Jump to ratings and reviews
Rate this book

1877: Portretul unei iubiri desăvârșite

Rate this book
Domnița Ileana de la Rucăr și roșiorul Mihai Anastasescu se îndrăgostesc chiar în pragul Războiului de Independență (1877). Iubirea lor arde etapele, chiar sub ochii vigilenți ai părinților boieri de viță veche și ai unei dădace care le colorează cu melița ei de țărancă hâtră povestea romantică. Ritualuri vechi, modă proaspăt sosită de la Paris, emoții dintotdeauna, jupânese agitate și riscante partide de vânătoare se succed într‑un ritm amețitor, creând una dintre cele mai frumoase și simpatice imagini ale unui cuplu sortit să rămână veșnic împreună.
Apoi vine războiul, un tăvălug care‑i forțează pe cei doi să creeze istorie: el prin curaj pe câmpul de bătălie, ea prin determinare pe frontul de acasă, unde se oferă să fie soră de caritate în spitale. O documentare atentă e prezentă în aceste pagini, străbătute și de personaje reale, ca Principele Carol și Doamna Elisabeta. Zăpada se înroșește dincolo de Dunăre, iar despărțirea celor doi tineri devine din ce în ce mai greu de îndurat, până când, sfidând riscurile, domnița aleargă spre alesul ei. Iar soarta intervine...

222 pages, Paperback

First published October 25, 2021

2 people are currently reading
262 people want to read

About the author

Marius Albert Neguț

12 books189 followers
Salut!

Mă numesc Marius Albert Neguț și m-am născut pe 22 ianuarie 1976. Sunt (printre altele) romancier și am debutat în anul 2016 la editura Libris cu romanul „Îngeri rătăciți”, care a fost distins în 2017 cu Premiul Special al Concursului Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu”.
„Inocența păcatului”, al doilea roman pe care l-am scris, a fost publicat în 2017 la aceeași editură.
În 2018, am publicat primul volum din seria „Din altă viață”, numit „Jurnal de copil”. În momentul de față, seria numără patru volume, la primul adăugându-se: „C.V. de golan” (2019), „Teleleu” (2020) și „Servesc patria” (2022).
În 2020 am lansat, la editura Polirom, romanul „Cerberus” - o ficțiune psihologică cu accente de thriller, care explorează traficul de ființe umane, limitele moralității și ale loialității într-un context tensionat, dominat de dileme etice.
În 2021, la editura Univers, am publicat romanul „1877: Portretul unei iubiri desăvârșite”.
În 2024 a apărut, tot sub oblăduirea editurii Univers, romanul „Chipurile lui Ahriman”, o ficțiune socială cu accente de roman polițist, care explorează o temă dureroasă și stringentă: abuzul asupra copiilor.
„Șoaptele urii”- roman publicat în 2025 la Editura pentru Artă și Literatură - s-a născut din succesul a două povestiri premiate la Concursul Național de Literatură SF & Fantasy „Renașterea Buzoiană”: „Hulita” (2022) și „Biruitorul lumii” (2024). Romanul este o ficțiune istorică cu o pregnantă tușă fantastică.
Sunt membru al Asociației Creatorilor de Ficțiune, Filiala Brașov.
Fiecare dintre romanele mele are o pagină dedicată pe Goodreads, unde poți descoperi o multitudine de recenzii din partea celor care le-au citit deja. Mai mult, numeroși bloggeri, cărora le mulțumesc, au scris despre cărțile mele, prin urmare, o simplă căutare pe internet îți va oferi o perspectivă cuprinzătoare.
Din păcate, majoritatea romanelor mele nu se mai găsesc în librării. De aceea, dacă dorești să obții un exemplar, te invit să mă contactezi direct prin intermediul rețelelor sociale. Nu ezita să o faci, nu mă vei deranja! Pentru tine scriu și doar cu ajutorul tău pot continua pe drumul acesta.

Mulțumesc!

