What do you think?
Rate this book
Notițe cu cerneală verde
Când se poate trăi cu adevărat o iubire? În adolescență, la maturitate? Sau niciodată?
Trecând prin prea multe experiențe tulburătoare, Miruna este constrânsă la o maturizare timpurie ce o pregătește pentru femeia care va deveni. Radiografia tulburătoare a sentimentului erotic se face din perspectiva ei, prin intermediul notițelor pe care i le scrie lui Radu. Sensibilitatea excesivă a fetei intră în disonanță cu acesta, personalitatea lui constituindu-se, fragment cu fragment, din trăirile, emoțiile și amintirile Mirunei.
O poveste profundă, creionată pe fundalul cotidianului guvernat de aparențe, nu de esențe, și care îndeamnă cititorul să răspundă la întrebarea abil strecurată printre rândurile de o sensibilitate aparte: este iubirea un dar pentru oameni?
Trecând prin prea multe experiențe tulburătoare, Miruna este constrânsă la o maturizare timpurie ce o pregătește pentru femeia care va deveni. Radiografia tulburătoare a sentimentului erotic se face din perspectiva ei, prin intermediul notițelor pe care i le scrie lui Radu. Sensibilitatea excesivă a fetei intră în disonanță cu acesta, personalitatea lui constituindu-se, fragment cu fragment, din trăirile, emoțiile și amintirile Mirunei.
O poveste profundă, creionată pe fundalul cotidianului guvernat de aparențe, nu de esențe, și care îndeamnă cititorul să răspundă la întrebarea abil strecurată printre rândurile de o sensibilitate aparte: este iubirea un dar pentru oameni?
232 pages, Paperback
Published February 1, 2022
3 people are currently reading
15 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 17 of 17 reviews
April 21, 2022
Magistral. Profund. Emoționant. O poveste care e trăită din plin.
April 15, 2022
Ce poate iubirea să facă cu sufletul unui om? Este problema cheie explorată în povestea acestei cărți, o introspecție adâncă în sufletul unei fete a cărei întreagă perspectivă asupra vieții este dată peste cap de către o formă incredibil de brutală de iubire, care o invadează până în cele mai mici unghiere ale ființei sale.
Miruna este o fată caracterizată încă de la început de ideea de atașament. Are o viață în care dorul a urmărit-o constant și în multe privințe este o parte a vieții ei pe care a acceptat-o. Radu, pe de altă parte, este caracterizat în mod constant de către misterul pe care îl emană, evidențiindu-se în fiecare cuvânt al său discreția pe care probabil că pune atâta preț. Un personaj capabil să spună atât de multe fără să spună de fapt nimic. Multe dintre remarcile sale sunt atacuri profunde la adresa societății, teme precum banii sau manipularea fiind preferate de acesta. Totuși, neprezentându-și niciodată concret raportul său personal cu acestea, ceea ce spune adâncește mai mult misterul propriei persoane decât să îl elucideze.
Miruna este cea mai mare victimă a acestui mister, prinsă încă din momentul când între cei doi încep să se contureze sentimente. Nu reușește să își oprească dorința de a încerca să înțeleagă esența lui Radu până la finalul romanului, eșuând totuși în permanență (faptul că romanul se încheie cu o întrebare este foarte potrivit din acest punct de vedere). Pentru un cititor atent, personaliatea lui Radu reiese dintre rânduri pe parcursul romanului, misterul lui fiind foarte frumos conturat și existând o anumită descifrare a acestuia până la final. Totuși, faptul că personajul Mirunei lasă acest mister deschis oferă neisguranță cititorului, care se va găsi întorcându-se cu gândul la poveste, în căutare de răspunsuri.
Realitatea emanată de roman este probabil punctul său forte. Comportamentul personajelor pare de multe ori veridic în raport cu lumea cotidiană și nu numai. Lumea atemporală a Bucureștiului din carte conferă un nivel de libertate personajelor, care nu trebuie să se conformeze unui anumit stil predefinit asociat unei anumite epoci. Astfel, acestea (și prin asta mă refer în special la Radu și Miruna, din vreme ce ei se bucură în cea mai mare parte de lumina reflectoarelor) au dreptul, pe parcursul cărții, să își contureze un fel unic de a fi, în afara unor stereotipuri de care toată lumea este deja sătulă. Miruna nu poate fi caracterizată printr-un singur cuvânt, nu este ”fata care plânge”, ”fata speriată”, ”fata care iubește”. Este mai mult decât suma tuturor experiențelor prin care trece și suma tuturor emoțiilor pe care le simte, formând, până la finalul cărții, o persoană. Una reală, nu doar un personaj. Poate că personalitatea ei atât de preocupată și incapacitatea ei de a trece mai departe pot fi puțin sâcâitoare, dar nu a fost nici-un punct pe parcursul lecturii mele când nu înțelegeam de ce Miruna face ceea ce face. Radu, în manieră similară, aduce o dinamică unică ca și personaj, fiind polarizant în atitudine și scăpând uneori indicii că în interiorul său se întâmplă un conflict mult mai amplu și mult mai profund decât ceea ce vrea să arate.
Cartea nu are foarte multe personaje cu excepția celor 2 protagoniști, și nu se pune mult accentul pe cele existente. Prietenele Mirunei sunt adiții foarte bine venite în poveste, acestea permițându-i ei să își arate personalitatea. Îi evidențiază și mai mult trăsăturile distinctive, fiecare acționând ca un contrast unic pentru personajul principal. Domnișoara S și X sunt celelalte 2 caractere secundare ale poveștii, fiecare simboluri ale iubirii ratate pentru protagoniști. Aceste 2 personaje sunt, de fapt, 2 caricaturi semnalând baza pe care se bazează sentimentele curente ale personajelor principale. Și deși X în special este o abominație a tot ce poate fi mai ”rău” într-un băiat, trăsăturile lui unice fiind comic de absente, acesta este important pentru că evidențiază cât de mare a fost nevoia Mirunei pentru iubire la un moment dat, precum și faptul că fata a crescut pe parcursul vieții ei. Atât X cât și S sunt stereotipici și „basic” din multe puncte de vedere, dar acest lucru este probabil intenționat. Lipsa numelor lor sugerează încă de la prima lor mențiune că nu sunt meniți să fie văzuți ca și caractere, ci ca și simboluri, ca și puncte de referință. Prin ei, relația dintre Miruna și Radu capătă importanță, ambii eliberați de ”relația tip” pe care experiențele lor trecute au reprezentat-o și liberi să se concentreze pe momentul prezent.
Un lucru care trebuie felicitat la această carte, din punct de vedere ”tehnic”, este stilul în care a fost scrisă. Probabil acesta este principalul lucru pe care mi-l voi aminti despre carte, și sunt foarte mulțumit cu acest aspect. Scrierea la persoana a IIa este ceva ce văd foarte rar, și în această carte aduce un sentiment unic. Modul în care narațiunea adresează toate celelalte personaje la persoana a IIIa, ”dar pe tine, Radu”, la persoana a IIa, accentuează mai bine decât orice eveniment din carte nivelul cu care mintea Mirunei îl pune pe Radu în centrul atenției indiferent de context. Un mod foarte subtil de caracterizare, atât de eficient, și care chiar merită admirat.
