Bogdan D

“Dincolo de fereastra se aflau brazii inalti, smaltuiti in cerul de smoala. Isi puse halatul de baie si iesi pe balcon. Incepuse sa ploua marunt. Dadu drumul halatului sa-i cada la picioare. Se lasa cuprinsa in bratele ploii.”
― Sorina Popescu, Descântecul ploii

“Ajung sa-l parafrazez pe Ambrose Bierce si sa-l cred. Casa devine un edificiu gol, impersonal, ridicat pentru a fi locuit de om, sobolan, gandac... cand tu traiesti inafara acelui edificiu totul devine fad, ca o camera de hotel. Eu capat insusirile sobolanului ce se retrage in galeriile lui subterane, iese doar pentru o gura de aer proaspat, purificator, cauta printre resturi o bucatica de cascaval din care sa se hraneasca. Arhitectura de care ma ocup nu-i decat un aranjament din beton si sticla astfel dispus incat sa capteze inauntru tot mai multa lumina. Tu esti fereastra casei mele prin care patrund razele de soare. In edificiile proiectate de mine incerc sa trasez traiectorii, sa descifrez calea inafara. Esti totodata ploaia de primavara ce imi bate la uşa, imi potoleste dogoarea...”
― Sorina Popescu, Descântecul ploii

“Umbrele se strecoara precum serpii printre frunzele ruginite de toamna… Toamna aceea, cand ai plecat departe de mine, eu n-am s-o pot uita vreodata. Sta smaltuita in inima mea în forma de frunza.”
― Sorina Popescu, Descântecul ploii

“Ploi despletite, rebele... Eternele ploi incinse cu salcii la brau, ratacite prin harfa de ierburi.”
― Sorina Popescu, Descântecul ploii