Romania discussion

64 views
General > Prefer romanele de dragoste scrise de femei

Comments Showing 1-15 of 15 (15 new)    post a comment »
dateDown arrow    newest »

message 1: by Uirebit (last edited May 21, 2018 02:48AM) (new)

Uirebit Uirebit | 22 comments Poate c-o să vi se pară ciudat, dar între un roman de dragoste scris de o femeie și unul scris de un bărbat, voi alege întotdeauna prima variantă.
Femeile, prin construcția lor, receptează mult mai bine sentimentele, emoțiile și trăiesc dragostea mai intim.

Când ai nevoie de pantofi, te duci la cizmar; când îți trebuie cărămizi, te duci la cărămidar...
Iar dacă vrei să citești un roman de dragoste... caută o scriitoare.


message 2: by Nico, Romance & Self-help section (new)

Nico Genes (nicojgenes) | 43 comments Mod
Interesant punctul tau de vedere in mod deosebit ca tu esti barbat. Pe baza cartilor citite as putea fi in mare parte de acord cu tine, dar nu in totalitate. Ca si femeie apreciez felul in care emotiile sunt descrise de catre o scriitoare dar cred ca barbatii ar prefera sa citeasca si povesti de dragoste scrise de scriitori, poate in felul acesta pot rezona mai bine cu emotiile transmise. In acelasi timp, apreciez sa vad si partea cealalta.


BTW, sunt si femei cizmarite :-)


message 3: by Uirebit (new)

Uirebit Uirebit | 22 comments Motivul principal pentru care în ultimele trei secole femeile-scriitor nu și-au făcut auzită vocea nu este lipsa de talent, ci lipsa de încredere și misoginismul editorilor.
În ultima jumătate de secol, odată cu progresul tehnologic tot mai pronunțat al cuvântului tipărit și, mai ales, cu apariția internetului, femeile au spart barierele din calea lor și au început să-și facă auzit cuvântul tot mai des (din fericire).

Vreau să fac o precizare: când spun romane de dragoste, nu am în vedere siropoșeniile contemporane ale Sandrei Brown.

Mai degrabă, am în minte lucrările clasice ale lui Jane Austen (Mândrie și Prejudecată), Margaret Mitchell (Pe aripile vântului), Charlotte Bronte (Jane Eyre), Cella Serghi (Pânza de păianjen) și altele asemănătoare.


message 4: by Andrei (new)

Andrei | 14 comments Adică tu vrei să spui că un scriitor gay nu poate recepta la fel de bine sentimentele?


message 5: by Uirebit (new)

Uirebit Uirebit | 22 comments Andrei wrote: "... vrei să spui că un scriitor gay nu poate..."

Ia te uită ce-ntrebare!
Acum zâmbesc și-mi aduc aminte de (ghici ce?) poezia aia atât de frumoasă a lui Coșbuc

„Şi-acolo-n deal, cum fulgera,
Un plumb simţii că vine
Şi n-avu loc, cât larg era,
Decât în piept la mine.”


Dintre toate subiectele deschise pe toate forumurile din lume, tocmai la mine a ajuns o întrebare despre homosexuali. Da, eu sunt „Alesul”, fir-ar să fie. Eu, care mi-s homofob până-n măduva oaselor...

Cum era replica aia din filmul „Casablanca”? Aha...

Dintre toate barurile din toate oraşele de pe lumea asta, ea intră tocmai într-al meu.

:)

Ok, o să-ncerc să-ți răspund, totuși. Așa... mai pe ocolite.
Ce zici de un banc?

Întrebare la Radio Erevan:

E adevărat că Oscar Wilde era homosexual?

Răspuns:

Da, dar noi nu pentru asta îl apreciem.



message 6: by Gabriel, Admin (last edited May 24, 2018 06:46AM) (new)

Gabriel (ghiby) | 144 comments Mod
hehe... chiar amuzant as spune...

gay sau nu, barbat sau femeie ca autor, daca o carte, un roman e bun - sau nu - e doar cum ne face sa simtim cand citim acea carte...

in cazul meu, cel putin, daca nu pot lasa cartea din mana, daca abia astept sa ma introc la carte, sa vad, sa aflu ce se mai intampla, sau cum se termina, pentru mine asta e o carte de success...

indiferent daca autorul e femeie sau barbat, daca-i gay sau nu, daca-i human sau alien de pe alta planeta, din alta galaxie... hehe....


message 7: by Uirebit (last edited May 24, 2018 07:56AM) (new)

Uirebit Uirebit | 22 comments Gabriel wrote: "indiferent daca autorul e femeie sau barbat, daca-i gay sau nu..."
De fapt, nici măcar nu există scriitori-gay. Și ei sunt tot bărbați, nu?