În încheiere, am și câteva lucruri de care vreau să mă plâng, pentru că un review nu ar fi complet dacă nu ar exista recomandări pentru îmbunătățiri. Perfecțiunea nu există, dar trebuie tot timpul să tindem să ne perfecționăm. Problema mea majoră pe parcursul poveștii a fost telefonul. Am apreciat nespus toate introspecțiile Mirunei în ea însăși pe măsură ce starea ei se deprecia și emoțiile o măcinau, și în general apelurile întrerupeau modul în care acele dileme existențiale ar fi putut fi prezentate. Din punctul meu de vedere, absența lui ar fi permis romanului să facă mai mult ceea ce oricum face cel mai bine, și anume să se uite mai adânc în mintea și sufletul Mirunei (considerând că a mai rămas ceva acolo încă neexplorat). Scena cu visul de la mare este cel mai bun exemplu în acest sens, fiind o plimbare în aspirațiile cele mai sincere ale fetei, neîntrerupte de alți factori externi. În încheiere, vreau totuși să spun că este un roman extrem de reușit, mai ales ca și roman de debut, că paginile lui sunt scăldate în emoții puternice și abilitatea de a înmagazina atâta trăire între paginile unei cărți este o realizare. De asemenea, realitatea lumii în care personajele trăiesc este de admirat, totul simțindu-se posibil, uneori ca o povestire despre evenimente întâmplate, nu doar o carte.
Miruna este o fată caracterizată încă de la început de ideea de atașament. Are o viață în care dorul a urmărit-o constant și în multe privințe este o parte a vieții ei pe care a acceptat-o. Radu, pe de altă parte, este caracterizat în mod constant de către misterul pe care îl emană, evidențiindu-se în fiecare cuvânt al său discreția pe care probabil că pune atâta preț. Un personaj capabil să spună atât de multe fără să spună de fapt nimic. Multe dintre remarcile sale sunt atacuri profunde la adresa societății, teme precum banii sau manipularea fiind preferate de acesta. Totuși, neprezentându-și niciodată concret raportul său personal cu acestea, ceea ce spune adâncește mai mult misterul propriei persoane decât să îl elucideze.
Miruna este cea mai mare victimă a acestui mister, prinsă încă din momentul când între cei doi încep să se contureze sentimente. Nu reușește să își oprească dorința de a încerca să înțeleagă esența lui Radu până la finalul romanului, eșuând totuși în permanență (faptul că romanul se încheie cu o întrebare este foarte potrivit din acest punct de vedere). Pentru un cititor atent, personaliatea lui Radu reiese dintre rânduri pe parcursul romanului, misterul lui fiind foarte frumos conturat și existând o anumită descifrare a acestuia până la final. Totuși, faptul că personajul Mirunei lasă acest mister deschis oferă neisguranță cititorului, care se va găsi întorcându-se cu gândul la poveste, în căutare de răspunsuri.
Realitatea emanată de roman este probabil punctul său forte. Comportamentul personajelor pare de multe ori veridic în raport cu lumea cotidiană și nu numai. Lumea atemporală a Bucureștiului din carte conferă un nivel de libertate personajelor, care nu trebuie să se conformeze unui anumit stil predefinit asociat unei anumite epoci. Astfel, acestea (și prin asta mă refer în special la Radu și Miruna, din vreme ce ei se bucură în cea mai mare parte de lumina reflectoarelor) au dreptul, pe parcursul cărții, să își contureze un fel unic de a fi, în afara unor stereotipuri de care toată lumea este deja sătulă. Miruna nu poate fi caracterizată printr-un singur cuvânt, nu este ”fata care plânge”, ”fata speriată”, ”fata care iubește”. Este mai mult decât suma tuturor experiențelor prin care trece și suma tuturor emoțiilor pe care le simte, formând, până la finalul cărții, o persoană. Una reală, nu doar un personaj. Poate că personalitatea ei atât de preocupată și incapacitatea ei de a trece mai departe pot fi puțin sâcâitoare, dar nu a fost nici-un punct pe parcursul lecturii mele când nu înțelegeam de ce Miruna face ceea ce face. Radu, în manieră similară, aduce o dinamică unică ca și personaj, fiind polarizant în atitudine și scăpând uneori indicii că în interiorul său se întâmplă un conflict mult mai amplu și mult mai profund decât ceea ce vrea să arate.
Cartea nu are foarte multe personaje cu excepția celor 2 protagoniști, și nu se pune mult accentul pe cele existente. Prietenele Mirunei sunt adiții foarte bine venite în poveste, acestea permițându-i ei să își arate personalitatea. Îi evidențiază și mai mult trăsăturile distinctive, fiecare acționând ca un contrast unic pentru personajul principal. Domnișoara S și X sunt celelalte 2 caractere secundare ale poveștii, fiecare simboluri ale iubirii ratate pentru protagoniști. Aceste 2 personaje sunt, de fapt, 2 caricaturi semnalând baza pe care se bazează sentimentele curente ale personajelor principale. Și deși X în special este o abominație a tot ce poate fi mai ”rău” într-un băiat, trăsăturile lui unice fiind comic de absente, acesta este important pentru că evidențiază cât de mare a fost nevoia Mirunei pentru iubire la un moment dat, precum și faptul că fata a crescut pe parcursul vieții ei. Atât X cât și S sunt stereotipici și „basic” din multe puncte de vedere, dar acest lucru este probabil intenționat. Lipsa numelor lor sugerează încă de la prima lor mențiune că nu sunt meniți să fie văzuți ca și caractere, ci ca și simboluri, ca și puncte de referință. Prin ei, relația dintre Miruna și Radu capătă importanță, ambii eliberați de ”relația tip” pe care experiențele lor trecute au reprezentat-o și liberi să se concentreze pe momentul prezent.
Un lucru care trebuie felicitat la această carte, din punct de vedere ”tehnic”, este stilul în care a fost scrisă. Probabil acesta este principalul lucru pe care mi-l voi aminti despre carte, și sunt foarte mulțumit cu acest aspect. Scrierea la persoana a IIa este ceva ce văd foarte rar, și în această carte aduce un sentiment unic. Modul în care narațiunea adresează toate celelalte personaje la persoana a IIIa, ”dar pe tine, Radu”, la persoana a IIa, accentuează mai bine decât orice eveniment din carte nivelul cu care mintea Mirunei îl pune pe Radu în centrul atenției indiferent de context. Un mod foarte subtil de caracterizare, atât de eficient, și care chiar merită admirat.
În încheiere, am și câteva lucruri de care vreau să mă plâng, pentru că un review nu ar fi complet dacă nu ar exista recomandări pentru îmbunătățiri. Perfecțiunea nu există, dar trebuie tot timpul să tindem să ne perfecționăm. Problema mea majoră pe parcursul poveștii a fost telefonul. Am apreciat nespus toate introspecțiile Mirunei în ea însăși pe măsură ce starea ei se deprecia și emoțiile o măcinau, și în general apelurile întrerupeau modul în care acele dileme existențiale ar fi putut fi prezentate. Din punctul meu de vedere, absența lui ar fi permis romanului să facă mai mult ceea ce oricum face cel mai bine, și anume să se uite mai adânc în mintea și sufletul Mirunei (considerând că a mai rămas ceva acolo încă neexplorat). Scena cu visul de la mare este cel mai bun exemplu în acest sens, fiind o plimbare în aspirațiile cele mai sincere ale fetei, neîntrerupte de alți factori externi. În încheiere, vreau totuși să spun că este un roman extrem de reușit, mai ales ca și roman de debut, că paginile lui sunt scăldate în emoții puternice și abilitatea de a înmagazina atâta trăire între paginile unei cărți este o realizare. De asemenea, realitatea lumii în care personajele trăiesc este de admirat, totul simțindu-se posibil, uneori ca o povestire despre evenimente întâmplate, nu doar o carte.
