la barbati, ‘frumoasa’ la femei, o clasa politica fara chip si fara nume, care poate fi aceeasi oriunde.

[Alecsandra · Rating 4 out of 5]

3.5 ⭐

[Léa Martin · Rating 5 out of 5]

4 1/2 ⭐️
J'ai adoré ce roman qui parle de la corruption en Roumanie, difficile de ne pas faire de lien avec la politique québécoise.
La fin m'a coupé le souffle!

[Diana · Rating 4 out of 5]

American Psycho da de Galați, unde nu moare nimeni( doar cu câteva excepții) numa speranța noastră pentru viață. Fiecare personaj, o caricatura plina de gesturi inutile. Lipsiți de umanitate și copleșiți de un narcisism deplorabil și zdruncinați de o sociopatie severă (“Cum mă duc eu acasă în halul ăsta?” întreabă doamna după ce amantul ei este împușcat în fața ochilor )
Obsedați de bani adică putere– obsedați de frumusețe adică perfecțiune. Ce relații să și stabilească personajele astea între ele? Nu avem oameni.
Pur și simplu tratează lumea ca și un joc de Monopoly, mereu băgând pe cineva in puscărie, personificarea absoluta a cheatului motherlode din Sims, au destui bani pentru 120 de zile ale hedonismului dar nu este de ajuns – nimic nu e de ajuns pentru ei.
Nu mă întrebați despre firul narativ. Simt confuzia perpetuă a lui Robert.
Cel mai mult mi-a atras atenția modalitatea în care sunt portretizați artiștii în cartea asta și întrebările etice pe care le născocește despre creație. Explorează căile pe care unii artiști le iau pentru propria creație – măsurile extreme, sacrificiile și riscurile lor pentru experiența aceea absolută necesară pentru a crea o capodoperă. Dar nu este complet explorat. Nu știu dacă acesta a fost scopul , dar finalul Ștefan-Robert-Roxana mi-a lăsat un gust amar în gura pentru ca a fost lăsat neterminat, măcar în opinia mea. De parcă ai scos cablul cu cateva minute înainte de a termina un film. A fost destul de anticlimactic, Ștefan refuză în ultima secundă sa mearga în Franța cu Robert, și acesta, resemnat, suna câteva contacte și îi ‘incetineste’ cariera pe care oricum Robert a construit-o. Roxana, care trăia în paradoxul dintre libertate-conformitate, cum ar fi reacționat la decizia lui Ștefan?

“Robert să nu plece de lângă el, sa nu-i înțeleg niciodată mișcările și să rămână la fel de tampitel cum fusese întotdeauna, deși mereu avea senzația ca tipul nu era deloc tampit si chiar își închipuia că într-o zi avea sa il violeze de-a dreptul dar își spunea ca pană la urma merită sacrificiul, ce nu face omul pentru arta lui și pentru o ciorba mai buna.”

În fine.
Cate compromisuri trebuie sa fie luate de un artist pentru a pune pâinea pe masă? Iată ca ne spune cartea – ne arată viața ternă a unui artist într-o lume în care talentul este ignorat, meritocrația un motiv literar specific basmului, și pasiunea constant calcata în picioare. “Specii” ne spune cum trăiesc artiștii– supuși regimului,ignorându-și principiile iar arta lor, în loc sa fie un mijloc de auto-cunoaștere, o metoda de a evoca sentimente în alții, de a spune un adevăr al existenței, a societății, etc. devine pur și simplu un instrument politic. Creația și politică se contopesc și nu mai știi cand incepe una și cand se termina aialalta– Înțeleg ca majoritatea personajelor nu erau artiști propriu-zisi doar cu excepția lui Ștefan și Roxanei, restul erau jurnaliști, dar mă gandeam cum scriitori și jurnaliști nu sunt chiar atat de diferiti, este pur și simplu o meserie a cuvintelor cu cateva atribuții diferite– una implica adevărul ( care este oricum falsificat) și aialaltă fictivul . În fine, este trist. Deplorabil. Din păcate, o realitate – multe voci au fost stinse în aceasta lupta împotriva cenzurii, multe talente pierdute, ascunse pe undeva în abisul propagandei.
Putem vorbi despre conținutul cărții în larg, despre oportunismul românesc, starea șubredă a politicii, dar nu deja vorbește toată lumea despre asta? Nu vedem starea josnica a țării în fiecare zi, mai ales acum, cu anul electoral? Mai are rost? Într-adevăr cartea prezinta o Romanie cat mai reala– haotica, josnica, corupta si instabilă. Politică și cultura sunt gemeni iar artiștii își încalcă principiile pentru a trai – mereu va exista un artist care creeaza pentru “puterile care sunt”.

“În ultimii ani ajunsese de la zero până în aproape varful piramidei celor care puteai trai intr-o tara lipsită de cultura.”