Dar, din felul cum a fost formulată întrebarea
Andrei wrote: "... un scriitor gay nu poate recepta la fel de bine sentimentele?"
trag concluzia că omul se referea la homosexualii pasivi, adică făcea o paralelă între homosexualii pasivi și femei, ceea ce mi se pare jignitor pentru urmașele Evei.

Dar să revenim... despre sentimentalism era vorba, nu? Despre sentimente. Despre receptarea lor.

Pare-mi-se, în sinea sa, Andrei a făcut un raționament forțat de genul
"Dacă un bărbat o ia în fund, sigur o să fie mai sensibil. Și mai stilat, și mai romantic... Adică, ce mai tura-vura, o să aibă sentimente de femeie și-o să gândească ca o femeie."
și a sărit direct la concluzia că, da, și ei, scriitorii-gay, pot fi considerați tot un fel de femei-scriitor. Cam așa ceva.

Ei bine, îmi pare rău, Andrei, dar nu-s de aceeași părere cu tine.

Îmi cer scuze dacă ți-am rănit simțămintele, dar, în opinia mea, femeile-s femei și bărbații bărbați. Punct!

Acum, te rog, să nu urmeze altă întrebare despre scriitorii-transgenderi, de pildă.

Dacă o pui și pe asta, chiar că m-ai băgat în corzi.


message 8: by Andrei (new)

Andrei | 14 comments Nu mă refeream la asta. Reformulez. De ce crezi că unii bărbați nu pot să aibă emoții sau sentimente la nivelul femeilor?


message 9: by Gabriel, Admin (new)

Gabriel (ghiby) | 144 comments Mod
hehe...

chiar ma amuza discutia, insa e interesant...

@Uirebit

as spune ca nu-i bine sa dai interpretari, caci nu ai cum sa stii ce si cum gandesc altii... de multe ori, nici eu nu stiu bine ce si cum gandesc eu insumi, ce sa mai spun de alii.. hehe...

si cum banuiesc ca nu poti citii mintea altora, iar as spune nu presupune, nu crede ca stii ceea ce a vrut sa spuna Andrei - si ca rezultat, deja el a raspuns, reformuland...

@Andrei,

as spune ca sunt de acord, si barbatii pot simtii la fel de intens, sau uneori poate chiar si mai intens in comparatie cu femeile... sau cu unele femei...

e totul relativ...

si, in final as adauga, ca nu are importanta, gay say nu, eu unul nu cred ca conteaza...

sa nu uitam, termenul "gay" se refera si la femei gay, aka lesby... insa, oricum, gay sau nu, barbati sau femei, nu cred ca are importanta...

de exemplu, unul din romanele mele preferate de dragoste, a fost mereu si inca este Adam si Eva de Rebreanu... el a fost barbat, si nu sunt sigur, insa cred ca nu a fost gay... hehe...
totusi, romanul in sine, e foarte bun... dupa mine cel putin...

deci, dupa mine, chiar nu conteaza... ce conteaza e daca nu poti lasa cartea din mana...


message 10: by Andrei (new)

Andrei | 14 comments Plus că un scriitor bun se informează și e creativ, poate să inventeze și să se adapteze la orice. Să luam de exemplu Maestrul și Margareta de Bulgakov.


message 11: by Uirebit (last edited May 25, 2018 10:00AM) (new)

Uirebit Uirebit | 22 comments Gabriel wrote: "as spune ca nu-i bine sa dai interpretari, caci nu ai cum sa stii ce si cum gandesc altii. Si, cum banuiesc ca nu poti citi mintea altora, iar as spune: nu presupune, nu crede ca stii ceea ce a vrut sa spuna Andrei."