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
220 (73%)
4 stars
57 (18%)
3 stars
20 (6%)
2 stars
4 (1%)
1 star
0 (0%)
Displaying 1 - 30 of 77 reviews
Profile Image for Dalia.
232 reviews42 followers
November 27, 2024
Wow! Ce poveste! Ce scriitura! Ce final!
Încă de când am citit "Cerberus" mi-am dorit să îl mai citesc pe Marius Albert Neguț pentru că mi-a plăcut foarte mult felul său de a scrie. Și în această carte am regăsit același ritm susținut al poveștii care te ține cu sufletul la gură, ușurința cu care inlantuie cuvintele și fascinația pentru subiectul ales.
Nu prea mai citesc povești de dragoste, dar aceasta, plasată în contextul Războiului de independența din 1877 mi s-a părut fascinantă. M-a atras și momentul istoric despre care, recunosc, nu știam foarte multe lucruri.
Per total, e o carte încântătoare care m-a cucerit. În plus, mi-a amintit de "La răscruce de vânturi" prin intensitatea iubirii celor doi protagoniști, iubire care trece granița dintre viață și moarte.
Profile Image for Simona.
117 reviews27 followers
June 28, 2023
M-a emoționat mult! Aș fi vrut un alt final, dar... autorul ÎNTOTDEAUNA are dreptate!
Profile Image for Lavinia.
207 reviews65 followers
November 29, 2021
“1877: Portretul unei iubiri desăvârșite” este noul titlu al lui Marius Albert Neguț care împletește o poveste de dragoste cu clipe crunte din timpul războiului dintr-o perioadă demult apusă. Acțiunea începe în 1876, un an al contrastelor. Pe de o parte avem domnițe care încearcă să țină pasul cu moda pariziană, pe de altă parte vedem o tensiune în rândul celor care se pregătesc fizic și sufletește de un război iminent. În aceste vremuri puse sub semnul întrebării are loc întâlnirea dintre domnița Ileana și tânărul Mihai Anastasescu

Evenimentele decurg într-o atmosferă elegantă, macabră și imprevizibilă, în funcție de momentele cheie ale acțiunii. Dacă m-ați întreba care a fost preferatul meu, n-aș ști să vă răspund. Ultimele pagini mi-au demonstrat că nu a fost niciodată vorba de o departajare clară a evenimentelor, ci de un singur subiect cu diverse ramnificații. Dacă tot am vorbit de final, vă spun de pe acum că a fost unul dintre cele mai bune pe care le-am citit în ultimul an.

Mai multe am scris în articol.⬇️

https://cartoteka.ro/recenzie-1877-po...
Profile Image for Mirela Butaru.
33 reviews36 followers
November 2, 2021
Tocmai am terminat-o și nu-mi găsesc cuvintele...
Pe cât de roz e coperta pe atât de mult doare cartea asta, dar în același timp o adori și parcă nu te poți opri din citit.
Te bucuri de o poveste de dragoste, ți se rupe sufletul alături de sufletele nevinovate ce luptă și-și dau viața pentru țară. Râzi, plângi, speri, nu poți să nu "trăiești" fiecare pagină... până la final, offf, ce final!
Recomand din tot sufletul!
Profile Image for Eu și  cărțile .
130 reviews19 followers
May 29, 2022
Nu aruncați cu pietre...😬 Nu am rezonat cu această carte, am avut alte așteptări de la ea.
Profile Image for Cititor de meserie .
24 reviews5 followers
August 12, 2022
Deși am inceput cartea pe 1 ianuarie (am vrut să intru cu dreptul în noul an♥️😁), am amânat terminarea ei, nu voiam să o termin. Marius Albert Neguț este un autor desăvârșit, a reușit atât de frumos să îmbine doua teme des întâlnite în cărți- dragostea și războiul. O carte atât de frumoasă, cu un limbaj pe care l-am iubit. Iubirea celor doi a fost flacăra din întunericul războiului.
Citind cartea m-am gândit la suferințele atât a celor de pe front, cât și a celor rămași acasă.
O poveste de iubire ce trece de hotarele războiului, strălucește în întunericul provocat de armele războiului. Ce este războiul? Războiul este lipsa iubirii.
De la mine are 10⭐
Îți mulțumesc din suflet pentru o așa minunăție!
Profile Image for Monica (Recenzii carti bune).
210 reviews60 followers
October 27, 2022
Woow, ce final emotionant! Mi-a placut enorm.
O carte despre razboiul de independenta, imbratisat armonios de o poveste de dragoste desavarsita. Domnita Ileana si Mihai se intalnesc intamplator, in mijlocul unui incident. Amandoi recunosc caldura si puterea sentimentelor si hotarasc ca ei trebuie sa se casatoreasca. Razboiul izbucneste si Mihai este nevoit sa plece pe front. Ileana, dornica sa ajute, hotaraste sa devina sora medicala. Desi la sute de kilometri departare, cei doi se iubesc din ce in ce mai mult, pe zi ce trece. Oare ce le-a harazit soarta? Un final surprinzator si emotionant.