April 2, 2022
Nici nu știu de unde să încep... Sunt atât de multe lucruri pe care vreau să le menționez și am o teamă că voi scăpa ceva și că voi regreta după că nu am scris tot ce aveam de gând. Probabil astea sunt sentimentele tuturor celor care oferă recenzii unor cărți atât de bune.
Am început cartea ieri, în drum spre școală. Am stat cu ea pe bancă toată ziua, parcă pentru a mă lăuda că am reușit să pun mâna pe o astfel de comoară. Câțiva profesori mi-au cerut detalii și m-au făcut să mă simt ca în al nouălea cer, să fiu mândră. Am oferit câte aș fi putut pentru că nu ajunsesem la miezul cărții, eram pe la pagina 35.
Nu am mai citit la școală, simțeam nevoia să pastrez experiența doar pentru mine, să nu vadă și restul lumii cât de mult mă îndrăgostesc de cuvintele autorului. Voiam să savurez muzică clasică și să mă bucur independent de capodoperă.
Cartea m-a fascinat din toate punctele de vedere. Am atâtea sentimente legate de ea, atâtea păreri, atât de multă pasiune de împărtășit. Vreau să te fac, Maria, dacă îmi permiți, să înțelegi cât de mult mi-ai schimbat viziunea asupra lumii. M-ai făcut să înțeleg că nu sunt singura care iubește profund, care visează, care are atâta speranță și care încearcă să se convingă că va rămâne dezamăgită dacă mai speră atât. M-am identificat atât de mult în Miruna, exact ca ea sunt și eu, la fel de copilă, la fel de visătoare. Nu am crezut niciodată că există suflete identice cu cel al meu, care când iubesc, iubesc cu tot sufletul, cu tot trupul.
M-au fascinat foarte mult trei structuri pe care când le-am citit, am rămas șocată.
”Acum înotam în verdele irisului.” – pagina 69 ;
”Era ceva în privirea ta, erai atât de aproape de mine și totuși erai la fel de departe cum sunt bulinele de a deveni dungi.” – pagina 27;
”Am iubit dintotdeauna vara, căldura, sezonul caiselor.” – pagina 39.
Îmi plac lucrurile simple, dar care au efect. Pasajele astea m-au făcut să tremur, aproape să plâng prin eleganța pe care o au.
Mi-a plăcut descrierea oferită Bucureștiului, faptul că reușeam să regăsesc în mintea mea locurile menționate. Cred că am și mâncat înghețata de mango de la o gelaterie de pe Calea Victoriei. Am fost curioasă să întreb dacă nu cumva se numește Sweetology, căci dacă e aceea, într-adevăr înghețata de mango e altfel. M-am bucurat că îi pot simți gustul, cunosc intensitatea și aroma fructului.
De asemenea, m-a atras mult că e cumva atemporală. Nu știi dacă acțiunea are loc în prezent, în perioada interbelică, după cel de-al Doilea Război Mondial sau la sfârșit de anii 80, spre finalul comunismului ca ”Liceenii”. Eu am portretizat-o mai mult în ultima variantă, o perioadă pe care eu o asociez cu splendidul film, de unde mi-am dat seama că sunt născută în generația greșită. Trebuia să mă nasc atunci când se scriau scrisori.
Cartea ta m-a marcat. M-a făcut să realizez că iubirea e urâtă numai dacă nu o porți cui trebuie.
Nu sunt o cititoare chiar profesionistă și nici critic literar. Ba sunt chiar boboacă la Spiru la 9B, clasă de mate-info, ceea ce mă face cumva să îmi fie rușine că poate nu am înțeles totul cum au înțeles-o cei de la uman. Însă una dintre pasiunile mele este cititul și sublinierea pasajelor frumoase. Crede-mă că am subliniate pagini întregi, dacă aș putea, aș sublinia toată cartea. Cartea însăși este un citat imens, emoționant, marcant. Cred că am reușit totuși să ajung la profunditatea ei, chiar dacă creierul meu lucrează cu algoritmi și cifre. Copilul tău mi-a ajuns la suflet și va mai sta acolo o perioadă foarte lungă de timp. Dacă aș putea, i-aș da 6 stele.
Mulțumesc că ai avut curajul să îți așterni sufletul pe hârtie și că mi-ai dat oportunitatea să rezonez cu Miruna! Sper ca descendenții noștri să te studieze pentru bac.
Am început cartea ieri, în drum spre școală. Am stat cu ea pe bancă toată ziua, parcă pentru a mă lăuda că am reușit să pun mâna pe o astfel de comoară. Câțiva profesori mi-au cerut detalii și m-au făcut să mă simt ca în al nouălea cer, să fiu mândră. Am oferit câte aș fi putut pentru că nu ajunsesem la miezul cărții, eram pe la pagina 35.
Nu am mai citit la școală, simțeam nevoia să pastrez experiența doar pentru mine, să nu vadă și restul lumii cât de mult mă îndrăgostesc de cuvintele autorului. Voiam să savurez muzică clasică și să mă bucur independent de capodoperă.
Cartea m-a fascinat din toate punctele de vedere. Am atâtea sentimente legate de ea, atâtea păreri, atât de multă pasiune de împărtășit. Vreau să te fac, Maria, dacă îmi permiți, să înțelegi cât de mult mi-ai schimbat viziunea asupra lumii. M-ai făcut să înțeleg că nu sunt singura care iubește profund, care visează, care are atâta speranță și care încearcă să se convingă că va rămâne dezamăgită dacă mai speră atât. M-am identificat atât de mult în Miruna, exact ca ea sunt și eu, la fel de copilă, la fel de visătoare. Nu am crezut niciodată că există suflete identice cu cel al meu, care când iubesc, iubesc cu tot sufletul, cu tot trupul.
M-au fascinat foarte mult trei structuri pe care când le-am citit, am rămas șocată.
”Acum înotam în verdele irisului.” – pagina 69 ;
”Era ceva în privirea ta, erai atât de aproape de mine și totuși erai la fel de departe cum sunt bulinele de a deveni dungi.” – pagina 27;
”Am iubit dintotdeauna vara, căldura, sezonul caiselor.” – pagina 39.
Îmi plac lucrurile simple, dar care au efect. Pasajele astea m-au făcut să tremur, aproape să plâng prin eleganța pe care o au.
Mi-a plăcut descrierea oferită Bucureștiului, faptul că reușeam să regăsesc în mintea mea locurile menționate. Cred că am și mâncat înghețata de mango de la o gelaterie de pe Calea Victoriei. Am fost curioasă să întreb dacă nu cumva se numește Sweetology, căci dacă e aceea, într-adevăr înghețata de mango e altfel. M-am bucurat că îi pot simți gustul, cunosc intensitatea și aroma fructului.
