What do you think?
Rate this book
Rugați-vă pentru fratele Alexandru
Spre sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, o manastire de maici din Moldova a fost ocupata de trupele sovietice biruitoare. Maicile au cautat refugiu in alte locuri. La intoarcerea lor, au gasit pe altar un bilet pe care statea scris:
"Comandantul trupelor care au ocupat manastirea va declara ca a lasat-o neatinsa si va cere sa va asigurati pentru sufletul sau."
De atunci, la fiecare serviciu religios este pomenit numele lui Alexandru.Rugati-va pentru fratele Alexandru! Roaga-te si tu, cititorule, caci numele nu priveste doar pe comandantul trupelor victorioase [...], ci ii priveste pe toti ceilalti frati Alexandru, biruitori nesiguri si ei. Rugati-va pentru fratele Alexandru din China, dar nu uitati de fratele Alexandru din Statele Unite; rugati-va pentru cei puternici de pretutindeni, pentru cei ce "stiu" [...], dar care nu mai stiu bine ce stiu si ce fac, pentru cei ce poseda si dispun, cu economistii lor cu tot; rugati-va pentru cei ce ratacesc triumfatori prin viata fara cultura, dar si pentru cei ce ratacesc in cultura; pentru omul european care a triumfat asupra nevoilor materiale, pentru omul modern care a trumfat asupra naturii si a bunului Dumnezeu. Rugati-va pentru fratele Alexandru!
"Comandantul trupelor care au ocupat manastirea va declara ca a lasat-o neatinsa si va cere sa va asigurati pentru sufletul sau."
De atunci, la fiecare serviciu religios este pomenit numele lui Alexandru.Rugati-va pentru fratele Alexandru! Roaga-te si tu, cititorule, caci numele nu priveste doar pe comandantul trupelor victorioase [...], ci ii priveste pe toti ceilalti frati Alexandru, biruitori nesiguri si ei. Rugati-va pentru fratele Alexandru din China, dar nu uitati de fratele Alexandru din Statele Unite; rugati-va pentru cei puternici de pretutindeni, pentru cei ce "stiu" [...], dar care nu mai stiu bine ce stiu si ce fac, pentru cei ce poseda si dispun, cu economistii lor cu tot; rugati-va pentru cei ce ratacesc triumfatori prin viata fara cultura, dar si pentru cei ce ratacesc in cultura; pentru omul european care a triumfat asupra nevoilor materiale, pentru omul modern care a trumfat asupra naturii si a bunului Dumnezeu. Rugati-va pentru fratele Alexandru!
148 pages, Paperback
First published January 1, 1990
4 people are currently reading
110 people want to read
About the author
Constantin Noica
75 books111 followersConstantin Noica s-a născut la 12 iulie (stil vechi) 1909 în comuna Vitănești, județul Vlașca (în prezent în județul Teleorman).
Începe gimnaziul în București; în perioada 1924-1928 urmează Liceul „Spiru Haret”, unde îl are ca profesor de matematică pe poetul Uvedenrodelor, Ion Barbu (Dan Barbilian). Obține bacalaureatul în 1928.
Ca licean, debutează în revista liceului, Vlăstarul, în 1927 cu eseuri care au fost publicate în anul 1934 în volumul „Mathesis sau bucuriile simple”.
Se înscrie la Facultatea de Filosofie și Litere din București, pe care o va absolvi în 1931 cu teza de licență Problema lucrului în sine la Kant. Timp de trei ani îl are ca profesor pe filosoful Nae Ionescu. Din 1965 se stabilește în București, unde va lucra ca cercetător la Centrul de Logică al Academiei Române, având drept domiciliu un apartament cu două camere unde Noica va ține seminarii private pe marginea filosofiei hegeliene, platonice sau kantiene. Printre participanți se numără mai tinerii săi colegi de la Centrul de Logică (Sorin Vieru) sau de la Institutul de Istoria Artei (Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu).