5✨
Profile Image for Elza Ilina.
6 reviews9 followers
March 11, 2022
Emotie pura, nostalgie, iubire desavarsita, intr-adevar.
M-a tinut in suspans cu fiecare pagina, am simtit ca Ileana, m-am identificat cu ea. Iar la final, am plans pentru toate iubirile din lume, implinite atat de frumos si de trist in acelasi timp.
Ileana si Mihai, vor danui mereu in sufletul meu, ca o icoana a iubirii implinite si desavarsite.
7 reviews2 followers
March 31, 2022
Felicitări autorului!!!
Este pur si simplu minunata!❤
160 reviews
November 2, 2021
Când am primit ieri cartea și am văzut coperta asta atât de "bombonicioasă ",am admirat-o cu multă încântare. Cunoscându-i însă stilul lui Marius,am avut o vaga bănuială ca povestea nu va fi la fel de roz,cel puțin nu pana la final. 
Dacă la început totul este învăluit în sentimente pure si inocente de iubire și tandrețe, pe măsură ce am avansat  cu lectura,  Ileana si Mihai  au fost prinși în mrejele războiului necruțător. Pe de o parte el se afla pe câmpul de lupta, pe de alta parte, ea îngrijește răniții care reușesc sa scape cu viata din oroarea nesfârșită. 
Iubirea celor doi protagoniști arde multe etape, dar este una cât se poate de sinceră și credibila, rămânând vie pe tot parcursul poveștii. 
Personal , după ce am trecut de 150 de pagini am simțit cumva o gheara în suflet, și pe buna dreptate .. Ce a urmat în ultima parte a cărții, mi a cam tăiat răsuflarea și mi a adeverit bănuielile. 
O fi având ea coperta roz, dar povestea te sfâșie încet și sigur . Încărcată de o emoție aparte, nu am avut cum sa nu tremur spre final, fiind cu tot sufletul alături de protagoniști. 
Dacă exista iubire desăvârșită?! Eu cred ca da! Și este cu atât mai frumoasă atunci când o simți pe pielea ta, atunci când printre tonurile cenusii ale vieții, ea este singura care îți dă motive sa trăiești în continuare.
Mihai și Ileana sunt dovada vie ca dragostea învinge orice, chiar dacă  pentru a o simți cu adevărat sunt nevoiți sa înfrunte o lume dominata de teroare, sânge și moarte..
Nu mai este nevoie sa spun ca mi a plăcut cartea! Mult de tot!  Frumos scrisa, atinge exact acolo unde trebuie! Fără sa ma gândesc prea mult o pun în topul cărților citire anul asta și ii mulțumesc din suflet lui Marius pentru că a avut curajul sa își depășească zona de confort...Ti-a reușit din plin! Sa mai faci astfel de încercări! Felicitări pentru încă o carte care va atinge multe suflete! Pe mine m a cucerit iremediabil!
Profile Image for Adriana.
5 reviews
March 5, 2024
Încă o dovadă că domnul Neguț e un scriitor desăvârșit. O carte foarte bine documentată, în care iubirea și războiul sunt impecabil împletite și transformate într-un întreg.
Profile Image for Taisia Crudu.
608 reviews77 followers
May 27, 2024
#2024 #58
A doua carte de la Marius Albert Neguț. Mi-a plăcut și aceasta la fel ca “Cerberus”. O poveste de dragoste care emoționează și sensibilizează. Însă, în pofida coperții roz și a titlului, nu veți găsi aici siropul. Totul este dozat. Și-apoi și scenele de război și informațiile istorice sunt prețioase. Pentru cei care nu cunosc istoria așa ca mine, această carte este o adevărată bijuterie prin documentarea grijulie făcută de către autor.

Ileana și Mihai se căsătoresc cu puțin timp înainte de începerea Războiului de Independență din 1877. Fiind ambii din familii de boieri, cei doi îndrăgostiți respectă toate datinele nunții și se conformează părinților. Și când să se bucure de viață și să-și trăiască iubirea, izbucnește războiul iar Mihai este înrolat. Ileana nu rămâne nici ea în umbră, devine soră de caritate în spital.