Așa-i, Gabriel! Ai dreptate!

Să presupui ce gândesc alții, să construiești fel de fel de variante, se aseamănă cu... a păși pe un teren alunecos.
Dar mi se-ntâmplă des și, din păcate, la mine e un fel de... deformație profesională (sunt scriitor și când scriu, și când nu scriu).

Uite, îți dau un exemplu, ca să-nțelegi la ce mă refer. Iată la ce lucrez acum:

(FRAGMENT din „Un bărbat, o fată, o insulă pustie” - Volumul 2)

Și a sosit și dimineața cu pricina. Mi-o amintesc perfect.
Era abia șapte și-un sfert. Prea de dimineață. Nici măcar nu-mi băusem cafeaua. Încă moțăiam în pat.
Gabriela avea ore abia după-amiază, așa că, deocamdată, nu trebuia dusă nicăieri.
Mia se-mbrăcase și se pregătea să plece la serviciu, dar s-a întors și m-a trezit.
- Auzi... e un tip la noi în curte cu un băiețel de mână, mi-a spus ea mirată.
- Așa. Și?
- Ai idee despre ce-i vorba?
- Eu? Absolut deloc. Sunt om serios, Mia, doar mă știi.
- O fi greșit adresa, a spus ea ridicând din umeri.
- Sau poate că n-a greșit-o, am adăugat eu oftând și deschizând niște ochi cârpiți de somn. Știi ceva? Coboară și spune-i tipului să m-aștepte. O lămurim noi, nici o grijă. Zi-i că vin și eu acușica.
M-am frecat la ochi, am mers să mă piș și mi-am zis:
„Stai calm, Tiberiu! O scoatem noi la capăt.”

Am deschis frigiderul și-am înșfăcat sticla de vodcă. Era plină plinuță. Stătea acolo de trei zile, de la ziua mea.
Am desfăcut dopul, mi-am turnat un pahar cu ochi și l-am dat peste cap. Creierul a început imediat să lucreze.
Am aruncat pijamalele pe pat, am tras pe mine un tricou și o pereche de pantaloni de trening, apoi am coborât cât se poate de calm la parter.
Îmi imaginam deja ce avea să se întâmple. Știam exact ce. Îmi spunea creierul meu.
Variantele erau mai multe, dar rezultatul era mereu același.

Varianta 1

- Domnule, mă scuzați că vă deranjez așa de dimineață.
- Nicio problemă. Doriți să mă întrebați ceva?
- Da! Dumneavoastră mi-ați bătut copilul?
- Nu. Nu chiar.
- Bine, voiam doar să verific. De ce-ai spus, bre, că te-a bătut nenea? Las' că vezi tu acasă!
- Ei, lăsați, așa-s copiii. Nu intrați să serviți un pahar de vodcă?
- Știu și eu? Merg la lucru. Mi-e să nu dau de dracu'.
- Dar ce lucrați?
- Sunt mecanic de locomotivă.
- Ah, stați calm, nu e o problemă! Locomotiva merge singură pe șine. Ce mare chestie?
- Așa-i! Ia rămâi, măi, obrăznicătură, aici până beau cu nenea un „tun”!


Varianta 2

- Dom'le, știu că e prea de dimineață, dar voiam să aflu... te-ai atins cumva de băiețelul meu?
- Eu? Ha! Am eu față de pedofil? Cum să pun mâna pe un copil? Uite, îmi fac cruce!
- Nu, bre! Întrebam dacă l-ai bătut. L-ai bătut sau nu?
- Doamne, ferește! Știu și eu... Poate așa, un pic.
- Bine, bine! Voiam doar să verific. Ai văzut, fiule? Nu te-a bătut nenea. Nenea e de treabă.
- Nu-i așa că sunteți mecanic de locomotivă?
- Ba da! Aveți întâmplător ceva de băut? Că merg la muncă.
- Poftiți în casă!
- Măi, drace, tu rămâi aici! Merg să mă împrietenesc cu nenea.