De asemenea, m-a atras mult că e cumva atemporală. Nu știi dacă acțiunea are loc în prezent, în perioada interbelică, după cel de-al Doilea Război Mondial sau la sfârșit de anii 80, spre finalul comunismului ca ”Liceenii”. Eu am portretizat-o mai mult în ultima variantă, o perioadă pe care eu o asociez cu splendidul film, de unde mi-am dat seama că sunt născută în generația greșită. Trebuia să mă nasc atunci când se scriau scrisori.
Cartea ta m-a marcat. M-a făcut să realizez că iubirea e urâtă numai dacă nu o porți cui trebuie.
Nu sunt o cititoare chiar profesionistă și nici critic literar. Ba sunt chiar boboacă la Spiru la 9B, clasă de mate-info, ceea ce mă face cumva să îmi fie rușine că poate nu am înțeles totul cum au înțeles-o cei de la uman. Însă una dintre pasiunile mele este cititul și sublinierea pasajelor frumoase. Crede-mă că am subliniate pagini întregi, dacă aș putea, aș sublinia toată cartea. Cartea însăși este un citat imens, emoționant, marcant. Cred că am reușit totuși să ajung la profunditatea ei, chiar dacă creierul meu lucrează cu algoritmi și cifre. Copilul tău mi-a ajuns la suflet și va mai sta acolo o perioadă foarte lungă de timp. Dacă aș putea, i-aș da 6 stele.
Mulțumesc că ai avut curajul să îți așterni sufletul pe hârtie și că mi-ai dat oportunitatea să rezonez cu Miruna! Sper ca descendenții noștri să te studieze pentru bac.
March 24, 2022
Orice carte este pentru mine o bijuterie. Cartea Mariei este o bijuterie delicata, pretioasa, eleganta. Am ales sa o citesc inaintea altor carti ce stau si asteapta cuminti pe noptiera mea (nu pentru ca Maria m-a rugat cu nerabdarea atat de frumoasa cum numai un adolescent poate sa o aiba nuuu, deloooc……………..) pentru ca, din clipa in care am intrat in lumea Mirunei mi-a fost greu sa o parasesc. Chiar daca incepusem sa citesc alta carte, chiar daca trebuia sa ma ocup de un bagaj nu ma puteam desprinde de carte…sa fie datorita Mirunei ? Sau a lui Radu? Eterna indragostita devotata sau ispita nehotarata care o duce pe eroina la paroxism ? Ei bine, a fost datorita scriiturii. Maria mainueste atat de bine cuvintele incat a reusit sa ma prinda in mrejele cartii inca de la primele randuri. Mi s-a parut un inceput perfect de carte. Asa ca am sacrificat o noapte de somn pentru a plonja in lumea atragatoare construita de autoare pentru Miruna si Radu dar, din cauza unor evenimente din viata mea nu am putut sa scriu despre ea imediat ce am terminat-o de citit. Asta nu a insemnat ca am parasit definitiv lumea aceea…pentru ca personajele, franturi de replici, locuri din carte si admiratia ca o tanara poate sa scrie atat de matur despre dragoste imi tot apareau in minte…
Asadar, avem o poveste de dragoste intretinuta de scrisori si intalniri fata in fata intr-un timp in care retelele de socializare virtuale nu existau. O poveste de dragoste- una dintre cele mai ofertante teme. Dar ce te face sa citesti cu drag aceasta carte ? De ce merita ea citita si laudata ? Asa cum am mai spus- in primul rand datorita scriiturii, Maria s-a nascut sa scrie, se joaca cu cuvintele, le imbina cu nostalgie si patima atat de bine incat creaza personaje si situatii memorabile. Scriitura mi-a amintit de romanele din perioada interbelica, in speta de cele scrise de Camil Petrescu…nu m-a surpins cand autoarea(nu spun Miruna sau Maria) a admis ca Petrescu este mentorul ei in materie de scrieri. Un alt motiv- oamenii vor trai mereu povesti de dragoste insa fiecare este unica…asa cum este si cea a Mirunei si a lui Radu.
Vedem lumea prin ochii Mirunei, abia desprinsa din adolescenta si realizand ca a iubit toata viata un barbat. Patrundem in mintea si in inima Mirunei, ii aflam zbuciumul, dorintele, slabiciunile, dragostea pentru Radu. Patrundem si in lumea lui Radu dar, prin prisma Mirunei asa ca nu stim cat de adevarata sau mai bine zis cat de solida este informatia despre Radu.
Trimiterile la opere literare si filozofice vin sa sustina povestea si fac scriitura si mai ofertanta.
Cei doi protagonisti isi traiesc dragostea intr-un Bucuresti care pentru mine devine unul dintre personajele atragatoare ale cartii.
Primul lucru care m-a frapat pe mine a fost maturitatea cu care o adloescenta scrie o poveste de dragoste. Nu stiu daca Maria poate afirma flaubertian « Miruna c’est moi » insa sunt convinsa ca autoarea noastra va fi mereu urmarita de aceasta comparatie.
Cu siguranta vom citi multe alte carti semnate Maria Caranica. Trebuie. 😊
Am invatat sa imi fie dor inca de cand eram in fasa. Este un sentiment cu care traiesc, de care ma agat si fara de care nu as mai fi eu.
M-am agatat (si ma agat in continuare) obsesiv de persoanele dragi, doar de teama de a nu le pierde in acelasi mod brutal in care l-am pierdut pe tata.
Tu n-ai ramas in lucruri, in atmosfera, nici macar in amintirile mele. Ai ramas in mine, in sangele meu. Cum as putea eu sa mai scap de tine?
March 21, 2022
Intamplator sau nu, s-a facut ca am citit Notițe cu cerneală verde imediat dupa Suferintele tanarului Werther. Asociind astfel fara sa vreau, iubirea tanarului Werther pentru Lotte, cu iubirea pe care i-o poarta Miruna lui Radu.
Asemanarea consta in faptul ca ambele personaje, Werther si Miruna, vad fericirea absoluta doar alaturi de persoana pe care o iubesc si descriu in detaliu fiecare traire alaturi de ea.
Prin Notițe cu cerneală verde, Maria Caranica expune pe hartie iubirea traita atat de intens de Miruna la cei 20 de ani ai sai.
Desi nu este structurata pe capitole, cartea este usor de citit. Personajele principale sunt Miruna si Radu iar actiunea are loc in Bucuresti.
Miruna este colega cu Radu de multi ani, inca din clasele primare, ii place inghetata de mango de pe Calea Victoriei, caisele, romanele clasice si plimbarile cu trenul. Isi da seama ca de fapt prietenia lor este mult mai mult decat simpla colegialitate.
“Il simt pe el in fiecare muschi, in fiecare vena.”
“Radu mi-e fiecare gand, fiecare vis, il simt in fiecare pulsatie a inimii.”
Radu, asa cum il vede Miruna - Radu Petrescu, cu ochii de un verde prea puternic, cu un par blond desprins din soare, obsedat de control si de o sinceritate dusa pana la cruzime, detesta manipularea de orice fel si, pana nu de mult, practica scrima la nivel olimpic.
Radu, asa cum il vad eu – un baiat nehotarat pe alocuri, cu o fire slaba cand vine vorba de “femei”, care ii marturiseste Mirunei dragostea sa fara sa stie neaparat sa i-o arate.