În 1976, Constantin Noica îl întâlnește, la o lansare de carte care a avut loc la Cluj-Napoca, pe Iustinian Chira, bun prieten al lui Ioan Alexandru și al scriitorilor în general. Invitat de acesta, Noica ajunge în scurt timp la Mănăstirea Rohia unde zăbovește 3 zile. Cadrul natural și biblioteca vastă îl impresionează deopotrivă pe marele filosof care nu ezită să îi povestească lui Nicolae Steinhardt despre cele văzute la Rohia, știind gândul acestuia de a se retrage într-o mănăstire.
Ultimii ani din viață începând cu anul 1975, Constantin Noica și i-a petrecut la Păltiniș lângă Sibiu, locuința lui devenind loc de pelerinaj și de dialog de tip socratic pentru admiratorii și discipolii săi (vezi Jurnalul de la Păltiniș de Gabriel Liiceanu). Între 1974 și 1987 a deținut un apartament în blocul OS6, la Romancierilor în Drumul Taberei.[7] Se stinge din viață la 4 decembrie 1987. A fost înmormântat pe 6 decembrie 1987, la Schitul Păltiniș, după dorința sa, slujba fiind oficiată de un sobor de preoți în frunte cu ÎPS Mitropolit Antonie al Ardealului, Crișanei și Maramureșului. După 1989, Gabriel Liiceanu s-a ocupat de reeditarea integrală a cărților lui Noica.
Începe gimnaziul în București; în perioada 1924-1928 urmează Liceul „Spiru Haret”, unde îl are ca profesor de matematică pe poetul Uvedenrodelor, Ion Barbu (Dan Barbilian). Obține bacalaureatul în 1928.
Ca licean, debutează în revista liceului, Vlăstarul, în 1927 cu eseuri care au fost publicate în anul 1934 în volumul „Mathesis sau bucuriile simple”.
Se înscrie la Facultatea de Filosofie și Litere din București, pe care o va absolvi în 1931 cu teza de licență Problema lucrului în sine la Kant. Timp de trei ani îl are ca profesor pe filosoful Nae Ionescu. Din 1965 se stabilește în București, unde va lucra ca cercetător la Centrul de Logică al Academiei Române, având drept domiciliu un apartament cu două camere unde Noica va ține seminarii private pe marginea filosofiei hegeliene, platonice sau kantiene. Printre participanți se numără mai tinerii săi colegi de la Centrul de Logică (Sorin Vieru) sau de la Institutul de Istoria Artei (Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu).
În 1976, Constantin Noica îl întâlnește, la o lansare de carte care a avut loc la Cluj-Napoca, pe Iustinian Chira, bun prieten al lui Ioan Alexandru și al scriitorilor în general. Invitat de acesta, Noica ajunge în scurt timp la Mănăstirea Rohia unde zăbovește 3 zile. Cadrul natural și biblioteca vastă îl impresionează deopotrivă pe marele filosof care nu ezită să îi povestească lui Nicolae Steinhardt despre cele văzute la Rohia, știind gândul acestuia de a se retrage într-o mănăstire.
Ultimii ani din viață începând cu anul 1975, Constantin Noica și i-a petrecut la Păltiniș lângă Sibiu, locuința lui devenind loc de pelerinaj și de dialog de tip socratic pentru admiratorii și discipolii săi (vezi Jurnalul de la Păltiniș de Gabriel Liiceanu). Între 1974 și 1987 a deținut un apartament în blocul OS6, la Romancierilor în Drumul Taberei.[7] Se stinge din viață la 4 decembrie 1987. A fost înmormântat pe 6 decembrie 1987, la Schitul Păltiniș, după dorința sa, slujba fiind oficiată de un sobor de preoți în frunte cu ÎPS Mitropolit Antonie al Ardealului, Crișanei și Maramureșului. După 1989, Gabriel Liiceanu s-a ocupat de reeditarea integrală a cărților lui Noica.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 11 of 11 reviews
February 20, 2016
O lecţie de "compătimire" la care însuşi Noica a fost părtaş în închisorile comuniste. "Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru" nu prezintă un îndemn la a-l compătimi pe acest Alexandru, ci a-l face pe dânsul să pornească "pe calea cea bună" odată ce avea să fie eliberat din închisoare...