Varianta 3

- Bună dimineața! A ce miroase așa fain?
- Ah, am luat o gură de vodcă din frigider.
- Mmm, sunt mecanic de locomotivă. Cred că mi-ar prinde bine și mie un păhărel.
- Dom'le, dar nu mergi la muncă? Nu-i periculos?
- Dă-i în mă-sa de scârboși! Și așa vor să facă reduceri. Sunt pe lista de concedieri.
- Bine, hai! Dar nu mă întrebi dacă ți-am pocnit copilul?
- Dă-l în pizda mă-sii! E un mincinos. Mă minte tot timpul. Hai, scoate vodca aia!


Varianta 4

- 'Neața! Am să fiu scurt, că merg la muncă. Dumneata?
- Nu.
- Bine. Vodca am adus-o eu!
- Bravo! Așa da! Poftim în casă!


Așa am coborât de la etaj, tot făcând calculând și variante și-am ajuns în curte. Acolo mă aștepta o matahală de bărbat care ținea de mână un copil.
„Hopa! mi-am zis. Ăsta a săpat mai multe șanțuri decât mine!”

Matahala s-a uitat la mine și a scos un muget:
- Tu ai vrut să-mi omori copilul?
N-am avut timp să deschid gura.
- Dă-i, tati, dă-i! zbiera mucosul ăla mic, care era cu el.

Dar taică-su' nu prea putea să-mi dea, pentru că eu fugeam mai repede decât el. Ăla răgea în urma mea de parcă alergam pe coaiele lui.
Mă agățam de tot ce-mi ieșea-n cale și semănam obstacole înaintea lui. Rând pe rând i-am pus în cale și masa metalică, și scaunele, și butoiul cu apă de ploaie, însă tipul era a dracului de insistent și aproape că-mi sufla în ceafă.
Până la urmă, inevitabilul s-a produs: am alunecat pe-un ghiveci de-al Miei și matahala a reușit cumva să mă prindă de-un picior.
„Acum sau niciodată! mi-am zis cu părul zbârlit pe ceafă. Sau mă omoară, sau îl omor! Cale de mijloc nu există!”
Și s-a-ncins o cafteală interesantă. Eu îmi pierdusem un pic suflul. Nu mai călcasem de multișor într-o sală de box și, oricum, în curtea Miei nu existau reguli. Foloseam și unul și celălalt tot ce aveam la îndemână: pumni, picioare, cărămizi, bețe, ghivece.
În jurul nostru peisajul se ondula. Totul se făcea țăndări. Geamurile de la intrare au explodat primele.
Tocmai eram pe cale să intrăm în casă și să facem țăndări tot ce mai era pe la parter, când Mia a ridicat poșeta deasupra capului și a început să urle și să ne croiască pe amândoi, fără părtinire.
Și eu, și ăla am băgat capetele între umeri și am renunțat să mai intrăm în casă, însă Mia nu a renunțat deloc să ne miruie.
- Dă-i, Tiberiu, bate-l! striga Gabriela.
Draga de ea! Scosese capul pe geamul de la etaj și mă încuraja de acolo.
- Chem polițiaaa! striga vecina de peste gard. S-o chem?
- Nu-i nevoie! a țipat Mia aruncând poșeta și înșfăcând o mătură lungă. Mă descurc eu cu haimanalele astea două!
Nu mințea, adevărul este că se descurca destul de bine. Deși n-am numărat, cred chiar și-n ziua de azi că eu am luat mai multe mături în cap decât celălalt.

Dar în viață orice lucru are un început, un cuprins și-o încheiere. În cele din urmă, am devenit neatent și tipul a profitat și m-a croșetat. Am încasat-o urât în meclă.
M-am lungit la pământ deziluzionat complet de meandrele vieții. Tocmai începusem să mă cufund în spasmele negre ale morții, când am auzit-o pe matahală guițând:
- Mâna mea! Văleeeu! Mâna mea!
Am deschis un ochi și am privit cu atenție în jur. Nu eram complet mort.
Tipul zbiera de mama focului și se uita năuc la pumnul lui.

- Dă să văd și eu! am spus ridicându-mă de jos. Mda, arată rău. Ce-i chestia aia albă, înfiptă în pumnul tău?
- Care aia? a întrebat și Mia, apropiindu-se.
- Cum „care aia”, femeie? m-am oțărât eu. Tu nu vezi? Uite aici! Chestia asta albă, înfiptă-n pumn.
- E un dinte, a spus Mia clipind mirată. Al cui o fi?

