Romania discussion
Autori și Bloggeri
>
http://biblioteca.streamland.ro/nc-nu-tiu
date
newest »
newest »
Ai vrut sa spui să spui să aruncăm o privire nu? :)
Buna ziua,Te felicit pentru carte! Este o realizare ce se poate incadra usor la capitolul " ceea ce conteaza".
Nu exprim parerea unui critic literar ci doar parerea unui cititor placut impresionat.
M-am simtit bine in poezia Ta: ar putea fi o zi din viata mea sau a oricarui altcuiva. Simplu, uman dar plin de finete. O reflexie a unor sentimente adanci dincolo de cuvinte.
Ma bucur ca am avut posibiltatea de a vedea cartea.
Spor in toate pe viitor.
Gabriela
Multumesc frumos, Gabriela! Multumesc ca te-ai oprit sa citesti si pentru cuvintele frumoase! Numai bine :)
Vrea cineva sa faca/ stiti pe cineva care face o recenzie? ofer gratuit un exemplar :)
Otilia wrote: "Vrea cineva sa faca/ stiti pe cineva care face o recenzie? ofer gratuit un exemplar :)" Frumos Otilia, îmi plac poeziile de genul acesta pentru copii mari. Ți-aș face o recenzie, dar crede-mă că nici poeziile mele (o carte tipărită ) nu au fost acceptate de public, am dăruit și nici mulțumesc măcar, am vrut să dăruiesc din suflet exemplare tot gratuit și nici nu au fost acceptate, etc. Nu am avut bani nici să merg la lansarea cărții mele dar nu e bai dacă tot nu sînt bune, adică nu plac. De aceea m-am cam oprit din scris, dacă aș fi avut cititori aș fi mai scris, m-aș fi simțit mai utilă. Am tradus totuși 4 culegeri de poezii ale mele în engleză și am tipărit pe Smashwords dar nu am dever. Doar recent am setat prețuri minime pentru ultimele patru. Aici pe goodreads am solicitat eu recenzie unui om de treabă care mi-a făcut două recenzii. Am scris și eu că sînt disponibilă să citesc și să scriu recenzii, dar nimeni nu m-a vrut. Asta e, sînt respinsă. Pe facebook toți prietenii mei care scriu poezii poate la fel cu ale mele, oricum nu mai bune, au sute de likeuri sau zeci. Eu doar unul -două. Totul a fost scris de mine cu sufletul curat și dăruire, nu din dorința de glorie sau laude deșarte - dar cînd ești complet izolat de zeci de ani e foarte greu. Ei au bani chiar de excursii în străinătate și realizează tot felul de proiecte de haiku sau de poezie la care nu sînt invitată niciodată, nici să scriu în revistele lor sau să fac studii sau eseuri sau traduceri, deși aș fi putut face treabă bună și fără erori, sînt o persoană meticuloasă. Nici haiku-urile mele nu sînt mai slabe decît ale lor și sînt scrise cu sufletul curat dar lor nu le plac. Scriu de peste 10 ani fără succes, normal că m-am cam oprit, dar uneori mai scriu vreun text, fiindcă și un singur cititor mă bucură, fiind eu complet singură. Cînd am fost eu în persoană să mă întîlnesc cu ei, m-au evitat sau m-au respins. Ei se și întîlnesc între ei, chiar la o cafenea uneori. Pînă anul ăsta nici nu aveam haine sau pantofi să ies în stradă. Nu pot acosta lumea pe stradă să le spun bună ziua și ce mai faci, e foarte greu să îndur. Medicul meu psihiatru și asistenta ei mi-au dat acte false cînd am cerut niște copii și adeverințe ca să merg la fundația estuar pentru pacienți psihiatrici, cel puțin ca să mai aud vorbele altor oameni chiar dacă sînt mai răi și mai proști decît mine. Au refuzat să mă lase fiindcă sînt vinovați toți. Absolut sigur nu am greșit nimic și țin minte precis întreaga viață, nu am avut niciun păcat. Poate răul e și datorită diagnosticului psihiatric complet nedrept la 21 care mi-a luat toate drepturile legale de a munci sau de a fi cu alții, de a emigra, de a avea studii superioare, de