De multe ori pe parcursul cartii ajungi sa te intrebi: sa fie dragostea lor doar intr-un singur sens, are Radu vreo vina ori vreun merit, este relatia dintre ei doar o iubire adolescentina sau dragoste pura, care este de fapt fericirea absoluta?
Pe parcursul notitelor autoarea insereaza dese referiri atat la filozofi cat si la opera clasice.
Desi un roman de debut, prin Notițe cu cerneală verde Maria Caranica abordeaza tema iubirii, poate cea mai vasta tema a literaturii, si o prezinta in doua nuante, de la cea intre o fata si un baiat, la trairile dintre o femeie si un barbat.
Mentionez aici doar cateva din citatele care mi-au placut:
“… simteam respiratia mea intretaiata. Sau era a ta?”
“… era un sarut nu timid, ca cel deunazi, nici lacom, cum sunt majoritatea saruturilor, ci era unul rafinat care mi-a transformat oasele in lut si mintea intr-un stol de fluturi.”
“Nu stiam ca fericirea nu inseamna euforie, betie, zbenguire, inseamna, de fapt, numele meu spus din gura ta.”
“M-am plimbat prin toata casa, voiam sa lovesc ceva si sa aud cum se sparge, sa stiu ca nu e sufletul meu singurul care se frange in bucati.”
“Tu n-ai ramas in lucruri, in atmosfera, nici macar in amintirile mele. Ai ramas in mine, in sangele meu. Cum as putea eu sa mai scap de tine?
Asemanarea consta in faptul ca ambele personaje, Werther si Miruna, vad fericirea absoluta doar alaturi de persoana pe care o iubesc si descriu in detaliu fiecare traire alaturi de ea.
Prin Notițe cu cerneală verde, Maria Caranica expune pe hartie iubirea traita atat de intens de Miruna la cei 20 de ani ai sai.
Desi nu este structurata pe capitole, cartea este usor de citit. Personajele principale sunt Miruna si Radu iar actiunea are loc in Bucuresti.
Miruna este colega cu Radu de multi ani, inca din clasele primare, ii place inghetata de mango de pe Calea Victoriei, caisele, romanele clasice si plimbarile cu trenul. Isi da seama ca de fapt prietenia lor este mult mai mult decat simpla colegialitate.
“Il simt pe el in fiecare muschi, in fiecare vena.”
“Radu mi-e fiecare gand, fiecare vis, il simt in fiecare pulsatie a inimii.”
Radu, asa cum il vede Miruna - Radu Petrescu, cu ochii de un verde prea puternic, cu un par blond desprins din soare, obsedat de control si de o sinceritate dusa pana la cruzime, detesta manipularea de orice fel si, pana nu de mult, practica scrima la nivel olimpic.
Radu, asa cum il vad eu – un baiat nehotarat pe alocuri, cu o fire slaba cand vine vorba de “femei”, care ii marturiseste Mirunei dragostea sa fara sa stie neaparat sa i-o arate.
De multe ori pe parcursul cartii ajungi sa te intrebi: sa fie dragostea lor doar intr-un singur sens, are Radu vreo vina ori vreun merit, este relatia dintre ei doar o iubire adolescentina sau dragoste pura, care este de fapt fericirea absoluta?
Pe parcursul notitelor autoarea insereaza dese referiri atat la filozofi cat si la opera clasice.
Desi un roman de debut, prin Notițe cu cerneală verde Maria Caranica abordeaza tema iubirii, poate cea mai vasta tema a literaturii, si o prezinta in doua nuante, de la cea intre o fata si un baiat, la trairile dintre o femeie si un barbat.
Mentionez aici doar cateva din citatele care mi-au placut:
“… simteam respiratia mea intretaiata. Sau era a ta?”
“… era un sarut nu timid, ca cel deunazi, nici lacom, cum sunt majoritatea saruturilor, ci era unul rafinat care mi-a transformat oasele in lut si mintea intr-un stol de fluturi.”
“Nu stiam ca fericirea nu inseamna euforie, betie, zbenguire, inseamna, de fapt, numele meu spus din gura ta.”
“M-am plimbat prin toata casa, voiam sa lovesc ceva si sa aud cum se sparge, sa stiu ca nu e sufletul meu singurul care se frange in bucati.”
“Tu n-ai ramas in lucruri, in atmosfera, nici macar in amintirile mele. Ai ramas in mine, in sangele meu. Cum as putea eu sa mai scap de tine?
April 1, 2022
Nu m-am gândit niciodată că voi avea în familie o adolescentă atât de talentată la scris, dar acum sunt mândră peste măsură... Ce-i drept, am așteptat ceva timp de la lansarea cărții, din moment ce ne despart 3.300 km, dar asta nu înseamnă că nu am rămas plăcut surprinsă de gândirea matură și evoluată a autoarei, în ciuda vârstei de 18 ani.
Radu și Miruna, doi tineri care aveau încă din copilărie o prietenie frățeasca, au crezut că o pot transforma în cele din urmă în iubire. Interesant de observat pentru evoluția personajelor este că în urma confesiunilor reciproce, totuși cel care propune este chiar Radu: „Hai sa încercam, Miruna...”.
Am observat în fiecare pagina a romanului că Miruna este foarte visătoare și crede foarte mult în absolutul iubirii: „Aș fi vrut să mă uit în ochii tăi și să spun: Da, așa arată fericirea!” Dar, în cele din urmă, povestea sfărșește printr-o dezamăgire.
Radu, care este de o sinceritate agresivă, apreciază la începutul relației tupeul și tăria de caracter a Mirunei, dar după ceva timp, în raport cu atitudinea fetei față de el, își schimbă părerea, considerându-i comportamentul deranjant. Se observă ușor pe parcursul lecturii, sacrificiile și trecutul cu vederea al Mirunei, care, ca orice tânără îndrăgostită, este în stare de orice doar pentru a-și salva relatia. Dar pentru Radu, însă... „iubirea e relativă. Azi iubesc, mâine nu....”
Am simțit o profundă părere de rău văzând spre final că Miruna, la doar cei 20 de ani ai săi, a afirmat dupa această frumoasă poveste de iubire (dar și experiență de viață) trăită, că „n-am crezut niciodată că dragostea poate fi atât de dureroasă”. Dar poate, cine știe, Miruna își va schimba părerea în volumul doi al cărții, pe care îl aștept cu o și mai mare nerăbdare acum.
Voi folosi mult de acum încolo următorul citat care a rămas cu mine după ce am închis cartea:
Sufăr, deci simt. Simt, deci trăiesc. Trăiesc, deci iubesc. Te iubesc, deci exist.
Radu și Miruna, doi tineri care aveau încă din copilărie o prietenie frățeasca, au crezut că o pot transforma în cele din urmă în iubire. Interesant de observat pentru evoluția personajelor este că în urma confesiunilor reciproce, totuși cel care propune este chiar Radu: „Hai sa încercam, Miruna...”.
Am observat în fiecare pagina a romanului că Miruna este foarte visătoare și crede foarte mult în absolutul iubirii: „Aș fi vrut să mă uit în ochii tăi și să spun: Da, așa arată fericirea!” Dar, în cele din urmă, povestea sfărșește printr-o dezamăgire.