Tipul s-a făcut deodată alb la față și s-a întins pe jos oftând.

- Mia, am țipat, du-te și adu repede niște apă să-l stropim pe ăsta, că ne moare-n curte. Omule, ți-e rău?
- Mă-nțeapă inima, a bolborosit el.
- Nu muri, tatiii! zbiera ăla micul cu mucii ieșiți la nas.
- Stai calm, că nu moare! i-am zis piciului. Cum să moară? Nici n-am apucat să ciocnesc un pahar cu el. Auzi, m-am întors eu spre ăla, tu nu cumva ești mecanic de locomotivă?
Omul a clipit și a șoptit ceva. Sigur era pe moarte. Probabil voia să-mi spună o ultimă dorință. Mi-am apropiat urechea.
- Sunt florar, a gemut el. Lucrez acasă, în seră, dar am și o florărie.
L-am privit cu dezgust. Trăia de pe urma buruienilor. Eu crezusem că-i om cinstit.
Mia a adus iute niște apa și l-a stropit pe tip, iar eu mi-am plimbat atent limba prin gură. Da, Mia avusese dreptate: era vorba de un dinte.
- Nu te speria, i-am spus calm omului, este dintele meu. Poți să-l păstrezi.
- O să se infecteze, a gemut el.
- Atunci du-te-n pizda mă-tii la spital, am urlat eu. Ce stai și te uiți așa la mine? Aștepți, poate, ceva de băut?
- O să te dau în judecată! a zbierat el ridicând mâna spre mine, apoi a văzut iar dintele și s-a înmuiat ca o cârpă.
L-am luat frumușel de guler și i-am făcut vânt dincolo de poartă. Puștiul o ștersese deja.
- Ascultați-mă amândoi! le-am strigat în urmă. Dacă se mai atinge vreunul de fetița mea, mă fac foc și pară! De data asta vă las pe amândoi în viață, dar țineți minte ce v-am spus!
Am trântit poarta cu năduf și m-am dus în casă să-mi fac prima cafea a zilei.

- Zmeule! mi-a spus Mia în bucătărie, privindu-mă cu un zâmbet ciudat.
- Oh, termin-o! Du-te la muncă!
- Zmeul zmeilor!
- Pupă-mă undeva!

* * *

În seara aia, fața mea s-a umflat și-a-nceput să mă doară urât de tot. Pentru a doua oară-n viață, aveam nasul spart și aveam, nu unul, ci doi dinți lipsă. Chiar cei de sus, din față.
Stăteam în fotoliu și mă uitam la televizor cu vata ieșindu-mi din ambele nări și cu buza de sus umflată.
- Semeni un pic cu fiul lui Dracula, mi-a spus Mia privindu-mă din profil.
Săraca, începuse încă de dimineață curățenia! Se învoise de la patroană.
Pe afară, geamgiul înlocuia câteva geamuri de la parter.
Gabriela nu s-a mai dus la școală. Cum să meargă? Avea de strâns cu fărașul toate ghivecele sparte din curte. Toți aveau câte ceva de făcut. Încetul cu încetul, curățenia și ordinea ieșeau iar la suprafață.
Numai eu stăteam și gemeam ca un mutilat de război.

- O să-mi citească mami în seara asta?
- Cred că da, Gabriela! i-am răspuns cu o voce un pic sâsâită. Ssau poate că o ssă-ți citești ssingură. Ce zici? Ești în clasa a doua, ar fi timpul ssă începi ss-o faci.
Mia a intrat și s-a așezat obosită pe celălalt fotoliu:
- Gabriela, e ora de culcare! Spune-i noapte bună lui Tiberiu și du-te la tine.
Fetița a plecat.
La televizor era un documentar despre un transplant de inimă. Chirurgul opera și explica ceva despre combaterea microbilor într-o sală de operație.
- Sper să i se infecteze buruienistului mâna și să trebuiască să i-o taie, am spus eu morocănos, privind televizorul.
- Iar eu sper, a zis Mia, ca pe viitor să te gândești de două ori înainte de a bate un puști de clasa a doua.
- Îți jur că n-am pus mâna pe el!
- Bine! Cum zici tu.