a avea copil. Ceilalți au bani și de aceea au rețea de prieteni și integrare socială și multe cărți publicate. Eu probabil mă voi sinucide, am așteptat destul 33 de ani de închisoare și tortură reale, deși am fost un om perfect, absolut sigur, 23 de ani de studii și 5 de muncă ilegali. Au zis că nu îmi dau nici pensie nici dreptul la muncă și anul ăsta s-au răzgîndit și mi-au dat pensie de 520 de lei, dar voi renunța la ea, e prea nedrept, meritam și încă merit dreptul la muncă cu adevărat. Poate știți că tot ce spun psihiatrii sau psihologii legat de pacienți ca mine sînt minciuni. Este vorba de fapt doar de oameni chinuiți mult de vecini (și alții au scris asta pe net, nu doar eu, toți știu) și otrăviți cu adevărat (pot dovedi și explica) și fu--ți de medici sau de preoți (cum mi s-a întîmplat și mie, dar nu am avut niciun defect psihic sau de caracter) și alții care îi condamnă astfel la moarte și chinuri groaznice. În cazul meu ei au greșit, atîta tot. Nu au vrut să își îndrepte greșeala și eu nu m-am omorît fiindcă aveam perfectă dreptate mereu. și eram un om foarte bun. Am fost victima a multiple abuzuri, așa cum e scris în literatura clasică despre orfani, copii adoptați și foarte săraci cum am fost și eu. Gîndiți-vă doar că poate eu am fost o persoană cu judecată mai bună decît cei care m-au condamnat la moarte și izolare totală și sărăcie cruntă. De ce ați crede că ei erau mai inteligenți? E vorba clar de ceea ce se numește abuz de putere. Părinții mei au fost fiare față de mine și nici măcar nu erau părinții mei adevărați, biologici. Erau și foarte săraci, ca și restul familiei. La școală aproape toți copiii (și în facultate la fel) erau altfel decît mine fiindcă aveau drepturi și bani. Deși nu mă credeți, aș fi meritat dreptul la studii ca om liber, inclusiv postuniversitare, aveam capacitatea să citesc 1-2 cărți pe zi, inclusiv grele din punct de vedere cognitiv și puteam susține eforturi îndelungate, toată ziua ani de zile. Dar eram pauperă. Lucrul acesta nu m-ar fi deranjat enorm, înțeleg că peste tot în lume săracii nu au șanse multe de bursă de studii. Cele trei drepturi fundamentale - muncă copil și studii - mi-erau negate încă de la 13 ani implicit, mai ales din cauza părinților. Eu am fost numai respect și iubire și gînd bun și iertare față de oameni, inclusiv față de familie, totul în zadar. Nu aveam cum să găsesc nici muncă neremunerată, ceea ce mi-ar fi fost de folos. Copii din familie de care aveam grijă cînd erau mici nu îmi trimit nici măcar vreun sms din an în paște. I-am iubit pe toți așa mult...Cu chiu cu vai mi-am cumpărat recent un aparat foto care face poze ceva mai bune decît ce aveam înainte, dar nici așa pozele mele din suflet bun nu au aprecieri pe facebook. De 4-5 ani m-au izolat toți complet și pe net. Eu le pun like-uri și comentarii mereu, ei nu îi pun mie aproape nimic, etc. În prezent o am doar pe mama de 12 ani încoace. nimeni în afară de ea nu vrea să vorbească cu mine la telefon, deși am implorat diverse persoane să îmi ofere măcar o conversație telefonică la 2 luni, nu ceream mai mult. Iată mai jos linkul spre fereastra sufletului meu, un blog unde nu mă plîng de condiția mea socială, ci încerc să scriu cîte ceva.
https://muzelealbe.wordpress.com/blog/
Excelent textul,îmi aduce aminte de o povestire scurtă de-a lui Edogawa Rampo!
am publicat recent o carte in varianta electronica si as vrea sa aflu parerea cititorilor.
Daca aveti timp, dati va rog un ochi peste- este link-ul din subiect.
Multumesc frumos :)
Otilia