„Tu eşti fată. Şi eşti alcătuită într-un mod de-a dreptul uimitor şi minunat. Şi, tocmai pentru că eşti fată,ţi se vor întâmpla tot soiul de chestii: sâni, şolduri, coşuri pe faţă, cicluri menstruale, ţi se va pune pata pe diverşi tipi, o să te cerţi cu prietenele şi o să ai părinţii care nu te vor mai înţelege deloc. Nu ai ce face: toate acestea ţi se vor întâmpla! Te transformi într-o tânără femeie, iar trupul şi creierul tău trec prin aceste schimbări pentru că te dezvolţi din puncte de vedere sexual. Nu-i aşa că aceasta e cea mai bună perioadă în care ar avea sens să înveţi despre aceste transformări din viaţa ta?”
După cum sigur v-aţi dat seama încă din titlu, Girlology ne introduce pas cu pas în lumea plină de contraste a fetelor, unde vom găsi multe dintre frământările şi întrebările pe care ni le-am pus, ni le punem sau ni le vom pune în timpul preadolescentei, respectiv în timpul adolescenţei. Totodată, ne sunt date şi răspunsuri pe măsură, atât pe limbajul nostru (mai simplu, mai obişnuit) ca să avem habar de ceea ce ni se întâmplă, cât şi într-un limbaj mai complex, mai detaliat, medical.
Cartea ne vorbeşte despre numeroase aspecte mai plăcute sau mai puţin plăcute din această perioadă a vieţii, tratând diverse subiecte de la interior până la exterior. Când spun "interior", mă refer strict la ceea se petrece în noi, în anumite zone din corpul nostru, fie ele de natură emoţională sau fizică. Pe când, la "exterior", am în vedere schimbările vizibile suferite de trupul nostru şi relaţiile pe care le legăm cu cei din jur: familie, prieteni sau iubiţi.
Cu toţii ştim că nu este chiar atât de uşor să deschidem o discuţie cu părinţii noştri în legătură cu ceea ce ni se întâmplă, deoarece ni se va părea stânjenitor ambelor părţi. Sau, poate că aveţi norocul unor părinţi ceva mai deschişi, care nu au nicio problemă să discute aceste lucruri cu copiii lor, care sunt gând la gând cu voi şi intervin chiar înainte să spuneţi ceva legat de acest aspect, explicându-vă tot ceea ce trebuie să ştiţi.
Totuşi, aceste două doamne doctor, Melisa Holmes şi Trish Hutchinson, mame de fete la rândul lor, s-au gândit să facă ceva mai uşoară sarcina părinţilor de a le explica fetelor chestiile care se petrec cu ele şi au publicat acest ghid foarte util pentru tinerele adolescente. Aşa că, dacă doriţi să aflaţi cât mai multe despre propriul corp şi ceea ce poate face el, dar şi despre cine sunteţi, ce valori vă definesc şi despre oamenii care intră în contact cu voi, vă sfătuiesc să luaţi în considerare această carte şi să porniţi la drum.
Altminteri, dacă nu vreţi să citiţi şi doriţi să aflaţi doar discutând cu părinţii voştri, tot ce trebuie să faceţi, este să fiţi voi, fetele sau chiar voi, băieţii, cei care iau taurul de coarne şi pun întrebările. Voi doriţi să aflaţi răspunsurile, aşa că tot voi trebuie să abordaţi această discuţie! Succes!