A venit la mine. S-a așezat alături și m-a mângâiat pe cap privindu-mă jumătate tristă, jumătate amuzată.
- Știu eu un stomatolog bun, m-a consolat ea. O să ai niște dinți... ca noi. Nu-ți fă griji, Tiberiu.
- Dar nici nu-mi făceam! am făcut eu pe grozavul. O să am mai puțin de lucru cu periajul dinților.
Mia continua să-mi mângâie părul și mi-am îndreptat fața spre ea. S-a aplecat și m-a sărutat pe frunte.
- Știi, a zis ea, mi-a plăcut când ai zis că... nimeni să nu se atingă de fetița ta.
- Dar Gabriela este fetița mea! am făcut mirat.
- Dar eu? Sunt și eu fetița ta?
- Nu știu, am șoptit zăpăcit. Chiar nu știu. Mai negociem. Mai vedem noi.
- Mi-ar plăcea să știu că și eu sunt tot fetița ta, a șoptit ea foarte încet.
- Iar mie mi-ar plăcea să te duci și să-mi aduci sticla aia cu vodcă rece de la frigider, am mormăit eu.
- Și două pahare? m-a întrebat zâmbind.
Am privit-o confuz. Trebuiau două pahare? Sau nu?
Mi-am cercetat sufletul. Nu găseam nicicum răspunsul pe care-l căutam. M-am afundat în muțenie.
Mia și-a trecut ușor degetele peste obrazul meu și mi-a spus doar atât:
- Te iubesc, știrbule!


message 12: by Uirebit (new)

Uirebit Uirebit | 22 comments (continuare)

În noaptea aia, Mia a stat în baie mai mult ca-n alte dăți. Când a venit și s-a băgat în pat lângă mine, aproape că adormisem.

- Te-am iertat! a șoptit ea lângă urechea mea. Vrei să ne jucăm?
Mâna ei s-a strecurat pe sub pantalonii mei de pijama. Părea un șarpe călduț și obraznic. Am oftat și am lăsat-o să-și facă de cap.
A trecut un minut. Începea să-mi placă. Am uitat de durerea mea de dinți. Am uitat că aveam nasul spart, vată în nări și gingiile umflate.
Eram eu un bărbat mutilat, însă nu de la buric în jos. Am cuprins-o în brațe.
De cealaltă parte a camerei era băgată în priză o veioză micuță. Arunca o lumină slabă și verde peste noi. Păream doi marțieni în călduri.

Mia mi-a scos chiloții și i-a aruncat cât colo, pe dulap, iar eu am început să trag nerăbdător de-ai ei.
- Uite care-i treaba... a spus ea gânditoare oprindu-mă cu blândețe. Ești un ticălos afurisit și nu prea meriți asta, dar am să fac pentru tine o chestie pe care n-am făcut-o nici măcar pentru răposatul meu soț, Dumnezeu să-l odihnească!
- Adică?
- Am o surpriză pentru tine, a zis ea zâmbind. O să te las să te joci în curtea din spate.
- Ce tot îndrugi tu acolo? am îngăimat pipăindu-mi nasul care începuse să mă doară. Nici măcar n-avem curte în spatele casei.
- Prostuțule! s-a hlizit Mia.
A întins mâna și a luat ceva de pe noptieră.
- Dă-te bine cu crema asta, mi-a spus.
Am înțeles pe loc.
- Tu vorbeai, de fapt, despre ușa din spatele casei? am exclamat mirat.
- Cam așa ceva, a murmurat ea. Asta era ideea. Dar nu te bucura prea tare. Sunt ani de zile de când n-am mai deschis ușa aceea pentru nimeni. Posibil să-i scârțâie balamalele. Posibil să mă răzgândesc.
M-am dat bine peste tot cu crema aia și s-a dat și ea, după care s-a ridicat hotărâtă și m-a încălecat.

- Să nu te miști! m-a avertizat ea. Nici măcar să nu respiri, auzi? Mă mișc doar eu.
- Facă-se voia ta! am spus inocent ca un motan pregătit să dea atacul la oala cu smântână.