Mi-a plăcut faptul că autorul nu a conturat o iubire imposibilă sau intrigă de telenovelă. În schimb, ceea ce avem aici este viața cu bune și rele. O frescă fidelă a societății pe timp de război. Prin urmare, recomand.

“Pentru turc, rus ori boier pământean, țăranul rămâne o slugă, fără alt drept decât acela de a muncii până la moarte!... Ce scuză vor mai avea boierii, atunci când aceea a plății haracului nu va mai fi, pentru a spolia țăranii, și cât ne vor mai îndura aceștia, Ileană dragă? Chiar dacă vom cuceri independența, oamenii simpli care formează oastea țării nu o vor dobândi niciodată, înțelegi? Ei, de fapt, luptă pentru neatârnarea noastră, a boierilor. Și știi ce e trist, Ileană? Că, fără ei, talpa, noi nu putem sta în picioare…”

“1877: Portretul unei iubiri desăvârșite” de Marius Albert Neguț
Profile Image for Raluca Elena.
137 reviews7 followers
July 24, 2022
Nu am cuvinte suficient de frumoase pt a vorbi despre aceasta carte deosebita. O sa încep prin a va spune ca nu am citit toate cărțile autorului pana în acest moment, aceasta fiind abia a doua carte pe care am citit-o dar pot afirma cu siguranță că sunt cucerita de felul în care scrie Marius Albert Negut .
Deschidem cartea, începem să citim și pătrundem într-o perioadă apusa, o lume cu domnite, boieri și jupanese, intr-un timp în care tara era Sfânta .
Domnita Ileana și roșiorul Mihai se îndrăgostesc chiar când Războiul de Independenta sta sa vina. Alături de cei doi tineri luam parte la momente unice, ne îndrăgostim și asistam cu emoție la o nunta de poveste însă apoi vine războiul și privim cum lumea devine altfel, mai nesigura, mai trista și temătoare.
"Războiul despre care vorbea toată lumea ii provoca un sentiment de ambiguitate. Pe de-o parte, cu avântul bărbăției și al tinereții., fiind și soldat de meserie, abia aștepta să înceapă. Pe de alta parte, ideea de a se despărți de Ileana, chiar și temporar , îl întrista profund. Știa ca e îndrăgostit iremediabil."
Femei și bărbați deopotriva lupta pt același scop.
Tinerii se maturizează și mânați de curaj, dragoste și respect față de țară pleacă pe front. În fruntea rosiorilor lupta Mihai Anastasescu, cot la cot cu principele Carol iar Ileana se oferă sa fie sora de caritate la spital unde alături de doica ei învață să îi ajute pe răniții aduși de pe front, toate acestea în preajma Doamnei Elisabeta.
Se întâmplă multe dar cel mai bine va indemn sa citiți cartea, sigur o sa va placă.
Mie mi-a plăcut pentru că a fost o carte documentată și astfel ne-a adus mai aproape personaje reale și întâmplări din istoria țării noastre. De-asemenea, mi-a plăcut și descrierea locurilor Rucăr, Târgoviște, București, pe care le apreciez astăzi; m-a bucurat că gândul meu a putut sa călătorească pe drumurile de atunci.
Ca și personaje , toate mi-au plăcut însă doica Maria a fost excepțională, a dat culoare poveștii cu vorbele ei specifice locului.
Am apreciat că în narațiune au fost inserate poezii și mai încântată am fost când am găsit în această "minunăție roz" poemul "Ce sunt? " , poem scris de autor ce apare pe un semn de carte pe care îl dețin. Vă las doar o strofa : "Visam doar himere,/ dar suntem, vai noua,/doar mici, efemere, / bobite de roua..."
În timp ce parcurgeam cartea o persoană dragă îmi spunea că nu voi ghici finalul, imediat ce am ajuns la final i-am dat dreptate, nu l-am anticipat și într-adevăr este un final bun, un final asa cum trebuie unei cărți perfecte. Direct la inima mi-a ajuns aceasta carte.
Profile Image for D'ale lui Damian.
1,025 reviews25 followers
May 13, 2022
1877-Portretul unei iubiri desăvârșite-Marius Albert Neguț

Este prima carte pe care o citesc de Neguț, nu știu de ce am amânat atât de mult timp, dragelor,dragilor, dacă nu ați citit, vă îndemn să lăsați prejudecățile (că este auror român, că este bărbat etc)și să puneți mâna pe carte...