Cum schimbă puterea arta, o cale a expresii personale? Cand devine arta impersonală? Cand este paralelă cu sufletul? Simplu– când devine o meserie.
Iar…am fost foarte surprinsă ( dar nu trebuia să fiu) cand l-am văzut pe Sade menționat în asta

“...nimerise într-un roman al marchizului de Sade și îi plăcea enorm

Și noi am nimerit cumva într-un roman al marchizului de Sade și nu ne place enorm. Trăim într-o lume compusă de libertini josnici, rechini politici, cu un singur scop ce-i orbește– în loc de plăcere suntem invadati de putere, călcăm pe toți în picioare și consecințele nu ne afectează, trăim viața asemenea libertinilor dintr-un castel izolat din Pădurea Neagră, facem ce vrem, cum vrem, în interiorul acestor pereți de piatră. Din momentul în care facem o greșeală, plecăm în alta tara, și aia e.
Și acum sa vorbim despre final– când suntem întâmpinați de moartea bruscă a lui Victor (dar logică, o parte din mine a apreciat simetria dintre incipit și final) nici nu putem simți ceva– nu din cauza spontaneității ei, nici din cauza faptului ca el este o duzina de om care are valute în loc de vene , și pur și simplu din cauza faptului ca moartea lui este irelevantă. Lumea devine o mare. El pur si simplu o scoică adunată de val. După o vreme scurtă, altă scoică îi va lua locul – diferită, poate de alta culoare, dar în fond, va fi același lucru – un obiect anorganic.

[Jean-Daniel Larivière · Rating 4 out of 5]

On assiste à la chute d’un gouvernement corrompu et de l’écosystème qui s’était développé autour du pouvoir. Cristian Fulas part de cette prémisse et déroule au fil du livre les fils qui relient entre eux des personnages plus cyniques et cupides les uns que les autres. D’ailleurs, l’évolution psychologique de Victor, l’homme de main du président déchu et personnage principal du récit, est frappante. En effet, il devra trouver rapidement vers qui se tourner afin de conserver ses acquis et son argent avant que tout s’écroule. Les alliés d’hier le resteront-ils demain?

La pire espèce est un roman rempli de gens cyniques, calculateurs et manipulateurs. Il est intéressant d’assister à ce changement de régime et vu principalement à-travers les yeux de Victor, ou de gens qu’il rencontre. Peuplé de personnages détestables, La pire espèce est un roman intéressant, qui m’a fait penser au roman Les Bleed, de Dimitri Nasrallah, publié également à La Peuplade dans sa version française.

En terminant, je mentionne que j’ai ressenti un petit agacement à la lecture de certains dialogues, qui m’ont semblé caricaturaux. À l’image de certains polars scandinaves lus dans ma jeunesse, dans lesquels je trouvais les personnages froids et détachés, j’ai supposé que quelque chose dans la langue d’origine ou la culture de l’auteur rendait moins fluide pour moi la lecture de certains passages de cet ouvrage, dans sa version traduite en français. Néanmoins, j’ai bien aimé ma lecture.

[Andreea Nohai · Rating 5 out of 5]

„Specii” este un roman care m-a surprins prin felul în care Cristian Fulaș construiește o lume populată de oameni care se mișcă prin realitatea care-i înconjoară cu o moralitate îndoielnică greu de ignorat. Atitudinea lor de silă față de oamenii de rând nu e prezentată ostentativ, ci ca o trăsătură firească a mediului și a stărilor prin care trec. Tocmai această observație rece și constantă face lectura interesantă.

Stilul e direct, fără artificii, și pune accent pe experiența interioară a personajelor, fără să emită judecăți și fără să-și asume o concluzie clară.

Nu e un roman spectaculos în sens clasic, dar e construit cu atenție, sincer și fără exagerări, ceea ce mă face să-l recomand. E un exemplu perfect că se poate scrie mișto in literatura română contemporană.

[Mihail Victus · Rating 3 out of 5]

La o carte mă atrage în primul rând felul în care-i scrisă, apoi subiectul – am găsit aici niște jocuri stilistice de mare frumusețe. Dar mai sunt și scene și dialoguri care dau impresia de parodii. Nu m-am împăcat bine cu asta. Dacă autorul și-a dorit să parodieze, paginile în care pare să trateze subiectul cu seriozitate creează un contrast prea mare - și totodată vreau să cred că nu și-a dorit să trateze subiectul cu seriozitate, pentru că sunt prea multe chestii caricaturizate. Cât despre subiect, chiar dacă mie nu mi-a creat cine știe ce interes (subiectivitate 100%), se poate să prindă la mulți cititori.

[Georgiana Ruxandra · Rating 5 out of 5]

,,Ce rost aveau alte lucruri, se întreba, ce sens aveau toate, dacă el nu era iubit, dacă tot amestecul de timp şi uitare numit viață nu se alegea cu nimic în afară de speranță şi suferință, singurele stări pe care le cunoscuse in ultima vreme?"

[Dana Dincă · Rating 1 out of 5]

Poate cea mai slabă carte citită în ultima vreme.

[Zu · Rating 3 out of 5]

" Ciocoii vechi si noi" adusi la zi. 3* pentru maiestria scriitorului.

[Silvana Patrascanu]

fara sa fie un roman slab seamana cu o emisiune a lui Gadea cand face dezvaluiri.
prea multe clisee, foarte multe acute exagerate.
am gasit și cateva momente memorabile.
finalul, neașteptat.
personalul principal ramane in ceata, nu l-am „vazut” din nicio descriere.
am citit cartea in perioada scandalului Coldea si generalii si asta m-a amuzat... se potrivea.
este prima carte a lui Fulaș pe care o citesc. nu stiu daca voi mai alege alta.