De asemenea, Noica (sau cine se ascunde în spatele naratorului) îi oferă acestui Alexandru, colegul său de celulă, anumite sfaturi legate de viaţa de toate zilele. Deşi se observă încercarea lui Noica de a proiecta în acest scurt roman o discuţie dialectică, el eşuează (deoarece, dacă l-ar fi făcut pe acest Alexandru dialectician, i-ar fi luat acea aura de "mediocritate" care, la rându-i, ar fi ciopârţit din caracterul său social).
De asemenea, Noica (sau cine se ascunde în spatele naratorului) îi oferă acestui Alexandru, colegul său de celulă, anumite sfaturi legate de viaţa de toate zilele. Deşi se observă încercarea lui Noica de a proiecta în acest scurt roman o discuţie dialectică, el eşuează (deoarece, dacă l-ar fi făcut pe acest Alexandru dialectician, i-ar fi luat acea aura de "mediocritate" care, la rându-i, ar fi ciopârţit din caracterul său social).
October 1, 2017
"L'importante è [...] ciò che resta umano nelle ore di totale annullamento dell'umano; così come è importante ciò che resta proprietà dell'uomo, quando gli è stato tolto tutto." (p. 9)
March 24, 2024
A fost cu totul neașteptat pentru mine ca povestea ispășirii unei pedepse politice în închisorile comuniste ale anilor '60 să îmi ofere atât de multe momente de calm și împăcare.
Naratorul rememorează condensat diferite experiențe, gânduri, relații și trăiri pe care le-a avut în timpul detenției. Ele nu sunt aduse la lumină, însă, pentru a comanda sau șoca. Sunt folosite mai degrabă ca subiect de analiză și prilej de meditație. Accentul cade nu atât pe spațiul fizic, pe mizeria și violența închisorii - deși ele apar, inevitabil- cât pe spațiul conștiinței, pe dialoguri și peregrinări intelectuale. În obscuritatea celulei, naratorul are capacitatea de a-și croi întrebări, raționamente, și fantazări la fel de bine ca în libertate.
Dincolo de toate exercițiile mentale, mai mult sau mai puțin memorabile, ceea ce transpare pe tot întinsul cărții e seninătatea cu care oropsitul își duce pedeapsa. Pentru el, orice personaj întâlnit e o potențială sursă de idei, curiozități și descoperiri. Chiar și așa, în ciuda bunăvoinței sale, în aer plutește difuz plumbul opresiunii. Se simte în poveștile spuse de ceilalți deținuți, în mecanicitatea gesturilor gardienilor, în activități curente.
Eul narator își formulează îndemnul spre milă și iertare în mijlocul acestui amestec de efervescență intelectuală și sadism totalitar. Disponibilitate de a-și înțelege și chiar justifica întrucâtva proprii torționari e aproape absurdă. Bănuiește că își primesc triumful asupra celor ca el cu nesiguranță și stânjenire. Ultimele zile petrecute alături de ei îi întăresc supozițiile. Își expandează și generalizează chemarea spre blândețe și cere compasiune pentru toți cei nesiguri în victoriile lor. Această chemare se va auzi în fundalul întregii narațiuni.
Îngăduința cu care osânditul alege să traverseze situațiile grele, intersecțiile cu alți oameni, hâdul universului penitenciar și -prin extensie- întreaga viață, reușește să înmoaie duritatea și stupiditatea sorții. Dacă nu altceva, măcar aceasta să fie un motiv suficient pentru a-i urma îndemnului.
Naratorul rememorează condensat diferite experiențe, gânduri, relații și trăiri pe care le-a avut în timpul detenției. Ele nu sunt aduse la lumină, însă, pentru a comanda sau șoca. Sunt folosite mai degrabă ca subiect de analiză și prilej de meditație. Accentul cade nu atât pe spațiul fizic, pe mizeria și violența închisorii - deși ele apar, inevitabil- cât pe spațiul conștiinței, pe dialoguri și peregrinări intelectuale. În obscuritatea celulei, naratorul are capacitatea de a-și croi întrebări, raționamente, și fantazări la fel de bine ca în libertate.