Este o carte de ficțiune istorică cu relatări din Războiul de Independenta din 1877, unde dragostea de glie a lui Mihai este la fel de puternică precum dragostea pe care o simte pentru Ileana.

Atât de bine a descris locurile, încât am simțit că mă aflu acolo, am putut vizualiza tot ce a descris, am simtit trăirile personajelor, mi-au transmit emoțiile lor. Mi-a plăcut nararea, cuvintele arhaice/regionalismele de care nu a făcut abuz, incursiunea istorică prin trecutul glorios al tarii,..de fapt cartea este la superlativ .

O carte împărțită în două planuri-prezent și trecut. "Atunci" a venit cu fiorii primei iubiri, cu patimă, plin de bucurie, iubire,implinire...iar "acum" îl găsim afectat de război, depresiv, trist, dezolare

Cum să nu fii trist când persoana iubită este tristă? Cum să nu suferi când cel de lângă tine suferă, cum? Și ce să faci, ca să readuci bucuria de altădată ?

✍️"Să nu citești cu ochii, rogu-te, ci cu sufletul "...la suflet mi-au ajuns cuvintele...

Nu numai cuvintele mi-au ajuns la suflet, ci și poeziile, au adus un mare plus cărții.

✍️"Dar în mintea mea, cunoscând războiul doar din cărți, consideram felul acesta de a muri ca fiind eroic! Ei bine, trebuie să recunosc cât de mult m-am înșelat. Nu e nimic nobil, minunat cum credeam eu. E doar noroi, frig, foamete și moarte. Gloanțe și srapnele...hoituri, oameni schiloditi pe viata, boală și durere...dacă scopul nu ar fi nobil, mâine m-a întoarce acasă, dar nu mă pot lepăda de datoria fata de țară și de domn!

Mi-a plâns sufletul la sfârșitul cărții, este o carte minunată!!!5☆
Profile Image for Sclipiri de Stele.
268 reviews9 followers
September 10, 2022
1877: Portretul unei iubiri desăvârșite
O altă carte minunată ce poartă semnătura lui Marius Albert Neguț.
✍️Dacă Marius, în cărțile anterioare, m-a obișnuit cu povești în care există o luptă între bine și rău, o luptă între un sistem defect și oameni simpli cu care te poți identifica, acum schimbă complet acest ''deju'vu''!
✍️ Acțiunea cărții ne duce cu gândul la vremuri de mult apuse, în care oamenii erau mai buni, mai iubitori, mai calzi, iar societatea- deși cu reguli mult mai stricte - era una cu iubire pentru țărișoara asta mică.
👉 Personajele principale- Ileana și Mihai - copii înstăriți, sunt frumoși, și aici mă refer la frumusețea interioară. Sunt doi oamenii ce se întâlnesc, se îndrăgostesc, iar iubirea lor are parte de bucurii dar și de multă durere.
Dragostea lor se conturează într-o perioadă de calmitate, dar continuă în vreme de război.
✍️ Ceea ce am adorat la carte, este faptul că Marius reușește să ne prezinte o mică parte din bătălia purtată de țara noastră pentru independență.
📌 Prezintă fapte reale, bine documentate, și recunosc că m-a impresionat cu oamenii simpli lupta pentru peticul acesta de pământ aproape cu mâinile goale.
Recomand din suflet această carte! 5 steluțe sclipitoare!
Încă o carte semnată de Marius ce intră în topul preferințelor mele.
Profile Image for Ioana Idiceanu.
108 reviews31 followers
April 8, 2024
Am plâns, am râs, am fost alături de cei care s-au iubit până la moarte și în moarte, în această carte. Războiul de independență prin care România și-a dobândit neatârnarea este bine reliefat în această frumoasă poveste de dragoste desăvârșită.
Bine documentată, cartea te poartă alături de soldații români prin Plevna și Vidinul Bulgariei, acolo unde s-au dat lupte grele în războiul ruso-turc și mulți soldați și-au vărsat sângele, nevinovați.
Istorie, personaje reale din istoria României, iubire profundă și sacrificiu sunt din plin în cartea "1877-portretul unei iubiri desăvârșite".
O carte care merită citită! Este prima carte în care acțiunea se petrece în plin război - Războiul de independență al României - pe care o citesc. Felicitări autorului!
5 reviews
March 14, 2024
Râuri, râuri de lacrimi au curs ...
Profile Image for Mădălina Chira.
Author 2 books52 followers
June 4, 2022
Un roman absolut deosebit, mi-a rupt sufletul în mii de bucăți! Felicitări!
Profile Image for Laura.
46 reviews5 followers
November 24, 2021
Un roman dulce amărui despre dragoste și război.

