Martin Page

“Avea puțini prieteni, căci suferea de acel soi de asociabilitate care se trage din prea multă toleranță și înțelegere. Gusturile lui nediscriminatorii, disparate, îl excludeau din grupurile care se formează pe baza dezgusturilor. Nu avea încredere în anatomia dușmănoasă a mulțimilor, iar curiozitatea și pasiunea lui, care ignorau frontierele și clanurile, făceau din el un apatrid în propria lui țară. Într-o lume în care opinia publică este îngrădită în răspunsul la sondaje între da, nu și fără opinie, Antoine nu voia să bifeze nicio rubrică. A fi pentru sau împotrivă era pentru el o insuportabilă limitare a unor întrebări complexe. În plus, avea o ușoară timiditate la care ținea ca la un vestigiu al copilăriei. Avea impresia că o ființă omenească este atât de vastă și de bogată, încât nu există vanitate mai mare pe lumea asta decât să fii prea sigur pe tine față de alții, față de necunoscut și de incertitudinile pe care le reprezintă fiecare. La un moment dat, ii fusese teamă să nu își piardă stropul de timiditate și să intre în tagma celor care te disprețuiesc dacă nu-i domini; dar, cu o voință îndârjită, a izbutit să o păstreze ca pe o oază a personalității lui.”


Martin Page, How I Became Stupid
tags: existential
Read more quotes from Martin Page


Share this quote:
Twitter icon

Friends Who Liked This Quote


To see what your friends thought of this quote, please sign up!

0 likes
All Members Who Liked This Quote

None yet!


This Quote Is From

How I Became Stupid How I Became Stupid by Martin Page
7,518 ratings, average rating, 765 reviews
Open Preview

Browse By Tag