Dincolo de toate exercițiile mentale, mai mult sau mai puțin memorabile, ceea ce transpare pe tot întinsul cărții e seninătatea cu care oropsitul își duce pedeapsa. Pentru el, orice personaj întâlnit e o potențială sursă de idei, curiozități și descoperiri. Chiar și așa, în ciuda bunăvoinței sale, în aer plutește difuz plumbul opresiunii. Se simte în poveștile spuse de ceilalți deținuți, în mecanicitatea gesturilor gardienilor, în activități curente.
Eul narator își formulează îndemnul spre milă și iertare în mijlocul acestui amestec de efervescență intelectuală și sadism totalitar. Disponibilitate de a-și înțelege și chiar justifica întrucâtva proprii torționari e aproape absurdă. Bănuiește că își primesc triumful asupra celor ca el cu nesiguranță și stânjenire. Ultimele zile petrecute alături de ei îi întăresc supozițiile. Își expandează și generalizează chemarea spre blândețe și cere compasiune pentru toți cei nesiguri în victoriile lor. Această chemare se va auzi în fundalul întregii narațiuni.
Îngăduința cu care osânditul alege să traverseze situațiile grele, intersecțiile cu alți oameni, hâdul universului penitenciar și -prin extensie- întreaga viață, reușește să înmoaie duritatea și stupiditatea sorții. Dacă nu altceva, măcar aceasta să fie un motiv suficient pentru a-i urma îndemnului.
May 21, 2024
banger
May 27, 2020
3.5
Part memoir, part philosophical meditation, this little book took me by surprise.
Read for a class.
Part memoir, part philosophical meditation, this little book took me by surprise.
Read for a class.
May 30, 2022
Dintre toate cărțile pe care le-am citit despre detenția în România din perioada comunistă, volumul lui Noica a fost cel mai greu de digerat, și nu pentru că prezintă niște fapte abominabile, ci din cauza comportamentului său atipic. Spre deosebire de ceilalți intelectuali condamnați, Noica privește închisoarea ca pe un spațiu necesar, iar răul care i se face ca fiind o condiție obligatorie în viața sa. Fără să fie credincios, ba chiar se numea ateu, el promovează mila față de opresori, uitarea răului făcut, mergând până acolo încât să-i numească pe gardieni victime ale unui sistem opresiv.
Având în vedere teoriile pe care le propune, Noica nu poate fi considerat un model etic. El ne propune un model filosofic și cultural, dimensiunea etică fiind lăsată în umbră cu desăvârșire. Cu toate astea, Noica nu este decât o victimă, care a pierdut totul din cauza unei judecăți puerile sau mai bine spus din cauza unei încercări premature de sfidare a sistemului manipulator. Și-a trădat prietenii, considerând că așa va scăpa de tortură, dar și că prietenii săi vor fi în siguranță. El n-a crezut că securitatea îi va aresta pe toți, iar acest lucru i-a atras ura de sine și comportamentul straniu pentru un deținut torturat.
Noica a asimilat, a interiorizat sistemul care l-a făcut să treacă printr-un proces de reeducare, însă nefinalizat. Pe de o parte, el vorbește despre faptul că nu dorește să-i urască pe gardieni, că nu vrea să-i recunoască pe stradă după ce va fi liber pentru a nu simți furie sau ură împotriva lor, iar, pe de altă parte, afirmă că nu mai are patrie, ceea ce subliniază faptul că procesul de reeducare nu a fost dus la capăt. Cu toate acestea, el a făcut propagandă comunistă, încercând să-și convingă prietenii de eficiența acestui regim, însă a fost potolit de aceștia.
Cartea sa prezintă cugetările sale filosofice din perioada în care a fost închis și pronovează mila filosofică. De multe ori, Nu avem de-a face cu un volum despre rezistență, ci cu unul despre supraviețuire. Trebuie să recunosc că nu mi-a plăcut deloc acest volum, nu am empatizat niciun pic cu Noica, iar comportamentul său este complet anti etică. Însă nu putem judeca omul din spatele acestor rânduri pentru că nu vom cunoaște niciodată suferința care a condus la un astfel de comportament, ci putem credita sau nu valoarea artistică a volumului său, iar eu aleg să nu o fac.