Ileana, o domniță de la Rucăr, se îndrăgostește de locotenentul de roșiori Mihai Anastasescu. Însă, în scurt timp, intervine soarta țării, iar Mihai trebuie să plece la război. Ileana, astfel, se decide să devină soră de caritate, mereu cu dorul arzând după el.
Un roman realist, ce prezintă în detaliu Războiul de Independență al României, cu personaje reale si documentare atentă.
Dacă începutul cărții te înmoaie, sfârșitul îți rupe inima...
4,5 ✨
Profile Image for Dana.
10 reviews4 followers
March 23, 2022
"...pentru a rezista ororilor, din când în când, oamenii aveau nevoie să li se reamintească de existența iubirii."
✍️ Și da, aceasta există !
O iubire mare, puternică, adevărată, ne-o dovedește din plin această carte ! Cei doi tineri, Ileana și Mihai (mi-a plăcut faptul că purtau nume neaoșe românești, așa cum mi-a plăcut și limbajul folosit în carte, cu arhaisme, transpunându-mă parcă în acea perioadă) ne arată că există iubire de-o viață... și dincolo de ea.
E descris atât de frumos, detaliat povestea de iubire a celor doi tineri, de la primii fiori, în acel cadru natural minunat, la dragostea puternică, la împlinirea ei !
Un personaj aparte, pe care am vrut neapărat să îl menționez, este doica Maria. Am îndrăgit grija ei față de Ileana, m-au amuzat remarcile ei, de-un fin umor, ușor ironice, curajul și devotamentul ei. Mi-a amintit puțin de Mammy a lui Scarlett O'Hara.
Totul decurgea minunat, părea un basm frumos. Dar spectrul războiului le întrerupe celor doi tineri bucuria de a fi alături, fiecare dintre ei făcându-și onorabil datoria pe front sau în spatele lui, fiind mereu cu gândul și sufletul la celălalt... Scrisorile, versurile lui, scurtele întâlniri sunt prețioase comori ale iubirii lor.
✍️Războiul... Acesta este o parte importantă a poveștii. Este vorba de războiul de independență din 1877 (an prezent și în titlu).
Citesc cu plăcere cărți cu subiecte istorice, de ficțiune sau nu, de aceea am citit cu interes detaliile războiului prezente în carte, acel amestec reușit de ficțiune și realitate istorică. Se vede documentarea temeinică a autorului.
Am regăsit personaje istorice reale, de care citisem în cărțile de istorie, precum regele Carol și Doamna Elisabeta, căpitanul Valter Mărăcineanu sau maiorul Șonțu.
🙁Pe lângă ideile de patriotism, datorie, independență, cartea prezintă realist, necosmetizat ororile războiului, traumele, suferințele. Acesta nu înseamnă doar lupte, eroism, curaj, ci și leșuri în putrefacție, răni grave, durere și moarte.
"Războiul i se înfățișa crud, puțind a hoit și răspândind teamă..."
✍️ Finalul dramatic, tulburător și neașteptat lasă, totuși, o undă de speranță, de roz (legat de culoarea de pe copertă), dincolo de viață, de război, de moarte.
"Amour et mort, rien n`est plus fort !" (citat de la începutul părții a treia a romanului)
„Dragoste și moarte, nimic nu este mai puternic !"
Profile Image for Claudia Zaha-Gurzau.
154 reviews15 followers
March 14, 2022
Este prima carte al acestui autor pe care o citesc si m-a atras deoarece este o fictiune istorica, genul meu preferat. Faptul ca actiunea se petrece in Romania a fost, de asemenea, un factor important in decizia de a o cumpara si a o citi.
Tema o reprezinta iubirea dintre Ileana si Mihai, care trebuie sa treaca peste incercarile razboiului de Independenta din 1877. Perioada istorica a fost foarte bine prezentata si prin actiune, chiar se insista mare parte din poveste pe asaltul de la Grivita, Asediul Plevnei, Atacul de la Smârdan și al altor lupte. Si totusi, am simtit ca autorul a vrut sa puncteze aspectele privitoare la depresia adanca in care se scufundau cei care au participat la razboi si au fost martorii tuturor acelor atrocitati.
Un punct interesant il reprezinta si insertiile lirice, reprezentate de poeziile minunate care te scot din scena si te propulseaza intr-o lume feerica, chiar daca acea lume nu e marcata doar de emotii fericite.
Probabil ca cei care au citit inaintea mea, au punctat si aspectul limbajului folosit, in perfect aliniament cu epoca in care e plasata actiunea, limbaj care mie mi s-a parut ca a ingreunat lectura, dar fara de care aceasta nu ar avea farmecul scontat.
Am citit aceasta carte in vremuri tulburi, marcate de razboiul din vecinatate, ceea ce mi-a incetinit lectura. Am conectat multe pasaje de aceasta perioada, insa vreau sa punctez macar unul.
”Totusi, prea multa durere! Stii, oricat am incercat, nu mi-am putut imiagina locurile strabatute asa cum ar fi trebuit ele sa arate: cu vite pascand, cucuruz cat omul, cu tarani si targoveti manandu-si carutele spre targuri…In schimb am vazut doar bordeie daramate si mistuite de flacari. Si ma intreb, iubita mea, sit e intreb sip e tine: ce crezi, omului simplu ii asa de neatarnarea neamului sau e dominat de instinct primare, voind doar a supravietui el si familia lui, indifferent de cine il exploateaza?”
Profile Image for Nicoleta.
28 reviews
June 13, 2022
Este 1 noaptea și abia am terminat cartea. Știam, în mare, că este dureroasă așa că am zis 'nu plâng orice ar fi'... 🙄🙄.