Câteva minute mai târziu eram pe cale să termin. Era interesant. Era ceva complet diferit.
Am privit-o. Părea o călăreață care încerca să stăpânească un bividiu nărăvaș. Recunosc, eram nărăvaș, dar și ea era foarte încinsă.
- Mai am un pic și termin, am anunțat-o gemând. Ești sigură că nu vrei s-o scot și să te bat cu ea peste gură?
- Neno... rocitule, a gemut ea cu ochii închiși, mușcându-și buza. Mă... ah... mă bucur că ți-a scos... ăăă... ăla dinții!
Am prins-o de șolduri și-am tras-o mai tare spre mine, apoi... cam asta a fost.
Eram un cuplu disfuncțional și n-o mai făcuserăm de aproape patru săptămâni, iar acum o făceam în felul acela, nou. Era prea mult pentru mine!
Tot pachetul meu a fost expediat adânc spre destinatar. Pentru prima oară de când o știam, Mia îmi oferise niște dimensiuni acceptabile, așa că am ținut-o minute în șir în brațe. Îi crescuseră brusc acțiunile la bursă.
- Nu m-am mai simțit de mult atât de virgină, a glumit ea sprijinindu-și capul pe umărul meu. Tiberiu, spune-mi sincer, tu cum te simți?
„Hai, nu fi prost! mi-am zis. Spune-i că a fost cea mai tare experiență din viața ta! Da! Laud-o, măgulește-o,lingușește-o! O să mai ai nevoie de fundul ei și altădată!”
- Cum te simți, iubitule? m-a întrebat ea din nou sărutându-mă pe piept.
- Sincer să fiu, mă simt un pic cam... homosexual.
Asta i-am spus. Apoi m-am mirat singur de ceea ce-i spusesem.
Aia a fost prima și ultima dată când Mia m-a lăsat să mă joc în curtea din spate.


message 13: by Uirebit (new)

Uirebit Uirebit | 22 comments Andrei wrote: "De ce crezi că unii bărbați nu pot să aibă emoții sau sentimente la nivelul femeilor?"

Hmm... dar eu nu cred așa ceva! Din punct de vedere calitativ, unii scriitori pot ajunge la un nivel de sensibilitate accesibil, în general, numai femeilor. Dar nu toți.
Mulți chemați, puțini aleși...

Cea mai mare provocare pentru un scriitor-bărbat este să poate nara din punctul de vedere al unui personaj feminin (Asta da provocare!).

Femeile pot accesa cu ușurință ambele puncte de vedere.

Mie, ca bărbat, mi-a venit tare greu să povestesc o suită de întâmplări petrecută în viața unui personaj feminin.

Mi s-a-ntâmplat pe la volumul 4, când vocea lui Tiberiu amuțește și face loc celeilalte voci de pe insulă. A Evei.

Mi s-a părut un fel de „Misiune Imposibilă” și a trebuit să apelez la câteva doamne și domnișoare de pe Wattpad (ca să-mi explice anumite chestii pur feminine, să-mi dea lecții).

Totuși, nu-s convins că m-am achitat prea bine de sarcină. Rămâne de văzut când voi publica volumul 4. Și 5.


message 14: by Gabriel, Admin (new)

Gabriel (ghiby) | 144 comments Mod
foarte amuzant stilul, chiar am ras cu placere cititnd...

insa marturisesc ca nu am reusit inca sa citesc chiar tot ce ai pus aici, caci nu am timp mult sa stau, insa ce am apucat sa citesc, e foarte amuzant... hehe...


message 15: by Nico, Romance & Self-help section (new)

Nico Genes (nicojgenes) | 43 comments Mod
Ar fi interesant sa aflam si parerea altor cititoare din grup :-)
Eu am citit volumul 1 al lui Uirebit si mi-a placut f. mult. In mod deosebit am apreciat sarcasmul si modul simplu si direct de a relata anumite evenimente, sentimente. Eu ca si femeie apreciez si asta.
Cred ca e si o chestiune de moment si totul se rezuma cred la ceea ce a spus Gabriel, cartea trebuie sa te prinda si sa te faca sa nu o lasi din mana.....iar cu dragostea, ca e scrisa de femei sau de barbati, important e sa fie totul redat in mod interesant si complet.

Spor la citit si la scris!:-)


back to top