Radu, care este de o sinceritate agresivă, apreciază la începutul relației tupeul și tăria de caracter a Mirunei, dar după ceva timp, în raport cu atitudinea fetei față de el, își schimbă părerea, considerându-i comportamentul deranjant. Se observă ușor pe parcursul lecturii, sacrificiile și trecutul cu vederea al Mirunei, care, ca orice tânără îndrăgostită, este în stare de orice doar pentru a-și salva relatia. Dar pentru Radu, însă... „iubirea e relativă. Azi iubesc, mâine nu....”
Am simțit o profundă părere de rău văzând spre final că Miruna, la doar cei 20 de ani ai săi, a afirmat dupa această frumoasă poveste de iubire (dar și experiență de viață) trăită, că „n-am crezut niciodată că dragostea poate fi atât de dureroasă”. Dar poate, cine știe, Miruna își va schimba părerea în volumul doi al cărții, pe care îl aștept cu o și mai mare nerăbdare acum.
Voi folosi mult de acum încolo următorul citat care a rămas cu mine după ce am închis cartea:
Sufăr, deci simt. Simt, deci trăiesc. Trăiesc, deci iubesc. Te iubesc, deci exist.
April 8, 2022
O carte deosebită, nu doar pentru ca e scrisă de prietena mea si mai deosebita, ci si pentru ca surprinde esența trairilor unei femei, care, poate, din perspectiva masculină nu vor fi intelese niciodată. Printr-o poveste de dragoste al cărei sfârșit nu este cunoscut, vedem cum evoluția Mirunei de-a lungul întregii cărți eclipsează întâmplările nefaste din viața ei. Exact ce a doborât-o a făcut-o femeia care este astăzi, iar cel mai important lucru de precizat este ca Miruna nu e nici un personaj, nici o persoana anume. Miruna sunt eu, Miruna ești tu, Miruna poate fi oricare dintre noi care se regăsește in emoțiile puse din suflet direct pe hârtie.
“Dragostea inseamna sa iubesti ce este greu de iubit.
Altfel, nu poate fi numita o virtute.”
PS. Încă am încredere in noi.
“Dragostea inseamna sa iubesti ce este greu de iubit.
Altfel, nu poate fi numita o virtute.”
PS. Încă am încredere in noi.
March 25, 2022
”Notițe cu cerneală verde” este una dintre cele mai captivante cărți citite de până acum! Mi-a fost foarte greu să o las din mână și să mă ocup de celelalte responsabilități pe care le am. Am început să o citesc în metrou după ce am primit-o de la autoare și am plimbat-o apoi prin aproape toate camerele casei mele. Am citit când așteptam să mi se încălzească mâncarea, când îmi făceam ceaiul sau când făceam o mică pauză de la treburile zilnice. Romanul se citește foarte repede, iar asta i-o datorăm autoarei care a știut să îmbine cuvintele pentru a ne fermeca și a ne ține captivi în povestea ei. Iar dacă luăm în considerare vârsta de 18 ani a autoarei, pot spune că este o capodoperă pentru o scriitoare la început de drum.
Maria Caranica dă dovadă de un curaj grozav aruncându-se să plaseze povestea într-un secol anterior creșterii și dezvoltării sale, precum și prin creionarea personajelor sale principale, Miruna și Radu, pentru care alege o vârstă superioară celei trăite de ea. Conturarea psihologiei masculine și feminine la vârsta de 20 de ani i-a ieșit bine în mare parte, iar acest aspect mi se pare, pe lângă un act de curaj, un avânt înflăcărat de autodepășire, de instruire în avans, precum și de studiu literar asiduu și cultivare a talentului scriitoricesc în egală măsură.
Am fost impresionată de anumite construcții literare și de profunzimea unor pasaje, pe care le voi trece la ”quotes” și despre care pot spune că intuiesc a fi izvorâte dintr-un suflet de artist, care are multe puncte în comun cu vibrația poetică. Ca atare, nu m-ar mira, dacă în anii ce vor veni, Maria Caranica ne va invita și la lansarea unui volum de versuri. În calitate de autor de poezie și proză, care scrie de vreo 30 de ani poezie, am gustat cu poftă îmbinarea poetică a unor cuvinte alese cu grijă, pentru a exprima cât mai fidel, trăirea sentimentelor ce nu pot fi niciodată ”doar povestite”.
Deși este scris de o adolescentă aflată la primii săi pași de autor, ”Notițe cu cerneală verde”, este un roman pentru toate vârstele! Iar asta se datorează talentului autoarei care ne poartă, fără să simțim, înapoi în timp, în propria noastră adolescență sau chiar maturitate, unde poate am am trăit chiar noi, sau poate o persoană dragă nouă, o poveste similară. Și asta pentru că psihologia masculină și feminină a personajelor principale Miruna și Radu, există manifestată în mulți adolescenți și chiar adulți care trăiesc sub influența unor experiențe de viață care le apasă anumite butoane sensibile, generând comportamente similare cu ale celor doi protagoniști ai romanului Mariei Caranica.
În lumina celor de mai sus, vă invit să citiți ”Notițe cu cerneală verde”, un salt în timp pentru adulți și o poveste suculentă pentru adolescenți, care vă va scoate, cu siguranță, din cotidian. În plus, romanul este net superioar filmelor de duzină de pe Netflix, deci merită câteva ore din viața voastră!
Felicitări, Maria! Abia aștept să citesc volumul II!
Maria Caranica dă dovadă de un curaj grozav aruncându-se să plaseze povestea într-un secol anterior creșterii și dezvoltării sale, precum și prin creionarea personajelor sale principale, Miruna și Radu, pentru care alege o vârstă superioară celei trăite de ea. Conturarea psihologiei masculine și feminine la vârsta de 20 de ani i-a ieșit bine în mare parte, iar acest aspect mi se pare, pe lângă un act de curaj, un avânt înflăcărat de autodepășire, de instruire în avans, precum și de studiu literar asiduu și cultivare a talentului scriitoricesc în egală măsură.
Am fost impresionată de anumite construcții literare și de profunzimea unor pasaje, pe care le voi trece la ”quotes” și despre care pot spune că intuiesc a fi izvorâte dintr-un suflet de artist, care are multe puncte în comun cu vibrația poetică. Ca atare, nu m-ar mira, dacă în anii ce vor veni, Maria Caranica ne va invita și la lansarea unui volum de versuri. În calitate de autor de poezie și proză, care scrie de vreo 30 de ani poezie, am gustat cu poftă îmbinarea poetică a unor cuvinte alese cu grijă, pentru a exprima cât mai fidel, trăirea sentimentelor ce nu pot fi niciodată ”doar povestite”.
Deși este scris de o adolescentă aflată la primii săi pași de autor, ”Notițe cu cerneală verde”, este un roman pentru toate vârstele! Iar asta se datorează talentului autoarei care ne poartă, fără să simțim, înapoi în timp, în propria noastră adolescență sau chiar maturitate, unde poate am am trăit chiar noi, sau poate o persoană dragă nouă, o poveste similară. Și asta pentru că psihologia masculină și feminină a personajelor principale Miruna și Radu, există manifestată în mulți adolescenți și chiar adulți care trăiesc sub influența unor experiențe de viață care le apasă anumite butoane sensibile, generând comportamente similare cu ale celor doi protagoniști ai romanului Mariei Caranica.