Există mai multe categorii de autori, dar aceia care te fac să simți (nu să plângi neapărat ci pur și simplu să SIMȚI) ceva, să trăiești cartea, să fii acolo, lângă personaje, să vrei să îl ajuți pe X-ulescu, să îl înjuri sau să plângi cu el, aceia sunt cei care te fac să exclami 'f- word, best author ever'!!!

Am amânat rozalia (da, așa i-am zis de când am văzut-o) o vreme, pentru că aveam nevoie de zenul necesar. Știu știu, se poartă roz 😅, eu nu sunt fanul acestei culori, dar mă declar total și complet fanul autorului. ♥️

Iubirea dintre personajele principale, Ileana și Mihai, este magistral pusă pe hârtie de la prima întâlnire (à la Jane Eyre cu Rochester, dar invers) până la finalul cărții.

Autorul folosește și franceza în carte (am o slăbiciune pentru aceasta, am fost 'prietene' o lungă perioadă), limba iubirii și a protipendadei secolului XIX. Versurile, de data aceasta în română, sunt remarcabile și intense. Cu adevărat avem de-a face cu o iubire descrisă desăvârșit, iar pe lângă aceasta, avem înfățișat și războiul ruso-turc, în urma căruia România și-a declarat independența.

Cu speranța că ați citit măcar o carte de Sven Hassel, în care descrierile despre război sunt redate chiar de un fost participant la al 2lea razboi mondial, vă spun sincer că, în rozalie, zugrăvirea prin cuvinte a frontului este la fel de 'vie' ca a unui participant direct. Cartea este documentată și scrisă în limbajul vremii, o plăcere de citit.

Nu aș putea spune mai mult despre carte fără să intru în detalii concrete, personajele au fost create ireproșabil (pe lângă cei doi tineri - căpoși, inteligenți, curajoși, patrioți; doica Maria - amuzantă, loială, mândră; Ion - calfă devotată, viteaz; tații celor doi - ofițeri căliți de viață și razboi șamd), la fel și acțiunea.

Recomand cartea roz din toată ♥️!

