Corina Niclasen's Reviews > Ostatic 2.0: Camera din Teheran
Ostatic 2.0: Camera din Teheran (Kindle version)
by
by

După ce am citit un roman, daca mi se întâmplă să dau pagina instinctiv și să încerc să citesc mai departe, deși scrie mare ”sfârșit”, e semn clar că tocmai am citit un roman bun. ”Ostatic 2.0: Camera din Teheran” este o scriitură care își atinge scopul, declarat de altfel chiar de către Alex Deva, autorul cărții, acela de a întreține cititorul cu o lectură bună preț de câteva ore. Eu am citit romanul în format electronic, aflându-mă de cele mai multe ori în autobuz în drum spre sau de la serviciu. De fiecare dată îmi doream ca traficul să fie îngrozitor, ca să pot apuca să citesc mai mult, iar la final, după cum spuneam, încercam să dau pagina, ca să citesc mai departe. Deci pentru mine nota de final, în care aflăm că autorul dorește să continue povestea într-un al doilea roman, a fost o veste nemaipomenită!
Despre ce este vorba în roman? Un pilot român este răpit, iar familia împreună cu autoritățile încearcă să îl pună în libertate. Ați mai auzit cu siguranță povești de genul acesta – sigur găsiți fime americane cu aceeași temă pe alese. Daaar … un pilot român, un tânăr care poate foarte bine să fie vecinul tău de bloc!?!?!? Oau! Palpitant! Andrei, pilotul răpit, este un personaj aproapiat de cititorul român și acest lucru introduce o atmosferă familiară, plăcută. Nu este vorba despre un actor de la Hollywood, cu dinții albi și cu părul tuns smecherește – e un român de-al nostru!!!! Parcă imediat apare și un sentiment de solidaritate! ”Hai măi, faceți ceva să-l salvați pe omul ăsta, că are nevastă și copil acasă!” te gândești imediat.
Despre cum e scrisă cartea. Alex Deva a scris un roman, care prezintă o frază corectă, aproape militărească, ceea ce se potrivește de minune cu subiectul. De cele mai multe ori fără exces de sentiment, se comunică acțiunea și se prezintă personajele. Fraza cu o gramatică de fier, împletită ca la carte, aproape prea tehnic, nu aduce nici un prejudiciu romanului, cititorul putând dimportivă desluși atmosfera de tovărășie tipic românească întâlnită în rândul autorităților care încearcă să-l salveze pe cel răpit. Cititorul deslușește de asemenea sentimentul de compasiune care predomină romanul – toată lumea speră ca pilotul să fie salvat și să se poată întoarce acasă la familia aflată în stare de șoc în urma răpirii. Alex Deva scrie foarte clar, numai în două locuri am recitit fraza, dar acest lucru poate și din cauza faptului că mă aflam în autobuz. Romanul se citește foarte ușor și din când în când se pot remarca figuri de stil blânde, duioase sau chiar dulcege. Fiind foarte puține la număr, acestea nu întrerup firul lecturii în cazul în care cititorul nu agreează aceste înflorituri. Cu alte cuvinte, romanul prezintă o scriitură sănătoasă cu drăgălășenii tipice – ceea ce se reflectă și în personalitatea autorului, nu numai în scrierile sale.
Eu am fost foarte încântată și de pasajele transcrise de pe chat cu greșelile aferente formei de comunicare online. Ulterior am aflat chiar de la scriitor că adresa web pentru transmisia camerei live există în realitate. Detaliu superb – romanul se apropie de interacțiune. Următorul pas ar fi dialogul direct cu autorul în numele personajului principal prin intermediul unei adrese web similare. Detaliile geografice, precum localizarea sediului SIE în apropiere de șoseaua București-Ploiești dau de asemenea un sentiment de autenticitate, de apropiere de realitate.
Citiți romanul ”Ostatic 2.0: Camera din Teheran” al lui Alex Deva! La final veți încerca cu siguranță să dați pagina instinctiv pentru a citi mai departe. O să vă placă și veți înțelege de ce sunt eu atât de nerăbdătoare să apară următorul roman!

Sign into Goodreads to see if any of your friends have read
Ostatic 2.0.
Sign In »
Reading Progress
November 14, 2013
–
Started Reading
November 14, 2013
– Shelved
November 16, 2013
–
Finished Reading