Albert Camus

“Absurdul mă lămureşte în privinţa aceasta : nu există un mîine. Iată, de acum înainte, raţiunea libertăţii mele profunde. Voi face aici două comparaţii. Misticii află mai întîi o libertate în dăruirea de sine. Nimicindu-se întru Dumnezeul lor, urmîndu-i poruncile, devin la rîndul lor, în adîncul inimii, liberi. În sclavia liber consimţită, ei află o independenţă profundă. Dar ce înseamnă această libertate? Putem spune mai cu seamă că se simt liberi faţă de ei înşişi şi nu atît liberi, cît, mai ales, liberaţi. Tot astfel, întors cu totul înspre moarte (considerată aici drept absurditatea cea mai evidentă), omul absurd se simte eliberat de tot ceea ce nu este atenţie pasionată care cristalizează în el. El gustă o anumită libertate faţă de regulile comune. Vedem aici că temele iniţiale ale filosofiei existenţialiste îşi păstrează întreaga valoare. Trezirea la conştiinţă, evadarea din somnul cotidian reprezintă primele demersuri ale libertăţii absurde. Vizată însă este învăţătura existenţialistă şi, odată cu ea, acel salt spiritual care, în fond, se sustrage conştiinţei. Tot astfel (e a doua mea comparaţie), sclavii din antichitate nu-şi aparţineau. Dar ei cunoşteau libertatea de a nu se simţi responsabili. Şi moartea are mîini patriciene care strivesc, dar care eliberează. În faptul de a te pierde în această certitudine fără margini, de a te simţi îndeajuns de străin de propria ta viaţă ca s-o poţi spori şi străbate fără miopia amantului există principiul unei eliberări. Această nouă independenţă are un sfirşit, ca orice libertate de acţiune. Nu emite un cec pentru eternitate. Dar înlocuieşte iluziile libertăţii, care se opreau toate în faţa morţii. Divina disponibilitate a condamnatului la moarte în faţa căruia se deschid porţile închisorii într-o anume zi în zori, indiferenţa sa de necrezut faţă de toate, în afară de flacăra pură a vieţii, moartea şi absurdul sunt aici, e lesne de văzut, principiile singurei libertăţi raţionale: aceea pe care o inimă omenească o poate simţi şi trăi! Iată a doua consecinţă. Omul absurd întrevede astfel un univers fierbinte şi îngheţat, transparent şi limitat, în care nimic nu-i cu putinţă dar totul este dat, după care urmează prăbuşirea şi neantul. El poate atunci hotărî să accepte a trăi într-un asemenea univers şi să-şi tragă de aici puterea, refuzul de a spera şi mărturia încăpăţînată a unei vieţi fără consolare.”


Albert Camus, The Myth of Sisyphus
Read more quotes from Albert Camus


Share this quote:
Twitter icon

Friends Who Liked This Quote


To see what your friends thought of this quote, please sign up!

1 like
All Members Who Liked This Quote



This Quote Is From

The Myth of Sisyphus The Myth of Sisyphus by Albert Camus
15,065 ratings, average rating, 796 reviews

Browse By Tag