Chapeau bas !
409 reviews3 followers
October 26, 2024
O carte interesantă, care te introduce în atmosfera folosind regionalisme si arhaisme si care mi se pare bine documentata. In carte avem povestea unui cuplu in timpul Războiului de Independenta de la 1877. Ca orice poveste de dragoste și aceasta poveste conține mai multe etape. Protagoniștii sunt Ileana și Mihai. Amândoi sunt din Rucăr și amândoi se întâlnesc chiar înainte de război. Relația lor se dezvolta de la prietenie, la iubire, de la cunoscuți la soți. După ce de căsătoresc Mihai și tatăl Ileanei pleaca le front. De aici avem o succesiune de evenimente de pe front dar si de acasa. Rămâne de văzut ce se întâmplă în război și ce se întâmplă cu cei doi protagoniști.
Profile Image for Andra.
3 reviews1 follower
January 12, 2022
O carte extrem de frumoasă, dar și dureroasă. O poveste despre război, sacrificiu, iubire și dăruire. Personal, mi s-a părut greoi limbajul, pe alocuri, descrierile par mai mult un rezumat și finalul l-am ghicit de pe la jumătatea cărții. Totuși, vă îndemn să o descoperiți.
Profile Image for Negru Ramona Gabriela.
31 reviews
July 13, 2022
O carte deosebită. Acțiunea se petrece înainte și în timpul războiului de independență al României.  O lecție de istorie, o poveste de dragoste . Geografic ne poartă prin Bucureștiul de altă dată,  Rucăr și pe linia războiul Plevna,  Grivița și Vidin.
Citind multe cărți despre soldați și război,  începutul m-a îndreapt cu gândul spre o nouă povestea despre PTS, dar m-am înșelat amarnic.
Înainte de toate este o carte de dragoste,  dragostea curată și pură dintre o tânără domnița,  Ileana din neamul Negreștilor și tânărul june Mihai  din neamul Antanasescu. Sunt descrise toate tradițiile și obiceiurile legate de pețit și nuntă, dar nu oricum, ci în dulcele grai al vremii. Toate sunt împletite migălos cu vorbe de duh, încă actuale. Recunosc,  pentru unele cuvinte a trebuit să caut semnificațiile.
Povestea de dragoste este zdruncinată de începerea războiul,  unde Mihai este la început locotenentul la Roșiori,  apoi înaintat la gradul de capitan. Ileana se înscrie în corpul sorelor de caritate pentru a da o mână de ajutor, dar și dintr-un motiv egoist...
Toată cartea este un carusel emoțional. Fiorii primei dragoste,  dorul de persoana iubită,  frica pentru viața celor dragi,  speranța,  deșertăciune, neputință...

Maria este sarea și piperul acestui roman. Iar țăranul român este descris exact așa cum este, făcând haz de necaz:
Gligor, ardelean:
"- No, nu-i frumos! ...Că doară noi nu i-am deranjat de la masă!"

"Să nu te pui niciodată cu inima unei femei,  maică! Ea simte toate cele nevăzute!"

"Asta vreau!
Să te supun, apoi
să mă dăruiesc ție,
iar tu să faci ce vrei cu mine,
până la sfârșitul timpului."

Pentru o carte atât de scurtă,  se poate spune foarte multe. De fiecare dată când recitesc recenzia îmi vine să mai adaug câte ceva..
Este prima carte scrisă de un autor român💖, care doream să fie mult mai lungă.
O recomand, o bucățică roz care îmbogățește orice bibliotecă ❤❤️‍🔥
Din 5🌟 eu acord 15🌟🌟🌟🌟🌟
Profile Image for Loredana Giangu.
11 reviews
August 9, 2022
Sunt atat de uimita de finalul cartii asteia si de cum se leaga detaliile si povestea incat am ramas fara cuvinte. Este a 3a carte scrisa de el pe care o citesc dar oficial, Marius a devenit autorul meu roman preferat!
Profile Image for Laura Iulia.
4 reviews
September 18, 2022
Un roman superb,emotionant si foarte bine documentat. Mi-a placut personajul Ileana,m-au amuzat dialogurile sale cu doica si am adorat romatismul si sensibilitatatea lui Mihai.
4 reviews3 followers
November 10, 2021
Citind-o am avut impresia că cineva îmi spune o poveste și eu doar ascult! Fără acest final, probabil, iubirea lor n-ar mai fi fost desăvârșită! O minune de poveste!
This entire review has been hidden because of spoilers.
Profile Image for Alina.
111 reviews12 followers
December 18, 2022
Sincer.. Finalul nu a fost pe gustul meu, dar restul cărții mi-a redesteptat plăcerea cititului.
Displaying 1 - 30 of 77 reviews

Can't find what you're looking for?

Get help and learn more about the design.