Cimitirul Quotes

Rate this book
Clear rating
Cimitirul Cimitirul by Adrian Teleşpan
1,663 ratings, 4.16 average rating, 137 reviews
Cimitirul Quotes Showing 1-11 of 11
“Singurul sfat pe care eu pot să îl dau cu inima împăcată este: Dormiți! Dormiți, fraților, că somnul n-a făcut rău nimănui! Ești trist? Culcă-te! Ești nervos? Culcă-te! Vrei să mori? Culcă-te, poate ai noroc și mori în somn!”
Adrian Teleşpan, Cimitirul
“Nu mi-era frică de moarte. Mi-era teamă că o să mor fără să fi făcut nimic din ce mi-am dorit.”
Adrian Teleşpan, Cimitirul
“Frica e peste tot. Se camuflează atât de bine, încât ajungem să o confundăm cu vina. Apoi vina ne face să ne simțim mărunți și neputincioși. Neputința ne face să ne simțim inutili. Iar din momentul ăla ne abandonăm pentru că nu ne mai dăm nicio șansă. Frica își face loc în cele mai mărunte unghere ale minții. Iar noi o creștem ca pe cel mai de preț animal de companie. Și putem să o alungăm atât de simplu. Prin responsabilitate. Atât. Responsabilitate față de noi înșine.”
Adrian Teleşpan, Cimitirul
“În momentul ăla moartea mi s-a părut tristă. De fapt, nu moartea. Mai mult ideea de înmormântare. Tu mori, să zicem. Vin familia, prietenii cu tine până la cimitir, te bagă în pământ, ceea ce e OK, dar apoi te lasă acolo și pleacă. Fără lumină, fără nimic. Cu viermii. Iar pe ăia trebuie să îi aștepți câteva zile.”
Adrian Teleşpan, Cimitirul
“Oamenii ar trebui să se considere mai mult decât niște animale atunci când le e bine. Așa ar reuși să fructifice la maxim mulțumirea și fericirea. Dar noi nu prea facem asta. Când ajungem unde vrem, ne ia durerea de cap. Apare imediat teama că o să pierdem ceea ce avem sau ne apucăm să facem excese care vor duce, de cele mai multe ori, la un final dezamăgitor. Sau, în mai puțin de două secunde, începem să ne dorim și mai mult, încât ceea ce abia am dobândit ni se pare brusc puțin sau insuficient. Mi se pare că omul devine cel mai animal atunci când e fericit, din păcate.”
Adrian Teleşpan, Cimitirul
“Atunci când mă uit la un film, mă transpun în frumusețea lui. E cumva dubios, pentru că, de fapt, mă face fericit conștientizarea faptului că pe lumea asta se pot face lucruri frumoase.”
Adrian Teleşpan, Cimitirul
“În limitele posibilităților, e bine să facem tot ce putem ca să ne simțim mai bine. N-o să credem asta de la început, dar e suficient să fim geniali doar pentru noi! Când suntem mulțumiți de noi, părerea celor din jur nu mai contează aproape deloc. Abia atunci avem o șansă reală să facem ceva măreț. Pentru că toți oamenii geniali erau mediocri în ochii lor și ai celor din jur până în momentul în care au făcut ceva! FĂCUT CEVA! Nu înțeleg de ce suntem atât de cretini încât să nu înțelegem că putem fi fericiți făcând lucruri mici. Și încă ceva. E important să visăm propriile noastre visuri! Nu pe ale celor din jur! Pentru că părerea celor din jur contează mult prea mult! Când vom lua părerea celor din jur și ne vom șterge cu ea la cur, atunci chiar vom fi cu un pas mai aproape de fericire!”
Adrian Teleşpan, Cimitirul
“La ce nu îmi place mă pricep foarte bine.”
Adrian Teleşpan, Cimitirul
“Pentru prima oara mi-e frica ca nu te-am stiut suficient si acum nu stiu daca sa fiu bun sau rau, ca sa ajung iar langa tine atunci cand mi-o veni ceasul. Sylvia, te-am iubit neconditionat, fara sa stiu daca ai fost buna sau rea, fara sa stiu sau sa ma intreb ce faceai cand nu eram impreuna, fara sa iti cer sa ma iubesti la fel. Dar tu ai facut-o. M-ai iubit la fel.”
Adrian Teleşpan, Cimitirul
“Dacă te uiți la un tablou din 1645, știi sigur despre ce este vorba. Stăpânul cu două slugi a plecat la vânătoare și a prins un mistreț. Sau cum era Monet, nuferi, frate, pe tot peretele! Frumos, relaxant. Acum, dacă îi spui luiDamien Hirst: Bă, am fost la vânătoare cu doi angajați, și am omorât un mistreț. Reprezintă cumva treaba asta! te trezești la Tate cu juma de inimă de porc înșirată pe jos, podeaua plină de sânge în care au rămas urmele de la trei perechi de pantofi diferite, iar pe fundal se aude repetat înregistrarea momentului înjunghierii unui porc. Asta e diferența majoră, cred. Arta ălora de acum o mie de ani o înțelegeau și artiștii, și privitorii. Mai mult, arta ălora de atunci bucura ochiul și atunci, și în zilele noastre. Arta ăstora de acum nu sunt convins că o înțeleg nici măcar artiștii înșiși. Știu că există tot felul de simboluri ascunse în mii de tablouri de acum sute de ani, dar ideea de bază, tabloul cu femeie privind pe fereastră, să zicem, o înțelegi. Mie majoritatea artiștilor contemporani mi se par niște închipuiți. Fac ceva și apoi se apucă să îi dea înțelesuri foarte profunde și abstracte. Când, de fapt, înțelesul ar fi trebuit să îi inspire. Dacă în 1500 femeia se uita pe fereastră ca să vadă peisajul, în 2013 femeia se uită pe fereastră pentru că ea contemplează sinuciderea, ea ar vrea să sară pe geam în momentul picturii în urma unei traume ascunse din copilărie, redeclanșate de imaginea și zgomotele cutremurătoare scoase de doua pisici care se împrechează în fața casei ei. De aceea artistul a ales să semneze cu o lăbuță de pisică. Să mori tu!”
Adrian Teleşpan, Cimitirul
“Mă cam cruceam, că n-am mai văzut pe nimeni care să admită în timpul înmormântării cuiva apropiat că decedatul ar putea în momentul ăla să ardă în Iad, nu să cânte cu îngerii. Mi-a trecut de multe ori prin cap treaba asta când auzeam: 'Dumnezeu să-l odihnească!'. Și mă gândeam că ar trebui făcută o adăugire la urarea asta: 'Dumnezeu să-l odihnească, dacă e cazul'.”
Adrian Teleşpan, Cimitirul