În lumina celor de mai sus, vă invit să citiți ”Notițe cu cerneală verde”, un salt în timp pentru adulți și o poveste suculentă pentru adolescenți, care vă va scoate, cu siguranță, din cotidian. În plus, romanul este net superioar filmelor de duzină de pe Netflix, deci merită câteva ore din viața voastră!
Felicitări, Maria! Abia aștept să citesc volumul II!
April 11, 2022
cea mai frumoasa carte scrisa de cea mai frumoasa fata 💚💚
March 27, 2022
Pur si simplu geniala! M-am regasit in aceasta carte de atat de multe ori, incat la un moment dat simteam ca vorbesc cu cea mai buna prietena a mea. Mi-a placut totul, de la citatele alese de autoare pana la descrierile autentice! Sa nu mai zic de Radu, care desi a fost un nesuferit, am ajuns sa empatizez cu el. Enigma lui Radu Petrescu inca nu imi da pace, insa astept cu nerabdare volumul 2!!
Mi-a placut atat de mult cartea, incat am ales sa ma opresc din a citi,pentru ca nu voiam sa o termin atat de repede. M-am atasat de Miruna atat de mult, incat nu voiam sa o "fac sa dispara". Cartea aceasta are si va avea mereu un loc special in inima mea!!!!!
Nu mai am cuvinte, sunt inca in stare de soc.
Ce sa mai zic, CUMPARATI-VA CARTEA MAI REPEDE!!!!!!
NU VETI REGRETA!
Mi-a placut atat de mult cartea, incat am ales sa ma opresc din a citi,pentru ca nu voiam sa o termin atat de repede. M-am atasat de Miruna atat de mult, incat nu voiam sa o "fac sa dispara". Cartea aceasta are si va avea mereu un loc special in inima mea!!!!!
Nu mai am cuvinte, sunt inca in stare de soc.
Ce sa mai zic, CUMPARATI-VA CARTEA MAI REPEDE!!!!!!
NU VETI REGRETA!
March 20, 2022
Una dintre putinele carti care m-au captivat atat de tare, incat am renuntat la invatat si la activitatile mele zilnice ca sa o termin in 4 zile. M-a surprins faptul ca am rezonat cu Miruna, protagonista, din atatea puncte de vedere. Scrisa foarte bine, cu cuvinte perfect alese pentru a descrie o poveste de dragoste adolescentina, “Notite cu cerneala verde” este, dupa parerea mea, una dintre cele mai bune carti lansate in ultima perioada in Romania, in domeniul cartilor romance. Mandra ca pot sa spun ca autoarea imi este colega de clasa la liceu si (sper) ca o pot numi si prietena.
April 7, 2022
Un roman profund.
May 21, 2022
După ce am plimbat cartea prin tot Madridul am reușit sa o citesc. N-am cuvinte sa o descriu, o carte magistrala in care se povestește despre doi prieteni care s au îndrăgostit și, din punctul meu de vedere, nu au știut sa gestioneze sentimentele… dar când ești îndrăgostit mai știi sa gestionezi ceva?
O poveste pe care am trăit-o din plin, și am admirat modul in care autoarea descrie detaliat fiecare comportament al protagoniștilor precum și orașul in care s a desfășurat povestea.
Maria, ești o curajoasă! ❤️
aștept partea a 2-a!!!!!
O poveste pe care am trăit-o din plin, și am admirat modul in care autoarea descrie detaliat fiecare comportament al protagoniștilor precum și orașul in care s a desfășurat povestea.
Maria, ești o curajoasă! ❤️
aștept partea a 2-a!!!!!
April 13, 2022
O adevarata capodopera a unei scriitoare debutante de numai 18 ani… Este cu adevarat incredibil cum trairile pot da nastere unor povesti atat de veritabile. Autenticitatea autoarei se simte inca din primele pagini ale cartii. Exprimarile, modul de descriere absolut fascinant, imbinarea trairilor atat de intense cu abordarea analitica a intamplarilor, toate acestea fac ca romanul “Notite cu cerneala verde” sa fie un debut de nota 10.
Nu numai ca am fost captivata de poveste de la primele cuvinte, poate chiar inca din titlu, dar felul in care povestea iti acapareaza mintea si creeaza un univers al Mirunei si al lui Radu in imaginatia cititorului m-a facut sa simt intens fiecare cuvant si sa experimentez imposibilitatea de a ma dezlipi de paginile cartii.
In “Notite cu cerneala verde” observam mai mult decat o poveste de dragoste.. Din punctul meu de vedere, povestea de iubire dintre protagonista Miruna Calagiu si tanarul Radu Petrescu este doar poarta catre autoanaliza si evolutia Mirunei.
Regasim printre randurile romanului de numeroase ori cuvintele “dor” si “gelozie” descrise in atatea moduri.. insotite de atatea adjective din ce in ce mai intense pe parcursul lecturii. Ceva ce va ramane in mintea mea este cum naratoarea expune inca din primele pagini o problema esentiala din viata Mirunei: dependenta emotionala, frica de abandon. “Am invatat sa-mi fie dor inca din fasa” spune Miruna.
Pentru o iubitoare de romanta si drama, “Notite cu cerneala verde” a fost ca un pansament al unui suflet ranit, de altfel vad acest roman ca o modalitate prin care multe tinere cu o experienta asemanatoare Mirunei se pot regasi. Nu numai ca se vor regasi, dar se vor simti intelese, vor simti ca nu sunt singure pe lume.
Autoarea are un curaj incredibil de a relata cu o exactitate dura trairile prin care femeile trec in momentul in care sufera cu adevarat.
Acest roman are intr-adevar puterea de a face o femeie suferinda sa se simta inteleasa. Este intocmai ca un curcubeu colorat care apare dupa o ploaie furtunuasa; in momentul in care il observi, parca uiti ca ceea ce a contribuit la aparitia sa a fost insasi furtuna.
Miruna si Radu parcurg niste etape firesti ale vietii prin care probabil toti trecem la un moment dat. Ceea ce este diferit la cei doi este totusi incompatibilitatea care ii face intr-un mod ironic atat de potriviti unul pentru celalalt. Miruna studenta la drept, probabil cu o gandire mai mult umanista. Radu, student la Politehnica, cu siguranta cu o gandire realista. Antiteza dintre cei doi se observa inca din acest mic detaliu.
Miruna simte totul atat de extrem, uita de ratiune si devinde dependenta de sentimente ca un practicant de sporturi extreme de adrenalina. Radu insa nu isi permite sa simta, nu vrea sa simta, nu gaseste rostul unor lucruri efemere.
Radu Petrescu are un suflet ranit, el a invatat deja cum interesele personale sunt pe primul loc iar restul sunt doar… restul.
Domnisoara Calagiu experimenteaza ceva nou, suferinta din dragoste, iar impactul acestor lucruri o transforma pe protagonista intr-o adevarata femeie. Acest proces insa a scos la suprafata lucruri pretioase.
Hartia cartii este pictata cu sangele inimii Mirunei, intrucat unele citate provoaca empatie si compasiune atat de puternic chiar daca inima cititorului este la fel de impietrita ca a lui Radu Petrescu.