Având în vedere teoriile pe care le propune, Noica nu poate fi considerat un model etic. El ne propune un model filosofic și cultural, dimensiunea etică fiind lăsată în umbră cu desăvârșire. Cu toate astea, Noica nu este decât o victimă, care a pierdut totul din cauza unei judecăți puerile sau mai bine spus din cauza unei încercări premature de sfidare a sistemului manipulator. Și-a trădat prietenii, considerând că așa va scăpa de tortură, dar și că prietenii săi vor fi în siguranță. El n-a crezut că securitatea îi va aresta pe toți, iar acest lucru i-a atras ura de sine și comportamentul straniu pentru un deținut torturat.
Noica a asimilat, a interiorizat sistemul care l-a făcut să treacă printr-un proces de reeducare, însă nefinalizat. Pe de o parte, el vorbește despre faptul că nu dorește să-i urască pe gardieni, că nu vrea să-i recunoască pe stradă după ce va fi liber pentru a nu simți furie sau ură împotriva lor, iar, pe de altă parte, afirmă că nu mai are patrie, ceea ce subliniază faptul că procesul de reeducare nu a fost dus la capăt. Cu toate acestea, el a făcut propagandă comunistă, încercând să-și convingă prietenii de eficiența acestui regim, însă a fost potolit de aceștia.
Cartea sa prezintă cugetările sale filosofice din perioada în care a fost închis și pronovează mila filosofică. De multe ori, Nu avem de-a face cu un volum despre rezistență, ci cu unul despre supraviețuire. Trebuie să recunosc că nu mi-a plăcut deloc acest volum, nu am empatizat niciun pic cu Noica, iar comportamentul său este complet anti etică. Însă nu putem judeca omul din spatele acestor rânduri pentru că nu vom cunoaște niciodată suferința care a condus la un astfel de comportament, ci putem credita sau nu valoarea artistică a volumului său, iar eu aleg să nu o fac.
January 18, 2018
O carte memorabilă despre comunism și modul în care omul modern obține victorii cu care nu are ce face, nu știe ce să facă.
March 5, 2020
“omul nu are nevoie de prea multe; dar ii e destul sa stie ca poate dispune de orice, ca sa se linisteasca si sa-si vada de treaba.”
June 21, 2018
"Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru! Roagă-te şi tu, cititorule, căci numele nu priveşte doar pe comandantul trupelor victorioase [...], ci îi priveşte pe toţi ceilalţi fraţi Alexandru, biruitori nesiguri şi ei. Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru din China, dar nu uitaţi de fratele Alexandru din Statele Unite; rugaţi-vă pentru cei puternici de pretutindeni, pentru cei ce "ştiu" [...], dar care nu mai ştiu bine ce ştiu şi ce fac, pentru cei ce posedă şi dispun, cu economiştii lor cu tot; rugati-vă pentru cei ce rătăcesc triumfători prin viaţa fără cultură, dar şi pentru cei ce rătăcesc în cultură, pentru omul european care a triumfat asupra nevoilor materiale, pentru omul modern care a trumfat asupra naturii şi a bunului Dumnezeu. Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru!"
Cartea lui Constantin Noica reprezintă lecţia de viaţă pe care autorul încearcă să o dea nu numai tânărului Alexandru, colegul său de celulă revoltat de absurditatea arestării sale (o nimica-toată, dar pe atunci pentru nimic se primeau şi cinci ani), dar şi cititorului.
Cartea lui Constantin Noica reprezintă lecţia de viaţă pe care autorul încearcă să o dea nu numai tânărului Alexandru, colegul său de celulă revoltat de absurditatea arestării sale (o nimica-toată, dar pe atunci pentru nimic se primeau şi cinci ani), dar şi cititorului.
January 16, 2023
Dacă începi cu un autor din literatura detenției comuniste românești și continui cu alții din aceeași perioadă, îți dai seama că toate lucrurile se leagă.
Displaying 1 - 11 of 11 reviews