Cristina Nemerovschi

“Oamenii mă înspăimântau cel mai tare, de când mă îmbolnăvisem. Îi vedeam mișunând în jurul meu și mi se oprea respirația, fiindcă era de neînțeles să trecem prin viață alături de niște străini, despre care nu aveam să știm niciodată nimic. Oamenii îmi dădeau cel mai intens sentimentul de absurditate a tuturor lucrurilor. Uneori, în autobuz, mă întrebau dacă am de gând să cobor la prima, și atunci mi se strângea stomacul și mi se punea un nod uriaș în gât, pentru că nu știam dacă cobor la prima, nu vedeam de ce asta are importanță, nu mai știam dintr-o dată unde mă duc, spre ce mă îndrept, de ce am plecat de acasă și dacă voi mai reuși să rămân în viață până în seara acelei zile.”


Cristina Nemerovschi, Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată
Read more quotes from Cristina Nemerovschi


Share this quote:
Twitter icon

Friends Who Liked This Quote


To see what your friends thought of this quote, please sign up!

0 likes
All Members Who Liked This Quote

None yet!


This Quote Is From

Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată by Cristina Nemerovschi
237 ratings, average rating, 30 reviews

Browse By Tag