Iubitoare de sezonul caiselor si de limba franceza, Miruna Calagiu a avut norocul sa traiasca atat de intens. Este cu adevarat o raritate demna de impartasit cu restul lumii.
Roman de dragoste de factura psihologica cu influente camilpetresciane, “Notite cu cerneala verde” este cu siguranta cel mai sensibil, sincer si profund roman de debut al unei autoare atat de tinere citit vreodata.
“L'amour est la poésie des sens.” - Honoré de Balzac
Nu numai ca am fost captivata de poveste de la primele cuvinte, poate chiar inca din titlu, dar felul in care povestea iti acapareaza mintea si creeaza un univers al Mirunei si al lui Radu in imaginatia cititorului m-a facut sa simt intens fiecare cuvant si sa experimentez imposibilitatea de a ma dezlipi de paginile cartii.
In “Notite cu cerneala verde” observam mai mult decat o poveste de dragoste.. Din punctul meu de vedere, povestea de iubire dintre protagonista Miruna Calagiu si tanarul Radu Petrescu este doar poarta catre autoanaliza si evolutia Mirunei.
Regasim printre randurile romanului de numeroase ori cuvintele “dor” si “gelozie” descrise in atatea moduri.. insotite de atatea adjective din ce in ce mai intense pe parcursul lecturii. Ceva ce va ramane in mintea mea este cum naratoarea expune inca din primele pagini o problema esentiala din viata Mirunei: dependenta emotionala, frica de abandon. “Am invatat sa-mi fie dor inca din fasa” spune Miruna.
Pentru o iubitoare de romanta si drama, “Notite cu cerneala verde” a fost ca un pansament al unui suflet ranit, de altfel vad acest roman ca o modalitate prin care multe tinere cu o experienta asemanatoare Mirunei se pot regasi. Nu numai ca se vor regasi, dar se vor simti intelese, vor simti ca nu sunt singure pe lume.
Autoarea are un curaj incredibil de a relata cu o exactitate dura trairile prin care femeile trec in momentul in care sufera cu adevarat.
Acest roman are intr-adevar puterea de a face o femeie suferinda sa se simta inteleasa. Este intocmai ca un curcubeu colorat care apare dupa o ploaie furtunuasa; in momentul in care il observi, parca uiti ca ceea ce a contribuit la aparitia sa a fost insasi furtuna.
Miruna si Radu parcurg niste etape firesti ale vietii prin care probabil toti trecem la un moment dat. Ceea ce este diferit la cei doi este totusi incompatibilitatea care ii face intr-un mod ironic atat de potriviti unul pentru celalalt. Miruna studenta la drept, probabil cu o gandire mai mult umanista. Radu, student la Politehnica, cu siguranta cu o gandire realista. Antiteza dintre cei doi se observa inca din acest mic detaliu.
Miruna simte totul atat de extrem, uita de ratiune si devinde dependenta de sentimente ca un practicant de sporturi extreme de adrenalina. Radu insa nu isi permite sa simta, nu vrea sa simta, nu gaseste rostul unor lucruri efemere.
Radu Petrescu are un suflet ranit, el a invatat deja cum interesele personale sunt pe primul loc iar restul sunt doar… restul.
Domnisoara Calagiu experimenteaza ceva nou, suferinta din dragoste, iar impactul acestor lucruri o transforma pe protagonista intr-o adevarata femeie. Acest proces insa a scos la suprafata lucruri pretioase.
Hartia cartii este pictata cu sangele inimii Mirunei, intrucat unele citate provoaca empatie si compasiune atat de puternic chiar daca inima cititorului este la fel de impietrita ca a lui Radu Petrescu.
Iubitoare de sezonul caiselor si de limba franceza, Miruna Calagiu a avut norocul sa traiasca atat de intens. Este cu adevarat o raritate demna de impartasit cu restul lumii.
Roman de dragoste de factura psihologica cu influente camilpetresciane, “Notite cu cerneala verde” este cu siguranta cel mai sensibil, sincer si profund roman de debut al unei autoare atat de tinere citit vreodata.
“L'amour est la poésie des sens.” - Honoré de Balzac
April 19, 2022
Am vrut să scriu încă din seara în care am terminat cartea acest review ,dar am avut nevoie de puțin timp să îmi revin. Da,atât de bună a fost cartea. Am citit-o într-o zi . Nu m-am putut abține . Am simțit acele rânduri cu fiecare celulă din corpul meu , cu fiecare sentiment… Îmi doresc mai mult din această poveste. Te poartă ușor pe meleagurile lecturii . Un lucru care m-a șocat profund a fost că m-am regăsit prea mult în ea. Le-am dat liber lacrimilor să cadă peste cuvinte. Retrăiam momente din viață. Parcă cineva îmi scrisese povestea. Parcă am fost urmărită cu un binoclu de undeva și mi-au fost notate mișcările și trăirile. Îmi plac autorii tineri . Îți dai seama din operele lor cu câtă sinceritate și pasiune scriu. Cum sufletul lor pur iese dintr-o cușcă și arată tot ce are mai frumos. Această carte îmbină talentul , pasiunea și curajul unui om, într-o formă artistică ce te face să pierzi noțiunea timpului și să visezi . Aș putea să vorbesc ore întregi despre această carte și tot nu aș spune suficiente lucruri, e prea reală și plină de viață, e prea bună pentru mulți dintre noi , e prea …. Prea unică.
August 7, 2022
Am terminat cartea tremurând. Nu de teamă, ci de emoție. Întâmplarea face că, am decis sa termin de citit intr-o librărie, iar acum regret nespus. Sunt de părere ca nu am reușit sa îmi las la iveala adevăratele emoții. Nu am putut sa plâng simultan cu personajele, nu am putut sa urlu de furie sau sa zburd de fericire, lucruri pe care le-as fi făcut cu siguranta dacă ma aflam în ceea ce eu numesc "luxul singurătății camerei mele". Vai, cât am putut sa iubesc aceasta carte. Fiecare secunda m-a captivat, încât nu am reușit sa o las jos. Nu folosesc eu Goodreads foarte des, însă am simțit ca aceasta carte merita un review, la fel ca toate cărțile pe care le-am iubit nespus. Felicitări Mariei pentru modul deosebit în care a reușit sa reprezinte iubirea adolescentina, pe care încep, încetul cu încetul, sa o experimentez. Am folosit "Notite cu cerneala verde" ca un ghid. Un fel de mentor mut care sa ma pregătească pentru viitor. Asa ca, pe lângă felicitările de rigoare, cred ca si un mulțumesc își are locul aici. Mulțumesc, Maria! Mulțumesc ca m-ai pregătit pentru aventura vieții. Dragostea.
January 20, 2023
Rizibile sunt cuvintele pentru a descrie ce am simțit citind această carte. Sinceritatea, împletită cu modul delicat în care este descrisă iubirea, au reușit să mă sensibilizeze profund. Mai presus de toate, ceea ce m-a făcut să nu mă dezlipesc de carte a fost felul în care am putut să mă regăsesc în protagonistă, simțind acele stări și sentimente la altă intensitate.
Cu siguranță o carte ce merită măcar o dată citită și înțeleasă în toate profunzimile ei.
Cu siguranță o carte ce merită măcar o dată citită și înțeleasă în toate profunzimile ei.
Displaying 1 - 17 of 17 reviews