Iar am citit Banchetul lui Platon și am multe de însemnat (succint)...

...aplauze în primul rând tuturor retorilor pentru că au încercat, măcar, să pretindă că au vaga idee că gândesc ceea ce spun; apoi lui Platon pentru că a reușit să-i pună într-o ipostază defavorabilă. Nu în ultimul rând, felicitări pentru cvasi-antropologia din discursul lui Aristofanes + revelarea naturii Erosului à la Socrate.

Acum nu știu cât de veridică e oricare chestie dintre cele relatate în numeroasele rame ale dialogului; îl pot tolera (dialogul), însă ca un compus speculativ.

Introducerea e cam așa:

Apolodor: M-a strigat un necunoscut.
Necunoscutul: Voiam să știu ceva de la ospățul lui Agaton, numai dacă ai fost acolo.
A: Care, aia de acum 15 ani? Aristodem mi-a povestit, căci era de față.
A: Astfel, am depănat cele petrecute la banchet + sunt nașpa și eu și cei din jur.
Necunoscutul: Ești ca întotdeauna! Singurul pe care-l crezi șmecher e Socrate! Nu-i de mirare că te-au poreclit unii „furios”.

Prologul e aproximativ așa:

Apolodor:
Aristodem povestește:
M-am întâlnit cu Socrate și i-am spus: Salut Socrate, cum o duci?
Socrate: Bine, omule; te salut și te invit la un banchet, deși n-ai fost chemat.
Aristodem: OK man, nu-i panică.
Ajungând acolo, se așează. Pausanias zice: Să înceapă petrecerea - dar cum facem să nu ne destrăbălăm prea tare? Eu unul sunt vai de mama mea și vă rog să vă gândiți în locul meu cum să bem cumpătat.
Aristofan: Subscriu.
Eriximah: Bine, Agaton, pe tine cât te ține?
Agaton: Deloc.
Eriximah: Uite, vezi? Eu sunt și medic și vă spun sigur că excesul de băutură e vătămător. În plus, Socrate bea de stinge și n-are treabă!
Fedru: În general ai dreptate, dar acum că ne-ai spus părerea de medic sunt convins 100%!
Eriximah: Atunci e decis - fiecare bea cât are chef. În plus, ce urmează să vă povestesc e de fapt o poveste de la Fedru, care găsește că nimeni nu-l preamărește pe Eros. Dacă și voi credeți că a fost marginalizat, propun să-l ridicăm în slăvi.

-

Fedru:
1) Eros e șmecher atât între zei cât și la oameni. De ce e cea mai veche divinitate? Că așa știm că zice Parmenides și Hesiod, care se potrivește cu Acusileos.
2) Cine iubește și e prins săvârșind o faptă urâtă de către iubit/iubită se rușinează mai tare decât dacă l-ar prinde oricine altcineva.
3) Zeii îl răsplătesc mai mult pe iubit decât pe iubitor, însă iubitorul e mai divin.

Pausanias:
1) Fără Eros nu poate fi Afrodita + sunt două Afrodite (cerească -copila Cerului; obștească - Zeus + Diona) = există doi Eros.
2) În state diferite există concepții diferite despre amor.
3) Iubirea obștească e nașpa că-i orientată către trup, însă nu către minte. Iubirea cerească este preferabilă pentru că-i îndreptată către bărbați = superioritate.
E OK dacă te fraierește un om care-ți promite înțelepciune pentru că e important că ai avut un scop bun, indiferent de cât de rău ți-ai luat-o.

Eriximah: Există o armonie între contrarii și sunt medic = dragostea e peste tot, nu vă păcălesc.

Aristofan:
1) Mitul Androginului
2) Umblăm după jumătatea noastră. Cu alte cuvinte, năzuim către ceea ce ne lipsește. Erosul este năzuința către ceea ce ne lipsește.
3) Dacă suntem împăcați cu zeii, nu ne vor tăia încă o dată.

Agaton:
1) Eros e un băiat chipeș.
2) Delicat, de asemenea.
3) N-are treabă cu urâtul.
4) E bun.

-

Socrate:
1) Eu nu m-aș băga, man.
2) Eros e iubirea față de ceea ce nu avem/avem și vrem să păstrăm pe viitor.
3) Eros iubește ceea ce nu are + Eros iubește frumosul și binele = Eros duce lipsă de frumos și bine.
4) Diotima: Eros nu-i deloc frumos, nici bun. Dacă tinde către ceea ce nu are, atunci nu decurge neapărat că este urât și rău. Mai degrabă, este undeva la mijloc, ergo Daimon. Se ocupă cu corespondența dintre oameni și zei. Nașterea lui Eros, din Poros și Penia. Cine iubește cele bune vrea să le obțină, cine le obține devine fericit. Totuși, nu e de zis despre toată lumea că iubește. Există felurite variante de iubire. Iubirea adevărată e iubirea binelui suprem, ergo Eros e dorul de a stăpâni binele - în eternitate. Amorul e creația în suflet (prin opere) și trup (prin simțuri). Ergo amorul umblă după naștere și creație în frumos. Procreația este dovada nemuririi. Cele 4 trepte către Frumosul în sine.

-

Mai apare și Alcibiade să-l ridice în slăvi pe Socrate, garantând că nu s-au culcat unul cu celălalt. E un băiat simpatic, dar frustrat sexual și plin de povești prea puțin relevante.

-

În final, Platon își face o reclamă cum n-a mai pomenit toată Grecia acelei perioade, relatând prin Apolodor-Aristodem cum că ar mai fi fost o dezbatere nocturnă, în care Socrate i-a convins pe petrecăreți „că autorul de comedii trebuie să știe face și tragedii; că adevăratul dramaturg este egal de bun în tragedie ca și în comedie...”.

Cum să aduci în discuție direct o concluzie fără să fie nevoie de argumente - at its best.