Cătălina S’s Reviews > Din cer au căzut trei mere > Status Update

Si uite ce voiam sã spun
cel mai tare doare ca orasele mor exact in ziua in care le părasim - pentru un timp sau pentru totdeauna,
ele se inchid cu toate zăvoarele, se umplu de praf si cenusa, se transformã intr-o iluzie, intr-o nălucire, dăm fuga inapoi - fiice si fii rătacitori - sarind
si topaind, cu inima gonind nebuneste acolo unde nu mai e nimeni de mult

Ea, zambind, se gandea cat de multe chipuri poate sa aiba fericirea omeneasca, cat de multe chipuri si cata generozitate - in fiecare dintre manifestarile ei.

„Nu exista rai, dar nici iad nu exista" , a inteles deodata Anatolia. „Fericirea e raiul, amaraciunea e iadul. Si Dumnezeul nostru e pretutindeni nu numai fiindca-i atotputernic, ci si findca El este in toate acele fire nevăzute care ne leagã pe unii de altii."

Se uita pe furis de la lasaman la Ovanes, apoi la Vasili, ii pândea gesturile mãsurate, farã graba, find de acord cu el in gând, si se mira cum de nu observase inainte aceasta legăturã neconditionata dintre ea si tot ce o inconjoara - fie oameni, păsari sau pietrele din vechiul cimitir.

Au prânzit in liniste si pace. Au vorbit putin, si numai pe teme neutre, si era ceva atât de obisnuit si tihnit in zăngănitul lingurilor, in rugamintea de a da sarea sau a taia o bucatica de brânza, in inghitirea apei sau a cojii uscate de pâine de casa, incât Anatolia a simtit pentru prima data viata nu ca pe un dat, ci ca pe un dar.